Alte împrumuturi din domeniul culinar românesc

ceaiDupă ce v-am vorbit despre împrumuturile din domeniul culinar luate din maghiară, germană, franceză, italiană, slavă, greacă, engleză sau turcă, a venit rândul şi acestei categorii, din ţările mai îndepărtate. Aceste cuvinte au ajuns la noi după ce au călătorit mult, de la o limbă la alta, modificându-şi, mai mult, puţin sau chiar deloc, forma sau înţelesul.

„Cele mai recente împrumuturi sunt cele din secolul 20. Ele provin, la originea îndepărtată, din limbi de la capătul pământului, cum ar spune un ţăran nefamiliarizat cu geografia statelor lumii. Sunt cuvinte din limbile Extremului Orient (chineza şi japoneza, dar şi limbi mai puţin cunoscute: tibetana, malaeza, hindi, tamil) sau din limbi de pe continentul african (limbi bantu, malgaşa etc.) şi de pe cel american (arawak – caraibe, azteca, quechua, tupí-guaraní)” spune Marius Sala.

Din chineză avem cuvântul ceai, despre care aflăm, tot de la Marius Sala că are la bază cuvântul compus din chineză cha-ye, format din cha, numele plantei şi ye „frunză”. Numele acestei plante şi al băuturii a călătorit pe două trasee, până a ajuns în Europa. Câteva limbi (araba, rusa, portugheza, turca, persana) l-au luat direct din chineza clasică. Cel de-al doilea traseu al cuvântului este prin malaeză, unde a căpătat forma teh pe care a adoptat-o engelza tea, de unde a pătruns şi în alte limbi europene, precum franceza: thé. Ciudat este că în franceză, din 1607 până la sfârşitul secolului XVII, se folosea forma chia sau tcha, din forma chineză a cuvântului. Cuvântul românesc ceai este împrumutat din rusă.

Asemenea limbii italiene, cele mai multe cuvinte şi sintagme spaniole intrate recent în română aparţin, din punct de vedere referenţial, domeniului culinar: cava, chorizo, gazpacho, sangria, tortilla, salsa, guacamole, paella, tapas. Cava este un vin spumant din Spania,  şi poate fi atât alb cat si rose. Este facut din mai multe soiuri de struguri. Chorizo este un mezel spaniolesc,  de culoare roşu aprins, dat de boiaua din pimiento, un ardei tipic spaniol, cu care carneade porc e condimentată. Gazpacho este un aperitiv traditional din Spania, Andaluzia, sau o salată lichidă racoroasă si aromată, din roşii. Sangria este o băutură spaniolă, foarte cunoscută în întreaga lume. Denumirea vine de la “Sangre”, care ănseamnă “sânge”, dată de culoarea roşie aprinsă a băuturii. Baza pentru sangria este vinul, la care se adaugă diferite fructe. Se prepară în boluri, şi nu este un cocteil. Tortilla este baza mancarurilor traditionale mexicane, preparată fie din faina de grâu, fie din faina de porumb. Salsa este denumirea spaniolă pentru orice tip de sos preparat din legume proaspete, tocate sau zdrobite împreună,  pe bază de roşii. Guacamole este un sos de origine mexicană şi este foarte popular. Este preparat din fructe de avocado bine coapte şi tot felul de  mirodenii. Paella este o mâncare tradiţională in Spania, pe baza de orez. Tapas este denumirea spaniolăpentru o gamă largă şi variată de  aperitie, calde sau reci, cu legume, brânză, sau mezeluri, făcute pentru a se servi la un pahar cu vin sau alte băuturi.

Aceşti termeni cu caracter internaţional au pătruns în limba română fie în mod direct, fie prin filieră străină.

Marius Sala ne vorbeşte despre hindi, o limbă indo-europeană, este din 1965 limbă naţională oficială în India. Din limba hindi au pornit spre limbile din ţările europene, ajungând pe diverse căi şi în română, cuvinte precum: iută, piper, paprică şi punch.

Piper şi paprică sunt două cuvinte cu aceeaşi origine îndepărtată, provenind de la cuvântul din limba hindi pippari. Din hindi a ajuns in greacă, sub forma péperi. Fiind un  cuvânt comercial, a fost transmis şi latinei ca piper, de unde l-au moştenit limbile romanice, cu excepţia românei. Româna l-a împrumurat din neogrecescul pipéri sau/şi dintr-o limbă slavă. Românescul paprică vine din maghiarul paprika, care, la rândul lui, vine din neogrecescul pipéri.

