Păstrăv la cuptor cu legume

În ultima vreme am decis să mâncăm mai sănătos, adică să încercăm pe cât posibil să evităm o perioadă cărnurile care conțin colesterol în cantități mari, și mai ales să nu le combin cu cartofi, mămăligă, orez etc. Așa că de data asta am gătit peștele cu legume, și a ieșit o minunăție, la care a contribuit și mujdeiul de usturoi și vinul alb.

Păstrăvul este peștele meu preferat când vine vorba de gust. În plus, este destul de ușor de mâncat, deoarece oasele se desprind ușor.

Rețeta e clasică, și pe cât de simplu și rapid se prepară, pe atât e de gustos.

Eu am avut patru păstrăvi mai mici, pe care i-am curățat bine și i-am spălat de seara, și i-am lăsat în ulei de măsline, în frigider, pentru a doua zi.

I-am condimentat cu sare și piper, apoi i-am “tăvălit” prin făină de mălai, și pe exterior și pe interior. Apoi am preîncălzit cuptorul la 200 de grade, i-am așezat în tava unsă cu ulei de măsline și i-am dat la cuptor timp de 18 minute. Dacă păstrăvul e mai mare, puteți să-i lăsați și 20 de minute.

Legumele au fost mixte (mazăre, morcov, păstăi, porumb, ardei), și le-am fiert cam 12 minute, după care le-am călit în ulei de măsline timp de 10 minute și la final le-am condimentat cu sare, piper și boia.

Mujdeiul l-am făcut din 6 căței de usturoi pe care i-am zdrobit, am pus sate și i-am “frecat” cu ulei, pe care l-am turnat pe rând, ca la maioneză. Astfel iese mai consistent. La final am pus și boia.

Am servit cu un vin alb, pe care îl recomand la păstrăv, și care s-a potrivit ca o mănușă cu peștele și legumele.

Poftă bună! 🙂

 

 

 

Pui pe sticlă cu cartofi la cuptor – rețetă

Ieri, la sugestia soțului meu, am gătit pui pe sticlă (de bere 🙂 ). Și a fost o idee excelentă, pentru că a ieșit de-a dreptul delicios. Cel mai gustos pui pe care l-am mâncat în viața mea.

Sunt, însă, câteva secrete pe care trebuie să le știți atunci când gătiți puiul în acest mod. Vi le voi dezvălui mai jos:

Aveți nevoie de:

  • un pui întreg
  • 6, 7 cartofi
  • untură (eu am folosit de rață, dar se poate și de porc) sau ulei, pentru a unge puiul
  • 1 morcov
  • jumătate de ardei gras
  • 3, 4 căței de usturoi
  • un pahar de vin (eu am folosit vin de casă, rozé)
  • rozmarin mărunțit – pentru pui
  • oregano – pentru cartofi
  • sare
  • piper
  • boia
  • condiment pentru pui
  • o sticlă de bere, de pe care ați luat eticheta

Puiul se unge bine – bine cu untură, atât pe exterior, cât și pe interior. Astfel, va fi crocant, dar și fraged pe dinăuntru.

Apoi se condimentează cu sare, piper, boia, rozmarin și condimentul special pentru pui, și pe exterior, și pe interior. Nu vă zgârciți la condimente. Cât de mult. 🙂 Apoi, se pune apă în sticlă, până la jumătate, după care se toarnă în sticlă jumătate de pahar de vin. Puiul se pune pe sticlă (sau sticla se bagă în pui, cum doriți 🙂 ).

Cartofii se curăță și se taie în sferturi, pe lungime. Morcovul se taie rondele, iar ardeiul – fâșii.

Se condimentează cu sare, piper, boia și oregano, se așează în tavă, apoi se pune restul de vin, puțină apă și ulei.

Sticla cu puiul se pune în mijlocul tăvii, apoi se introduce tava în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade. Se lasă o oră, apoi se pune la temperatură mai înaltă. Tava perfecta o gasiti AICI.

Se lasă până când atât puiul, cât și cartofii fac o crustă.

Se poate servi cu salată.

Noi am făcut salată de roșii, ceapă verde și ridichi, cu puțin usturoi.

Poftă bună! 🙂

Reţetă: Paste (spaghete) cu fructe de mare

Astăzi am vrut să încerc ceva nou, aşa că am îndrăznit să intru în cercul fructelor de mare (şi nu regret deloc, mai ales că le-a plăcut şi copiilor la nebunie) 🙂 .

Pentru 4 porţii aveţi nevoie de:

  • spaghetti – 400 g
  • ulei masline – 50 ml
  • usturoi – 3 căţei
  • fructe de mare (eu am folosit congelate) – 500g
  • zeama de la jumătate de lămâie mică
  • vin alb sec – jumătate de pahar
  • suc de rosii – cam 300 ml
  • 2 roşii tăiate cubulețe
  • o lingură de smântână (opțional)
  • oregano
  • sare
  • piper

Puneţi la fiert apa pentru spaghete, apoi puteţi să vă ocupaţi de sos. Spaghetele se fierb conform instrucţiunilor de pe pachet.

