Prostituția în România și legalizarea ei – un subiect tabu

Se știe că prostituția e “cea mai veche meserie din lume”. A fost practicată și în timpul lui Hristos, după cum ne spune Biblia, și înainte, și după.

Stăteam zilele trecute la benzinăria de lângă mol, și, până mi-a făcut plinul la gaz, mi-au atras atenția prostituatele care își practicau meseria, în plină zi, în văzul tuturor, așteptând clienți. Pe tocuri înalte de cel puțin 10 cm, cu o fustă de-o palmă și bluză de trening, stătea una blondă, chiar dacă culoarea pielii era mai închisă, privind cu ochi de vultur la tot ce mișcă. Poliția locală tocmai trecuse cu mașina pe lângă ele, dar parcă erau invizibile. Într-un final, blonda a acostat un posibil client care tocmai își alimentase autoturismul. Dar n-a avut noroc. Poate data viitoare. Între timp, și-a aprins o țigară și-a început un pachet de semințe.

Fiică-mea m-a întrebat ce fac femeile alea. I-am zis că vor să le plimbe și pe ele cineva cu mașina. “Și de ce sunt îmbrăcate așa ciudat?” “Că așa le place”, i-am zis, închizând, repede, subiectul.

Am plecat apoi, dar n-am putut să nu mă gândesc la cât de ipocrit și fățarnic e statul român când vine vorba de prostituție. Prostituția se practică, fie că e legalizată sau nu. Dar, cum Biserica Ortodoxă la noi deține puterea, a decis că nu e bine, domnilor, să se legalizeze prostituția. De ce să se legalizeze?

  • să încaseze statul român milioane de euro din impozite?
  • să nu mai meargă sute de mii de prostituate în alte țări, ca să le aducă lor o grămadă de bani?
  • să nu se mai răspândească boli venerice? Pentru că, legalizând-o, automat ar fi obligate să facă controale medicale, și să se vindece, dacă suferă de boli, ca să nu se transmită mai departe.
  • să beneficieze ele de asigurări medicale?
  • să fie prostituția înscrisă în nomenclatorul de meserii?
  • să fie prostituatele tratate mai cu respect?

Nuuu, așa ceva e inadmisibil! Trebuie să se continue ca până acum: poliția să închidă ochii și să se facă că nu le vede, așa, de ochii lumii dându-le, din când în când, câte o amendă, dar nu dosar penal.

Pe bune, parcă trăim în Evul Mediu. Suntem înapoiați rău de tot! Ia uitați-vă la Olanda, Germania, Belgia, etc. ce bine le merge, și gândiți-vă ce sume colosale aduc la stat prostituatele (multe din ele – românce). Dar mai bine ne ascundem după deget, și ne prefacem că la noi, Doamne ferește, nu se practică preacurvia. Nici o femeie nu ia bani pentru că prestează servicii sexuale.

Pentru că, fel cum un mecanic, un electrician, un dentist, etc. au o meserie și prestează servicii, la fel și prostituatele. Câștigă bani din asta, fie că vrem, fie că nu, și trebuiesc impozitate, la fel cum și noi plătim la stat taxe și impozite.

Normal că nu trebuie încurajată prostituția, dar, din moment ce nu se poate opri practicarea ei, de ce să nu o legalizăm? Poate îmi dați voi niște motive, să le punem în balanță.

Dar să nu uităm că femeile care practică această meserie o fac cu plăcere, aleg singure să facă asta, și, la urma urmei, e corpul lor și fac ce vor cu el. Așa cum dansatorii câștigă bani din faptul că își folosesc corpul pentru a dansa, cum sportivii câștigă bani din sport etc. și sunt impozitați.

La noi, târfele și Biserica sunt scutite de taxe. Oare de ce???

sursa foto

Stima se sine la români

Stima de sine, sau self-esteem, cum i se spune mai nou şi pe la noi, este modul în care ne apreciem noi, în raport cu aşteptările pe care le avem de la noi înşine şi cu ce aşteaptă ceilalţi de la noi. În funcţie de stima de sine, creşte sau scade şi valoarea pe care considerăm noi că o avem. Dacă stima de sine e scăzută, atunci şi dispoziţia noastră va fi la fel. Însă dacă avem un nivel ridicat de stimă de sine, vom fi bine-dispuşi şi fără probleme de ordin mental.

