Cerşetorii şi copiii lor – o problemă care a devenit a noastră

Nu știu cum e în cazul vostru, dar mie, de multe ori, cerşetorii nu mai îmi stârnesc un sentiment de milă, ci de teamă şi de nesiguranţă. Din momentul în care ies din casă, deja apare unul, de obicei mai închis la culoare, care îmi cere bani. Normal că nu îi dau banii munciţi de mine lui, care, la fel de sănătos ca mine, preferă să nu facă nimic, ci doar să ceară. Şi, văzând că nu am de gând să-i dau, ba mă înjură, ba aruncă cu blesteme, ba mă ameninţă.

Nu mă deranjau atât de tare, până nu au venit pe lume copiii. Din cauza acestor cerşetori, mie îmi e frică să ies doar eu cu copiii mei la plimbare. Mişună peste tot, ca şobolanii, uitându-se la tine ca la o pradă. Cei care încă nu au copii, poate vor cunoaşte sentimentul mai târziu.

Oi fi eu ghinionistă, poate, dar de fiecare dată când am ieşit singură cu copilul, câte un “tuciuriu” s-a luat de noi, şi, pentru că nu i-am dat bani, m-a înjurat, sau chiar m-a următrit vreo două străzi. Odată, chiar după ce-mi luasem o pleskaviţa, în Timişoara, a venit un grup de copii, cerşetori. Şi pentru că nu le-am dat bani, mi-au scuipat, efectiv, în mâncare. Normal că m-am luat după ei, şi, dacă îi prindeam, le dădeam un şut în fund. Însă tot nu rezolvam nimic, pentru că, cum am mai spus în alt articol, violenţa naşte violenţă (Roxana, mersi că mi-ai amintit).

Copiii cerşetori au întotdeauna în spate adulţi care trăiesc din banii adunaţi de aceşti copii;  şi beau şi fumează banii cetăţeanului cinstit, care munceşte de dimineaţa până seara, şi mai contribuie şi la stat pentru întreţinerea acestor gunoaie de oameni, pentru că toţi au ajutoare sociale. Din banii cui? Din banii noştri. Iar un copil din ăsta, face mai mulţi bani decât tine, care mergi şi-ţi foloseşti creierii şi fizicul, după ce ai făcut o grămadă de şcoli. Ţi se pare corect? Mie nu.

Copiii aceştia, care sunt trimişi la cerşit, devin foarte obraznici în timp, nu ştiu din ce cauză. Probabil ar trebui sunat la Protecţia Copilului, atunci când vedem un copil cerşind, sau chiar la Poliţie. Pentru că, de multe ori, te agresează. Nu mai poţi ieşi la un suc, sau să mănânci ceva, că şi apare un copil care insistă să-i dai bani, şi-ţi şi piere orice poftă, şi de mâncare, şi de orice. Iar dacă-i dai unuia un corn, sau ceva de mâncare, merge doi paşi şi îl aruncă la gunoi.

Oricum, un copil trebuie să facă şcoală, nu să creşească. Un copil are nevoie de căldură şi siguranţă. Nu sunt ei de vină că sunt trimişi la cerşit, ci părinţii lor, care ar trebui decăzuţi din drepturile părinteşti, iar copiii crescuţi de stat. Pentru că nu vor rămâne mereu copii. Ei sunt adulţii de mâine, şi vor fi cetăţenii acestei ţări, alături de copiii noştri.

Cerşetorii ar trebui să fie problema statului, nu a noastră. Dăm la stat o grămadă de bani, în fiecare lună, ca să ne fie groază să ieşim pe stradă?

Odată nu am trecut strada pe la trecerea de pietoni, pentru că era foarte departe, şi, pentru că nu venea nici o maşină, am traversat. Poliţia era la pândă, peste drum, şi mi-a dat 50 de lei amendă. Am greşit, am plătit. Dar pe cerşetorii care stau în mijlocul străzii la semafoare, nu-i vede nimeni? Şi de multe ori sunt cu copii sugari, chiar nou-născuţi, de câteva săptămâni, am văzut o dată. Şi, de multe ori, ţi se bagă în faţa maşinii. Iar dacă, din greşeală, îi loveşti, poţi ajunge tu în închisoare.

Din aceste cauze spun că, deja, cerşetorii şi copiii lor au devenit problema noastră. Fraţilor, de fiecare dată când vedeţi un copil cerşind, sunaţi la Protecţia Copilului. Iar când vă simţiţi agresaţi, sunaţi la Poliţie. Că altfel, în curând, ne vor da în cap la colţul străzii, în plină zi. Ăştia sunt o problemă mai importantă chiar decât câinii vagabonzi, şi trebuie rezolvată.

Eu vreau să ies cu copiii la plimbare şi să mă simt în siguranţă. Vreau să ies la un suc şi să stau liniştită, pe banii mei.

sursa foto

Centura de siguranţă

Cred că toată lumea a auzit deja de  accidentul rutier al lui Şerban Huidu care, într-o curbă uşoară la dreapta, semnalizată corespunzător şi cu restricţie de viteză a depăşit  linia continuă şi a intrat  pe contrasens, lovindu-se frontal de un Logan, condus de un bărbat de 65 de ani. În urma impactului, Loganul a fost aruncat în afara carosabilului, şoferul şi femeia aflată pe scaunul din dreapta acestuia, de 54 ani, murind pe loc, iar cel de-al treilea pasager, un bărbat de 58 ani, a fost transportat în stare extrem de gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov,  cu şanse minime de supravieţuire, însă până la urmă a murit şi el.

Huidu, soţia  şi bona au suferit contuzii minore, iar cei doi copii au scăpat fără nici o rană, toţi cinci purtând centuri de siguranţă. Dat fiind faptul că pasagerii Loganului au fost aruncaţi prin parbriz, e clar că nu purtaseră centurile de siguranţă.

Pe mine nu mă interesează cine e vinovat sau nu, doar mă gândesc că, în urma accidentului de anul trecut, de la schi, din Austria, Huidu nu trebuia să mai conducă.

Unde vreau eu să ajung însă e centura de siguranţă şi importanţa majoră a purtării acesteia de către toţi pasagerii.

Părinţi, puneţi centura de siguranţă copilului în maşină, indiferent dacă sunteţi în oraş sau în afara oraşului. Mie mi se face rău când văd părinţi iresponsabili care-şi lasă copilul să stea între cele două scaune din faţă sau cu geamul din spate deschis, şi copilul jumătate ieşit afară. Da, e distractiv pentru copil, dar trebuie să fiţi conştienţi că, până şi la o frână bruscă, copilul poate muri. Asta e realitatea!

Şi dacă-i pui copilului centura, nu e de ajuns. Trebuie să o poarte toţi cei aflaţi în maşină, inclusiv cel aflat pe bancheta din spate, pe locul din mijloc. Pentru că degeaba au 4 pasageri centura, că, în cazul unui accident, cel fără centură îi poate ucide pe toţi, ca în clipul de mai jos (vă avertizez că  e şocant):