Fructele de mare se spală cu apă rece şi se taie (dacă sunt prea mari). Usturoiul se toacă mărunt şi se căleşte foarte puțin  în uleiul de măsline încins, după care se adaugă fructele de mare. Se călesc puţin cu usturoiul, apoi se adaugă sare, zeama de lămâie şi vinul.

Se mai lasă 3 minute, după care se adaugă roşiile tăiate cubuleţe, sosul de roşii, oregano, încă puțină sare şi piper şi se lasă pe foc încă vreo 7, 8 minute. Smântâna se pune la sfârşit, numai dacă doriți.

Opţional, se poate pune parmezan ras peste paste.

Poftă bună!

 

Cum s-au distrat mamele de 8 Martie

După o zi petrecută cu copiii, zi în care le-am făcut toate poftele, cu acordul soţilor, am mers şi noi să ne petrecem într-un club. 🙂

Ţin să vă spun că eu n-am mai fost într-un club de vreo 4 ani, aşa că vă daţi seama cu ce chef de distracţie şi de dans am mers. Şi poate că nici acum nu aş fi mers, dacă soţul meu era acasă de 8 martie.

La masa noastră eram vreo patru mămici. Şi, după ce ne-am comandat vin, cu gândul să ne facem de cap, am început să povestim. Şi despre ce altceva să povestim, dacă nu despre principala noastră preocupare – copiii?

Şi după o oră şi ceva de discuţii despre naşteri, copii şi lapte, am hotărât să ne axăm pe distracţie, că doar de-aia am venit, nu? Şi ne-am distrat de numa, când a căutat Cristina ceva în poşetă şi-a dat de un scutec. :)) Şi-apoi când am dat şi eu peste o pereche de şosetuţe. :))

Cu câteva pahare de vin la bord, am reuşit să şi dansăm, şi ne-am dat seama că ar trebui să o facem mai des, că doar prin dans te eliberezi de energia negativă, nu? 🙂

După ce-am golit câteva pahare bune de vin roşu, ne-am dat seama că ar trebui să ne cam oprim, că imediat mergem la copii, aşa că am dat-o pe cafea şi cola.

Am uitat să vă spun de faza că cică s-a făcut şi striptease masculin, dar nu prea l-a băgat nimeni în seamă, cel puţin de la masa noastră. Au mai defilat pe-acolo şi vreo 5 fecioraşi în chiloţi, dar în afară de unu jumate, adică unul era ok şi celălalt mergea, restul au fost jale. În plus, erau copii de vreo 16 ani, sărăcuţii. Mai un pic şi va fi fiu-meu de 16 ani, la cum trece timpul. :))

Şi pe la ora 2 am mers şi noi acasă. Şi după ce mi-am eliberat bona, cred că am intrat pe pilot automat, că m-am pus să fac curăţenie timp de vreo oră. 🙂

Am dormit câteva ore, şi pe la 7 jumate m-am trezit, că cel mic a început să plângă. Degeaba a adormit el la loc, că a trezit-o pe soră-sa…

Viaţă de mamă, ce să faci…? :))

 

 

Anglicismele din domeniul brandurilor de vin din România

Un alt capitol din lucrarea „Varietatea brandurilor de vin din România”, pe care am scris-o eu şi Cristina în anul II de masterat se referă la denumirile pe care unii producători de vinuri din ţara noastră le-au dat vinurilor. Aici ne referim la englezisme sau anglicisme.

“Anglicismele au început să cucerească Europa Occidentală după Al Doilea Război Mondial, iar pe cea de Est după 1989. Fenomenul a devenit global odată cu apariţia internetului şi a multinaţionalelor”, spune Rodica Zafiu. Aceasta consideră că apariţia anglicismelor este un fenomen cât se poate de normal. „De fapt, odată cu informaţia împrumuţi din afară şi limbajul. E o chestiune de comoditate“.
Influenţa limbii engleze este un fenomen nu doar european, ci şi mondial. Fenomenul de invazie a anglicismelor a luat amploare datorită celor doi factori precizați mai sus, dar și datorită progresului anumitor domenii ale tehnicii şi a răspândirii industriei cinematografice americane.“În prezent, asistăm la un proces de invazie a anglicismelor în limba română, fapt ce reprezintã manifestarea unui fenomen lingvistic internaţional”
‘’Pe lângă necesitatea firească de folosire a termenilor preluaţi din limba engleză, există unele tendinţe ale unor categorii sociale, care utilizează, în mod voit, cuvinte englezeşti,deşi există traducerea lor în limba română. Frecvenţa ridicată în folosirea unor cuvinte englezeşti care au, totuşi, corespondent în limba română desemnează conturarea unei mode lingvistice’’ .

