Există banala înrebare: “Mănânci ca să trăieşti, sau trăieşti ca să mănânci?” Păi e logic că mănânci ca să trăieşti, că altfel ai muri. Dar pentru mine, puţine sunt plăcerile care concurează cu plăcerea de a mânca. Una ar fi plăcerea de a sta la masă. Dacă plăcerea de a mânca cere foame, sau măcar poftă de mâncare, a doua cere o mâncare bunicică, un vin bun, comeseni plăcuţi, şi timp berechet. O altă plăcere de-a mea este de a bea cafea. Se zice că primul arbore de cafea a fost descoperit în Arabia de către un păstor care a văzut că turma sa era din cale-afară de neastâmpărată şi jucăuşă după ce mânca boabe din arbustul cu pricina.
Dar să ne întoarcem la mâncare. Noi, românii, avem o vorbă care conţine mult adevăr: „Dragostea trece prin stomac”.
Citeam acum din „Fiziologia gustului”, de Brillant-Savarin, şi am găsit ceva ce mi-a plăcut, şi care merită scris.
El susţine că doi soţi, dacă sunt gurmanzi, au o căsnicie mai fericită, pentru că au măcar o dată în zi un prilej plăcut de întâlnire şi, totodată de conversaţie.
Fericirea de care avem parte în viaţă atâtnă, în mare măsură, de felul în care se desfăşoară zilnic mesele.
Şi vă spun cinstit că aşa e. Recunosc că sunt gurmandă, la fel ca şi soţul meu. Şi cerd că, la bătrâneţe, după ce ai vreo 50 de ani de căsnicie, şi nu te mai poţi bucura de alte plăceri cu soţul tău, rămâne plăcerea de a mânca înpreună.
Iată şi definiţia gurmanderiei: „Gurmanderia este preferinţa pasionată, raţională şi intrată în obişnuinţă pentru tot ceea ce face plăcere gustului.” Ea nu trebuie confundată cu lăcomia şi este duşmana exceselor. Şi cică gurmanderia e molipsitoare. Nu vi s-a întâmplat să vedeţi pe cineva mâncând cu o plăcerenebuna şi să vi se transmită?
Se mai spune că femeile sunt gurmande. Înclinarea sexului frumos către gurmanderie are ceva ce ţine de instinct, deoarece gurmanderia prieşte frumuseţii.
Gustul, aşa cum îl avem de la natură, este cel mai darnic în bucurii. Plăcerea de a mânca nu e niciodată urmată de oboseală, şi o putem simţi de câteva ori pe zi.
Cred că plăcerea gustului e unul dintre cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu.
Categorii
- Alimentaţie (31)
- Vin (1)
- Anunţ (4)
- Banat (1)
- Bancuri (4)
- bani (1)
- Citate (1)
- Comunicare (1)
- Cugetări (40)
- De pe plaiurile românești (15)
- Dezvoltare personală (11)
- Din viața de părinte (22)
- Eseu (278)
- Familie (11)
- Filme (10)
- Fofografie (1)
- Foto (1)
- Frumusețe (2)
- Funny (21)
- Informaţii care vă pot fi de folos (10)
- Întâmplări de pe șoselele patriei (6)
- La grătar (1)
- Laringită (6)
- Locuri de vizitat (1)
- mămici (7)
- Maramureş (6)
- Mașini (1)
- Monden (5)
- oua de Pasti (1)
- Părinţi şi copii (9)
- plante jibou (1)
- Poezie (23)
- Povești (12)
- Povestioare (12)
- Rețete (133)
- aperitive (6)
- Dulciuri/Deserturi (22)
- Paste (14)
- Pizza (4)
- Rețete de mâncare (61)
- Rețete de post (17)
- Rețete tradiționale (9)
- Salate (4)
- Supe/Ciorbe (12)
- Rețete cu aluat (1)
- Să scriem corect (5)
- Sfaturi pentru mame (19)
- Simboluri si semnificatii (3)
- Succes (1)
- Ţurcă (5)
- Vegetarian (1)
- Zodiac şi Astrologie (8)
- Alimentaţie (31)
Comentarii recente
-
Postări recente
- Pizza de casa cu ton si ceapa
- Mega reteta: Chiftele din cartofi mov cu branza
- Paste carbonara cu smantana si bacon
- Coronița de Advent și împlinirea dorințelor
- Brioșe cu ciocolata sau cacao
- Sa mai si radem II
- Să mai și râdem!
