Frica de moarte…
Imi aduc aminte ce teama le era oamenilor de anul 2000, crezand ca e sfarsitul lumii. Eu aveam vreo 7 ani cand am auzit prima data ca vom muri toti in 2000, si plangeam de numa’, ca voi muri la numai 15 ani, si chiar credeam asta, daca adultii o spuneau. Si ce stiam eu despre moarte?! Stiam doar ca mergi in rai daca ai fost cuminte, iar daca ai fost rau si ai facut prostii, mergi in iad. Iar eu facusem cateva… La minciuni eram experta, imi puteam da si doctoratul.
Probabil ca de aici se trage frica oamenilor de moarte; stim fiecare ce prostii am facut, si ne cam temem sa nu ajungem pe mana aluia cu coarnele, cu furca si cu flacarile lui. Ma gandesc la bietii copii care au auzit de 2012.
Am ascultat de curand o emisiune la radio, in care ascultatorii erau intrebati ce ar face daca maine ar fi sfarsitul lumii. Unul a zis ca si-ar bate seful, altul ca ar bea intr-una pana atunci, alta ca si-ar cauta actorul favorit si ar face dragoste cu el si tot asa o tineau. Pana atunci credeam ca oamenii se cred nemuritori, si de-aia uita ce inseamna valori, sau, pur si simplu, sa fi om bun. Dar daca nici frica de moarte nu-i face pe unii sa constientizeze anumite lucruri, atunci suntem cam pierduti…
Voi ce ati face daca maine ar fi sfarsitul lumii?
Acum, pe bune, totusi, oare de ce ne e frica de moarte? O fi poate frica de necunoscut, sau regretul pentru ce lasam in urma, cine
stie…? O auzeam pe bunica-mea, si mai nou pe maica-mea, ca nu ar mai vrea sa fie tinere inca o data, sa mai treaca prin atatea
greutati ale vietii, si ca nu le-ar parea rau daca ar muri. Dar mai
stiu si babe si mosi care se trezesc pe la 70 de ani ca-si trimite moartea vestitorii ( imi spunea bunica-mea ca slabirea vederii, a auzului etc sunt vestitorii mortii), se apuca de mers pe la biserici si de pupat icoane… Dar… niciodata nu e prea tarziu, nu?
Stiti bancul ala cand unei babutze de vreo 80 de ani ii e frica de moarte si merge la gradinita? O gaseste Moartea intr-un final si o intreaba: “Da’ ce faci tu aici?” Si-i raspunde babuta, asa, mai cu glas de fetitza: ” Paaapiii!” La care Moartea: ” Noah papi, papi, ca dup-aia facem tai – tai”.
Spuneam ca ii apreciez pe aia carora nu le e frica de moarte. Mie inca imi e. Sotului meu nu. Si mi-e un pic ciuda. 🙂
Oricum, de ce ti- e frica nu scapi, nu?