Ne vom începe periplul printre brandurile de vin pornind de la Cramele Recaș. Acestea acoperă la ora actuală cel mai mare volum din exportul de vin românesc, deținând o cotă de 17% din exportul românesc de vin și o pondere de 8-10% din piața internă a vinului. Exportul este adresat în primul rând pieței din Germania, Marea Britanie și SUA.
Despre brandul Legend of Transylvania, cei de la Recaș explică că “Eticheta este o coproprietate a Cramelor Recaș și a unei companii din Cardiff – Marea Britanie. Conceptul a fost dezvoltat 100% de către britanici pentru a asigura succesul în piețele din UK si SUA prin asocierea vinului românesc cu legendele despre vampiri.” Nu putem să nu ne întrebăm “De ce Transilvania?” din moment ce Cramele Recaș aparțin regiunii Dealurilor Banatului, între acestea neputând să vedem nicio legătură, dar dacă stăm bine să ne gândim găsim și răspunsul. Adică, primul lucru care îi vine în minte unui străin când aude de România este Dracula, despre care se știe că a trăit în Transilvania.
Tot celor de la Recaș le aparține și colecția Castle Rock, însă producătorii nu ne pun la dispoziție și motivul pentru care au ales această denumire. Putem doar să presupunem că precum în cazul prezentat anterior, este vorba de un vin destinat în special exportului, și din nou, putem presupune că cuvântul castel face aluzie la binecunoscuta legendă despre Dracula, din moment ce nu am putut găsi date despre existența vreunui castel legat ca istorie de Cramele Recaș. Am dat totuși peste un castel situat în zona Nadaș, în apropiere de Recaș, dar din moment ce Cramele nu amintesc de acesta în prezentarea sau în istoricul lor, putem presupune că nu acesta stă la originea brandului Castle Rock.
În cele ce urmează, vom pune în discuție brandurile create de Cramele Halewood. Pe cei care nu cunosc descrierea companiei numele Halewood îi poate duce, în mod eronat, cu gândul la strălucitorul Hollywood, însă nu este vorba de nicio strategie de marketing.
Vizitând site-ul aflăm că de fapt compania Halewood International Ltd. a fost înființată în 1978 de către John Hallewood, iar în 2001 aceasta a achiziționat în România peste 400 de hectare de vie.
Cramele Halewood creează branduri care de care mai excentrice, ca de pildă Cherry Tree Hill. “Vinul este însoțit și de o explicație metaforă pentru o denumire neobișnuită. Textul producătorului ne teleportează într-un decor în care” se pot vedea cireși pe culmile dealurilor, aceștia ocrotind culturile de viță-de-vie. De aceea, cireșul a devenit un simbol protector al celor mai bune vii din regiunea Dealu Mare și o sursa de inspirație pentru vin””
Prahova Valley este gama de vinuri cea mai importantă a Cramelor Halewood. Strugurii provin din regiunea Dealu Mare, Prahova, la aceasta se adaugă proprietarul englez și rezultă Prahova Valley.
Cramele Halewood reprezintă cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România, așa explicându-se faptul că din cele 18 produse prezentate pe site doar 3 au denumiri românești. O altă colecție destinată în special exportului este Dreamer. Nu ne sunt oferite explicații referitoare la alegerea numelui, dar putem presupune că face aluzie la o “stare de visare”, de relaxare, ca efect al consumului de alcool, având în același timp rolul de a distrage atenția de la posibilele neplăceri cauzate de consumul în exces.
George Pruteanu consideră că folosirea anglicismelor are și o explicație psihologică: “denumirea pe englezeşte pare unora mai „valoroasă”, mai „modernă” decît cea pe româneşte – ca şi cum, hm!, limba română ar fi demodată, desuetă, jenantă. Unii, mai radicali, vor spune că asta ţine de fenomenul larg al globalizării. Atunci, mă voi încorda şi eu şi le voi răspunde că ţine de snobism, de servilism, de coanachiriţism. Această fandoseală anglicizantă mi se pare un fel de provincialism-la-nivel-de-ţară, o formă de complex de inferioritate. Aşa cum Coanei Chiriţa i se părea mai „şic” (!mai cool, s-ar spune azi) să zică furculition în loc de furculiţă, aşa li se pare unora că Shopping Center e mai „al dracului”, mai „în Europa” decît Centru comercial” .

Bibliografie electronică:

1. Zafiu, Rodica în Scarlat, Sandra, Limba corporatistă, http://www.adevarul.ro/societate/viata/Limba-corporatista_0_149985002.html
2.  Influența anlicismelor în presa românească, http://www.scribd.com/doc/48110066/INFLUEN%C5%A2A-ANGLICISMELOR-IN-MASS
3. Mureșan, Mihaela, Tendințe lingvistice în presa scrisă contemporană, în Influența anlicismelor în presa românească, http://www.scribd.com/doc/48110066/INFLUEN%C5%A2A-ANGLICISMELOR-IN-MASS
4.  http://www.recaswine.ro/Vinuri/VLegendofTransylvania.php?r=ro;

5. Păduraru, Cătălin (Vinexpert), http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/serii-scurte-print-60976.html;

6. Pruteanu, Geaorge, Center-ul din centru, http://www.pruteanu.ro/4doaro-TOT.htm;

Vin și poveste. Idee de sticlă de vin cadou

 O idee inedită m-a impresionat foarte tare: a lega vinul de o poveste, sau mai bine zis, povestea de vin. Am găsit asta pe un site de vinuri, și cred că va avea un succes răsunător. Parcă altfel bei un vin când ai și povestea legată (la propriu) de el. E o idee foarte bună și pentru a face un cadou cuiva. Site-ul unde găsiți o diversitate de vinuri cu povești se numește wineandstory.com

