Cum am scăpat de laringită fără internare

Poate ați observat că nu am scris pe blog de vreo săptămână… Nu a fost pentru că n-am avut chef sau inspirație, ci pentru că mi-am dedicat tot timpul și energia pentru a-l face bine pe cel mic, din cauză că laringita ne-a dat de furcă din nou. Și, sincer vă spun, când copiii îmi sunt bolnavi, nu mă pot gândi la altceva, decât cum să-i fac bine.

Despre “malefica” laringită v-am mai scris, și v-am scris și despre experiențele neplăcute trăite prin spital. V-am scris și teoria despre cum să scapi de laringită fără internare, dar iată că a venit momentul să pun și în practică.

Am tot auzit mămici care se plângeau că au fost internate cu copilul în spital, cu laringită, așa că m-am gândit că poate le-ar fi util să scriu prin ce-am trecut și de data asta.

Până acum, laringită – vara nu a mai făcut, dar se pare că a trebuit să trecem și prin această experiență.

Credeam și speram că după 3 ani nu va mai face forme grave de laringită, adică nu va mai ajunge la faza de sufocare. Acum are 3 ani și patru luni, și se pare că mi-am făcut speranțe deșarte.

Din fericire, criza de sufocare nu l-a apucat noaptea, în somn, ca până acum, ci dimineața, când s-a trezit, pe la 7. Nu primea aer, și a început să se sperie și să plângă. Și cu cât se agita mai tare, cu atât starea lui se agrava. Fiind mai mare acum, i-am spus să nu plângă, că dacă plânge, mergem iar cu “liuluiu” (așa spune el la salvare, de când a fost data trecută, că a auzit cum făcea “liuuu – liuuu” :)) ). M-a ascultat și s-a calmat. Apoi am scos nebulizatorul, adică aparatul de aerosoli, și i-am pus 2 ml ser fiziologic și 1 ml flixotide nebules de 0,5 mg/2ml. Apoi am sunat doctorul de familie, dar nu mi-a răspuns (era sâmbătă). Acum aveam 2 opțiuni: să sun la 112 sau să încerc să-l tratez singură. Aveam în casă, de data trecută, Prednison, de care atunci doctorița mi-a zis să-i dau 3 pe zi, la interval de 8 ore, primele 2 zile, apoi 2 pe zi, următoarele 2 zile, după care 1 pe zi, încă 2 zile. I-am fărâmițat o pastilă (există în farmacii un fel de cutiuță cu ajutorul căreia poți să pasezi pastile), și i-am dat-o. După 5 minute respira aproape normal. I-am dat și Osteocare – 10 ml, pentru că știam de dățile trecute tratamentul. Am hotărât, după ce am văzut că e mai bine, să-l tratez acasă, așa că am dat fuga la farmacie (timp în care i-am zis soțului să nu-l lase să plângă, sub nici o formă), să iau antibioticul pe care știu că-l tolerează – Keflex, pe bază de cefalexină (la Zinat și Augmentin e alergic). Am avut noroc că mi-a dat farmacista. Am luat și Ketof, din care știam că trebuie să-i dau 5 ml seara.

Am ajuns acasă, i-am dat antibioticul și am băgat în funcțiune umidificatorul (pentru laringită, cu cât e mai umed aerul în casă, cu atât e mai bine).

Apoi am urmat tratamentul care de atâtea ori a dat roade: aerosoli dimineața și seara, antibiotic la 8 ore, Osteocare de 2, 3 ori pe zi, Eurespal (pentru că tușea), și Ketof seara. Și, bineînțeles, l-am supravegheat non-stop, mai ales noaptea. Acum e bine, doar dimineața mai tușește puțin și expectorează. Prednison, de data asta i-am dat doar atunci, dimineața, o pastilă, până s-a calmat, după care nu i-am mai dat deloc, din cauză că am auzit și am citit tot felul de lucruri neplăcute despre el.

De data asta am avut noroc. Poate nici nu a fost o formă atât de gravă. Oricum, poate că experiența mea va fi de folos cuiva. Eu așa am procedat, dar copiii sunt diferiți, și reacționează diferit. Totuși, cel mai bine e să apelați la medici, sau, în cazul în care vedeți că nu se poate calma, să sunați după salvare.

