De prostia ar durea…

Încep cu o vorbă tare înţeleaptă: “Spiritul de contradicţie este personalitatea prostului”.

Avea bunică-mea o vorbă: “De prostia ar durea, multă lume s-ar văita”.  Eu nu mi-aş dori să doară prostia, ci răutatea care, mai ales combinată cu prostia, face ravagii. Că mai e şi vorba cealaltă: “Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul.”

Ziceam că nu am nimic cu proştii, că bieţii de ei nu sunt de vină că s-au născut aşa. “Oricine are dreptul să fie prost, dar unii abuzează de acest privilegiu.” Mă enervează proştii care se cred deştepţi, şi, în loc să stea în banca lor şi să aplece urechea la sfaturile celor cu minte mai multă, vor ei neapărat să iasă în evidenţă şi să-şi etaleze prostia, şi,  vorba aia: “Prostul găseşte întotdeauna unul mai prost, pe care să-l admire”.

Genul ăsta de oameni, parcă sunt legaţi la ochi şi la urechi. Nu învaţă nimic de niciunde, şi degeaba stai tu să le explici cam ce e bine şi rău, că o ţin pe-a lor. Şi, din păcate, vorba celor de la Paraziţii, “sunt mulţi, ai dracu, şi n-au nici o boală”. Şi tot ăştia ne trag şi pe noi în jos, că doar au şi ei drept de vot.

Şi tot genul ăsta de indivizi mai sunt şi al naibii leneşi. Şi iar îmi aduc aminte de ce spunea bunică-mea: “Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea. Cine-i şmecher şi chiuleşte, are tot aşa.” Sau mai spunea: “Aşa zise-o turturea: cine nu lucră, n-a mânca. Şi-aşa zise-un piţigoi: lucraţi voi, că mâncăm noi!”

Poza-i de aici.