Un exemplu este vinul din imagine, numit ”Dragoste păcătoasă”. Iată și un fragment:   ”… nu văzu decât resemnare, un suflet gol, o inimă moartă. Și pe el îl duru mai mult ca pe ea: el ucisese frumoasa floare a iubirii lor și tot el era cel ce o jelea, lacrimile ei se uscaseră de prea multă așteptare. A trecut ceva timp, căci vremea trece oricum, ăsta este rostul ei, să se schimbe, să ne transforme și-n lupta cu timpul nimeni nu a câștigat. Chiar dacă unii ne trecem mai ușor sau mai greu ca alții, toți îmbătrânim, toți ne ridăm, albim.” 

Mai jos găsiți o parte dintr-o lucrare de masterat, făcută împreună cu o buna prietenă, legată de brandurile de vin din România.

Unii dintre producătorii de vin și-au dat seama că și țara noastră are tradiție în cultivarea viei și producerea vinului, așa că au apelat la folclor sau la tradiții atunci când au vrut să scoată pe piață un nou brand. Aceștia invocă datini, obiceiuri și ritualuri vechi de sute de ani, care sunt legate de istoria unor locuri, a unor comunități sau a unor familii.

La acest capitol trebuie menționați cei de la Crama Oprișor, proprietatea Carl Reh Winery, a cărei branduri au în spate câte o poveste. Spre exemplu colecția Măiastru face apel la Pasărea Măiastră, ca simbol al renașterii locului. “Povestea spune că un împărat evlavios a pus temelie Casei Domnului, dar că biserica nu putea fi nicicum terminată, pentru că turnul i se dărâma peste noapte. Într-o noapte visă că în turn trebuie așezat cuibul Păsării Măiestre.”[1][1] Măiastru este și un elogiu adus pământului, muncii manuale, dar și “prețioaselor țesături care ascund, scrise cu fire tari, legendele locului.”[1][2]

În contextul verilor fierbinți și secetoase din Oltenia, cei de la Oprișor fac apel la Caloian, numele unui ritual precreștin de invocare a ploii, împrumutat unei colecții. “Caloianul are partea sa sublimă, compensată, ca tot ce e ritualic, de o parte întunecată:

Caloiene, Iene,

Du-te-n cer și cere, să deschiză porțile,

Să sloboadă ploile,

Să curgă și gârlele,

Zilele și nopțile,

Ca să crească grânele!

Caloianul spune tot despre disperarea care împinge comunitatea la sacrificiu, pentru a atrimite un suflet să le ceară ploaie zeilor, dar spune și totul despre seninătatea calui care acceptă să fie dat pierzării pentru a-și ajuta semenii.”[1][3]

Conform Dexonline caloianul (‹gr.kalos„frumos” șiIani„Ioan”),era o datină însoțită de cântec, care sărbătorea la origine mitul zeului naturii (simbol al vegetației care moare și învie). Obiceiul este cunoscut numai însudul țării, fiind o manifestare complexă de joc dramatic, cântec și practici rituale. Caloianul este confecționat din lut sau alte materiale, împodobit și îngropat, în cadrul unui ceremonial tradițional (bocire, pomană, masăetc.) apoi, după 3 zile, dezgropat și azvârlit pe o apă curgătoare, după care copiii stropesc cu apă. Textul poetic cuprinde o invocație pentru ploaie și o urare de belșug.

Tot de la Cramele Oprișor ia naștere și Drăgaica Roșie, producătorii însoțind brandul de o scurtă povestioară.“Misterioasele Sânziene, neam de iele, au atât puterea de a da noroc, de a vindeca și de a binecuvânta “apa de stele” (roua de dimineață din Noaptea de Sânziene), cât și puterea de a le lua mințile muritorilor care le văd dansând în aer, deasupra lacurilor și comorilor. În consecință, în preajma romanizării sărbătorii (când numele ancestral a fost preschimbat în Sancta Diana, Sânziana) mitologia a reținut nașterea Drăgăicii (de la “drag”), ființe care alungă răul și anunță dragostea în aceeași Noapte de Sânziene. În timp, cele două au ajuns să se confunde”[1][4]. Atunci când este invocată Drăgaica are grijă de recoltele sătenilor și ferește de boli copiii puși în brațele fecioarelor care joacă Hora Drăgoaicelor.

Site-ul Wikipedia spune că Drăgaicaeste “un ritual de origine agrară, practicat la 24 iunie prin Muntenia, Moldova și Oltenia, în preajma solstițiului de vară. Ritualul vizează prosperitatea și protecția culturilor, mai ales de cereale. Această sărbătoare coincide cu sărbătoarea creștină aNașterii Sf. Ioan Botezătorul.

