Alimentele din ziua de azi

Mă tot gândeam eu de ceva vreme încoace cât de importantă este mâncarea pentru noi, şi ce puţină importanţă îi acordăm, totuşi. Cred că ştiţi proverbul ăla: “Eşti ceea ce mănânci.” Păi chiar aşa şi e.

Pe mine mă îngrozeşte de-a dreptul gândul că copiii mei vor creşte, vor merge la şcoală şi vor mânca tot felul de porcării pline de E-uri aproape imposibil de evitat. Deocamdată, eu pot controla alimentaţia lor şi încerc, pe cât posibil să evit anumite alimente, cum ar fi, spre exemplu, carnea de pui din supermarketuri. Din câte am auzit şi am văzut şi în documentare, puiul, din ou ajunge pe raft în trei săptămâni. Voi vă daţi seama câţi hormoni bagă în ei? Şi în plus li se mai administrează şi tot felul de antibiotice, pentru că altfel, picioarele lor nu ar putea susţine greutatea corpului. Consumând carnea lor, devenim imuni la antibioticele respective. Cel puţin, mie mi s-a întâmplat recent să fac un tratament cu antibiotice şi să nu aibă nici un efect.

Asta, ca să nu vă mai spun că am rămas şocată când am auzit de la câteva prietene învăţătoare că fetiţelor de 8 ani le vine menstruaţia şi le cresc sânii. De ce? Din cauza alimentaţiei!

Aşa că, când vine vorba de pui, prefer să cumpăr un pui care a fost crescut la ţară, în condiţii naturale. Şi am noroc că, la noi în Baia Mare, în fiecare vineri şi sâmbătă vin pe Platou (băimărenii ştiu) nişte comercianţi care vând produse naturale. Şi preferăm să dăm chiar dublu pe un pui, dar să ştim că e ok. Şi să vedeţi voi diferenţă de gust… exact gustul puiului din copilărie.

Şi să nu mai vorbesc de mezelurile de la noi… că mai bine mânci slănină cu pită şi cu ceapă, decât să consumi salam cu 10% carne…

Sursa pozei