În fiecare an, în generală şi în liceu, sărbătoream ziua lui Mihai Eminescu, poetul cu care noi, românii, ne mândrim atât de mult. Acum, nemaifiind la şcoală, aproape că am uitat…

Eminescu mai era şi prozator, şi jurnalist, şi puţini ştiu că se băga şi în politică. Scria articole în cotidianul “Timpul”, unde a fost angajat în octombrie 1877, ca redactor la cotidianul, Timpul fiind organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii șase ani.

Multe din cuvintele lui Eminescu au rămas şi vor rămâne valabile.

Citez doar un scurt fragment, iar concluziile le trageţi voi:

“Suntem noi oare de vină dacă adevărul curat, spus neted, e deja o injurie? Ne propunem câteodată a fi foarte urbani – ce folos? Adevărul simplu, descoperirea simplă a neștiinței și a mărginirii multora din partidul la putere este deja o atingere. Cauza e simplă. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezintă. Compararea între ceea ce sunt într-adevăr, nimica toată, și ceea ce reprezintă, demnități înalte ale statului, excitează deja râsul și ironia cititorilor, încât o vină din partea noastră, o intenție de a ponegri, nu există defel.” (Eminescu, Opere, vol. XI, p. 145).

La mulţi ani, Mihai Eminescu! Vei trăi veşnic prin noi şi prin urmaşii noştri.