Drăgaica se sărbătorește printr-un un dans făcut de un grup de 5-10 fete din care una este aleasă, ca Drăgaică. Ea este îmbrăcată ca o mireasă și împodobită cu spice de grâu, în timp ce fetele celelalte se îmbracă în alb, poartă un val pe față în care sunt prinse flori de sânziene, iar în mână țin o coasă. Odată constituit, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La popasuri, în special la răscruci, fetele se așează în cerc, cântând și executând un dans săltat ale cărui mișcări desenează o cruce.”[1][5]

În alte părți această sărbătoare are denumirea de Sânziene, dar și mai multe semnificații.

Ni se pare totuși ciudată prezența pe lângă “drăgaica” a adjectivului “roșie”, din moment ce ritualul constă într-un dans la care iau parte fete îmbrăcate în alb, iar fata aleasă ca Drăgaică poartă o rochie de mireasă. Pe deasupra, în descrierea ritualului nu se face nici o referire la această culoare. Cum, următoarea colecție se numește Rusalca Albă, poate ar fi fost mai nimerit ca “Drăgaica” să fie cea “Albă” și invers, din moment ce Rusalca era “spaima copiilor și amenințarea flăcăilor, centura de castitate montată direct în mințile băieților care începeau să arunce ocheade codanelor: o sirenă malefică, o lostriță păcătoasă, care avea și puterea de a lua trup de femeie, rătăcind prin păduri în căutare de bărbați tineri, pe care îi ademenea în râu sau în lac, pentru a-i îneca. Astăzi nu ne temem de Rusalcă, dar îi putem da locul meritat”[1][6]. Aceasta este povestioara ce ne este pusă la dispoziție de cei de la Cramele Oprișor.

Rusalca este o ființă imaginară din mitologia slavă, ocrotitoare a apelor, cu chip de femeie frumoasă și cu coadă de pește, care ademenește tinerii și-i îneacă.

Cei de la Murfatlar livrează prin Arezan și o povestioară, una bună de spus la un pahar de vin: administratorul companiei spune că, pentru belșugul viilor și bunătatea vinului, la răscrucea dintre ani, „tracii desfășurau un ceremonial bahic numit Arezan“ și, în semn de jertfă, „aruncau coarde de vie și vin în foc pentru ca via să fie roditoare în anul ce va urma și apoi petreceau până în zori”.[1][8]

Cu o zi înainte de Ziua Ursului (Stretenia), în unele așezări din sudul României se desfăsoară un ceremonial bahic, de origine tracică, numit Arezanul sau Gurbanul Viilor. În dimineața zilei de 1 februarie, bărbații mergeau la plantațiile de vița de vie, unde fiecare proprietar iși tăia, de la vița sa, câteva corzi cu care se încingea peste piept și iși făcea cununiță pe cap și cingătoare la brâu.

Dezgropa apoi sticla sau plosca cu vin îngropată toamna și se întâlneau cu toții în jurul focului aprins pe o înălțime. Acolo se mânca, se bea, se juca în jurul flăcărilor, se sărea peste foc, se stropea vin peste jăragaiul încins. Seara, bărbații se întorceau în sat, cu făclii aprinse în mână, și continuau petrecerea pe grupe de familii. Este posibil ca în vechime să se fi jertfit o oaie sau un berbec, așa cum indică numele turcesc al obiceiului, Gurban: sacrificiul unui animal întreg și împărțirea lui participanților.

Problema este că Arezanul viiloravea loc pe 1 februarie în ziua morții Anului Vechi și renașterii Anului Nou Viticol, nu a răscrucii dintre ani, așa cum reiese din povestea celor de la Murfatlar.

Un alt producător care face apel la tradiție sunt Cramele Panciu, prin brandul Vinul Nostru. La secțiunea tradiția noastră aceștia explică “Toate meșteșugurile și obiceiurile transmise din tată în fiu sunt frumoase și pline de farmec. Ele reprezintă creația acestui popor înzestrat de Dumnezeu. Specificul lor de la o zona la alta îti trezește admirația și curiozitatea. Trăirea și păstrarea meșteșugurilor și obiceiurilor reprezintă zestrea cea mai de preț a unei așezări, a unui popor, a unei familii.

Un astfel de obicei ce s-a pastrat din tată in fiu în familia noastra din Podgoria Panciu este fabricarea vinului.

Trei generații din familia noastră a ajutat să aducăVinul Nostruîn prim-planul vinurilor netratate. Artă și pasiune transmisă din tată în fiu pentru a sprijini această tradiție bogată, vinificație ne-au inspirat pentru a crea Emblema de la cea mai exceptională podgorie, Podgoria Panciu. Emblema este o reflecție personală a trecutului și viitorului nostru, în Podgoria Panciu, cu stiluri de calitate fără egal al strugurilor, terenului și dedicat familiei noastre de patrimoniu vinicol.”[1][9] Astfel, prin folosirea adjectivului pronominal “nostru” se dorește a se face apel la tradiția transmisă din generație în generație, așa cum reiese și din istorioara lor.