Din nou la salină, la Praid, cu copiii

Văzând efectul de data trecută când am mers la salină cu cei mici (au răcit mult mai rar), am hotărât să mergem şi sezonul ăsta, mai ales după noile peripeţii cu laringita, şi,  de data asta să  stăm o săptămână. E recomandat ca în prima zi să stai o oră, a doua zi două ore, a treia zi patru ore şi-apoi câte 4, 5 ore în fiecare zi. De asemenea, e recomandat ca tratamentul (care presupune inhalarea aerului din salină) să se repete patru ani la rând.

Ne-am cazat, ca şi data trecută, la Hotel Praid, şi, fiind extrasezon, au o ofertă în care, practic, intrările în salină sunt gratuite. Noi am venit în extrasezon pentru că se spune că e mai indicat să mergi la salină în lunile reci, când e mai puţină lume şi mai puţini bolnavi.

Ca să intraţi în salină, va trebui să coborâţi nişte scări:

Înăuntru, temperatura e plăcută, cam 15° C, numai bună pentru noi,  (cel mic încă nu are voie să stea prea mult la aer rece, dat fiind faptul că a avut recent laringită).

Copiilor le place mult, mai ales că sunt tot felul de leagăne, tobogane, este şi un loc de joacă. Dar le-a plăcut în special mersul cu autobusul până jos, prin “tunel”.

Este şi un restaurant în interiorul minei, iar mâncarea e foarte bună (puteţi vede meniul mai jos).

Veţi putea admira şi unele creaţii artistice (sculpturi în sare, picturi etc.):

Aşa că, pe lângă tratament, mai aveţi parte şi de distracţie, iar cei mici nu se vor plictisi atâtea ore. 🙂

Cu copiii la salină, la Praid

În urma peripeţiilor din ultima vreme, împreună cu soţul meu, am hotărât să mergem câteva zile cu cei mici la salină.  Asta pentru că se ştie că salinoterapia face minuni, atât la copii, cât şi la adulţi. Organismul devine mai rezistent şi mai imun la viroze.

Pe lângă creşterea imunităţii, acest tip de terapie se aplică şi în tratamentul afecţiunilor aparatului respirator.

Şi am decis să mergem la Praid, pentru că am auzit că au locuri de joacă pentru copii şi că e frumos.

Am sunat înainte cu 2 zile şi am făcut rezervare la Hotel Praid (mi s-a părut cel mai bun, raport calitate – preţ). Şi pot să zic că am fost chiar mulţumită, deci vi-l recomand.

Ce ar trebui să ştiţi, dacă mergeţi acolo cu copiii:

  • temperatura în salină e de 15, 16 grade C;
  • este recomandat ca cel mic să aibă peste 1 an. Noi n-am ştiut exact vârsta de la care pot fi duşi copiii, mai ales că am auzit tot felul de poveşti, cum că sub 2 sau 3 ani nu e voie să-l duci. Aşa că ne-am informat, întrebând mai mulţi medici pediatri. Un prieten a sunat chiar un medic din Cluj, care i-a confirmat ce ziceau şi ceilalţi: dacă copilul are peste 1 an, poate fi dus în salină.
  • copilul poate începe să tuşească. Este normal, să nu vă speriaţi.

Totul a fost bine şi frumos, iar copiilor le-a prins bine excursia. Mai puţin nouă, că cel mic ne-a făcut zile fripte, profitând de vârsta pe care o are. Adică am dansat după cum a vrut el.

Peripeţii cu copilul prin spital

Probabil aţi observat că n-am mai scris de vreo trei zile. Ei bine, nu am fost în staţiune sau la băi termale, ci… în spital. Şi, pentru că poate vă va prinde bine pe viitor să ştiţi una, alta (mai ales celor cu copii), am să vă povestesc “păţăniile” mele.

Fiică-mea, de o săptămână şi ceva a început grădiniţa, şi, cum de fiecare dată când vreun virus e prezent pe-acolo, a mea nu-l ratează niciodată. Aşa că şi de data asta ne-a adus un cadou. Joi seara, a mea se plângea de mama focului că o doare urechea, şi a început să facă şi febră. Eu eram răcită – cobză, iar cel mic, de doi ani, dădea şi el ceva semne de răceală. Le-am dat ce-aveam prin casă (de obicei sunt dotată la capitolul medicamente), şi ne-am culcat.

Soţul meu, fiind singurul sănătos, era de serviciu la copii peste noapte. Şi, pe la 5 dimineaţa, mă strigă că cel mic se îneacă şi nu poate respira. Sincer, nu-mi venea să cred, că doar el nu era aşa de răcit, şi am crezut că se panichează degeaba. Dar, după ce m-am dezmeticit, am văzut că bietul copil chiar nu poate respira. Am vrut să-i desfund năsucul, dar, dacă îl puneam pe spate, nu mai avea aer deloc. Aşa că am sunat la salvare. Când l-au văzut, au zis din start că trebuie internat.

