Crezi în destin, în noroc sau în tine?

destinAzi am puțin chef de filozofat, așa că am ales tema asta, în speranța că voi ajunge la o concluzie… Sincer, nu știu care va fi, pentru că deocamdată în capul meu e un amalgam de idei. Oricum, aștept și părerile voastre.

Să încep cu începutul, adică cu momentul în care ne naștem. Decidem noi unde ne naștem sau ce părinți avem? Nu. Apoi în copilărie: decidem noi ce să facem, suntem liberi să ne alegem familia, sau religia? Nu. Așadar, am putea spune până acum că nu ne putem controla viața. E doar destin, sau poate… noroc?

Dar când murim? Suntem liberi să alegem cum, când sau unde să murim? Nu. Așadar, venirea pe lume, copilăria și moartea nu depind de noi sau de alegerile noastre. Dar restul vieții? Depinde de noi, sau de o forță divină, care controlează totul?

Eu cred că după ce “zburăm” din cuibul părinților, deja mergem pe mâna noastră. Și orice decizie pe care o luăm, ne va influența soarta. Întotdeauna putem alege. Întotdeauna în viață ni se ivesc ocazii. Alegem cu cine ne căsătorim, ne alegem locul de muncă, etc. Și nu putem învinovăți pe nimeni pentru alegerile pe care le facem.

Mi-a plăcut o “vorbă” ce am citit-o pe facebook: “Nu râde de alegerile soțului/soției, pentru că și tu ești una dintre ele.” :))

Nu puțini sunt cei care, la o vârstă destul de înaintată, dau vina pe părinți sau pe partenerul de viață pentru eșecul lor. De fapt, vina e a lor, pentru că au ales greșit.

Chiar și Biblia ne spune că noi suntem răspunzători de alegerile noastre: avem liberul arbitru. Și orice ni se întâmplă, este pentru că, la un moment dat, noi am ales astfel. Ne facem singuri destinul și alegem cărarea pe care mergem. Așadar, dacă credem în Dumnezeu, credem și în liberul arbitru.

Când ne trezim dimineața, putem alege să mergem la serviciu sau nu. Putem alege să fim fericiți în ziua respectivă sau nu.

Dar e doar o părere. Fiecare e liber să creadă ce dorește.

Până la urmă, și dacă totul ne-ar fi scris, putem alege să ne bucurăm de viață sau să ne plângem de ea. Întotdeauna avem aceste două opțiuni. 🙂

Dacă e important pentru tine, vei găsi o cale, de nu, vei găsi o scuză

Am văzut citatul ăsta azi-dimineaţă undeva şi mi-a plăcut, pentru că e cât se poate de adevărat. Atunci când vrei să faci ceva cu adevărat, întotdeauna găseşti o modalitate. Dar dacă nu-ţi pasă, găseşti tu un motiv pentru care cică “nu poţi” să faci.

“Nu pot să merg anul ăsta în concediu, că trebuie să-mi cumpăr perdele şi covoare.” auzeam pe cineva, care, tot anul următor se plângea apoi cât de obosit e şi că nu a mai fost nicăieri de ani de zile.

Un alt citat celebru spune: “Eu sunt arhitectul propriului meu dezastru/eşec. Eu sunt stăpânul sorţii mele. Eu sunt căpitanul sufletului meu.” Şi cam aşa şi e. De obicei, când o dăm în bară cu ceva, mereu dăm vina pe altcineva. Însă vina e la noi, întotdeauna. Vă mai spuneam despre asta şi în situaţiile când unii, după 20 de ani de căsnicie, se plâng că viaţa lor a fost un chin, că zilnic aveau scandaluri în casă, când, de fapt, trebuia să-şi ia inima-n dinţi şi să divorţeze. Mai este un citat care spune că dacă nu-ţi place unde eşti, pleacă, mişcă-te, că nu eşti copac. Ştiu că uneori nu e atât de simplu: îţi faci bagajele şi pleci (ai ales când sunt implicaţi şi copii), dar, cum spuneam şi în titlu, dacă e important pentru tine şi vrei cu adevărat, găseşti o modalitate, dacă nu, scuze sunt pe toate gardurile.