Prezentarea făcută pe site Cramelor te lasă efectiv cu gura căscată. Nu știi la ce să te uiți prima oară, la superlativul absolut “cea mai excepțională podgorie”?, în condițiile în care excepțional este deja un superlativ absolut, la “generațiile care a ajutat”?, la “stilurile de calitate”? La o prezentare atât de “grăitoare” a Cramelor Panciu, ai impresia că te așteaptă același lucru și când vine vorba de calitatea vinului. Și pentru a-și susține cât mai mult brandul Vinul Nostru, site-ul cuprinde secțiunile Tradițiile Noastre, Viile Noastre, Cramele Noastre și depozitul Nostru. Suntem curioase să aflăm dacă după o astfel de prezentare mai are cineva curajul să încerce “Vinul Lor”.

 


[1][1] http://www.crama-oprisor.ro/oltenia-profunda.html;

[1][2]Ibidem;

[1][3]Ibidem;

[1][4]Ibidem;

[1][5]Drăgaica, http://ro.wikipedia.org/wiki/Dr%C4%83gaica;

[1][6] http://www.crama-oprisor.ro/oltenia-profunda.html;

[1][7] Rusalkahttp://en.wikipedia.org/wiki/Rusalka;

[1][8]Popescu, Cosmin (Administrator Murfatlar) în http://moneyexpress.money.ro/articol_10147/vinuri_vechi__profituri_noi.html

[1][9] http://www.cramelepanciu.ro/traditia_noastra.html;

 

Vinul şi eticheta sa – partea a III-a

În partea I şi partea a II-a  am  enumerat indicaţiile obligatorii de pe etichiea unei sticle de vin.

Potrivit aceloraşi legi, indicațiile facultative folosite la etichetare sunt următoarele:

1.marca de comerț, cu condiția ca ea să nu creeze confuzii cu denumirea de origine controlată, cu indicația de proveniență geografică sau cu denumirea soiului ce poate fi atribuită vinului.

2. denumirea exploatației viticole, a domeniului, numai în cazul vinurilor de calitate provenite în exclusivitate din exploatația indicată, cu condiția de a nu se folosi denumiri care să creeze confuzii;

3.culoarea vinului  roșu, rozé sau alb;

4.anul de recoltă, care se specifică în cazul vinurilor cu denumire de origine controlată sau al celor de calitate superioară, cu condiția ca vinul să provină, în proporție de cel puțin 85% din recolta anului indicat;

5. vechimea vinului, fiind posibilă utilizarea termenului “vin vechi”, pentru vinurile îmbuteliate după o maturare de cel puțin trei ani, în cazul vinurilor roșii, și de cel puțin doi ani, în cazul vinurilor albe.

În funcție de gradul de vechime optimă pentru consum, vinurile pot fi clasificate în:

vinuri noi, îmbuteliate în anul în care au fost culeși strugurii

-vinuri de consum larg, care se beau abia în primăvara următoare recoltării strugurilor;

vinuri cu vechime scurtă, scoase pe piață în toamna de după recoltarea strugurilor și care trebuie consumate în 1, 2 ani

vinuri cu vechime medie. Acestea sunt comercializate după 1 – 2 ani de vechime;

vinuri cu vechime îndelungată, care ajung la calități optime atunci când au o vechime de peste doi ani.

6.numele/ denumirea persoanei/ persoanelor fizice sau juridice care au participat la procesul de elaborare, îmbuteliere sau comercializare a produselor;

7.codul de bare;

8.alte mențiuni care amplifică informația asupra calității vinurilor sau condițiile speciale de producere și îmbuteliere, după cum urmează:

a. îmbuteliat la producător, la origine, pentru vinurile de calitate obținute din recolta proprie și îmbuteliate în unitatea, domeniul sau exploatația în care au fost produse;

b.îmbuteliere specială, pentru vinurile îmbuteliate în legătură cu un eveniment deosebit sau într-un scop special;

c. vin de vinotecă, pentru vinurile de calitate deosebită, cu buchet format în sticlă, învechite în vinotecă și reprezentând loturi mai restrânse, constituite în butelii, eventual numerotate, la punerea în consum;

d. vin medaliat, pentru vinurile medaliate la concursuri naționale sau internașâționale, caz în care se menționează medalia primită, concursul la care a participat vinul și anul participării;

e. soi pur, pentru vinurile foarte tipice, care provin în proporție de 100% din soiul menționat;

f. vin din butoaie alese, produse în cantități limitate, sub responsabilitatea deosebită a unui specialist de renume, care își înscrie numele pe etichetă;

g. comoara pivniței, pentru vinurile obținute în ani deosebit de favorabili, ajunse la apogeul calității lor;

h. rezervă, pentru vinurile păstrate în recipiente, cel puțin doi ani, și învechite în sticle cel puțin trei luni;

i. vin tânăr, pentru cel pus în consum până la finele anului în care a fost obținut;

j. vin nou, pentru vinurile comercializate în anul următor celui în care au fost elaborate;

k. vin maturat în barrique-uri, pentru vinurile păstrate în vase noi de lemn de stejar;

l. istoria vinului sau a firmei producătoare;

m. condițiile natulale ale arealului de producere, tehnici de cultură speciale, de cules și de elaboraere a vinurilor;

n. recomandări privind consumarea vinului: temperatură, asociere și mâncăruri, etc.;

o. unele mențiuni suplimentare referitoare la însușiri senzoriale, date analitice, altele decât tăria alcoolică, indicații complementare asupra provenienței, reprezentări grafice.

