Regionalisme din Maramureș III

Sunt curioasă câți dintre voi știți că „limba” noastră națională este de fapt un dialect al limbii române, dialectul dacoromân. Asta pentru că limba română se împarte în patru dialecte: dacoromân, care este cel mai răspândit, aromân, istroromân și meglenoromân. Pe teritoriul României se vorbește dialectul dacoromân, care la rândul lui se împarte în subdialectele: bănățean, crișean, maramureșean, moldovean, și muntean, iar acestea la rândul lor se împart în graiuri.

Știm că am mai scris două articole despre regionalismele din Maramureș, dar ne-am mai amintit câteva, așa că am decis s-o mai punem de-un articol.

Data trecută v-am spus că a tomni înseamnă „a repara ceva”, dar dacă vreo babă îți spune că te-ai mai tomnit, nu te bucura prea mult, că de fapt vrea să spună că „te-ai mai îngrășat” :).

Nu joiesc a mă găta de mers la petrecanie. înseamnă „Nu reușesc” să „mă pregătesc” la timp de mers la „înmormântare”.

Chiar dacă n-aveam  bugătă vreme, m-am hățit de rânit la marhă. Traducerea: Chiar dacă n-aveam timp „destul”, m-am apucat de „făcut curat” la „vaci”.

Copilu′ se cânta de numa, numa că l-o pițigat un bânzoi. = Copilul „plângea” de numa, numa din cauză că l-„a înțepat” o „insectă”.

L-o cătănit mă-sa bine că nu s-o vrut duce la chiparoș să să tragă-n chip. Cu alte cuvinte: L-„a certat” maică-sa foarte tare că nu a vrut să meargă la „fotograf” „să se pozeze”.

Bărbatu-meu se plânge că boscorodesc într-una, de-l colbotesc de cap. Adică „Bărbatul meu se plânge că „vorbesc prea mult”, de-l „zăpăcesc de cap”. Pe bune 🙂

Mă taie jigu – „Am acid la stomac”.

M-am hărnicit să demnic pită în zama de tojmaji! = „M-a pus naiba” „să rup bucăți” de pâine în „supa de tăieței”!

La o nuntă, doi holtei se minunau de o drușcă cât era de deșelată. Traducerea: La o nuntă, doi „burlaci” se minunau de o „domnișoară de onoare” cât era de „strâmbă”.

O grăiesc babele de rău cum că-i tuioșă și cam ulicariță, nu știe folosi curpătoru′, da′ știe că în cavei să pun două coscuță de miere. Cu alate cuvinte: O bârfesc babele că-i „zăpăcită” și cam „vagaboandă”, că nu știe să folosească „tocătorul”, dar că știe că în „cafea” se pun două „cubulețe/ bucățele” de „zahăr”.

O zăbovit un dărab de vreme din cauza herediei din trafic. adică „A întârziat” „puțin timp” din cauza „agitației” din trafic. (dărab mai înseamnă și „bucată”)

Am luat gozerița și-am strâns hoaspele de pe jos. = Am luat „fărașul” și am strâns „cojile de semințe” de pe jos.

Își ascundea mâinile în jeburi c-avea hâră pe sub unghii. = Își ascundea mâinile în „buzunare” fiindcă avea „mizerie” pe sub unghii :).

Bine-i tânăr și holtei („necăsătorit”), că meri seara unde vrei.

Măi, pretine, io și tu, șohan („niciodată/ în veci”) n-om vidé raiu′.

În ciupă („cădiță”) m-o ciupăit („scăldat”), s-am glasu′ de horit („cântat”).

Pă baieru′ („cureaua”) străiții mele, scrisăi numele tău, lele.

La capitolul înjurături și blesteme, cele mai populare sunt: Mâncate-ar franțu de hămnisît!, Stroșite-ar, să te stroșească!, Doamne, alduie-l!, Bată-l cucu! și bineînțeles Mnezău′ mâne-tii!, Dumnecatu′ mătii! :).

Îi mulțumim prietenei noastre, Mihaela Roman, expertă în regionalisme din Maramureș :).

Sursa pozei

 

Regionalisme din Maramureș

Subdialectul maramureșean este unul dintre cele mai haioase subdialecte ale limbii române (după cel moldovean 🙂 , desigur.

Vă vom scrie azi niște cuvinte și expresii care ni s-au părut mai amuzante.

Substantive:

La noi în Maramureș, de Halloween nu se sculptează „dovleacul”, ci ludăul. Prin sate, mai toată lumea are o ciufulitură (adică „o poreclă”). De exemplu: Ulifante, Brebănașu, Gozu (adică „gunoi”, „mizerie”),  Mâcioc (pe aici mâcioc înseamnă „motan”), Jidu („evreul” din sat), Brihan (adică „Burtă Mare”) etc.

În Maramu, fetele îmbrobodite-napoi s-ar lega cu drod de drăguț, mai ales dacă are și mótor. Traducrere: „În Maramureș, „fetele ușuratice” s-ar lega cu „sârmă” de „iubit”, mai ales dacă are și „mașină”.

Moșii betegi merg la potică, și-i cer la poticarăș bumbi, adică: Moșii „bolnavi” merg la „farmacie” și-i cer „farmacistului” „medicamente”.

Iar babele stau cât îi ziua de lungă pe laiță în odor și-i grăiesc de rău pe toți: „No, ni la aia ce doniță are, tulai Doamne!” :), adică: Babele stau cât îi ziua de lungă pe „bancă” în „curte” și îi „bârfesc” pe toți: „„Noah”, „uită-te” la aia ce „cap mare” are, „Doamne ferește!””.

Când copilul plânge fără rost îl întrebi „Ce-i băiucul?”, nu „Ce te supără?”.

Să nu mai spunem că unele substantive au un plural mai „aparte”: o casă, două căși/căs; o mână, două mânuri. Când ridici ceva greu te dor spatele (nu, te doare spatele), iar tatăl Anei e tatele Anei.

Verbe: a cuștuli – „a gusta”, a tomni – „a repara”, a bolunzi – „a înnebuni”, a te betegi – „a te îmbolnăvi”, a hori – „a cânta”, a zbiera – „a plânge”, a-și bănui – „a-i părea rău”, a te trage pe cur – „a da înapoi”, a te trage-n chip – „a te fotografia”, a te tomni cu fărburi/ a te fești (la ochi/ părul) – „a te farda”, iar în loc de „minți”, la noi se spune mințești.

Adjective: hâd – „urât”, nealcoș – „mândru sau frumos”, buiac – „unul căruia-i e prea bine”, buimac – „amețit”, lesne – „ieftin, dar și ușor (adverb)”, bolund – „nebun”, mintioș – „deștept”, hâros – „murdar”.

Adverbe: mintenaș – „imediat”, biniucă – „bine”, aiciucă – „aici”, cătinel – „încet”, acuș – „imediat”, acolucă – „acolo”, hăpt – „chiar”, amu – „acum”, aci – „aici”, oleacă/nițel – „puțin”.

 Sperăm că am reușit să vă bine-dispunem o țâră (un pic). Vă țucăm („pupăm”)!