Soacra: so acră…!

O prietenă de-a mea se va căsători în curând şi e îngrozită de gândul că poate va trebui să stea cu soacra în casă.

Eu un n-am de-a face cu soacră-mea. Ne vedem cam o dată pe an, şi atunci toate sunt bune şi frumoase. Însă, mai demult, în tinereţele mele, am fost cu un tip câţiva ani. Şi vreau să vă spun că 50% ne-am despărţit din cauza maică-sii, care îşi băga nasul peste tot. Dorea cu ardoare să-i controleze ea viaţa lui fiu-so. Ştia câţi bani face şi câţi cheltuie în fiecare zi. Şi îl tot punea să adune bani la ciorap. La ciorapul ei, bineînţeles. 🙂

Dar să revenim la prietena mea. Stau şi mă tot gândesc de ce naiba sunt sau ajung femeile astea asemenea acrituri. Că, pe bune acum, subiectul ăsta cu soacrele trebuie dezbătut şi găsit nişte soluţii care să îmblânzescă soacrele.

La un  moment dat mă gândeam că bietele femei ajung aşa rele din cauza faptului că nu se simt importante. Iar copilul, care le iubea atât, a uitat de ele de când şi-a găsit perechea.

Am observat că, în general, soacrele cele mai rele sunt cele care s-au despărţit de soţ sau cărora le-a murit soţul. Atunci, în mintea alor, copilul înlocuieşte, într-un fel, soţul care nu mai e, iar nora devine o rivală.

Dar haideţi să privim puţin problema şi din alt unghi. Pentru că şi nora e puţin geloasă pe soacră, din cauză că soţul îi dă uneori atenţie şi o iubeşte atât.

Eu una, ca mamă de băiat, dar şi de fată, sper să nu ajung niciodată să doresc să controlez viaţa copiilor sau să mă bag în familiile lor. Pentru că multe familii s-au destrămat din cauza părinţilor.

Mă gândesc că problema soacrei a existat în toate timpurile. Cel puţin, şi bunică-mea îmi spunea că ea şi soacra nu se înghiţeau prea mult. Dar, totuşi, au locuit în aceeaşi casă, sau, mă rog, împărţeau aceeaşi curte, pentru că socrii ei locuiau în altă căsuţă, iar ei şi-au făcut, lângă, o casă mare. Dar mâncau zilnic la aceeaşi masă şi nu-şi scoteau ochii. Acum, nu prea mai vezi aşa ceva. Fiecare cu casa lui, dacă se poate, cât de departe de socri.

Oamenii cu greu se suportă unul pe celălalt, chiar dacă au acelaşi sânge. Soţul meu spune că se va ajunge ca instituţia familiei să se destrame. Pentru că doar se pot descurca şi singuri, ce naiba? Iar copiii pot fi făcuţi şi în vitro.

Şi eu chiar cred că se va ajunge aici. Pentru că s-a ajuns ca soţii să se vadă câte trei ore pe zi, în cel mai bun caz, iar unul dintre ei sigur e plecat mai tot timpul prin delegaţii. Toţi fug de responsabilităţi. Iar când îţi întemeiezi o familie, trebuie să îţi asumi responsabilităţi.

Iubirea de soacră

” – Ce faci atunci când îţi spune doctorul că mai ai doar o lună de trăit?

– Ţi-o  petreci cu soacra. Va fi cea mai lungă lună din viaţa ta.”

Tot stăteam şi mă întrebam zilele astea de ce naiba toţi ginerii şi norele îşi urăsc soacrele. În jurul meu, absolut toţi cunoscuţii au o antipatie aparte pentru soacrele lor. Şi am găsit răspunsul, care e foarte simplu: aşa cum un părinte îşi iubeşte copilul, în cel mai natural mod posibil, şi cum copilul îşi iubeşte părintele, tot aşa şi ginerii şi norele îşi urăsc soacrele. E o chestie absolut naturală. Cunosc multe cupluri care se înţelegeau de minune cu soacrele, până s-au căsătorit. Apoi au început discuţiile…

Bineînţeles că există şi excepţii; la fel cum câte o mamă nu are simţul matern şi îşi abandonează copilul, mai există şi nurori sau gineri care se înţeleg cu socri. Dacă stau şi mă gândesc de unde poate veni ura asta (care de multe ori e reciprocă), cred că se trage de la faptul că fiecare părinte îşi vede odrasla ca pe ” cel mai frumos, deştept etc” copil, şi îşi imaginează că-şi va lua de soţ /soţie cine ştie ce minunăţie. Taică-meu zicea că cine ştie cu ce prinţ al Angliei m-oi mărita eu. :))

Oricum, cred că versurile din “Soacra cu trei nurori” a lui Creangă vor rămâne valabile cât e lumea şi pământul:

  • Soacră, soacră, poamă acră,
    De te-ai coace cât te-ai coace,
    Dulce tot nu te-i mai face;
    De te-ai coace toată toamna,
    Eşti mai acră decât coarna;
    De te-ai coace-un an ş-o vară,
    Tot eşti acră şi amară;
    Ieşi afară ca o pară;
    Intri-n casă ca o coasă;
    Şezi în unghi ca un junghi.