M-am săturat de acrituri!

Acum, în mijlocul crizei, atunci când intrăm în orice magazin, ar trebui să vedem numai zâmbete. De ce? Simplu! Ei trebuie să facă pe dracu-n patru să-şi atragă sau să-şi păstreze clienţii.

Eu una am hotărât să merg la cumpărături numai în locurile unde mă simt respectată, unde mi se zâmbeşte şi unde mă încarc cu energie pozitivă. De ce? Pentru că am de unde alege.

Ieri dimineaţă, după ce am dus-o pe fiică-mea la grădiniţă, am intrat într-o alimentară ce-mi era în drum, să iau ce mai trebuia pentru casă. Nu am mai fost în locul respectiv tare demult, aşa că nu mai ştiam exact cum se procedează la casă. La alimentara unde merg de obicei, se uită doar pe preţuri şi pot să iau apoi produsele din coşul de mână. Aici, după ce s-a uitat la fiecare şi n-a zis nimic, am luat laptele din coş să-l pun în plasă.

 – Ce faceţi? Nu vedeţi că nu l-am scanat? De ce-l luaţi din coş? spune caseriţa cu o voce de profesoară de-aia al dracului, uitându-se urât la mine.

De parcă eu mai ştiam cum se procedează în magazinul respectiv. Şi de parcă nu i-a dat Dumnezeu gură să-mi zică frumos dinainte să aştept până le scanează. Sau măcar putea s-o facă pe un ton calm şi cu zâmbetul pe buze.

Angajaţii de la noi nu sunt conştienţi că locul lor de muncă le e asigurat de cum se comportă ei cu clienţii. Dacă nu mai sunt clienţi, magazinul dă faliment. E simplu.

Fiecare dintre noi, chiar dacă nu conştientizăm, în subconştient analizăm. Şi ne selectăm locurile unde ne-am simţit bine şi unde nu. Şi data următoare, chiar dacă nu ne e aşa la îndemână, mergem în locul unde am primit un zâmbet care poate ne-a înseninat ziua.

Vina e şi a patronilor că nu-şi instruiesc personalul.

Fraţilor, sunt banii noştri. Şi noi hotărâm ce facem cu ei şi la cine îi lăsăm. Nu mai e ca pe vremea lui Ceaşcă, când era un singur magazin cu un anumit produs şi unde vânzătoarea îşi permitea să se uite şi să vorbească urât. Acum putem alege.

Afară, în orice magazin mergi, te-ar pupa şi-n fund, numai să-ţi laşi banii la ei. La noi, vânzătoarele parcă se oftică, zău, că le deranjezi. Că ea nu se mai poatee scobi în nas acum, că ai venit tu.

Să stea naibii acasă dacă vor să se scarpine-n fund. Nu? 🙂

 

Nu te enerva!

De câteva zile încoace mă tot gândesc la cât de des şi cât de mult se enervează un om într-o zi. Ba pe participanţii la trafic, ba pe şeful de la serviciu, ba pe soţ/soţie când ajungi acasă, ba pe vânzătoarea de la alimentara din colţ, ba pe copiii care-ţi urlă în cap şi lista poate continua la nesfârşit.

Întrebarea mea este: nervii ăştia au vreun rost? Adică rezolvăm ceva dacă ne enervăm, sau mai mult pierdem? Eu de multe ori nu numai că mă enervez, dar mă şi supăr şi mă macin în interior, de zici că e sfârşitul lumii, nu alta. Şi faza e că după câteva ore după ce mi-a trecut, stau şi mă gândesc ce aiurea m-am enervat.

Eu am ajuns la concluzia că, cu puţin exerciţiu, putem să ajungem să diminuăm şi să ne micşorăm volumul de nervi pe zi. Pur şi simplu, când “te apucă dracii”, stai şi te gândeşti: “are vreun rost să mă enervez? ce câştig eu cu asta?”. Mi-am dat seama că viaţa asta e prea frumoasă şi prea scurtă ca să ne irosim noi timpul (fie şi 15 minute) fiind supăraţi.

În plus, la nervi, întotdeauna gândeşti în mod greşit sau poţi spune lucruri pe care mai târziu le vei regreta. Aşa că, oameni buni, haideţi să fim veseli şi calmi şi să râdem în loc să ne enervăm. Şi chiar dacă avem ceva de spus, să o spunem cu zâmbetul pe buze (credeţi-mă că are efect mai mare).

O zi bună!

Sursa foto

Ce dăruiești, aia primești! sau “dacă semeni vânt, culegi furtună”

Cel mai minunat lucru este să dăruiești: un zâmbet, o floare, o viață, sau orice poate face pe cineva fericit…
Dacă oferi cuiva un zâmbet, fii sigur că tot un zâmbet vei primi înapoi, așa cum, dacă oferi bani, primești în schimb un produs pe care îl dorești.
Dacă dai din tine ceva pozitiv, tu, la rândul tău, te vei încărca cu energie pozitivă, dar dacă tu transmiți mai departe stările tale de indispoziție sufletească, nu numai că îi încarci pe cei din jurul tău cu energie negativă, dar și starea ta proastă se amplifică…
Ca să primești ceva, trebuie mai întâi să oferi… Nu odată mi s-a întâmplat să aștept să mă sune o prietenă, și să mă plâng că nu m-a căutat de luni de zile, când, de fapt, eu nu am făcut nimic, adică nici eu nu am dat nici un semn de viață, doar am așteptat…
Există o vorbă care spune ceva de genul : “Dacă te duci să cauți prieteni pe toate drumurile, nu îi vei găsi, dar dacă mergi în lume ca să fi prieten, ei vor veni din toate părțile.”
Nu vi s-a întâmplat să fiți foarte supărat și să vină cineva cu o atitudine pozitivă să vă înveselească?
În România, din păcate, atitudinea pozitivă e floare rară. La noi toată lumea e stresată și nervoasă, de la vânzătoarea de la alimentara din colțul străzii, până la medicul de familie sau omul care trece pe stradă pe lângă tine…
Probabil că e și din cauză că la noi salariile sunt mici, traiul e greu etc, dar, totuși, nu se rezolvă nimic dacă mai ești și nervos și te uiți urât la cei din jurul tău.
Românii mai obișnuiau să facă haz de necaz. Acum și de ăla au uitat…
Așa că, fraților, hai să nu ne mai uităm urât unii la alții, să nu ne mai stresăm degeaba și să ne bucurăm de ziua de azi, ca mâine va fi și mai rău. 🙂