Tag: schimbare

Schimbări din viața mea. Controlul propriilor gânduri

Dezvoltare personală

Simt dorința de a mă destăinui și a vă spune despre experiențele prin care trec în ultima vreme, și asta pentru că sunt experiențe prea prețioase ca să le țin numai pentru mine, și că simt că pot ajuta și pe alții.

Am înțeles niște lucruri care până nu demult, chiar dacă erau sub nasul meu, nu le observam. Acum am început să le văd din ce în ce mai bine. Și asta datorită faptului că am început să deschid ochii, să citesc și să conștientizez faptul că fericirea mea nu poate veni nicidecum din exterior.

Sunt lucruri atât de simple, și totuși, extrem de importante, care îți pot schimba modul de viață.

Până nu demult, eram mai tot timpul nemulțumită, iar nemulțumirile mele veneau de la ceilalți: ba că nu primesc destulă atenție, ba că nu am timp pentru mine, și copiii îmi răpesc tot timpul, ba că nu am pe nimeni să mă ajute cu cei mici, când toți au părinți și bunici care-i ajută, și lista poate continua la nesfârșit. Eram mereu o victimă.

Ei bine, după ce am citit câteva cărți, și după ce am vrut să văd lucrurile așa cum sunt ele de fapt, mi-am dat seama că responsabilul pentru viața mea sunt eu, în întregime. Nu soțul, nu copiii, nu părinți. Și că dacă mă victimizez mereu nu rezolv absolut nimic, deoarece tot, dar absolut tot ce s-a întâmplat în viața mea a fost din cauza alegerilor pe care doar eu le-am făcut la un moment dat. Și tot eu sunt cea care pot să aleg să fiu în continuare o victimă și să mă plâng mereu, sau un învingător, și să mă bucur de tot ce am.

“N-am avut timp să fac ce mi-am propus azi” obișnuiam să zic, supărată, la finalul unei zile. Acum am ajuns să spun: “Am ales să fac altceva decât ceea ce mi-am propus să fac”. Dădeam vina pe timp, și nu-mi asumam responsabilitatea. Acum am început să mi-o asum, și nu mă mai simt o victimă a timpului. Eu am ales ce să fac cu timpul, nu timpul cu mine.

Cheia fericirii, care aduce succesul și prosperitatea stă chiar în noi. Și această cheie, care descuie orice ușă, e gândul nostru. Prin gânduri ne putem face viața fericită sau ne putem face viața un calvar. Obișnuim să ne gândim la ce nu vrem să se întâmple, în loc să ne gândim la ceea ce ne dorim să se înfăptuiască. Și gândurile negative, la fel ca cele pozitive, se materializează. Gândurile negative ne aduc temerile și frica, iar frica e cel mai mare dușman al nostru. Am ajuns al concluzia că frica nu e reală! Temerile noastre nu există! Sunt doar în imaginația noastră. Dar partea rea este că noi hrănim temerile și atragem ceea ce gândim. Mai mult decât atât, frica duce la depresie. Iar depresia nu poate să-ți aducă deloc satisfacție sau succes.

Cu toții avem temeri, fie că e vorba de teama de a nu fi părăsiți, teama de a nu ne pierde locul de muncă, frica de a nu fi înșelați, teamă să nu se întâmple ceva rău copilului tău etc. Dar aceste temeri nu sunt reale! Sunt cerate de noi, și, conform statisticilor, 87% dintre temerile noastre nu se întâmplă niciodată. Dar continuând să ne gândim la ele, putem să facem noi ca ele să devină reale.

Ne place să trăim ca și cum am avea 100 de vieți. Ne place să trăim în comoditate, să ne uităm la TV cum alții își trăiesc viața, în timp ce noi stăm tolăniți în fotoliu, în loc să ne-o trăim pe a noastră.

 În ultima vreme, am renunțat la TV, pentru că am realizat că nu-mi aduce absolut nici un beneficiu. Nu mă face fericită, ci dimpotrivă, mă încarcă cu informații negative, care nu-mi pot face bine deloc. În schimb, am început să fac mai mult sport, și să mănânc mai sănătos.

Alimentația e extraordinar de importantă pentru noi, pentru că sănătatea noastră depinde de alimentație. Și ne afectează atât fizic, cât și psihic. Iar noi acordăm alimentației foarte puțină importanță. Nu ne informăm, ci luăm obiceiurile alimentare învățate acasă, care, în mare parte sunt total eronate. “Ești ceea ce mănânci!” spune un proverb. Iar ceea ce obișnuim noi să mâncăm nu e sănătos deloc. Zahărul ar trebui pur și simplu eliminat din alimentația noastră, sau consumat o dată, de două ori pe săptămână. La fel și făina albă, uleiul de floarea soarelui în care ne-am obișnuit să prăjim alimente, ouăle și multe altele cu care părinții ne crescut. Dar nu dăm doi bani pe asta. În loc să citim cărți despre alimentație, ne uităm la “Vocea României”. Mergând pe stradă, vedem oameni grași, îmbătrâniți și triști. Eu nu vreau să fiu așa.