Şi, cu ce-am avut pe noi, am mers urgent la spital. Noroc că nu mai era nimeni şi ne-a luat pe noi. L-au pus direct la aerosoli, iar al meu şi-a mai revenit, cât de cât. Apoi a venit doctoriţa şi a stabilit că are laringită. Am uitat să menţionez că, în graba noastră, am avut norocul că am apucat să iau bani la mine, că ştiţi regula cu băgatul banilor în buzunare…

După ce ne-a mai adus soţul meu strictul necesar, ne-a dus sus la pediatrie. Aici i-au luat sânge pentru analize (un episod groaznic). Din cauză că i se tot spărgeau vene, l-au înţepat de vreo 4 ori. Eu, slăbită şi răcită cum  eram, după ce mi-am mai văzut şi copilul în chinuri, mi s-a făcut rău. I-am zis apoi doctoriţei că şi eu sunt cobză, dar mi-a zis un fel de “so, what?”, adică “şi ce-i cu asta?”.

(Dar să fac o paranteză şi să vă spun câte ceva despre laringită. Cică e foarte periculoasă la copiii mici. Se declanşează chiar şi într-o oră, şi pot muri sufocându-se, în somn, dacă nu-i auzi, aşa cum putea păţi şi al nostru. Copilul diagnosticat cu laringită trebuie supravegheat permanent, chiar dacă e sub tratament. De asta, pe copiii cu laringită, întotdeauna îi internează în spital.

Laringita e o inflamare a corzilor vocale din laringe şi are multe cauze. Cauza cea mai comună a este o infecţie virală. Laringita se termină intotdeauna odată cu infecţia virală (cam în 7 zile). Răguşeala cauzată de laringită poate continua încă mai multe zile sau chiar o săptămană după tratarea infecţiei. Laringita poate fi cauzată şi de o infecţie bacteriană. La copii, o alta cauză este şi fumatul pasiv.)

Apoi ne-au dus în salon. În drum spre, le-am auzit pe asistente zicând: “numai în salonul X îi putem duce”. În salon mai era încă o mamă cu un copil. Asta nu era o problemă, dacă ar fi fost şi două paturi. Dar erau două pătuţuri şi doar un singur pat. Pe pat stătea mama cu copilul ei, aşa că eu am stat în pătuţ cu al meu. Puţin mai târziu am văzut de ce era singurul salon disponibil pentru noi: că în toate celelalte (puţine la număr), erau femei cu pielea mai închisă la culoare, cu copiii lor. Spun că am văzut asta, că se plimbau ca pe bulevard pe coridoare.

După-masă ne-a mutat în salonul alăturat, pentru că plecase o mamă. Dar ne-a fost dat să stăm numai noi doi doar câteva ore, că ne-a şi adus în salon un copilaş “creol”, pe care l-a lăsat mă-sa la urgenţă şi-a plecat. Bietul copilaş abia respira, şi plângea de mama focului,  dar a fost şi o parte bună aici, că al meu s-a cuminţit, că s-a speriat de el. Şi mi-au zis asistentele că mai sunt încă cinci copilaşi fără însoţitor pe secţie. În fiecare salon câte unul.

Oricum, şi ceilalţi copii de culoare, care erau cu mame, erau ca fără ele, că toată ziua erau pe hol, la ţigări. În plus, mai şi intrau în celelalte saloane, să inspecteze. Una dintre ele, mai tupeistă, mi-a cerut pâine, că cică nu a venit nimeni la ea. Apoi a venit să-i dau şi ceva de mâncare. Apoi iar a venit să-i dau cafea. I-am zis că n-am. A mers vreo 5 metri, apoi s-a întors: “Da un pic dă suc, nu-m dai, să-ţ trăiască copilu’?”. Asta până am văzut că şi mamele primeau mâncare, de trei ori pe zi, în sala de mese. Dar mergeau doar coloratele, care-şi puteau lăsa copiii singuri în salon. Le vedeai trecând, ca pe un cârd de ciori. Şi, observând-o şi pe cea care-mi cerea mâncare, data viitoare am expediat-o. Dar au trecut două ore, şi iar a venit: “Doamnă, nu-m dai un pampers, că scroafele dă asistente nu-m dau.”