Cuvântul cuşcuş este considerat , la origine, un termen pornit din barberă (kuskus), o limbă afro-asiatică din aceeaşi familie cu araba, ebraica şi egipteana. A pătruns în arabă sub aceeaşi formă, apoi în franceză (apare la 1728) şi, din aceasta din urmă, s-a răspândit în Europa. La noi, a venit din turcă, unde provine tot din arabă.

Bibliografie:

 Sala, Marius, 101 cuvinte moştenite,împrumutate şi create, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010, p. 219.

Din doamnă, sclavă

Cuvintele se poticnesc şi nu vor ca să iasă

Din sufletul şi mintea mea, şi se simt ca acasă…

Vreau să le scot, dar se tot zbat,

măcar puțin să mai rămână,

au obosit de-atât umblat

pe Patria Română…

– În zadar suntem rostite,

că nu suntem auzite…

nimeni nu ne bagă-n seamă

când spunem de-a noastră mamă:

că ea suferă şi plânge, e în zdrențe şi bolnavă

Singură şi părăsită, a ajuns din doamnă,  sclavă.

Copiii ei au uitat-o,

Pe mâini rele au lăsat-o.

Ei o văd din depărtare

Şi-o privesc cu nepăsare…

Văd hoții şi trădătorii care-i spun că-i sunt copii,

văd corupții şi nedrepții care-i sunt judecătorii.

Ei îi spun că-i fac dreptate, și-o-ngrijesc şi o hrănesc,

dar privirea îi trădează, când în ochi ei o privesc

Şi îi văd durerea grea, şi văd cum au umilit-o,

Cum din regina ce-a fost, cerșetoare au făcut-o…

Plânge pe la porți străine

Să primeasc-un colț de pâine…

Străinul i-a dat chiar două,

Şi apoi i-a cerut nouă.

Iar noi, copilașii ei,

ce eram ca niște zmei,

Stăm şi o privim, pierduți,

Fără vlagă şi tăcuți.

Teama sau indiferența,

nepăsarea, neputința…

Nu știm ce şi cum ne-ndeamnă

Să nu o băgăm în seamă.

Așteptăm ceva de sus să ne vină-n ajutor,

Uităm că doar noi suntem doină, dragoste şi dor.

Să ne-amintim că suntem cei mai viteji şi mai drepți,

Ăsta-i medicamentul ce sparge ziduri şi pereţi,

Ce scoate-afară răul, cancerul şi boala grea,

Şi doar cu el, a noastră Românie se va vindeca.

 

Împrumuturile greceşti din bucătăria românească – pesmet, papară, feigănea, franzelă, plachie, pandişpan, bezea

Cu toate că  legăturile românilor cu lumea greacă au fost îndelungate, în limba română avem puţine elemente greceşti, şi acestea intrate prin altă limbă străină.

În domeniul culinar, dintre elenismele latineşti merită amintite cuvintele: cicoare, care vine de la chicoria,  şi zeamă, care vine de la zema .

Marius Sala ne spune că numele de mâncăruri greceşti aparţin terminologiei gastronomice orientale.

Cuvântul sardele vine din neogreacă, de la σαρδέλλα, apărând în MDA atât ca denumire de peşti marini, dar şi cu sensul de conservă preparată din carnea sardelelor.

Un alt cuvânt de origine neogreacă este pesmet, atestat fiind la sfârşitul secolului 17, care a pătruns la noi prin filieră maghiară (peszmét) sau turcească (peksimet), ne spune Marius Sala. Acest termen are şi dubletul paximat, luat de română din mediogreacă.

Din neogrecescul pápara vine cuvântul papară, sinonimul lui omletă, care în trecut avea sensul de „mâncare preparată din felii de pâine prăjită presărate cu brânză şi opărite în supă , apă sau lapte.”, ne spune Marius Sala. Ceea ce mai arată vechimea cuvântului sunt expresiile familiare precum a mânca / a se alege cu o papară – „a lua bătaie”.

Din neogreacă avem şi termenul castană, varianta aghistină, din nord-vestul Transilvaniei fiind împrumutată din maghiară.

