Avantajele construcțiilor din lemn

Locuind în Maramureș, am învățat să apreciez valoarea lemnului.

Spun că am invățat deoarece, venind aici în urma cu 11 ani dintr-o zonă de câmpie, am rămas impresionată când am văzut frumoasele căsuțe din lemn, bisericile din lemn pentru care este renumit Maramureșul, dar si porțile maramureșene.

Deschizând aceastã poartã maramureșeanã, pãtrundem în alt timp

Manastirea Bârsana este cunoscută ca fiind construită de măicuțe și având lemnul ca material de construcție principal.

Pui de moroșan la Mănăstirea Bârsana

Sunt mulți care cumpără case vechi din lemn de la țărani și le mută în terenul lor, dar sunt și oameni care, cunoscând avantajele locuirii într-o casă făcută din lemn, își construiesc una de la zero.

Pe lângă că sunt atractive din punct de vedere al aspectului exterior, casele din lemn din zilele noastre pot fi rezistente la foc.

Casele de lemn pot fi realizate din cherestea – din scânduri sau bârne. Mulți își construiesc case de lemn nu numai pentru a locui zilnic, ci si pentru a sta în ele în weekend-uri sau concedii sau pentru a primi oaspeți.

Se știe că lemnul de brad este foarte bun în construirea caselor de lemn, fiind tot mai popular în ultimii ani și se bucură de o mare apreciere din partea arhitecților. Calitatea lemnului este principalul criteriu atunci când iei hotărârea de a-ți face o casă de lemn, aceste trebuind să fie tratat împotriva dăunătorilor și a șanselor de a produce umiditate.

Principalul avantaj atunci când iei hotărârea de a construi o casă de lemn este prețul, care este mult mai mic, comparativ cu o casă din zidărie/beton.

Un alt avantaj este durabilitatea (există construcții de lemn de sute de ani), dar și faptul că lemnul poate fi refolosit și se pot face alte construcții.

Chiar dacă nu pare, lemnul nu are un coeficient de conductibilitate termica redus, ceea ce înseamnă că vara e mai răcoare decât în construcțiile din betoane, si iarna se pastrează căldura în încăperi.

Lemnul poate fi folosit și în construcții mixte, asociindu-se fiarte bine cu piatra (poza mai jos),oțelul și cu betonul și schimbând astfel aspectul estetic, deoarece se știe că lemnul conferă senzația de căldură.

În cazul în care aveți de gând să vă construiți o căsuță din lemn, vă recomand depozitul de materiale de construcții OSB TEGO, unde găsiți scânduri și grinzi de brad de calitate la prețuri foarte bune.

Posted in Eseu, Maramureş | Tagged , , , | Leave a comment

Eu YES la vot! Tu ieși?

Acest articol se doreste a fi un indemn pentru a merge la vot in data de 26 Mai, deoarece trebuie sa ne pese in ce directie merge tara noastra. Nu dau o tenta politica acestui articol, ci ii o nuanta europeana, indemnand sa ne mobilizam si sa votam in numar cat mai mare, asa cum crede fiecare dintre noi. Evitam astfel ca o minoritate sau formatiune politica ce merge la vot in numar ridicat, sa decida pt noi. Uitati-va ce s-a intamplat in Anglia din cauza neparticiparii tinerilor la votul pt Brexit. A decis populatia in varsta ca Anglia sa iasa din UE, chiar daca tinerii din UK nu-si doresc acest lucru.

Chiar daca avem nemultumiri despre cum au evoluat lucrurile in tara noastra in ultimii ani, faptul ca am fost parte a Uniunii Europene ne-a ajutat foarte mult. Exista diferenta mari intre noi si tarile dezvoltate (Germania, Anglia, Austria etc.), dar exista cel putin la fel de mari diferente intre noi si tarile care nu sunt in UE. Trebuie doar sa mergeti pana in Ucraina, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Moldova, s.a.m.d. ca sa va convingeti ca noi stam extraordinar de bine fata de aceste tari. Fiind parte a Uniunii Europene, am fost fortati intr-un fel sau altul sa ne dezvoltam.

