Oare când vom avea şi noi taxiuri?

“Păi,  noi avem taxiuri!”, o să-mi spuneţi. Ei bine, după mine, ce avem noi acum sunt, din păcate, nişte maşini jegoase cu şoferi nesimţiţi, care costă foarte scump.

Normal că mai sunt şi mici excepţii, am cunoscut şi taximetrişti politicoşi, în a căror maşină mirosea frumos, dar atât de puţini, încât pot să-i număr pe degete.

Haideţi să vă spun eu cum ar trebui să fie o companie de taxi de care aş putea fi mulţumită. Nu cer prea mult, credeţi-mă:

  • maşina să fie curată pe interior
  • şoferul să fie spălat şi să nu miroase a transpiraţie
  • să fie politicos şi să vorbească frumos
  • să aibă aer condiţionat
  • să aibă centuri de siguranţă şi, eventual, dacă e nevoie, scaun de copil
  • să nu te plimbe tot oraşul, dacă tu nu eşti de acolo, când tu trebuia să mergi doar 3 km

Ar mai fi şi altele, dar, deocamdată, atât ar fi de-ajuns.

Eu circulam destul de des cu taxiul, până am dat de unul care l-a făcut pe soţul meu să ia o maşină şi să mi-o dea în primire. V-am povestit aici despre asta. De atunci, mai mergem cu texiul doar în anumite situaţii, cum a fost când am mers în Bucureşti cu trenul. Aici mi s-a dovedit că, dacă eu credeam că mai rău nu se poate, m-am înşelat.

Ieşisem de la un concert la care au fost mii de persoane şi, la ora 12 noaptea, fiind la vreo 6 km de hotel, am hotărât să luăm, bineînţeles, un taxi. În staţie stătea un taximetrist care părea că te invită să mergi cu el. L-am întrebat dacă e liber.

 – Da. Până unde mergeţi?

Îi spunem numele hotelului şi strada.

 – A, numai până acolo? Nu vă duc!

Puţin şocaţi, aşteptăm să mai vină şi alte taxiuri în staţie. Între timp, vine un grup de tineri la şoferul de mai sus şi se întâmplă aceeaşi chestie.

 – Pentru 50 de lei vă duc. Le spune flegmatic domnul taximetrist. (cursa respectivă costa cam 11 lei).

Soţul meu se enervează şi sună la compania de care aparţinea respectivul, să le spună cu ce se ocupă şi cum refuză clienţii. Dar… vorbeşte dacă ai cu cine – nu răspundea nimeni.

Am luat-o pe jos înspre destinaţie, iar de pe drum am sunat la vreo 4 companii de taxi – la nici una nu a răspuns nimeni. Probabil toate erau ocupate. Mai mergem ce mergem şi vedem un taxi gol oprit. SOţul merge şi îl întreabă dacă e liber. Acelaşi răspuns: “Da. Până unde mergeţi?” Al meu îi spune destinaţia, iar taximetristul, batjocoritor:

– Până acolo nu vă duc.

 – Îţi dau 20 de lei. zice soţul. (repet, cursa ar fi costat cam 11 lei).

 – Nu vă duc pentru atât!

 – 30!

 – Bine, urcaţi!

Am urcat, ce să facem, că după o zi de stat în picioare, în soare, la concert, numai de o oră jumate de mers pe jos n-aveam nevoie.

 – Vai, se plânge taximetristul! Ce zi proastă am avut azi! Pe lângă că mi s-a stricat GPS – ul azi – dimineaţă, mi s-a mai ars şi lampa acu ceva vreme.

     Mi-am muşcat limba, că-mi venea să-l întreb de ce se miră? Nu ştie că fiecare primeşte exact ce merită, iar Dumnezeu nu bate cu bâta, vorba aia.

Cât de nesimţit să fii şi ce tupeu jegos poţi avea să profiţi de oameni în anumite situaţii, doar ca să-ţi pice ţie bani nemunciţi? Credeţi că un om care face rahaturi de-astea are parte de lucruri bune în viaţă? Poate dacă respectivii taximetrişti nu stăteau jumătate de oră să le pice vreun fraier, şi ar fi luat în timpul ăla vreo 3, 4 comenzi, ar fi făcut mai mulţi bani şi ar fi putut să se şi bucure de ei.