Şi, tura asta de spitalizare, am mai văzut şi minuni: o asistentă şi o infirmieră care nu au acceptat bani. Şi, culmea, ele erau şi printre singurele care s-au comportat uman şi puneau suflet în ce făceau.

Eu una chiar le înţeleg şi pe asistente, şi pe doctori, că mai aşteaptă să le bagi un ban în buzunar. Pentru că altfel ar pleca naibii şi ei din ţară, la ce salarii de căcat au. Că dacă ar fi plătiţi de stat cum merită, nu cred că ar mai aştepta atenţii de la bolnavi. Dacă statul ar da cât trebuie la sănătate, am avea şi locuri în spitale, nu să stăm unul peste altul, să mergi cu o boală şi să ieşi cu trei. Dacă toţi banii pe care-i plătesc cetăţenii în fiecare lună la sănătate ar fi investiţi acolo unde îi dă omul, şi nu în buzunarele corupţilor, am avea şi noi spitale şi medici ca în Germania şi în Spania. Că la fel plătesc şi nemţii, ca noi.

În fine, sâmbătă ne-a dat drumul acasă. Vă daţi seama că primul lucru făcut a fost baia şi dezinfectatul. Acum suntem mai bine, şi urmăm tratamentul în continuare. Dar, vorba aia: “Numai de doctori şi de avocaţi să mă păzească Dumnezeu!”

Nu vă duceţi copilul bolnav în colectivitate!

Anul trecut, fiică-mea, Alexandra, a mers  la o grădiniţă în grupa mică, unde erau 28 de copii, grădiniţa fiind de stat. Am fost puţin surprinsă la început, vâzând atâţia copii şi o singură educatoare, pentru că, mă gândeam, eu abia pot face faţă cu 2 copii.

Ei bine, a mers trei zile şi s-a răcit. Eu ştiam de la bun început regula impusă de directoare: “nu aduceţi copilul răcit la grădiniţă, pentru că-i va îmbolnăvi pe toţi, şi nici el nu se va simţi bine, şi starea  lui se va agrava.În caz că-l aduceţi şi asistenta vede că-i bolnav, noi vă chemăm să-l duceţi acasă.” Aşa că am ţinut-o două săptămâni acasă, cu tratament până s-a făcut bine.

Am mers din nou la grădi, şi mare mi-a fost mirarea când am văzut o mămică cu copilul care tuşea de numa, că i-a dat o cafea asistentei, şi a lăsat copilul la grădiniţă. Eram pe punctul de a face scandal, când am auzit din vestir un cor de copii caretuşeau ca măgăruşii. Deja ştiam că a treia zi după ce o duc mi se îmbolnăveşte. Şi aşa a şi fost şi am ţinut-o tot anul dintr-o răceală în alta.

Copilul răcit nu numai că îi îmbolnăveşte şi pe ceilalţi, dar, mai ales dacă e sub tratament cu antibiotic, are şi el imunitatea scăzută şi poate lua încă o răceală, de alt tip. În plus, vă daţi seama cum se simte şi bietul copil. Când eşti bolnav eşti bun de nimic şi nu poţi să te concentrezi deloc. Mult mai bine i-ar fi copilului în pătuţ acasă, la căldurică şi cu tratament ok. pentru că o răceală netratată cum trebuie, poate avea consecinţe grave.

Eu înţeleg că părinţii nu au cu cine să lase copilul, şi că trebuie să meargă la servici, dar din moment ce te-ai hotărât să-l duci copilul la grădiniţă, trebuia să te fi gândit dinainte la o soluţie atunci când e bolnav.

Din cauza acelor părinţi pe care nu-i pot numi decât nesimţiţi, copiii nici nu rămân cu nimic din ce ar trebui să înveţe, ba mai trebuie să stai şi cu copilul în spital (pentru că răceala, cum o numim noi, e de mai multe tipuri şi reacţionează diferit de la un organism la altul).

Anul ăsta am dat-o la o grădiniţă privată, unde sunt doar 10 copii în grupă. Şi aici mai apare câte un părinte cu copilul bolnav, dar din start e trimis acasă de către asistentă. Şi mi se pare corect. Acum se răceşte cam din 3 în 3 săptămâni, ceea ce mi se pare absolut normal la vârsta ei, având în vedere faptul că trebuie să-şi facă şi imunitate.

Un sfat pe care l-am primit de la sistenta lor a fost ca dimineaţa să le curăţăm bine nasull cu ser fiziologic, că din cauza secreţiilor se face roşu în gât, apoi febră şi tot restul.