In data de 26 Mai, romanii care merg la vot, vor primi 3 buletine de vot in format A5:
– Un buletin pentru alegerea reprezentantilor Romaniei in Parlamentul European.
– Doua buletine pt cele doua intrebari cuprinse in referendumul initiat de Presedintele Romaniei pe tema justitiei.

La cele doua intrebari de la Referendumul pe tema justitiei, se va pune stampila pe casuta de DA sau pe cea de NU. Intrebarile, sunt:
1. “Sunteti de acord cu interzicerea amnistiei si gratierii pentru infractiuni de coruptie”?
2. “Sunteti de acord cu interzicerea adoptarii de catre Guvern a Ordonantelor de urgenta in domeniul infractiunilor, pedepselor si al organizarii judiciare si cu extinderea dreptului de a ataca direct Ordonantele la Curtea Constitutionala?”

Informatii utile:
– Cele 3 buletine se pot pune in aceeasi urna, urmand ca buletinele sa se separe dupa ce se incheie votul.
– Se va stampila partidul pe care-l doriti in Parlamentul European si nu candidatii lor, deoarece ordinea candidatilor este deja stabilita de catre fiecare partid.
– Sunt 28 de state membre care formeaza parlamentul european care numara 751 membri, din care Romaniei ii revin 32 de europarlamentari, raportand populatia votanta a Romaniei la populatia votanta a Europei.
– Doar partidele politice cu minim 5% din voturi vor avea reprezentanti in Parlamentul European.
– Se poate vota la sectia de votare la care sunteti arondati si veti figura deja pe listele lor, sau puteti vota in orice alta sectie din Romania daca in ziua votului va gasiti in alta localitate, fiind trecut pe listele speciale.
– Programul sectiilor de votare este 07:00 – 21:00.
– Puteti afla sectia de votare de care apartineti accesand link-ul https://www.registrulelectoral.ro/

Posted in Eseu | Leave a comment

Cum faci un copil fericit in 30 de minute: paste cu sos de rosii

Sunt convinsa ca al meu copil a fost italian in alta viata, pentru ca pur si simplu adora pastele, e un macaronar get-beget.

Iar reteta lui preferata e foarte simpla, asa ca pot sa-l fac fericit foarte rapid. Sincer, nici nu stiu de ce nu am pus reteta pana acum, ca fac cel putin o data pe saptamana.

Aveţi nevoie de:

  • o cutie depaste de care aveti(eu acum am avut penne, dar se pot folosi si spaghete (barilla n. 5 sunt cele mai bune, după mine), farfalle sau orice altceva
  • 3 rosii marisoare
  • pastă de tomate
  • 4 catei de usturoi
  • spek, jambon afumat sau sunca
  • ulei de măsline
  • oregano
  • sare
  • la final parmezan, daca aveti, daca nu, e bine si fara

Se pune apa la fiert pentru paste, iar intre timp se toaca usturoiul foarte marunt, spek-ul cubulete, la fel si rosiile

Usturoiul  se pune la călit în uleiul de măsline apoi  se pune bacon-ul sau spek – ul tăiat cubuleţe si rosiile, taiate tot cubuleţe, dar mai mari.

Se lasă cam 5 minute, apoi se pune pasta de roşii, sare şi se mai lasă câteva minute.

La sfârşit se pune oregano, cam o lingurita.

Pastele se fierb conform instrucţiunilor, apoi se pun în farfurie, se amestecă pune sosu deasupra si se rade parmezan, din abundenţă.

Poftă bună! ?

