Învață-l să prindă peștele, nu i-l oferi!

Mama și tata. Cele două persoane care dau viață, sunt centrul universului unui copil și oferă învățămintele pentru ca el să poată trăi în viață. Copilul, pentru fiecare dintre noi reprezintă poate cel mai important “proiect” din viață. Ne străduim să-i oferim ce-i mai bun, pentru a nu-i lipsi nimic și pentru a avea o sănătate maximă. Orice “proiect” are de obicei și un plan sau schiță. Indiferent cât este de simplu. Chiar dacă vrei să faci o mâncare, te folosești de o rețetă. Pentru copilul vostru v-ați făcut un plan? Ați încercat vreodată să așterneți pe o hârtie ce v-ați dori sau cum v-ați dori să-l lăsați în lume, pentru a-și lua propria viață în mâini?

Poate mulți dintre noi, în ziua de azi se gândesc să-i asigure un anumit confort material sau o anumită moștenire, alții îl înscrieți la o anumită școală, alții îl dați la un anumit sport, etc. Dar poate nu v-ați făcut un plan. Eu m-am gândit să-mi fac un plan pentru copiii mei, și credeți-mă, nu este ușor. Planul începe de la final. De la momentul în care toate eforturile pentru a crea și dezvolta personalitatea și cunoștințele copilului va fi atins. Adică atunci când copilul se va aventura singur în viață. În ceea ce o privește pe fiica mea, Alexandra, de patru ani și jumătate, mi-am notat următoarele idei:

-să aibă o educație care să-i permită să se integreze cu succes în societate ( pentru aceasta încerc să am răbdare în a-i răspunde la orice întrebare într-un mod cât mai serios și cât mai aproape de adevăr și totodată o înscriu la școlile unde, pe măsura posibilităților mele materiale, să se poată educa; acum merge la o grădiniță cu predare în limba engleză intensiv și cu germană a doua limbă)

-să fie dezvoltată pe latura pe care are înclinații/talent ( desenul este latura de care este foarte atrasă și o încurajez în a lucra pe partea aceasta cât mai mult)

-să-i placă munca ( îi dau anumite sarcini și o încurajez și o laud dacă le face)

-să-i placă oamenii și să-i accepte pe fiecare așa cum sunt (îi explic în permanență că fiecare om este diferit)

-să pot să rămân în continuare prietena ei bună ( îi dau încrederea și înțelegerea necesară)

-să-și dorească și să poată să devină independentă (îi spun că tot ce vede că avem noi este obținut prin muncă și este și va fi întotdeauna doar al nostru, al părinților, iar ea, dacă va vrea să aibă ceva, va trebui să-și obțină singură și doar prin muncă, deoarece e singurul mod în care știi să apreciezi ce ai. Încerc să-i ofer, când e cazul, recompense în acest sens).

Acesta ar fi în mare “planul” Alexandrei și cred că, dacă la momentul dat va atinge ce mi-am propus mai sus, voi fi alături de soțul meu un părinte împlinit și vom avea un copil fericit.

Înainte şi după… copii: cruntul adevăr

Înainte:

  • doar el şi ea, trăind iubirea vieţii lor
  • merg la servici, iar seara, dacă au chef ies în oraş, dacă nu, lenevesc acasă, uitându-se la un film şi ciocnind două pahare de vin
  • se trezesc doar când trebuie să meargă la lucru, în rest, adorm şi se trezesc la ce oră vor “muşchii lor”.

Celor fără copii li se pare normal, nimic ieşit din comun, nu?

