Nunta la români

Citind articolul lui Groparu, mi-am adus aminte de un clip de pe youtube, care ilustrează perfect cuplul românesc Ion şi Mărie (la nuntă). El şi ea, în hora vieţii. Şi mi-am adus aminte şi de un banc:

“Trei femei: o unguroaică, o nemţoaică şi o româncă, bârfind ele de una, de alta, ce porci îs bărbaţii şi cum nu fac ei nimic prin casă, iau o decizie: de mâine nu mai fac de mâncare. Dacă le trebuie, să-şi facă singuri. Se întâlnesc după trei zile. Unguroaica:

– Măi fetelor, să ştiţi că a funcţionat În prima zi nu a făcut, dar a doua zi, de foame, a făcut o oală de gulaş.

Nemţoaica:

– Şi la mine a mers. În prima zi nu a făcut nimic. A doua zi, nimic, deşi îl rodea foamea. Dar a treia zi s-a pus pe treabă. A făcut şniţele, cartofi şi chiar şi desert. Dar la tine, Mărie, cum a fost?

– În prima zi n-am văzut nimic. A doua zi nimic. A treia zi, am început să văd puţin cu ochiul stâng, că s-a mai dezumflat.”

 

Ţara arde şi baba se piaptănă

Ăsta e proverbul care se potriveşte cel mai bine românilor de o vreme încoace.

Eu nu prea mă uit la televizor, dar aseară soţul meu s-a uitat la Gâdea. Şi, ce să vezi, bineînţeles că, pe sfert de ecran era emisiunea lui, cu temă educaţională, şi pe tot restul ecranului era nunta lui Borcea. Şi absolut fără să vreau am aflat şi eu  de la soţia lui Năstase meniul de la nuntă şi multe alte chestii care pe mine chiar nu mă interesează şi care-mi sunt inutile, cum ar fi şi faptul că cică toată ţara îl condamnă pe Borcea pentru câţi bani a cheltuit el cu nunta. Păi, băi fraţilor, dar sunt banii voştri, sau ce??? Dacă vrea poate să se şteargă cu ei la fund, şi tot nu aveţi dreptul să ziceţi nimic. Pe voi să vă intereseze ce se face cu banii voştri, care merg în alte buzunare.

Iar pe Borcea, dacă ar fi să-l condamn de ceva, ar fi pentru faptul că are doi sau trei copii, nici nu ştiu exact câţi, şi nu se gândeşte la cât pot  suferi. Eu ştiu cum e să ţi se despartă părinţii. Şi e dureros la orice vârstă ar avea copiii. Şi mă gândesc la ce e în sufletul lor, mai ales că se face atâta tam-tam pe chestia asta.

Vă mai zic un  banc şi vă las.

Într-un sat, doi bătrâni divorţează la vârsta de 98 de ani. De la un ziar local, vine un reporter şi îi întreabă:

– Înţeleg că aţi divorţat, dar de ce tocmai la vârsta asta?

 – Păi am aşteptat să ne moară copiii, maică, să nu sufere… 🙂

Nunta – o afacere?

Cineva apropiat se va căsători în curând, aşa că am aflat câteva informații despre stresul mirilor cu organizarea nunţii.
Faza cu găsitul sălii mi s-a părut cea mai amuzantă: nu știu din ce cauză, nu se mai fac nunţi de zi, iar dacă vrei neapărat sa faci nuntă de noapte, cică patronul restaurantului îți spune ca după ora 12, mireasa trebuie sa se schimbe într-o rochie obişnuită, iar dacă vine un control, toți nuntaşii trebuie să se prefacă că au venit la o petrecere obișnuită, şi nu e nici o nuntă acolo, că doar n-au mireasă. Așadar, este permis să organizezi petrecere de noapte, dar nuntă –  nu! Poate mă lamureste si pe mine cineva DE CE?
Oricum, dacă iei hotărârea sa te casatoresti peste trei luni, trebuie sa ai mult noroc sa gasesti o sala liberă. Toți își rezervă sala cu trei ani înaintea nunţii, si să mor io dacă-i înțeleg. Ăia, şi dacă își dau seama pe parcurs că de fapt nu se potrivesc, cred că rămân împreuna doar ca să facă nunta, că doar şi-au programat-o, nu? Ca sa nu mai zic de unii care fac nuntă doar pentru bani, că altfel n-ar face-o. Ce jurăminte în faţa Domnului? Banu’ sa iasă!si ce e mai important, părinții spirituali, adică naşii sa fie neapărat de-ăia cu buzunarele groase, şi dacă se poate vreo opt perechi, aşa, sa fie…! Şi fiecare e mulțumit: naşii că toată lumea a văzut ce ” bazaţi” sunt ei, că doar grandomania e la putere, şi finii că s-au ales cu ceva în plus. Mai demult, în Maramureş, după ce se căsătoreau doi tineri, se făcea “clacă”; toţi sătenii contribuiau la construirea unei case (de lemn, nu vă gândiţi la ceva “casă de piatră”), pentru noua familie, ăsta fiind darul lor pentru ei.