Posted in Paste, Rețete | Tagged , | Leave a comment

Tort fara coacere, vegan sau de post, cu afine


Asta e a doua oară când pregătesc acest tip de tort, după ce prima dată a avut un succes considerabil. E genul de tort pe care îl faci, te întorci cu spatele si cand te-ai uitat unde l-ai pus, constați că nu a mai rămas nimic din el. 🙂

Pentru cei obișnuiți cu torturile clasice din faina, ouă si cremă cu unt, e ciudat acest tip de tort (si pentru mine a fost), dar va recomand sa va faceti curaj sa încercați ceva nou. Garantez ca nu veti regreta. Copiii sunt înnebuniți după el, cel putin ai mei, si macar stiti ca daca le dati ceva dulce, e si sanatos.

Însă atentie, e foarte consistent. O felie o data e suficient. 🙂

Timpul de preparare e foarte scurt. In 40 de minute e gata. Atâta doar că după aceea trebuie pus câteva ore la congelator.

Ingrediente pentru blat:

  • 200g curmale – am găsit online, foarte ieftine și bune AICI
  • 200g nuci
  • 2 linguri cacao
  • 2 linguri miere de albine

Ingrediente crema:

  • 250g caju – l-am cumparat online de AICI
  • 300g afine (in plus, se mai poate pune si zmeura, capsune, mure)
  • 50g ulei de cocos
  • 2 linguri miere de albine
  • Optional: zahar vanilat după gust, frișcă

Mod de preparare:

Pentru prepararea blatului punem curmalele la hidratat 3 ore, la fel si nucile.

Curmalele scurse de apa, nucile , cacaua și mierea se pun in bolul robotului de bucatarie. Se mixeaza pana se obtine o pasta omogena.

Intr-o tava rotunda cu fund detasabil si tapetata cu hartie de copt se pune cu lingura compoziția obtinuta pentru blat. Tava detașabilă găsiți AICI.

Aceasta se preseaza si se niveleaza.

Pentru crema:

Caju-ul se pune in apa rece pentru 3 ore. Se scurge apoi si se pune la robot.

Se adauga afinele congelate sau proaspete si celelalte fructe, uleiul de cocos, mierea si zaharul vanilat si se mixeaza pana obtinem o pasta.

Se așează apoi peste blat, se niveleaza si se orneaza după bunul plac.

Se pune apoi la congelator pentru câteva ore si se scoate înainte cu de a-l servi, cam cu o oră.

Poftă bună!

Posted in Dulciuri/Deserturi, Rețete | Tagged , , , , , | Leave a comment

Shaorma vegetariana sau de post facuta acasa

Dacă vreți să găsiți ceva rapid si pe placul tuturor, va recomand Shaorma, fie ca vreti sa o faceti de post sau nu, pașii sunt cam aceiași.

Aveți nevoie de:

  • lipii – sa gasesc cam in orice supermarket. Eu am luat din Kaufland, unde sunt diverse, inclusiv cu seminte, cu tărâțe sau cu ierburi mediteraneene
  • o punga de soia felii
  • cartofi prajiti
  • o varza mica sau jumatate de varza mare
  • maioneza vegetală
  • castraveti murati – cam jumatate de borcan. Aici puteti pune daca doriti si gogoșari in oțet sau cruditati: rosii si castraveti
  • usturoi – 5 căței
  • optional – sos cu chilii, daca o vreti picanta

Soia se fierbe conform indicațiilor de pe pachet, apoi se scurge bine de apă, se taie feliuțe și se prăjește in tigaie, în ulei, adăugând diverse condimente: sare, piper, boia daca va place.

Varza se toaca mărunt, sa frământă cu sare apoi se amesteca cu jumatate din tubul de maioneza.

Castravetii se taie feliuțe, iar usturoiul se pasează și se amesteca cu cealalta jumatate din tubul de maioneza.

Lipiile se pun una cate una intr-o tigaie fără ulei si se încălzesc pe ambele părți.

Pe o lipie se întinde un strat de varza cu maioneza, se pun, in ordinea pe care o doriti, castravetii, cartofii prăjiți, soia, sosul de usturoi (cam 2 lingurite) si sosul cu chilii.