Noi, oamenii, fiecare în parte, avem o putere extraordinară. Dar învățăturile primite acasă, sau implementate de societate, ne fac să credem că suntem mici și neînsemnați, că “nu putem”, că “nu suntem în stare”. Ba da, suntem capabili să facem absolut orice dorim și visăm. Trebuie doar să ne canalizăm energia pentru a face ceea ce ne dorim și ne aduce satisfacție. Puterile noastre sunt nelimitate. Dar dacă stăm confortabil și așteptăm să ne cadă din cer, nu rezolvăm nimic.

Am mai învățat în ultima vreme că niciodată nu e “prea târziu” să facem ce ne place. Oricând putem învăța ceva nou, dacă vrem. Nu te subestima! Nu te subaprecia! Alege drumul pe care vrei să mergi și nu te abate de la el. Ceilalți se vor da la o parte, dacă tu faci pașii hotărâți. Doar hotărăște ce vrei să faci cu viața ta și unde vrei să ajungi. “Fie că crezi că poți, fie că nu, oricum ai dreptate!” a spus Henry Ford. Și e foarte adevărat. Credința noastră face totul. Dacă ajungem să credem că putem înfăptui orice, subconștientul nostru ne va ajuta să o facem. Ne va arăta calea spre ținta pe care ne-o stabilim, fie că e vorba de carieră, bani, partener sau altceva.

Zilele trecute am stat de vorbă cu mai multe persoane cu vârsta de peste 50 de ani. Mi-am dat seama cât de pesimiști, de negativiști, și de neîncrezători sunt. Și mi-am dat seama că așa sunt părinții noștri, părinții generației noastre, cei de care am fost crescuți. Ni s-a “băgat în cap” de mici că ceilalți sunt de vină pentru orice, că lumea în care trăim e rea, că suntem pe lumea asta să “ne zbatem”, că viața e un chin, și multe alele. Iar nouă, acum, ne e foarte greu să scăpăm de această așa-zisă “educație” primită de la părinții noștri, și să vedem că totul e atât de simplu, că viața e un dar, o bucurie, că viitorul depinde doar de alegerile noastre, nu de alții, că trecutul nu mai contează, că oamenii sunt buni, în esență, că putem obține absolut orice ne putem imagina…

Nu e ușor să ne schimbăm modul de a gândi, dar, cu mult exercițiu, putem să ajungem să gândim pozitiv și să ne schimbăm în bine sau în mai bine. E foarte important ca noi să nu transmitem copiilor noștri același mod de a gândi primit de la părinții noștri. Eu, de fiecare dată când îi aud pe ai mei spunând “nu pot!” le spun: “Nu există nu pot! Orice se poate pe lumea asta! Ești mai puternic decât crezi” Iar ei încearcă din nou, până reușesc.

Mai am enorm de muncit pentru a reuși să-mi controlez gândurile. Teoria o știu, dar aplicarea e grea. Însă sunt convinsă că voi reuși.

Vă spun și cărțile pe care le-am citit. Și e doar un început, pentru că voi citi multe cărți de dezvoltare personală, alimentație și sănătate:

1. Jocurile minții – Michael Michalko

2. De ce ești fraier, bolnav și falit… și cum să ajungi deștept, sănătos și bogat – Randy Gage

3. Puterea gândului – Blair Singer

4. Să trăim sănătos fără toxine – Robert Morse

7 Comments , , ,

Schimbarea – singurul lucru statornic din viața noastră

Eseu

Mă gândeam zilele astea la cât de teamă îmi e mie de schimbare, chiar dacă știu că e schimbare în bine.

Viața înseamnă schimbare, chiar dacă nouă, oamenilor, în general, nu ne place schimbarea. Nouă ne place siguranța, și asociem siguranța cu stabilitatea, pe care o considerăm opusă schimbării.

Însă, fără schimbare nu putem evolua. Schimbarea înseamnă necunoscut, iar nouă ne este frică de necunoscut. Și, de multe ori, chiar dacă nu ne e bine, preferăm să continuăm astfel, pentru că ne simțim mai în siguranță. Cunosc femei care au acum în jur de 50 de ani, și au trăit toată viața cu un soț alcoolic, care le mai și bătea. Întrebându-le de ce nu au divorțat, ziceau: “Cine știe de ce bărbat mai dădeam?” Așa că frica de necunoscut le-a făcut să nu facă nimic ca să-și schimbe viața. Riscul e cel pe care nu vrem să ni-l asumăm, pentru că, făcând o schimbare, ne asumăm un risc.

