Tu

Când prea mă adâncesc în vise şi sunt cu capu-n nori,

Doar tu mă poţi aduce jos, iar, printre muritori;

Când osteneala mă cuprinde şi tot în jur m-apasă,

Doar tu-mi eşti alinare, şi-a visului meu casă.

Cu tine, fiecare zi e o zi a iubirii,

Doar tu-mi ştii taina sufletului şi calea fericirii.

Eşti linişte, eşti vis şi dor, eşti suferinţă şi plăcere,

Doar tu ştii să mă faci să zbor şi-mi aduci mângâiere.

Tu m-ai găsit plutind aiurea pe aripile vieţii,

Doar tu ştii sensul şi direcţia spre zorii dimineţii.

Tu-mi eşti busolă, eşti şi ceas, eşti unitatea de măsură

A vieţii mele şi a tot ce e contrast la ură.

Tu faci din vis, realitate, din vorbe, fapte, şi din ruină – o cetate,

Tu ştii să faci dintr-un copil un om, şi ştii să faci un “sigur” dintr-un “poate”.

Doar tu ştii cum să îmi aduci un zâmbet larg pe buze,

Şi chiar de-i negru-n jurul meu, şi peste tot cad frunze,

Doar tu poţi să mă faci să văd cât de frumoasă-i noaptea,

Şi toamna, ploaia, vântul, tot; cu tine-i dulce chiar şi moartea.

Şi viaţa, oricât e de grea, tu ştii s-o faci uşoară,

Cu o privire, un cuvânt, nu o mai faci să doară.

“Băi, nu există Dumnezeu!” spun unii, neîncrezători.

N-am cum să-i cred. Tu eşti dovada. Eşti dragoste, fiori…

Doar El putea face minunea ca ochii noştri să se vadă

Şi să putem merge-mpreună prin a vieţii corvoadă.