Stima de sine scade, de obicei, în urma unor insuccese sau eşecuri pe plan profesional, despărţirea de anumite persoane, complexele, traume din copilărie, sau chiar din cauza etniei din care faci parte. Există pericolul, atunci când te subestimezi foarte tare, să dai în depresie foarte uşor. Atunci îi vezi pe toţi ca fiindu-ţi inamici, iar tu – o victimă.

Sper să nu jignesc pe nimeni, dar noi, românii, în general, avem o stimă de sine scăzută, cauzată, pur şi simplu de faptul că ne e ruşine că suntem români. Avem tendinţa să credem că, dacă am fi fost nemţi, francezi sau mai ştiu eu ce, eram mai fericiţi. Nu odată am auzit cazuri în care români care au mers la lucru în străinătate ascundeau, pe cât posibil, faptul că sunt români. Dacă noi credem că a fi român e o ruşine, cu siguranţă că şi străinul va ajunge să creadă asta.

Consider că ar trebui ca românii să-şi vadă şi să-şi cunoască valorile şi calităţile. Noi, ca naţie, suntem atât de frumoşi, încât ar trebui să fim foarte mândri de asta. Să nu credeţi că alţii sunt mai breji. Am fost şi în Franţa, şi în Anglia, Germania, Ungaria, Cehia sau Italia, şi nu sunt mai presus decât noi, ca oameni. Că au autostrăzi şi salarii mai mari, asta e altceva. Dar poate că tot de la stima de sine se trage. Poate dacă ne-am deschide ochii şi am vedea de ce suntem în stare, ar fi mult mai bine şi la noi. Problema noastră este că tăcem prea mult şi îndurăm prea multe. Ne subestimăm, şi-atunci, normal că şi cei “de sus” ne subestimează. Aşteaptă să dăm, şi să tot dăm, şi nu ne oferă nimic în schimb. Nici spitale, nici medici, nici medicamente, nici şcoli, şi aş putea continua la nesfârşit.

Noi mergem pe ideea  “capul plecat sabia nu-l taie”. Ei bine, îl taie. Şi încă cum! Taie şi din salarii, taie şi de la gură, taie şi din respect, şi din stima de sine. Ar trebui să fim mai mândri, mai încrezători, mai demni. Şi-atunci, cu siguranţă va fi mai bine.

La mulţi ani, români iubiţi!

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, care, pentru mine este o zi sfântă, le urez tuturor celor care le curge prin vene sânge de român, urmaş al vitejilor şi drepţilor daci, un sincer şi călduros “La mulţi ani!”. Dumnezeu să ne lumineze şi să ne dea înţelepciune pentru a şti să ne alegem conducătorii, şi să ne dea bucuria de a ne vededea ţara pe cele mai înalte culmi, acolo unde îi e locul.

Ştiu că printre noi, ca în orice pădure, sunt şi uscături. Însă, per ansamblu, suntem o pădure minunată, de poveste, cu copaci unici în lume. Şi ce n-ar da unii să-i aibă… Trebuie, însă, să avem mare grijă ca puieţii să-i plantăm şi să-i creştem tot pe aceste meleaguri, şi să insuflăm în ei încrederea că a fi român e o mândrie. Să le arătăm că pot fi demni şi să-învăţăm să-şi ceară drepturile. Pentru că ei sunt viitorul României. Iar eu sper într-un viitor luminos.

Mare mi-a fost bucuria când, ieri, trecând prin mai multe sate, am văzut, aproape la fiecare casă, fluturând drapelul român, cu frumoasele lui culori: roşu, galben şi albastru. Sunt culorile primare, din care putem forma toate celelalte culori. Eu zic că e cel mai frumos steag şi îmi creşte inima când văd că românii sunt mândri de el.

La mulţi ani!

De ce aştept ziua de 1 Decembrie

Pe lângă faptul că, recunosc, mă bucur că e zi liberă şi că putem petrece timp alături de familie, ziua de 1 Decembrie e o zi cu totul specială.

Aşa cum m-am născut cu credinţa în Dumnezeu, la fel m-am născut şi cu dragostea de ţară. E un sentiment pe care-l am în mine de când mă ştiu.

Dintotdeauna mi s-a părut că limba română e cea mai frumoasă limbă (cu toate că nu putem spune despre o limbă anume că e mai frumoasă decât alta). Mi se părea că e mai limpede decât toate, iar cuvintele rostite în limba română mi se păreau adevărate bijuterii.

Acel sentiment profund, de dragoste pentru ţară, mi-a rămas şi cred că-mi va rămâne până când pământul ei mă va primi să mă odihnesc în el.