- Crispy din piept de pui cu fulgi de porumb
- Desert arabesc, Quatayef – reteta pas cu pas
- Locuri frumoase din Maramureș
Arhivă
- April 2021
- March 2021
- February 2021
- November 2020
- October 2020
- June 2020
- May 2020
- April 2020
- August 2019
- June 2019
- May 2019
- October 2018
- August 2018
- July 2018
- June 2018
- May 2018
- April 2018
- March 2018
- July 2017
- May 2017
- June 2016
- May 2016
- March 2015
- January 2015
- December 2013
- November 2013
- October 2013
- September 2013
- August 2013
- July 2013
- June 2013
- May 2013
- April 2013
- March 2013
- February 2013
- January 2013
- December 2012
- November 2012
- October 2012
- September 2012
- August 2012
- July 2012
- June 2012
- May 2012
- April 2012
- March 2012
- February 2012
- January 2012
- December 2011
- November 2011
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011
-
AdSense Widget
Daca iti place, da Like!
Categorii
- Alimentaţie (31)
- Vin (1)
- Anunţ (4)
- Banat (1)
- Bancuri (4)
- bani (1)
- Citate (1)
- Comunicare (1)
- Cugetări (40)
- De pe plaiurile românești (15)
- Dezvoltare personală (11)
- Din viața de părinte (22)
- Eseu (278)
- Familie (11)
- Filme (10)
- Fofografie (1)
- Foto (1)
- Frumusețe (2)
- Funny (21)
- Informaţii care vă pot fi de folos (10)
- Întâmplări de pe șoselele patriei (6)
- La grătar (1)
- Laringită (6)
- Locuri de vizitat (1)
- mămici (7)
- Maramureş (6)
- Mașini (1)
- Monden (5)
- oua de Pasti (1)
- Părinţi şi copii (9)
- plante jibou (1)
- Poezie (23)
- Povești (12)
- Povestioare (12)
- Rețete (133)
- aperitive (6)
- Dulciuri/Deserturi (22)
- Paste (14)
- Pizza (4)
- Rețete de mâncare (61)
- Rețete de post (17)
- Rețete tradiționale (9)
- Salate (4)
- Supe/Ciorbe (12)
- Rețete cu aluat (1)
- Să scriem corect (5)
- Sfaturi pentru mame (19)
- Simboluri si semnificatii (3)
- Succes (1)
- Ţurcă (5)
- Vegetarian (1)
- Zodiac şi Astrologie (8)
- Alimentaţie (31)
Comentarii recente
-
Postări recente
- Pizza de casa cu ton si ceapa
- Mega reteta: Chiftele din cartofi mov cu branza
- Paste carbonara cu smantana si bacon
- Coronița de Advent și împlinirea dorințelor
- Brioșe cu ciocolata sau cacao
- Sa mai si radem II
- Să mai și râdem!
- Crispy din piept de pui cu fulgi de porumb
- Desert arabesc, Quatayef – reteta pas cu pas
- Locuri frumoase din Maramureș
Arhivă
- April 2021
- March 2021
- February 2021
- November 2020
- October 2020
- June 2020
- May 2020
- April 2020
- August 2019
- June 2019
- May 2019
- October 2018
- August 2018
- July 2018
- June 2018
- May 2018
- April 2018
- March 2018
- July 2017
- May 2017
- June 2016
- May 2016
- March 2015
- January 2015
- December 2013
- November 2013
- October 2013
- September 2013
- August 2013
- July 2013
- June 2013
- May 2013
- April 2013
- March 2013
- February 2013
- January 2013
- December 2012
- November 2012
- October 2012
- September 2012
- August 2012
- July 2012
- June 2012
- May 2012
- April 2012
- March 2012
- February 2012
- January 2012
- December 2011
- November 2011
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011