Din neogrecescul phriganiá româna a împrumutat termenul frigănea „felie de pâine muiată în lapte amestecat cu ouă bătute, prăjită apoi în unt”. Cuvântul este folosit mai des la plural: frigănele. „Este un termen relativ recent (a fost înregistrat abia în Dicţionarul Academiei, 1911) şi nu este general…”

Tot de la Marius Sala aflăm despre cuvântul franzelă „pâine albă în formă lunguiaţă” la originea căruia se găseşte neogrecescul phrantsόla „pâine franţuzească”. Al. Graur ne atrage atenţia asupra faptului că franzelă nu pare să fi venit direct din greacă, ci prin intermediul unei limbi slave, dacă se ţine seama de faptul că în Moldova a existat varianta franzoală, care există în rusă şi ucraineană.

„Într-o situaţie asemănătoare este şi cuvântul plachie, care denumeşte mai multe feluri de mâncare: mâncare de peşte cu multe mirodenii, un fel de pilaf, piftie etc. Cuvântul apare în scrisorile lui I. Ghica adresate lui V. Alecsandri; are variante regionale ca placie, platie, plaché, plaáchie, plaché. Nu circulă în Transilvania . La originea sa este ngr. plachí, dar este posibil să fi intervenit şi bg. plakia.

Tot de origine neogreacă este şi scordolea care vine de la scordalía, fiind un „sos preparat din nuci pisate şi miez de pâine, frecate cu usturoi, untdelemn, oţet, care se serveşte cu carne rasol.”, termeni care este necunoscut în Transilvania, ne spune Marius Sala.

Cuvântul pandişpan este un alt termen luat de la greci. La originea îndepărtată  stă italianul pan di Spagna „pâine din Spania. Există şi în franceză pain d’Espagn. Cuvântul a pătruns şi în turcă pandispanya, şi din turcă în neogreacă pandispani.

Marius Sala susţine că şi cuvântul bezea „prăjitură făcută din albuş de ou” provine tot din neogreacă, de la bezés, şi nu din francezul baiser, cum spun dicţionarele româneşti, pentru că nu există în franceză cu acest sens.

Din limba greacă, avem următoarele împrumuturi recente, chiar dacă greaca nu e în contact direct cu româna: feta, tzatziki, ouzo, retsina, soulvaki, halloumi.



 Bibliografie:  Sala, Marius, 101 cuvinte moştenite,împrumutate şi create, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010, p. 130.

 

Influenţa romană asupra bucătăriei româneşti (sec. II p. Chr. – sec. III p. Chr.)

Majoritatea istoricilor susţin că obiceiurile alimentare ale dacilor le-au învins pe cele ale romanilor cuceritori, “mai ales că legiunile n-au transportat în Dacia mesele opulente ale stăpânilor de la Roma, ci simple reţete de companie. Cu siguranta însă, în Dacia a pătruns acum plăcinta (lat.”placenta”), chiar dacă romanii o luaseră de la greci, aluaturile umplute cu tocaturi diverse, o serie de zemuri, poate asemănătoare cu ciorbele de astăzi, deşi ciorbele sunt o influenţă slavă din sud, mult mai târzie. Descoperirile arheologice ne relevă însă apariţia ţestului (oală de pământ cu capac, un fel de oala de presiune), vas raman, care a permis coacerea si fierberea şi, deci, diversificarea alimentaţiei. Pâinea, lipie sau coptură, precum şi folosirea uleiului de măsline, stors la rece, păstrat în amfore, datează tot din perioada stăpanirii romane.[1]

Victor Săhleanu ne spune că termenii de mălai şi mămăligă erau folosiţi pentru produsele şi bucatele pregătite din cereale, cu mult înainte de introducerea porumbului. Meiul a fost cereala preferată a românului, până când a fost înlocuit de porumb, o cereală originară din America, care devine din secolul al XVII-lea – al XVIII – lea, de când se răspândise în principate, hrana de bază a poporului nostru.


[1] Ghidul gastronomic al României, Ediţia a IV – a, completată şi revizuită   / 2006, 1500 de reţete, Editura House of Guides, Bucureşti, 2005, p. 8.

Englezismele de la noi din bucătărie/ Câine fierbinte aveţi?

Gallery

This gallery contains 1 photo.

Anglicismele pot fi numite „un rău necesar”, deoarece ele răspund necesităţii de a desemna noile realităţi extralingvistice apărute în contextul globalizării. Problema cu aceste împrumuturi o constituie faptul că ele au devenit o modă, motiv din care se face abuz … Continue reading