Despre poporul român pot să zic doar că e un popor pe care Dumnezeu îl iubeşte. Nu ai cum să nu iubeşti asemenea oameni. Singurul nostru defect e că ne facem rău singuri, prin faptul că plecăm capul şi tăcem, în loc să ne unim şi să luăm atitudine. Am fost un popor nedreptăţit de soartă. Începând cu istoria, care ascunde adevăruri, şi continuând cu conducătorii care au fost la cârmă de-a lungul timpului.

Însă mai cred şi mai sper că adevărul şi dreptatea îşi vor face loc şi printre noi, şi sunt convinsă că, mai devreme sau mai târziu, nici un român nu va simţi ruşine când, aflat în ţară străină, va spune că e din România.

De 1 Decembrie, măcar atunci, vreau să fim uniţi… chiar dacă numai “în cuget şi-n simţiri”. Îmi doresc ca, măcar în acea zi, românii să simtă că sunt fraţi, iar mama lor e România. Şi, pentru mama lor, să-şi scoată mâinile din buzunarele goale şi să facă ceva. Orice. Pentru că mama lor e umilită şi batjocorită. Umblă în zdrenţe, chiar dacă stă pe o mină de aur, e bolnavă şi îmbătrânită fără de vreme.  O doare sufletul când îşi vede copiii plecaţi în ţări străine, la munci grele, pe doi lei, când aurul ei e exploatat de nişte şarlatani. Dar cred că, într-o bună zi, noi, copiii ei, nu vom mai îndura şi vom face dreptate… E ziua ei pe 1 Decembrie. Măcar atunci să-i facem bucuria

V-aş invita acum să urmăriţi un filmuleţ, referitor la ce am spus, şi anume că istoria ascunde adevăruri, şi că noi, ca popor, suntem nedreptăţiţi de asta. Se numeşte Dacii – Adevăruri tulburătoare ( e doar prima parte, dar uitaţi-vă şi la partea a doua, o găsiţi tot pe youtube).

P.S. : Pe mine chiar m-a tulburat. 🙂

 

Să ne ferească Dumnezeu de spitalele din România!

Mergând azi la alimentara din colţul blocului, o aud vorbind, în faţa mea, la casă, pe caseriţă, care îmi este prietenă (mămică şi ea) cu un bătrân care tocmai îşi cumpărase o pâine şi o plătea cu bani mărunţi, de 1o bani:

  – Grele zile a ajuns poporul ăsta. Nu ştiu cu ce a păcătuit atât, de i-a dat Dumnezeu un criminal la bord, zice bătrânul. Am muncit toată viaţa ca acuma s-ajung să număr fiecare felie de pâine şi să mă uit în vitrină la o bucată de carne pe care nu mi-o pot permite.

 – Da… Dar să ne ferească Dumnezeu să mai ajungem şi-n spitale. Asta dacă încăpem acolo. Ieri am ieşit cu copilul din spital, şi a trebuit să dorm în pătuţ cu copilul, stând în şezut, că nu mai erau locuri. Şi am avut noroc încă, că pe mulţi nici nu i-a internat. Iar Băsescu afirmă că avem cu 100.000 de paturi în plus în spitale. Eu am auzit că 130.000 sunt de tot. Pe lângă că a închis atâtea spitale, acum unde vrea să ajungem? Ar putea la fel de bine să spună că sunt prea mulţi români, şi ar trebui desfiinţaţi din ei.

Mi-a venit rândul la casă. Eu, fiind mai în urmă cu ştirile, am întrebat-o dacă chiar e adevărat şi dacă preşedintele suspendat chiar a declarat asta. Mi-a confirmat.

Fiindcă sunt Toma Necredinciosul, am intrat pe net, cum am ajuns acasă. Şi nu mică mi-a fost uimirea când am văzut că el chiar a afirmat asta. Eu, care am trecut cu copilul prin spital, ştiu ce e acolo.

Cei care-l susţin pe Băsescu, ar trebui să se mai gândească. Şi ei, la rândul lor, ar putea fi puşi în situaţia de a ajunge în spital. Asta dacă vor fi locuri.

Închei cu vorba caseriţei, rugându-mă “Să ne ferească Dumnezeu pe toţi de spitalele din România!”

Anglicismele din domeniul brandurilor de vin din România

Un alt capitol din lucrarea „Varietatea brandurilor de vin din România”, pe care am scris-o eu şi Cristina în anul II de masterat se referă la denumirile pe care unii producători de vinuri din ţara noastră le-au dat vinurilor. Aici ne referim la englezisme sau anglicisme.