Sursa foto

Vinul şi eticheta sa, partea a II-a

De multe ori, când cumpărăm un vin,  ne uităm nepăsători la ceea ce scrie pe etichetă, sau nu ştim exact despre ce e vorba.

Spuneam în prima parte că pe eticheta unui vin există nişte indicaţii obligatorii după care consumatorul îşi poate da seama de calitatea vinului. Astfel, pe lângă categoria de calitate a vinului, pe etichetă mai apare şi:

  •  indicația de proveniență geografică pentru vinurile de calitate superioară – VS sau pentru vinurile cu denumirea de origine controlată pentru vinurile DOC, aprobate prin ordin al ministerului agriculturii, alimentației și pădurilor;
  • denumirea soiului sau a soiurilor pentru vinurile cu denumire de origine controlată. Pentru vinurile de calitate superioară VS care se valorifică prin indicarea provenienței geografice, denumirea soiului sau a soiurilor fiind facultativă. Atunci când vinul se comercializează sub denumirea unui soi, acesta trebuie să provină 85% din soiul indicat. În cazul unor sortimente tradiționale autorizate, constituite din două sau mai multe soiuri, se înscrie pe etichetă mențiunea “sortiment tradițional”. Vinurile de masă nu se valorifică sub denumirea soiului sau sortimentului de soiuri și nici prin indicarea provenienței geografice.

În funcţie de compoziţia ampelografică, vinurile se împart în:

vinuri de soi – vinuri obţinute din struguri de un singur soi, totodată se permite folosirea strugurilor de alte soiuri ampelografice, dar nu mai mult de 15 %, şi de aceeaşi specie botanică şi culoare a boabelor;

vinuri cupajate – vinuri obţinute din vinuri brute fabricate din mai multe soiuri, în anumite proporţii bine determinate, prin intermediul amestecului lor;

vinuri sepajate – vinuri obţinute prin vinificarea în amestec a diferitelor soiuri de struguri de aceeaşi specie botanică, în proporţii bine stabilite pentru fiecare denumire de vin.

  •  tipul vinului, determinat de conținutul său în zaharuri. Din acest punct de vedere, vinurile pot fi:

-seci – cu conținut în zaharuri de până la 4 gr/l;

-demiseci – cu conținut în zaharuri cuprins între 4.01 gr/l și 12 gr/l;

-demidulci – cu conținut în zaharuri cuprins între 12.01 gr/l și 50 gr/l;

-dulci – cu conținut în zaharuri de peste 50 gr/l.

  •  tăria alcoolică dobândită a tipului de vin, exprimată în procente, în volume, înscrisă cu caractere de 3 mm înălțime. Astfel, se pot clasifica în:

1.Vinuri liniştite (de masă), cu un conţinut între 8,5 și14 % alc.;

2.Vinuri efervescente;

3.Spumoase (gazificate) şi spumante), cu un conţinut între 8,5 și 14 % alc.;

4.Vinuri tari, cu un conţinut între 16 și 21 % alc.;

5.Vinuri de desert (nectar), cu un conţinut între 14 și 17 % alc.;

6.Vinuri aromatizate, cu un conţinut între 9 și 20 % alc.

    •  volumul nominal al produsului, exprimat în mililitri, centilitri sau decilitri pentru recipiente mai mici de un litru și în litri pentru pentru recipiente de un litru sau mai mari;
    •  țara de origine, pentru vinurile importate;
    •  denumirea și adresa îmbuteliatorului, înscrise cu caracterele cele mai mici folosite în înscripționările de pe etichete;
    •  data ambalării sau numărul lotului, cu posibilitatea stabilirii datei ambalării.

Vinul şi eticheta sa, partea I

La noi, multă lume, când merge să cumpere o sticlă cu vin, se uită doar la preţ, neluând în seamă şi alte detalii, care sunt foarte importante. De exemplu, un vin poate avea un preţ mare şi să nu fie atât de bun precum unul cu un preţ mai mic.

Eticheta poate avea un impact vizual foarte puternic asupra consumatorului şi îl poate influenţa în alegerea unui vin, fiind unul dintre criteriile cu cea mai mare pondere în acest sens. În ultimul timp, producătorii de vinuri au acordat o importanţă din ce în ce mai mare designului etichetelor, investind sume foarte mari pentru schimbarea acestora de la o recolta la alta. Există însă şi producatori de vinuri mai conservatori care păstrează aceeaşi formă grafică a etichetei de zeci de ani.

Eleganţa etichetei nu este însă un garant al calităţii vinului, dar informaţia pe care aceasta o oferă poate fi, ajutând în acelaşi timp şi la educarea consumatorilor.

Atât în legile naționale, cât și în cele europene, sunt prevăzute o serie de indicații obligatorii:

  • Categoria de calitate a vinului:

1.vin de masă. Denumit până în 1970 vin pentru mâncare, acesta poate avea menționată și Indicația Geografică Tipică (IGT). Trebuie să aibă cel puțin 8,5 grade alcoolice efective, dar nu mai mult de 15.