Se pun toate lăsând un capăt de lipie care sa vina peste continut, apoi se rulează trecând o parte de lipie peste umplutura, se strange usor, se rulează pana la capat si…. gata shaorma.

Pofta buna!

 

 

Posted in Rețete, Rețete de post | Tagged , , | Leave a comment

Pizza super rapida

Astazi, mamicile, printre copii si carti (va recomand pagina de facebook BookLand ), am incercat o reteta noua, foarte rapida, de pizza.

Reteta este adaptata dupa ce de pe site-ul flaveur.ro. De ce este pizza super rapida? Pentru ca in 30 de minute e gata, in timp ce o pizza clasica iti ia cam 2 ore sa o prepari.

Pentru o tava de pizza aveti nevoie de:

  • 5 oua
  • 10 linguri de gaina
  • 3 linguri ulei de masline
  • oregano
  • sare
  • ciuperci
  • masline
  • porumb
  • rosii normale sau cherry
  • cascaval sau mozzarela (200 grame)
  • ulei de masline
  • optional – sunca sau salam

Se pun ouale intregi intr-un bol si se amesteca, apoi se pune faina, uleiul, oregano si sarea.

Tava se unge cu ulei si se baga 2 minute la cuptorul incins in prealabil, la 200 grade.

Se scoate, se toarna compozitia, se pun ciupercile, porumbul si maslinele si ce mai doriti voi: salam sau sunca, ardei taiati bucatele etc. Apoi se rade un strat de cascaval sau mozarella si se pun rosiile rondele, dupa care se mai rade un strat de cascaval.

Se baga la cuptor 15 minute, pana se formeaza deasupra o crusta, si gata pizza. 🙂

Pofta buna!

Posted in Pizza | Tagged , , , | Leave a comment

Un desert absolut delicios: banane in foietaj

 

Luna trecută am fost într-o miniexcursie in judetul Bistrița și am urcat pe Muntele Saca, la Poiana Narciselor. Ne-am cazat la Pensiunea Someșana, în Valea Mare, unde gazdele foarte primitoare ne-au surprins cu un desert care mi-a placut atat de mult, încât am cerut reteta in detaliu. Ba chiar am asistat cand l-au gătit.

Deoarece nu sunt atat de egoistă încât să tin secretul doar pentru mine, am decis să vă dau si vouă reteta. E prea usor de facut si prea gustos acest desert si chiar merita sa încercați.  Astept feedback după ce faceti prima dată. 🙂

Aveti nevoie de:

  • un pachet foietaj
  • banane – cate vreti sa faceti
  • nuci
  • gem
  • fructe: capsuni, zmeură sau cireșe
  • ulei de floarea soarelui

Mai întâi mărunțiți nuca, sa fie pregătită. Apoi întindeti foaia de foietaj pe o masă pe care ati presărat făină înainte si o tăiați pătrățele egale. Mie dintr-o foaie imi ies 9 bucăți.

Se ia apoi o pătrațică si se întinde cu sucitorul, sa fie in lățime putin mai mare decât banana. Apoi se pune o linguriță plină cu gem, se întinde pe toată suprafața, la fel ca în imagine, după care se presară nuca.

Banana se așează în mijloc si se inveleste in aluat, având grijă să fie “inchis” aluatul si pe margini, si pe mijloc.Se pune ulei in tigaie “exact ca si atunci când prajesti ochiuri” mi-au specificat gazdele de la Someșana. Cand e bine încins uleiul, se pun la prăjit la foc mediu, intorcandu-le, sa se prajeasca uniform.

Fructele se “pasează” cu ajutorul robotului de bucătărie, după ce puneti putin zahar, dacă doriți.

După ce sunt prăjite, le asezati pe o farfurie, le tăiați si peste ele se pune topingul de fructe. Optional, se poate pune si înghețată lângă.

Pofta buna!