Să nu mai vorbesc de jegul de 3 degete din taxiurile îmbâcsite şi de mirosul de transpiraţie care-ţi strâmbă nasul. Iar între timp, trebuie să-ţi spui şi rugăciunile, că nu se ştie dacă ajungi teafăr la destinaţie, la cât de buni şoferi sunt unii.

Dar asta e. Până când pretenţiile românilor nu cresc, atunci când scot banul din buzunar, nici condiţiile nu vor fi mai bune.

sursa foto

Dacă vrei să-ţi transporţi copilul în siguranţă, eşti ţăran / de ce nu mai merg cu taxiul

Azi mi s-a întâmplat ceva şi simt nevoia să vă spun şi vouă, pentru că aşa mi se pare corect. Am mai zis şi în alte articole că, companiile de taxi de la noi sunt total pe dinafară, nu ştiu să îşi aleagă personal ok, nu au maşini ok, dar au tarife mari.

Astăzi  a trebuit să o duc pe fiică-mea la vaccinul de 4 ani. Din cauză că soţul meu era la servici, iar eu nu am maşină, am hotărât să chem un taxi, cabinetul doctorului fiind departe. Ca de obicei, am sunat la Usi, compania care mi s-a părut cea mai serioasă din Baia Mare. Întotdeauna când merg cu copilul, atunci când fac comanda cer ca maşina să aibă neapărat centuri de siguranţă în spate. Aşa am făcut şi acum, dar, surpriză, şoferul abia când a ajuns a văzut că avea centuri, dar nu avea şi închizătorul, adică partea în care se fixează centura.

Mă uit la şofer şi-i spun că nu-i nimic, să cheme altă maşină.

– Da pune-o doamnă în scaun şi trage-i centura pe după ea! îmi zice iritat şoferul.

– Cum să fac asta, dacă centura nu se închide?  Eu nu îmi duc copilul fără centură, iar când am făcut comanda, am zis clar că vreau maşină cu centuri în spate.

– Dar are centuri! Protestează şoferul. Eu când am auzit prin staţie că trebuie cu centuri, m-am uitat în spate şi avea. Nu m-am mai uitat dacă are şi închizător.

– Păi când am cerut cu centuri, m-am referit la centuri funcţionale şi normale. Aşa că vă rog să-mi trimiteţi altă maşină.

– Tu-ţi baţi joc de mine? Zice şoferul. Ce, eşti ţărancă de vrei să-ţi duci copilul cu centură de siguranţă?

Uimită şi de-a dreptul şocată de vorbele lui, i-am repetat că nu eu l-am chemat şi că s-a spus prin staţie de centură.

– Apoi f–ă -te Dumnezeu! Eu stau de-o oră în staţie şi când vin la comandă, tu faci figuri? A strigat taximetristul în gura mare. Eşti o ţărancă proastă! Şi nu-ţi chem nici o maşină!

Şi s-a urcat în taxi şi-a plecat. Fiică-mea a început să plângă, pentru că s-a speriat, iar mie nu-mi venea să cred. Am sunat la dispecerat, i-am spus ce mi s-a întâmplat, acesta fiind motivul pentru care eu nu o să mă mai urc niciodată în vreo maşină de la Usi Taxi, şi i-am mai spus şi că voi depune plângere la poliţie. Am cerut să-mi spună ce indicativ are (98) şi cum se numeşte “domnul” (Bone Otto).

După un minut m-a sunat şoferul:

– Tu, vezi că dacă încerci să-mi faci ceva rău, o să regreţi că te-ai mutat în Baia Mare.

– Vom vedea noi cine şi ce o să regrete. I-am spus.

Apoi a dat-o la întors, văzând că nu-i merge. A început să-şi ceară scuze, să-mi spună că şi el are copii, că atâta-i mai lipsea. Apoi a zis că el se lasă de taximetrie, că nu-i de el etc.

Noah, ce ziceţi de asta? Ce ziceţi de bunul-simţ a unor astfel de “oameni”? Eu, sincer, nici nu ştiu de ce m-am şocat. Parcă am uitat că trăiesc în România, unde nu te respectă nimeni, nici măcar dacă îi eşti client şi îl plăteşti.

