Verdict: vinovată!
Te simţi vinovată când mânci o ciocolată, când te uiţi la un film, te simţi vinovată când dormi sau când bei o cafea cu cineva, cu alte cuvinte, te simţi vinovată când faci ceva DOAR pentru tine.
Cu toţii ştim cât de important este astăzi aspectul fizic, mai ales în cazul femeilor, aşa că este aproape imposibil să mânci o prăjitură, o ciocolată sau orice altceva îţi place (de obicei tot ce ne place “se depune”) fără să te gândeşti la calorii, la grăsimi, la blugii care nu mai încap pe tine sau la soţul tău care atunci când a semnat certificatul de căsătorie avea la braţ o căprioară, nu o balenă 🙂
De exemplu, ca mamă, ai o mulţime de responsabilităţi (nu spunem că taţii nu au 🙂 ), printre care, în primul rând să îngrijeşti copilul sau copiii, cu tot ce înseamnă asta: să le asiguri masa la ore fixe (asta însemnând să găteşti de câteva ori şi să le mai şi bagi în guriţă), să îi schimbi (de multe ori ţi se strâmbă nasul) de vreo 4 ori pe zi, să te joci cu ei, să îi scoţi la plimbare, şi între timp să faci curăţenie încontinuu, pentru că tot timpul se face mizerie, pe oriunde calcă micuţii noştri. Asta îţi ocupă tot timpul din zi (dar şi din noapte, pentru că se întâmplă des, chiar şi când sunt mai mari, să te trezeşti de vreo trei ori la ei). Şi gândiţi-vă ce înseamnă, în timp ce faci toate astea, să auzi plânsete şi răcnete de copil tot la jumate de oră. 🙂
Unde vrem să ajungem este că, într-o zi, timpul pentru tine ca mamă este cam inexistent. Sentimentul de vinovăţie apare atunci când, printr-o minune, reuşeşti să-ţi faci timp şi pentru tine, lăsând pe altcineva pe postul tău. Culmea este că, în loc să savurezi momentele de libertate şi linişte, încep să-ţi treacă prin minte gânduri de genul: “oare suferă copilul că nu sunt lângă el?”, “Oare a mâncat cum trebuie?”, “oare mai poate bona sau bunica?”, “oare petrec destul timp cu el?”, “sper să nu păţească ceva până ajung eu acasă” etc.
Nu pot să nu mă întreb dacă există vreo mămă care să nu se simtă vinovată că din cauză că petrece prea mult timp cu copilul, consumându-şi toată energia cu acesta, nu mai are timp suficient şi pentru soţ, care de când cu venirea pe lume a celui mic se simte foarte neglijat, ceea ce din păcate este şi destul de adevărat. În acest caz putem spune că sentimentul de vinovăţie este benefic, deoarece reprezintă un semnal de alarmă că ceva trebuie schimbat înainte de a fi prea târziu, deoarece se ştie că multe divorţuri apar în urma răcirii relaţiilor dintre soţi. Grav este atunci când femeia nici măcar nu-şi dă seama “suferinţa” patenerului.
Oricum, ne simţim vinovate şi că am scris asta, pentru că, dacă spui ce simţi, toată lumea zice că te plângi. 🙂