Posted in Dulciuri/Deserturi | Leave a comment

7 motive sa alergi la crosul din 2 Iunie din Baia Mare

Daca nu ai aflat inca, acum e momentul: Sambata, 2 Iunie, in Baia Mare va avea loc un eveniment important la care poti sa participi si tu. E vorba de Crosul Epilepsy Challenge. Pentru cei care nu cunosc, crosul este o cursa sportiva de alergare. Dar aici nu este vorba de un concurs, ci de participare, si pot participa si cei care nu alearga cu viteza (cum sunt si eu), deoarece e vorba de mai putin de 5 km, pe care poti sa-i parcurgi intr-o ora. Deci, si daca mergi in pas alert, tot ajungi la linia de sosire intr-o ora.

De ce se organizeaza acest cros? Pentru ca si orasul nostru sa aiba un cabinet destinat pacientilor care sufera de epilepsie, iar in Maramures sunt in jur de 10.000 de persoane.

Nu stiu daca ati auzit de epilepsie, denumita popular “boala copilului” sau ”boala cea rea”,  sau daca ati intalnit persoane care sufera de asa ceva. Boala se manifesta prin crize periodice cauzate de tulburari neurologice.  Am avut un vecin care avea epilepsie. I s-a declansat de la o sperietura, era cu bicicleta si trecea calea ferata, cand trenul a dat cu spatele. El a cazut sub tren si i-a prins piciorul. Piciorul si-a revenit, dar el a ramas cu boala.

In timpul crizei, persoana in cauza isi pierde cunostinta, i se contractă muschii membrelor, i se arcuieste spatele (faza tonica), tremura si deseori isi musca limba si face ”spume la gura” (faza clonica). La vecinul meu, criza dura in jur de 30 secunde si isi revenea apoi la normal, uneori in 5 minute, alteori mai mult. O cunostinta de-a unui prieten a facut o criza de epilepsie cand facea baie, si s-a inecat, nefiind nimeni in jur.

Partea buna este ca boala poate fi tratata, sau ameliorata, dar la noi inca nu exista nici cabinet, nici aparatura necesara. Prin organizarea acestui cros, banii care se aduna vor fi folositi pentru infiintarea cabinetului si achizitionarea unui aparat video EEG care va fi conectat la reţeaua de Telemedicină în Epilepsie.

Dar sa revenim la oile noastre. 🙂 Iata cele 7 motive pentru care merita sa alergi in 2 Iunie la cros:

1. Faci o fapta buna, ajutand cei 10.000 de pacienti cu epilepsie din judetul tau

2. Ai sanse foarte mari sa castigi premii garantate si premii puse in joc la tombola organizata, iar premiile nu sunt putine. Voi enumera premiile de pana acum, urmand ca pana in 2 Iunie sa mai vina sponsori care sa mai puna si alte premii “la bataie”:

  • primii 100 de participanti care ajung la linia de sosire primesc GARANTAT un vas special TUPPERWARE de 600 ml. Sansele sa te afli printre primii 100 sunt enorme
  • 10 pachete de weekend pentru 2 persoane, incluzând: cazare + mic dejun + acces la SPA de la Hotel Gabriela din Viseul de Sus
  • 3 x BookHouse (biblioteca realizata din lemn masiv) + 100 de vouchere de 250 RON la achizitia de paturi, 100 de vouchere de 250 RON pentru saltele de la Kinder Haus
  • un premiu de la ItalSofa – fotoliu de relaxare
  • magazinul FRAGUS va acorda, prin tragere la sorți, 10 premii constând în vouchere de cumpărături cu valoare nominală de 100 RON, pentru sucuri, legume și fructe proaspete
  • 10 abonamente a 60 de intrări din partea Direcției Județene de Tineret și Sport Maramureș, în valoare totală de 5.000 lei.