“Anglicismele au început să cucerească Europa Occidentală după Al Doilea Război Mondial, iar pe cea de Est după 1989. Fenomenul a devenit global odată cu apariţia internetului şi a multinaţionalelor”, spune Rodica Zafiu. Aceasta consideră că apariţia anglicismelor este un fenomen cât se poate de normal. „De fapt, odată cu informaţia împrumuţi din afară şi limbajul. E o chestiune de comoditate“.
Influenţa limbii engleze este un fenomen nu doar european, ci şi mondial. Fenomenul de invazie a anglicismelor a luat amploare datorită celor doi factori precizați mai sus, dar și datorită progresului anumitor domenii ale tehnicii şi a răspândirii industriei cinematografice americane.“În prezent, asistăm la un proces de invazie a anglicismelor în limba română, fapt ce reprezintã manifestarea unui fenomen lingvistic internaţional”
‘’Pe lângă necesitatea firească de folosire a termenilor preluaţi din limba engleză, există unele tendinţe ale unor categorii sociale, care utilizează, în mod voit, cuvinte englezeşti,deşi există traducerea lor în limba română. Frecvenţa ridicată în folosirea unor cuvinte englezeşti care au, totuşi, corespondent în limba română desemnează conturarea unei mode lingvistice’’ .

Ne vom începe periplul printre brandurile de vin pornind de la Cramele Recaș. Acestea acoperă la ora actuală cel mai mare volum din exportul de vin românesc, deținând o cotă de 17% din exportul românesc de vin și o pondere de 8-10% din piața internă a vinului. Exportul este adresat în primul rând pieței din Germania, Marea Britanie și SUA.
Despre brandul Legend of Transylvania, cei de la Recaș explică că “Eticheta este o coproprietate a Cramelor Recaș și a unei companii din Cardiff – Marea Britanie. Conceptul a fost dezvoltat 100% de către britanici pentru a asigura succesul în piețele din UK si SUA prin asocierea vinului românesc cu legendele despre vampiri.” Nu putem să nu ne întrebăm “De ce Transilvania?” din moment ce Cramele Recaș aparțin regiunii Dealurilor Banatului, între acestea neputând să vedem nicio legătură, dar dacă stăm bine să ne gândim găsim și răspunsul. Adică, primul lucru care îi vine în minte unui străin când aude de România este Dracula, despre care se știe că a trăit în Transilvania.
Tot celor de la Recaș le aparține și colecția Castle Rock, însă producătorii nu ne pun la dispoziție și motivul pentru care au ales această denumire. Putem doar să presupunem că precum în cazul prezentat anterior, este vorba de un vin destinat în special exportului, și din nou, putem presupune că cuvântul castel face aluzie la binecunoscuta legendă despre Dracula, din moment ce nu am putut găsi date despre existența vreunui castel legat ca istorie de Cramele Recaș. Am dat totuși peste un castel situat în zona Nadaș, în apropiere de Recaș, dar din moment ce Cramele nu amintesc de acesta în prezentarea sau în istoricul lor, putem presupune că nu acesta stă la originea brandului Castle Rock.
În cele ce urmează, vom pune în discuție brandurile create de Cramele Halewood. Pe cei care nu cunosc descrierea companiei numele Halewood îi poate duce, în mod eronat, cu gândul la strălucitorul Hollywood, însă nu este vorba de nicio strategie de marketing.
Vizitând site-ul aflăm că de fapt compania Halewood International Ltd. a fost înființată în 1978 de către John Hallewood, iar în 2001 aceasta a achiziționat în România peste 400 de hectare de vie.
Cramele Halewood creează branduri care de care mai excentrice, ca de pildă Cherry Tree Hill. “Vinul este însoțit și de o explicație metaforă pentru o denumire neobișnuită. Textul producătorului ne teleportează într-un decor în care” se pot vedea cireși pe culmile dealurilor, aceștia ocrotind culturile de viță-de-vie. De aceea, cireșul a devenit un simbol protector al celor mai bune vii din regiunea Dealu Mare și o sursa de inspirație pentru vin””
Prahova Valley este gama de vinuri cea mai importantă a Cramelor Halewood. Strugurii provin din regiunea Dealu Mare, Prahova, la aceasta se adaugă proprietarul englez și rezultă Prahova Valley.
Cramele Halewood reprezintă cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România, așa explicându-se faptul că din cele 18 produse prezentate pe site doar 3 au denumiri românești. O altă colecție destinată în special exportului este Dreamer. Nu ne sunt oferite explicații referitoare la alegerea numelui, dar putem presupune că face aluzie la o “stare de visare”, de relaxare, ca efect al consumului de alcool, având în același timp rolul de a distrage atenția de la posibilele neplăceri cauzate de consumul în exces.
George Pruteanu consideră că folosirea anglicismelor are și o explicație psihologică: “denumirea pe englezeşte pare unora mai „valoroasă”, mai „modernă” decît cea pe româneşte – ca şi cum, hm!, limba română ar fi demodată, desuetă, jenantă. Unii, mai radicali, vor spune că asta ţine de fenomenul larg al globalizării. Atunci, mă voi încorda şi eu şi le voi răspunde că ţine de snobism, de servilism, de coanachiriţism. Această fandoseală anglicizantă mi se pare un fel de provincialism-la-nivel-de-ţară, o formă de complex de inferioritate. Aşa cum Coanei Chiriţa i se părea mai „şic” (!mai cool, s-ar spune azi) să zică furculition în loc de furculiţă, aşa li se pare unora că Shopping Center e mai „al dracului”, mai „în Europa” decît Centru comercial” .