2.vin de calitate superioarăVS. La această categorie este obligatorie indicația de proveniență geografică

Vinurile de calitate superioară sunt obţinute din soiuri cu însuşiri calitative superioare după o tehnologie tradiţională cu maturitatea ulterioară în decurs de cel puţin 6 luni. Conţinutul de alcool trebuie su fie nu mai puţin de 10 % vol. La rândul lor, acestea se împart în:

vinuri mature– vinuri obţinute din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al acestora, cu aplicarea unei tehnologii speciale sau acceptate de toţi și cu condiţia unei maturări obligatorii în recipiente staţionare pe parcursul a cel puţin 6 luni;

-vinuri de oenotecă (colecţie) – vinuri de calitate superioară, care după încheierea ciclului tehnologic de producţie, inclusiv maturitatea în recipiente staţionare, se învechesc suplimentar cel puţin 2-5 ani;

vinuri cu denumire de origine– vinuri de calitate înaltă cu proprietăţi organoleptice înalte, care se produc conform tehnologiei originale din struguri de soi (soiuri) cultivati în  podgorii strict delimitate, în condiţiile ecologice specifice locului concret indicat în denumirea vinului

3.vin cu denumire de origine controlată – În România există două categorii  DOC(Denumire de Origine controlată) și DOCG (Denumire de origine Controlată și Garantată). Vinurile DOC, care dobândesc o notorietate specială și renume comercial pot deveni DOCG doar după ce trec 5 ani de la recunoașterea DOC-ului.

Vinurile ce au denumire de origine controlată și trepte de calitate (D.O.C.) reprezintă cea mai înaltă categorie de calitate. Producerea acestor vinuri se face în areale restrânse și dupa reguli severe. Acordarea treptei de calitate este motivată de mai mulți factori – conținutul în zaharuri, proporția de boabe stafidite, atacul putregaiului nobil – care sunt determinați, în primul rând, de momentul recoltării.

În România a fost adoptat sistemul german de atribuire a treptelor de calitate:

CM – “cules la maturitate deplină” – adică în momentul în care strugurii sunt copți și acumularea de zaharuri este min . 196 gr/l;

CT – “culesul tarziu” – momentul culesului, în acest caz, este atunci cand strugurii sunt supracopți și crește cantitatea de zahăr pe seama pierderii apei, aceasta depășind 213 gr/l;

C.I.B. – “cules la innobilarea boabelor” – moment în care pierderea apei prin supracoacere este completată de stafidiere sau apariția mucegaiului nobil (care extrage apa din bob concentrând zaharurile fără a afecta compoziția acestuia). Strugurii din care provine vinul au conținut de zaharuri de minim 240 gr./l.

Dreptul producătorilor de a folosi denumirile de origine este controlat și se acordă anual de către Oficiul Național al Denumirilor de Origine a Vinurilor (O.N.D.O.V), organism aflat în subordinea Ministerului Agriculturii.

Indreptarul betivilor

Tot cautandu-mi material pentru lucrarea de disertatie, pe tema “Limbajul din gastronomia romaneasca”, am dat de o poezie de-a lui Anton Pann, intr-un Almanah literar gastronomic, intitulata “Indreptarul betivilor”. Va scriu doua strofe, care mi s-au parut amuzante:

Cand vad vinul rosior
Galben, ori cam profior,
Ochii mi se veselesc,
Cu dragoste il privesc
Inima-mi salta in sus
Bucurandu-se nespus;
Si la gustu-i cand gandesc,
Balele mi se pornesc
De pofta bautului
Si de dorul suptului.

Betivii cei mai fruntasi
Sunt cinstiti de companasi
Ca stiu sa suga frumos
Cat raman ceilalti pe jos.
La bauturi cand pornesc,
Ei pe toti ii dobandesc.

Tot legat de subiectul asta, mi-am adus aminte de o povestioara ce mi-o spunea bunica-mea cand eram mica.
Cica s-a intalnit Mintea cu Norocul, prieteni vechi. Si de bucurie, merg sa bea si ei ceva. Insa inainte, Mintea ii spune Norocului ca ea mai mult de trei pahare nu bea, ca nu degeaba se zice ca deja, de la al patrulea pahar iti pleaca mintea de-acasa.
Si beau ei un pahar, apoi pe-al doilea, iar dupa al treilea, Mintea, constiincioasa, ca de obicei, se opreste. Norocul atunci a inceput sa ” se deschida”, cum se spune pe la noi, si mai baga vreo cinci pahare, pana se face prastie. Se pornesc apoi mai departe, la drum.
La un moment dat, Norocul nu mai poate, si se pune sa doarma in mijlocul drumului. Mintea, ca de obicei, gandeste inainte, si se aseaza frumos pe marginea santului, ca nu cumva sa vina vreo caruta sa dea peste ea.
Dupa jumate de ora, vine o birja, se sperie omul de Noroc, care dormea intins pe drum si, vrand sa il ocoleasca, da peste Minte.

Concluziile si morala le gasiti voi… 🙂