3. Vei primi un tricou, marimea ta, si un numar de participare

4. Vei primi din partea Auchan “merinde” pentru drum: batoane energizante, apă și altele necesare, iar la sosire vei primi o salata de fructe din partea Salad Box

5. Iesi din casa si FACI MISCARE, ceea ce nu poate fi decat sanatos

6. Socializezi si cunosti oameni noi care, daca vor fi prezenti la cros, pot fi doar oameni de calitate

7. Poti sa te lauzi pe Facebook 🙂

Evenimentul incepe sambata la ora 10.00, iar plecarea va fi din în parcarea supermarketului Auchan din Baia Mare. Traseul de cinci kilometri va trece pe bulevardul Bucureşti, str. 22 Decembrie, str. Avram Iancu, apoi prin Piaţa Păcii, iar sosirea va fi în Centrul Vechi, estimându-se că până la ora 11.00 va ajunge toată lumea.

Inscrierea costa doar 70 lei, si poti sa o faci accesand link-ul https://www.epilepsychallenge.ro/orase/traseu-baia-mare.html
Continue reading →

Posted in Anunţ | Tagged , , | Leave a comment

Reteta: Soia felii cu cartofi la cuptor

Sunt pareri pro si contra consumului de soia texturata, se gaseste in magazine sub diverse forme: felii, cuburi sau granule. Eu, din cand in cand mai gatesc, fiicei mele ii place foarte mult, dar ma uit sa scrie pe pachet ca nu este modificata genetic. Probabil ca foarte sanatoasa nu e, din moment ce e supusa anumitor procese pentru a o aduce la forma finala, dar de doua ori pe an, cat fac eu soia, nu cred ca face rau. 🙂

In urma cu mult timp am postat reteta de soia felii cu legume. Acum am facut o combinatie mai “dura”, friptura de soia cu cartofi la cuptor, la care am adaugat mujdei de usturoi si salata de varza.

Nu stiu cati ati incercat sa gatiti vreodata soia texturata, dar, pe langa faptul ca e destul de gustoasa, e si foarte ieftina (in jur de 2 lei un pachet), si contine proteine care, in perioadele de post, le pot inlocui pe cele din carne/oua/lactate.

Pentru 4 portii aveți nevoie de:

  • 2 pachete de soia felii
  • 1 kg de cartofi
  • 3 morcovi
  • o ceapa
  • 1 varza mica
  • 5 căței de usturoi
  • oregano
  • sare, piper, boia sau/si chilli
  • ulei de măsline
  • optional – vegeta

Mai intai se spala bine-bine cartofii. Eu de o vreme nu-i mai curat cand ii fac la cuptor, ci ii pun cu tot cu coaja, sunt mai gustosi asa. Se taie cartofii sferturi, pe lungime, mocovii se taie rondele si ceapa julienne, se condimenteaza cu sare, piper, oregano si putina boia sau chilli si se pun la cuptor, la temperatura mare. Din ceapa nu va mai ramane nimic, se topeste si da gust cartofilor.

Pont: tigăi la reducere găsiți AICI.

Apoi se pune apă la fiert, cu sare și, daca doriti, vegeta. Când fierbe, adăugați feliile de soia într-o si ăsați să fiarbă conform instrucțiunilor de pe pachet.

Apoi pregătiți o tigaie în care puneți puțin ulei de măsline. Scoateți soia, o lăsați să se scurgă de apă (puteți folosi o strecuratoare si sa presati feliile sau niște șervețele de bucătărie pentru a absorbi apa), apoi o condimentați cu sare, piper și boia. Când uleiul este încins, asezati frliile în tigaie si le  prăjiti până devin rumene.

Din cățeii de usturoi se face un mujdei, la care eu am adaugat oregano. Si salata de varza e completarea perfecta la aceasta combinatie.

Poftă bună!

Posted in Rețete de post | Tagged , , , , | 2 Comments

Reteta: Pizza vegetariana sau de post facuta acasa

Pana nu demult, nu aveam o parere prea buna despre pizza vegetariana, dar dupa ce am indraznit sa fac prima data, mi-am dat seama ca poate fi delicioasa, si facuta acasa iese mai buna decat cea de la restaurant.