Bibliografie electronică:

1. Zafiu, Rodica în Scarlat, Sandra, Limba corporatistă, http://www.adevarul.ro/societate/viata/Limba-corporatista_0_149985002.html
2.  Influența anlicismelor în presa românească, http://www.scribd.com/doc/48110066/INFLUEN%C5%A2A-ANGLICISMELOR-IN-MASS
3. Mureșan, Mihaela, Tendințe lingvistice în presa scrisă contemporană, în Influența anlicismelor în presa românească, http://www.scribd.com/doc/48110066/INFLUEN%C5%A2A-ANGLICISMELOR-IN-MASS
4.  http://www.recaswine.ro/Vinuri/VLegendofTransylvania.php?r=ro;

5. Păduraru, Cătălin (Vinexpert), http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/serii-scurte-print-60976.html;

6. Pruteanu, Geaorge, Center-ul din centru, http://www.pruteanu.ro/4doaro-TOT.htm;

O lume mai bună pentru noi şi copiii noştri

Noi deja am crescut cum am crescut… Primim educaţie de acasă, dar, de la o anumită vârstă, mama nu te mai poate ţine sub scutul său protector, şi atunci lumea te prinde în mreaja ei. Copiii noştri sunt mici acum, dar cresc… şi cresc atât de repede, că nu-mi vine să cred. Şi deja îmi vin în minte gânduri pe care până acum nu le aveam, doar le auzeam câteodată la alţii: “e ok oare mediul şi societatea în care copiiii mei cresc?” Ei bine, nu e deloc ok, iar noi avem datoria faţă de noi şi de copii să o schimbăm.

Am să vă descriu lumea în care vreau să crească copiii mei. E o lume a valorilor, a respectului şi a bunului simţ. Nu e una în care banul, minciuna şi hoţia sunt regi. Nu e una în care maneaua e la putere şi în care oamenii se ghidează în viaţă după versurile manelelor, care îţi bagă în cap că ai duşmani, că eşti şmecher şi că învârţi banii cu furca.Nu e o lume în care televizorul tâmpeşte şi prosteşte oamenii, cu “ghici unde-i Elodia” şi “curvă pentru Soacra“, vorba lui Rboy. Oamenii trebuie să ştie pe ce lume trăiesc, nu să li se spele creierul cu televizorul, iar alţii să le ia banii munciţi.

Copiii trebuie să ştie că pentru bani trebuie să munceşti, nu să furi sau să tragi ţepe. Şi copiii noştri trebuie să ştie că munca lor e răsplătită pe măsură aici, în ţara în care s-au născut. Nu e normal ca o familie, în care ambii părinţi muncesc, din salariul lor la un loc să nu-şi poată plăti chiria (că majoritatea nu au o casă a lor), cheltuielile şi mâncarea pe o lună. Nu e normal ca un bătrân care a muncit şi a contribuit la stat toată viaţa, să rabde acum frig şi foame, că nu-i ajunge pensia nici de medicamente, în timp ce, în alte ţări, bătrânii merg în fiecare an în concedii şi prin staţiuni. Noi suntem bătrânii de mâine.

De la şcoală am învăţat că avem o ţară plină de bogăţii. Acum avem o ţară în care 5% sunt putred de bogaţi, iar restul, trăim de azi pe mâine. Nu vă întrebaţi de ce?

Vrem o lume şi o ţară mai bună pentru noi şi copiii noştri, şi asta stă în puterea noastră.