Copii buni sau copii răi
Ştiţi vorba aia: “Ai mai văzut tu copil cuminte şi babă frumoasă?”
De obicei, când mergem undeva cu copiii şi, fireşte că ei stau cuminţi, nefiind în mediul lor, toată lumea începe cu: “Vaaai, ce copii cuminţi aveţi! Păi ce vă tot plângeţi, că voi nici nu aveţi treabă cu ei.” Şi după vreo oră îşi dau ai mei drumul… Și-atunci toți o iau la fugă și nu se mai oferă nimeni să se joace cu ei.
Cel mai greu lucru pentru un copil este să stea locului, chiar și pentru 5 minute, asta după ce trece perioada de acomodare, timp în care studiază terenul și participanții la „joc” pentru a reuși să-și dea seama cât de tare poate întinde coarda :). După ce-și dă seama că nu există nici o amenințare, ba mai mult, că el este în centrul atenției, va începe show-ul, că doar nu poate să-i dezamăgească pe bieții oameni care se holbează la el.
Oricum, unui copil nu trebuie să-i dai de ales niciodată. Dacă-l întrebi: cu ce vrei să te-mbrac, cu blugi sau pantaloni scurți, deja începe scandalul, că ar cam vrea cu amândouă, și atunci îl tot îmbraci și-l dezbraci. Ideea e că trebuie să-i arăți că ești stăpân/ă pe situație și că trebuie să se conformeze.
Un proverb african spune: „Un copil este ca vița-de-vie: dacă nu e dirijat, îți crește pe cap.”