Reteta clasica de pizza facuta acasa o gasiti aici, iar acum o vom adapta, si o vom face vegetariana sau, dupa preferinte sau perioada a anului, de post.

Eu va garantez ca daca o veti face conform retetei, va iesi mai buna decat pizza normala. 🙂

Aveti nevoie de:

  • pentru aluat/blat:
    • 800 grame făină
    • 1 plic de drojdie uscata
    • o linguriţă de zahăr
    • 450 ml apă uşor călduţă
    • 2 linguriţe de sare
    • 3 linguri de ulei de măsline
  • pentru sos:
    • o caserola de 500 grame de rosii cherry sau 4 rosii mari
    • 100 ml sos de roşii
    • 3 căţei de usturoi
    • ulei de măsline
    • sare
    • piper
    • oregano – o lingura mare
  • deasupra se pune:
    • sosul de rosii
    • cascaval vegan/mozzarela vegana – se gaseste si in Cora, dar nu e gata data pe razatoare, ci felii, e facuta din migdale
    • dovlecei taiati felii subtiri
    • vinete taiate rondele subtiri
    • ciuperci
    • masline
    • salam vegan – se gaseste in unele supermarketuri si magazine naturiste, sunt diverse sortimente – unele doar din soia, altele – cum e cel pe care l-am folosit eu – din grau boabe, soia boabe, orz decojit, fulgi de ovaz, boia si ulei vegetal
    • ardei iute sau ardei normal
    • se mai pot pune tot felul de alte ingrediente, dupa gustul fiecaruia: porumb, fasole boabe, ceapa etc.

Pentru aluat, sa pune intr-un vas mare faina (cele 800 grame), sarea si apoi maiaua (compoziţia cu drojdie), care se face astfel: se amestecă drojdia cu zahărul şi cu 50 ml de apă călduţă.  Se framanta bine, pana cand aluatul nu se mai lipeste nici de vas, nici de mana. Dureaza ca 20 de minute framantatul, dar se merita, va asigur. 😉

Apoi sa acopera cu un prosop si se lasa la dospit cam 1 ora, timp in care facem sosul.

Se pune uleiul la încins, apoi se pun căţeii de usturoi, tocaţi mărunt. Se lasă doar puţin, să nu prindă culoare maronie, apoi se adaugă roşiile tocate mărunt. Se lasă cam 5 minute pe foc, după care se adaugă sosul de roşii, sare, piper şi oregano, se amestecă şi se mai lasă 5 minute.

Aluatul crescut se împarte în 5 părţi egale daca vreti sa fie blatul mai subtire, sau in 4, daca vreti sa fie mai gros, apoi se ia fiecare parte, pe rând, şi, făcând o formă rotundă, se întinde cu sucitorul până ajunge la dimensiunea tăvii.

Eu am cumpărat o tavă rotundă, special pentru pizza, tot din Cora, are niste gaurele pe fund. Am uns tava cu puţin ulei de măsline, apoi am tapetat-o cu făină.

Sosul de roşii se pune peste blatul de pizza pe care l-aţi pus deja pe tavă, apoi se presara un strat subtire de branza, asta ca sa se prinda ingredientele de blat.

Se pun apoi ingredientele dorite, dupa care deasupra se mai pune inca un strat de cascaval sau mozarella vegana.

Se încălzeşte în prealabil cuptorul la temperatura maximă, se introduce tava cu pizza, se lasă cam 10 minute, până se face deasupra o crustă galbena, apoi se scoate, se pune pe o farfurie mare şi rotundă, se taie cu “cuţitul” rotativ special pentru tăiat pizza sau, dupa cum puteti vedea in poza, cu o foarfeca speciala pentru taiat pizza.

Dacă aveți chef de creativitate, puteți încerca și acest model de pizza buchet de flori, cu cozi de ceapă verde, roșii cherry, ardei galben și alte verzituri.

Posted in Pizza | Tagged , , , , , | Leave a comment