Zile albe, zile negre, mai multe sau mai puţine,
Trec ca norii, trec în grabă şi se duc pe lângă mine.
Mii de gânduri mă frământă; cine sunt, unde mă duc?
Mă simt pustiit şi singur şi mă caut ca un năuc.
Trec pe străzi, mă uit la oameni: oare care pot fi eu?
Să fiu eu grăbitul ăsta fără nici un Dumnezeu?
Sau sunt eu acela care, fără pic de conştiinţă
Vrea putere, vrea avere, şi arde tot de dorinţă
Să-şi facă ziduri, palate, c-a văzut el că se poate
Să faci bani şi bogăţii chiar peste noapte?
Nu ştie că amintirea omului ce-a fost odată
Trăieşte, nu în betoane, mai ales de e pătată
Cu minciuni şi cu hoţii, furturi şi mitocănii.
Amintirea dăinuieşte şi trăieşte-o veşnicie
Doar a omului cu suflet, ce e plin de omenie
Şi lasă în urma lui un car de înţelepciune,
Urmașilor ce-i vor purta sufletul ce are nume.
Curajul, nu lașitatea, adevărul, nu minciuna
Sunt valorile pe care eu le-am tot căutat într-una.
Bunul simț, loialitatea şi exemplul că se poate
Înarmat cu toate astea să ajungi sus şi departe.
English
Foarte frumos…