Aşa că, pentru a evita să mai fiu jignită şi altădată (de un taximetrist), am hotărât să nu mai merg cu taxiul, iar soţul meu a hotărât să-mi ia maşină, pentru că până acum ziceam că la ce-mi trebuie mie un stres în plus, când pot oricând să merg cu taxiul. Ei bine, iată de ce.

Mie îmi pare rău că am ajuns la concluzia asta şi aş vrea din suflet să se pună la punct şi la noi sistemul de taximetrie. În alte ţări, taximetristul poartă uniformă, coboară şi închide şi deschide uşa clientului şi e cât se poate de amabili. În alte ţări civilizate, pentru a fi taximetrist, trebuie să faci cursuri şi să dai examene. La noi totul e superficial. De ce? Poate pentru că noi suntem superficiali şi nu avem pretenţii atunci când dăm un ban pe care l-am muncit.

Ştiu că sunt şi taximetrişti ok şi am cunoscut o grămadă, dar uite că apare câte unul din ăsta care îi trage pe toţi la fund.

Taxiurile de la noi

Am tot vrut să abordez subiectul ăsta, şi uite că i-a venit vremea. Eu nu am maşină, şi de obicei sunt doar şofer de nevoie. Cunosc toate drumurile de întoarcere, când soţul meu vrea să se simtă bine şi ia ceva la bord. Şi, prin oraş, când sunt în criză de timp (mai tot timpul) şi trebuie să ajung undeva, sun la o companie de taxi.

De obicei eu sunt fidelă în orice situaţie. Numai dacă sunt foarte dezamăgită de cineva sau ceva plec sau schimb. Şi vreau să vă spun că am cam schimbat toate companiile de taxi la care sunam. Aş schimba-o şi pe ultima, la care sun acum, dar n-am cu cine. Deci vă daţi seama prin câte dezamăgiri am trecut.

Nu ştiu ce anume i se cere în alte ţări unui şofer când merge să se angajeze ca taximetrist, dar la noi cred că nu i se cere nimic. Nici măcar ani de experienţă (mai văd şi câte un puşti de 19 ani). De multe ori, când merg cu câte unul mă întreb dacă are permis, că nu respectă o grămadă de reguli de circulaţie. Dar măcar dacă li s-ar cere să se spele. Că ţi se strâmbă nasul când urci în câte o maşină care duhneşte a transpiraţie.

Am nimerit odată un moş cretin care, din cine ştie ce motive, era nervos. Pe lângă că înjura în trafic şi conducea aiurea, când l-am plătit, i-am dat şi vreo 3 fise de 50 de bani. Ăsta i-a luat şi a dat cu ei, zicând: “Ce naiba să fac eu cu ăştia?” Normal că i-am zis câteva, printre care să stea acasă dacă nu e în stare să mai facă faţă, şi când m-am dat jos am sunat şi i-am spus dispecerei cum s-a comportat angajatul lor cu clienţii. Mi-a zis că, altădată când sun la ei să cer cu oricare, în afară de numărul x şi şi-a cerut scuze. Dar de sunat, eu n-am mai sunat la ei. Dacă nu ştiu să-şi selecteze angajaţii, eu ce să le fac?

Mai merg câteodată cu fiică-mea în oraş şi, când urc în spate, constat că nu are centură de siguranţă. Păi taxiurile ar trebui chiar să aibă şi scăunel pentru copii. Şi se mai miră când îl întreb de ce nu are centură. Pun ceva huse pe scaunele din spate, care acoperă şi centura, şichestia în care se introduce.

Oricum, noi suntem de vină. Cum e cererea, aşa e şi oferta. De multe ori, câte o staţie e plină de taxiuri. Şi oamenii, în loc să intre în taxiurile OK, care au condiţii, climă etc, ei intră în cele mai jegoase şi mai jafuri, şi plătesc la fel. Păi atunci? Cine e de vină?

Acum mă gândesc că, de-acum înainte, şi când o să sun, o să cer o maşină OK, cu centuri de siguranţă şi climă. Poate dacă am face toţi aşa, încet ar dispărea şi taxiurile nashpa, şi taximetriştiicare nu sunt taximetrişti.