Motive să nu-ţi înşeli partenerul

De mic copil am avut parte să văd cupluri şi familii în care partenerii se înşelau unul pe celălalt. Am auzit tot felul de situaţii (reale) în care unul spunea: “Nu e ce pare a fi!” Aşa că mi-am jurat că, din momentul în care mă căsătoresc şi îmi întemeiez o familie, să nu înşel.
Iată şi motivele pentru care am decis asta:
1. Din clipa în care ai înşelat, căsnicia ta e destrămată. Chiar dacă partenerul de viaţă nu a aflat, tu ştii că ai făcut-o.
2. Respectul faţă de propria persoană s-ar diminua. Şi, dacă tu nu te respecţi pe tine, nici cei din jurul tău nu o vor face.
3. Cineva, în afară de tine şi amant/ă mai ştie despre relaţia ta, cu siguranţă, şi, odată şi odată tot se va afla.
4. Nu-ţi va aduce niciodată fericirea, ba din contră, îţi va aduce nelinişte şi nesiguranţă.
5. Poate te gândeşti că, peste vreo 10, 15 ani vei afla că partenerul te-a înşelat şi tu, în loc să “te simţi bine”, ai stat cuminte, ca fraierul/a. Nu-i deloc aşa. Tu ai conştiinţa curată şi ai fost corect/ă. Fraierul şi cel care a avut de pierdut e cel care a înşelat.
6. Am auzit de la multe personane (căsătorite) că îşi trăiesc viaţa, de-aia înşală. Ei bine, ei nu-şi dau seama că nu şi-o trăiesc, ci şi-o irosesc. Când i-am întrebat dacă sunt fericiţi şi împliniţi, “nu” a fost răspunsul primit. Şi-atunci? Viaţa şi bucuriile ei sunt multe, multe altele…
8. Pe lângă faptul că înşeli, când o faci, inevitabil trebuie să minţi, să te furişezi, să te ascunzi  şi să fii făţarnic. Într-un cuvânt, să fii şi să te simţi murdar.
9. Nu înşeli o singură persoană, ci două sau mai multe. Pe lângă partenerul de viaţă şi copii (în caz că ai), mai îţi înşeli şi amantul/a cu soţul/soţia. Şi cea mai înșelată se va simţi persoana cu care înşeli, pentru că ea cu siguranţă ştie că eşti într-o relaţie.

10. Te poţi trezi cu tot soiul de boli venerice.

11. Poţi păţi ca tipa din imagine. Un bărbat  din Ohio, care făcea tatuaje, pe nume Ryan Fitzjerald i-a făcut-o iubitei sale care i-a pus coarne. Înainte de a-l înşela, tipa a decis să îşi facă un tatuaj pe tot spatele care cu o scenă din filmul ei preferat: Cronicile din Narnia. După ce s-a culcat cu un alt bărbat, Ryan i-a spus lui Rossie că a iertat-o şi i-a făcut o programare la salon pentru a-i face tatuajul. Şi iată ce surpriză pe viaţă i-a făcut: o imagine a caracterului ei. :))

Dacă mai ştiţi voi alte motive, sunteţi bineveniţi să le scrieţi. 🙂

Copilul şi tatuajul, cârnaţul şi porcul

Zilele trecute am auzit două “vorbe” foarte tari, spuse de femei. Mie mi s-au părut amuzante, aşa că o să vi le spun şi o să le dezbat puţin.

Prima am auzit-o într-un film cu Julia Roberts. Era o tipă cu un bebeluş, şi o sfătuia pe Julia, care nu avea încă copii, spunându-i: “Un copil este ca un tatuaj pe faţă. Trebuie să fii foarte sigură că-l doreşti cu adevărat, înainte să-l faci.”

Şi chiar aşa e. Un copil îţi schimbă toată viaţa, şi, odată ce l-ai făcut, nu-l mai poţi băga înapoi, nici măcar pentru o oră. Ţin minte când eram gravidă şi, fiindu-mi greu cu burta mea imensă, abia aşteptam să nasc. Şi mai îmi spunea câte una că acum e bine, şi să mă bucur de clipele astea, că va veni vremea când voi dori să-l trimit înapoi în burtă o oră, două. Şi mare dreptate a avut. Iar asemănarea cu un tatuaj pe faţă e perfectă.  Şi un copil e ca o etichetă, care ţi se pune pe viaţă. Eu am două tatuaje pe faţă şi sunt foarte mândră de asta.

A doua “vorbă” vine de la o femeie de peste 40 de ani, nemăritată. Pe-aici, prin Maramureş, unei astfel de femei i se spune “fată bătrână”. Şi colegii o tot întrebau pe tipa asta de ce nu se mărită. Iar răspunsul ei a fost: “Da’ ce, pentru o dărabă (adică “o bucată”) de cârnaţ, cât îmi trebuie mie, îs proastă să-mi iau tăt porcu’?”.

Şi nu zice ea drept? Adică, dacă până la vârsta aia nu s-a măritat, la ce-i trebuie “năcaz pă cap” când poate să-şi vadă de viaţă liniştită, în ritmul ei şi fără să-i toace nimeni creierii? Că doar cârnaţ se găseşte la tot colţul, nu?

sursa foto