Am văzut azi – dimineaţă imaginea asta pe facebook şi mi-am zis că trebuie neapărat să o postez şi aici. E foarte important să gândeşti pozitiv, iar imaginea arată exact starea de spirit raportată la modul de a gândi al fiecărui tip de persoană.
Dacă vrei să faci ceva, dar te gândeşti că nu vei putea face asta niciodată, nu vei progresa deloc, niciodată. Dacă doar te gândeşti că vrei să faci ceva, dar nu faci nimic pentru asta, nici nu vei rezolva nimic. Dacă începi deja să te gândeşti cum să faci, s-ar putea să ai o şansă, dar numai în cazul în care vei şi încerca. Când deja eşti hotărât, iar gândirea ta e pozitivă şi eşti convins că poţi realiza ce vrei, treaba e ca şi făcută. Trebuie doar să faci paşii către succes. 🙂
Eu mă încadrez cam pe la mijloc acum. Mă întreb cum să fac şi încerc să încep ceva. Voi?
Într-o zi, pe când curăţam nişte cartofi, o vecină mai în vârstă a trecut pe la mine, probabil din cauză că nu a găsit pe altcineva să-şi spună supărările. Şi a-nceput a mea să se plângă cât de greu îi e, cât de grea e viaţa asta şi cât trebuie ea să muncească. Eu, fiind bine-dispusă, i-am răspuns: “Lasă, tanti, că trece repede! Una-două trece viaţa asta. Mai puţin şi nu o să mai suferiţi, şi nici nu o să mai munciţi.”
Vă daţi seama ce s-a “ofticat” tanti şi ce s-a mai umflat în pene: “Adică tu îmi spui că eu azi-mâine mor?” “Păi ce, nu-i aşa? Toţi o să crăpăm într-o zi. Asta e realitatea…” Dar degeaba, că a mea tot nu înţelegea. Atunci i-am spus: “Trebuie să ne bucurăm de orice, şi să vedem partea bună în toate.” Eu acum curăţ cartofi. Şi mă bucur că o pot face. Mă bucur că nu sunt bolnavă la pat sau schiloadă, că atunci nu mai puteam să curăţ cartofii ăştia. Cât despre moarte, trebuie să fim conştienţi că ne putem duce în orice clipă pe lumea cealaltă, că vrem, că nu vrem.”
Moartea face parte din viaţă. E cel mai normal şi mai sigur lucru. Şi, vorba aia, cu o moarte toţi suntem datori. E la fel de sigur ca şi îmbătrânirea, care, de asemenea îi sperie pe oameni.
Pe mine mă distrează că, înainte de a rămâne însărcinată, pur şi simplu nu vedeam femei grevide sau sopii mici. După ce am născut, parcă au apărut toţi din neant. Vedeam zeci de mame împingând cărucioare în jumătate de oră de plimbare.
Mă gândesc că aşa e la fiecare vârstă. Când voi fi babă, voi vedea o grămadă de moşi şi babe, şi o să mă întreb: “Oare asta are aparat auditiv? Oare ăsta ce model de proteză are?”
Şi poate o să mă fac şi bisericoasă, cine ştie? Ca babele alea care ştiu că le bate moartea la uşă, şi-atunci dau fuga la biserică, pe ultima sută de metri, cu speranţa că vor merge în rai.
Important e să trecem prin viaţă zâmbind şi transmiţând celor din jur energie pozitivă, care ni se va întoarce, bineînţeles. Dar dacă noi suntem tot timpul supăraţi, transmitem starea noastră şi celorlalţi şi tot asta vom şi primi înapoi, ajungând să fim mereu cu un nor negru deasupra capului.
Our website uses cookies to provide you the best experience. However, by continuing to use our website, you agree to our use of cookies. For more information, read our Cookie Policy. Cookie