După:

Perspectiva lui:

  • chef cu prietenii la naşterea copilului
  • aducerea mamei şi a copilului acasă. Începutul vieţii de tătic şi a responsabilităţilor
  • plânsete şi urlete; colici şi nopţi nedormite; la servici devine un zombie
  • sentimentul de a fi tătic şi de a-ţi ţine puiul în braţe;
  • şase săptămâni – pauză de sex, fără să mai calculăm cele de dinaintea naşterii
  • plimbat cu copilul noaptea pe la 3 cu maşina, măcar aşa poate mai tace din gură
  • tot timpul lui depinde de copil
  • şi bine că tot ea se plânge toată ziua, ea care stă tot timpul acasă

Perspectiva ei:

  • spaima de naştere
  • naşterea, cu tot ce presupune: dureri (înainte şi după), nervi prin spitale etc
  • ce e cu ghemotocul ăsta urlător care a apărut lângă mine? Luaţi-l de aici! Sunt obosită şi vreau să doorm! Lăsaţi-mă-n pace!
  • primele sentimente de mămică: ceva minunat care nu se poate descrie în cuvinte
  • aoleo! viaţa ghemotocului depinde de mine! trebuie să fiu foarte responsabilă…
  • nopţi albe, cu ţipete şi urlete… Zile şi nopţi… Şi nu se mai termină!!!
  • o privire de îngeraş care te face să te topeşti de drag
  • eu nu mai pot ieşi în oraş, nu mai pot face nimic fără mogâldeaţa asta după mine. Şi nimeni nu mă ajută cu nimic!
  • mâncare, curăţenie şi copii (că şi bărbatul e tot ca un copil, trebuie schimbat, hrănit etc)
  • urmează al doilea copil, pe care îţi vine să-l mănânci, cât îţi e de drag
  • un alt val de nesomn, urlete şi oboseală
  • captarea libertăţii în totalitate
  • “măcar el mai schimbă atmosfera, că merge la lucru, face şi altceva… “
  • de dimineaţa până când te culci te ocupi doar de copii: fă-le de mâcare, dă-le de mâncare, schimbă-i, spală-i, joacă-te cu ei, fă curăţenie, mai scoate-i şi la plimbare!

Păi şi atunci ne mai mirăm de ce naiba tot divorţează lumea, mai ales dacă au copii??? Că, cică, copiii îi unesc. Vrăjeli! Cum să te unească, când nu mai poţi face ce face un soţ şi o soţie, că ăia mici sunt călare pe tine, tot timpul? Şi când găseşti câte o oră, eşti prea obosit,sau te gândeşti la câte mai ai de făcut, numai la sex nu.

Păi ia mai spuneţi şi adevărul, măi fraţilor, că nu e totul chiar aşa de roz. E cel mai minunat lucru să ai copii, într-adevăr, şi sunt momente unice, care te fac cel mai fericit om din lume. Dar doar MOMENTE. Şi chiar merită tot sacrificiul şi toată libertatea, dar hai s-o spunem şi pe cealaltă!

Cred că doi soţi cu copii trebuie să fie foarte întregi la minte şi cu capul pe umeri, ca să nu o ia pe arătură. Pentru că apar întrebările: “Oare mă mai doreşte?” “Aşa gras/ă cum sunt?” “Atunci de ce nu-mi dă mai multă atenţie?” “Oare are pe altul/alta?” “Oare s-ar mai uita cineva la mine? Că eu vreau să mă simt dorit/ă!”

Şi uite aşa se poate duce pe p_ _ă o căsnicie perfectă: din lipsă de înţelegere şi din egoism. Normal că cei doi se iubesc şi sunt atraşi unul de celălalt, dar ce să faci dacă au apărut copiii? Trebuie să fii conştient că nu mai poate fi ca înainte, şi că trebie să te descurci în condiţiile de faţă, vorba aia:  să întemeiezi o familie e uşor, să o păstrezi e cel mai greu. Că e foarte uşor să înşeli sau să nu-ţi mai pese.

Şi acum, o explicaţie pe care demult am vrut să i-o dau lui Gaben, care se tot întreba de ce naiba toată lumea (cu copii) îi întreabă de ce ei nu fac copii, şi când au de gând. Păi, măi omule, ce, vouă să vă fie bine, să umblaţi împreună peste tot şi să vă distraţi? Da până când, nu vă e ruşine? Ia puneţi-vă pe treabă! Ce, numai noi să auzim urlete în fiecare zi şi să nu putem face sex când vrem? Nici nu ştiţi ce fain e să ai copii! E cel mai frumos sentiment, simţi că ai pentru ce să trăieşti. Ia încercaţi! (dar doar încercaţi)  :)))))