Cafeaua noastră cea de toate zilele

Cred că vă daţi seama că acum scriu sorbind din când în când din cafeaua de dimineaţă. Nu ştiu cât e de importantă pentru voi, dar pentru mine e esenţială şi vitală. :))

Mie-mi place să o beau fara zahăr şi uneori cu lapte. Vouă?

A! Şi îmi place să o beau în compania unui prieten. E mult mai bună aşa…

Practic, cafeaua îţi face ziua mai bună. Măcar cu atât am rămas şi noi de la orientali. Că de tutun nu prea mă bucur că l-au adus.  Unii zic că nu merge cafeua fără ţigară. Ei, vă spun eu că merge foarte bine.

Însă şi cafeaua trebuie băută cu măsură: maxim 2 pe zi. Băută astfel, cafeaua va avea doar efecte benefice asupra organismului:

  •  cercetatorii japonezi au demonstrat că persoanele care beau o cafea pe zi au mai puţine riscuri de a se îmbolnavi de cancer de ficat;
  • cafeaua este un excitant mental, marind performanţele memoriei şi eficacitatea în rezolvarea problemelor;
  • normalizează funcţionarea cerebrală şi previne degenerarea ei;
  • este o sursă de antioxindanţi, datorită polifenolilor care există în cafea;
  • are proprietăţi antiîmbătrânire şi previne aparitia bolii numite Alzheimer;
  • scade riscului producerii diabetului de tip 2;
  • cafeaua favorizează digestia, stimulează tranzitul intestinal şi secreţia de suc pancreatic necesar pentru digerarea alimentelor în vederea asimilării lor intestinale;
  • favorizează contracţia vezicii biliare, necesară pentru digestia grăsimilor. De aceea e un bun aliat al dietelor.

Stephanie Prio spune despre cafea: “A bea este omenesc, a bea cafea este divin.”  “În spatele fiecărei femei de succes stă destul de multă cafea.”

Nouă, românilor, ne place cafeaua lungă şi cu lapte. Însă turcii sau italienii, experţii cafelelor, sunt de altă părere. Iată şi citatul meu preferat, care e un proverb turcesc:

“Cafeaua trebuie sa fie neagra ca iadul, tare ca moartea si dulce ca dragostea”

Influenţa orientală şi occidentală asupra bucătăriei româneşti

Influenţa orientală (-sec. XII – anul 1821) şi influenţa occidentală (1821 – 1918) asupra bucătăriei româneşti are o importanţă deosebită.

 Din Ghidul gastronomic al României aflăm că, de-a lungul istoriei, prin întrepătrunderea culturilor, bucătăria românească a fost influenţată de bucătăria balcanică, de cea germană, sârbească, italiană, turcă, şi maghiară, dar nu numai.

Intrarea Orientului în bucătăria românească e foarte diversă: turcă, greacă, bizantină, arabă, armenească, creând obiceiuri alimentare noi la populaţia autohtonă. Acum intră în alimentaţie pilafurile, tocăniţa şi ciulamaua, musacaua, kebap – ul, dulciurile însiropate (baclavaua şi sarailiile). Apare un nou stil de viaţă la curţile domneşti: ziafetul, sau zaiafetul care presupune etalarea a câte 30 – 60 de feluri de mâncare, băuturi aromate, precum şi obiceiul de a bea cafea şi a fuma tutun şi narghilea.

Aceasta este epoca în care influenţele sudiste aduc în Principate roşia, vinetele, ardeiul, ceapa, bamele, gutuile, pepenele. Zacusca şi ghiveciul încep să se facă şi la noi.

Acum începe să se cultive şi porumbul, pe care turcii nu-l acceptau ca bir, şi “aşa am devenit aproape o mie de ani, popor de mămăligari. Tot astfel, pentru că turcii nu voiau decât carne de vită, românii au început să crească porci. De atunci avem pomana porcului, mâncare pe care Poarta nu ne-o zeciuia.”[1]

Tot în această perioadă a influenţei orientale, se naşte şi se consolidează calendarul gastronomic al zilelor de post, cu peste 200 de zile creştine în post la ţărani, şi multe zile de ziafet la domni şi boieri.

În perioada influenţei occidentale, ca semn al deschiderii spre modernitate, adică spre Vest, încep să apară şi primele cărţi de bucate în limba română. Astfel apare culegerea intitulată 200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti, care-i avea ca autori pe Mihail Kogălniceanu şi pe costache Negruzzi, cei doi autori având reputaţia de introducători ai artei culinare în Moldova. Cu ajutorul lor, bucătăria românească începe să devină o artă. Ea include atât felurile de mâncare ale Evului Mediu autohton, practicate la curţile domneşti şi boiereşti, alături de invazia gastronomică franceză.

Sursa pozei



[1] Ghidul gastronomic al României, Ediţia a IV – a, completată şi revizuită   / 2006, 1500 de reţete, Editura House of Guides, Bucureşti, 2005, p. 8.