Mai nou cică pe la nunţi se urează “Casă de căcat!”, să nu-şi bage nimeni nasul în ea. 🙂

Dar să nu mai vorbesc de toţi ceilalţi care profită de nunţile astea, care parcă sunt tot mai multe, şi pe bandă rulantă… Rochiile de mireasă sunt la supra-preţ: fraieresc şi ei pe cine pot, că, vorba aia, o dată eşti mireasă, nu? Florile sunt la supra-preţ, meniurile restaurantelor sunt la supra-preţ etc.  Oricum, fiecare încearcă să profite de respectivul eveniment, nemaiţinând cont de ceea ce ar trebui să fie nunta de fapt: o bucurie: a mirilor că îşi unesc destinele în faţa lui Dumnezeu, şi a apropiaţilor, care participă la eveniment.

Până şi preoţii cer mai nou o grămadă de bani (care, bineânţeles, nu sunt impozitaţi), mărind taxele în fiecare an. Să nu mai zic de taxele pe care le cer pentru tot felul de aşa-numite “dezlegări”: dacă e ziua vreunui sfânt pe data nunţii, dacă ai mai fost căsătorit o dată etc.

Toată lumea câştigă de pe urma nunţilor ăstora care se fac “fără număr”, până şi avocaţii, care câştigă de pe urma divorţurilor de după… Aşa că… la cât mai multe!

Cea mai tare fază e că am auzit că m ai nou se fac şi petreceri de divorţ. Oare şi alea sunt tot cu dar? 🙂

 

Nunţi şi divorţuri

Îmi tot povestea bunică-mea, când eram mică, tot felul de istorioare cu Dumnezeu şi Sfântul Petru. Iată una dintre ele:

“Mergea odată Dumnezeu cu Sfântul Petru pe Pământ. Şi mergând ei aşa, dau de un fecior, care stătea la umbra unui păr, doar- doar i-a cadea şi lui una direct în gură… Văzându-l, Dumnezeu îi spune:
– Ziua bună, fecior! Nu ne spui şi nouă, dacă eşti bun, încotro s-o luăm să ajungem în Satul Nou?
Băiatul, plictisit, întinde un picior către dreapta, apoi se întoarce pe-o parte şi-şi vede de somn.
Mergând ei mai departe, dau de o fată sprintenă şi voinică, care trebăluia de zor pe lângă casă. Dumnezeu o întreabă acelaşi lucru, iar fata, fără a sta pe gânduri, sare repede, le pregăteşte o traistă cu merinde, şi îi conduce, până se întrezăreşte satul cu pricina.
Sfântul Petru, impresionat, îi spune lui Dumnezeu:
– Doamne, ce fată minunată! Cum o răsplăteşti pentru fapta sa bună?
Iar Dumnezeu îi răspunde:
– Am să i-l dau pe feciorul de sub păr de soţ.”

Sec, nu-i aşa? Şi mai adăuga bunică-mea că aşa dă Dumnezeu întotdeauna, să fie unul harnic, iar celălalt leneş, unul bun, celălalt rău, ş.a.m.d., ca să existe un echilibru.

Ei bine, în zilele noastre, oricum ar fi un cuplu, nu se mai găseşte nici un echilibru. Divorţurile sunt la modă, şi fac furori. Divorţul a devenit un lucru mai mult decât normal, ca, dealtfel, a avea amant/ă. Toată lumea e nefericită alături de soţ sau soţie, toţi îşi văd defectele celuilalt numai după ce se căsătoresc, iar dacă mai au şi copii, le văd şi mai bine.
Poate sunt eu demodată, dar odată ce-ai mers la preot şi-ai jurat unele chestii, cred că ai fost conştient că e pe viaţă. Eşti nefericit numai dacă vrei asta. Cu toţii putem fi fericiţi dacă vrem, alături de persoana pe care am ales-o, că doar noi am făcut alegerea, nu? Mai demult erau căsătorii aranjate, şi tot supravieţuiau.
E clar că şi societatea e de vină, şi parcă te îndeamnă să înşeli. Divorţurile sunt pe primele pagini ale ziarelor, şi în topul emisiunilor de televiziune. Iar românii sunt leşinaţi după ele, le adoră.
Nu contest, mai sunt şi greşeli, sau “erori de căsnicie”, dar, de obicei astea nu prea funcţionează de la bun început. Şi e o mare greşeală dacă continui, şi nu divorţezi la timp, în speranţa că poate-poate se schimbă. Dar oamenii nu se schimbă deloc. Esenţa e tot aia pe veci.