Ce sunt sufletele pereche și sufletele gemene

Suntem diferiți, și, totuși, avem atâtea în comun, noi, oamenii. Credem cu toții că există o forță supranaturală. Unii o numim Dumnezeu, alții – Allah, alții – Budha și așa mai departe. Și cu toții credem că deținem adevărul absolut, Continue reading Ce sunt sufletele pereche și sufletele gemene

Încă mai cred în biruinţa binelui

În lume există nişte legi şi reguli nescrise, pe care, dacă le încalci, cu siguranţă vei plăti, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu. “Dacă moartea ar fi sfârşitul a tot, cei mai în câştig ar fi ticăloşii” Continue reading Încă mai cred în biruinţa binelui

În căutarea sufletului…

Vă povesteam în articolul trecut că în spital am dat şi peste o asistentă şi o infirmieră care nu au acceptat bani. Ei bine, intrând în vorbă cu infirmiera, am aflat că, din când în când mai şi scrie câte Continue reading În căutarea sufletului…