Preferăm, de multe ori, din comoditate, ca viața să ne trăiască pe noi, nu să ne trăim noi viața. Așteptăm ca lucrurile să se schimbe de la sine, să intervină o forță divină, decât să facem noi pașii spre schimbare. Preferăm să credem în destin, decât să credem că ne facem singuri destinul. Ne place să dăm vina pe soartă, pe viață, pe divinitate etc. atunci când ni se întâmplă ceva ce nu ne place, sau când nu se întâmplă ceva ce ne place.

Cu toții suntem conștienți ce schimbări ar trebui să facem și când anume ar trebui să le facem. Numai că ne prefacem, chiar și față de noi înșine, că nu știm.

Pentru a atinge succesul, trebuie să ieșim din zona noastră de confort, să acceptăm schimbarea și să evoluăm, ajungând, astfel, la fericire. Nu putem fi fericiți dacă vrem să stagnăm, pentru că stagnarea înseamnă involuție. Și nu putem fi fericiți atunci când ne dorim să involuăm.

Așa că haideți să îndrăznim să ne depășim teama de schimbare!

2 Comments , , , , ,

Marea schimbare: mutarea copiilor în camera lor

mămici, Părinţi şi copii

Poate fi ceva banal pentru unii, dar pentru mine, și cred că pentru orice mamă, a-i muta pe copii în camera lor e o mișcare destul de grea. Am mai încercat o dată, în urmă cu doi ani, iar cel mic a făcut a doua zi laringită și era să se sufoce în somn, dacă nu-l auzea taică-său. Așa că am i-am mutat din nou cu noi, și amânat cât am putut eu momentul în care îi voi muta la ei în cameră, pentru că dormeau în pătuțurile lor, lângă patul nostru, și îi știam în siguranță.

În primul rând, având paturi supra-etajate, îmi imaginam tot felul de scene, în care cel care doarme sus, cade din pat. Așa că soțul meu mi-a făcut pe plac, și am tăiat din pat, aducându-l pe cel de sus la un nivel mai jos. Înainte, copiii puteau sta în picioare pe patul de jos, și ajungeau cu capul exact la patul de sus. Normal că, după ce am tăiat din el, au dat de câteva ori cu capul, încercând să se ridice, dar nu s-au supărat, pentru că au crezut că au crescut ei mai mari. :)) Și cu ocazia asta le-am spus că, acum, că au crescut, trebuie să se mute.

Ei nu au protestat deloc, ba chiar le-a plăcut ideea, mai ales că le-am luat și o lampă care proiectează steluțe pe tavan. Cea care a suferit am fost eu, mai ales că așa au hotărât ei, ca în prima zi, cel mic să doarmă sus, iar fiică-mea, jos. Vă dați seama că am pus pe jos perne, în caz că va cădea din pat, însă nu a fost cazul, m-am speriat degeaba. Și, pentru că suntem la capitolul ăsta, mi-am adus aminte de un banc:

“Două mămici blonde vorbeau:

 – Dragă, dar de ce ți-ai pus copilul să doarmă pe dulap?

 – Pentru că noaptea trecută a căzut din pat, și nu l-am auzit.” :))

Așa că spaima a fost degeaba. De atunci, în fiecare noapte fac cu schimbul la dormit sus: așa s-au înțeles. Și nimeni nu a pățit nimic. Așa că, dragi mămici, vă sfătuiesc să aveți curajul să faceți pasul ăsta cât de devreme, nu ca mine. 🙂

P.S.: Mă gândesc cât voi suferi când vor merge la facultate și se vor muta de-acasă.

3 Comments , , , , ,

Să ne deschidem ochii…!

Eseu

Noi, românii, ne-am ales un imn care ne caracterizează perfect: “Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!”. Însă, sincer, nu ştiu când şi dacă se vor trezi românaşii noştri odată, sau, şi dacă vor deschide ochii să vadă ce se întâmplă, nu ştiu dacă vor face ceva…

Mă doare sufletul când aud în stânga şi-n dreapta: “De ce să se schimbe lucrurile? Poate va fi şi mai rău. Ce, şi ăia dinainte au furat şi vor fura şi următorii.” Lor li se pare ceva firesc ca cineva să le bage mâna în buzunar şi să le ia banii munciţi. De ce?, mă întreb. Poate pentru că şi ei, dacă ar fi acolo, ar face la fel. Asta e singura explicaţie care-mi vine în minte.

Chiar atât de orbi să fie unii? Chiar nu-şi dau seama ce e bine şi ce e rău? Că doar au învăţat din primii ani de viaţă. Chiar nu pot vedea bestia umană ce se ascunde în spatele unui chip? Chiar cred că îi reprezintă nesimţirea, mârlănia, hoţia? Le place să trăiască de azi pe mâine sau le creşte adrenalina trăind cu nesiguranţa zilei de mâine?

Cândva am fost un popor demn, mândru şi cu coloană vertebrală. De ce am ajuns să fim chiori şi strâmbi? Oare până când? Poate mă lămureşte cineva şi pe mine.

8 Comments , , , , , ,