Cine a fost Moş Nicolae şi de unde vine obiceiul cadourilor şi al nuielei în ghetuţe

Numele de Nicolae vine din limba greacă, de la Nikolaos, şi înseamnă “victoria poporului”, fiind format din două cuvinte: nike, care înseamnă victorie (de la nikao – a invinge), si laos – popor. Noi avem în familie doi Nicolae, şi soţul, şi fiul meu, şi le doresc tot binele din lume. Le urez “La mulţi ani!” tuturor celor care poartă acest nume frumos (Nicoleta, Niculae, Nicolas, Niculin etc.), care la noi, la români, e de când lumea.

În fiecare an, în 6 Decembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae, cel mai iubit şi mai popular dintre sfinţi. Cu toţii aşteptăm ziua asta, dar mai cu seamă copiii, deoarece, în seara zilei de 5 decembrie, Moş Nicolae,  Miculaş sau Sân Nicoară, cum i se mai spune în unele zone ale ţării, vine pe furiş, nevăzut de nimeni, şi pune în ghetele copiilor cuminţi cadouri, iar în ghetele celor răi, lasă un băţ, sau o botă, cum i se spune în Maramureş.

Sfântul Nicolae, se ştie că este protectorul şi ocrotitorul copiilor, al fetelor nemăritate, dar şi al celor nedreptăţiţi, sau condamnaţi pe nedrept. El a trăit în secolul III – IV, în localitatea Mira (azi Kocademre, Turcia) şi a rămas în sufletele oamenilor prin înţelepciunea lui, prin faptul că iubea nespus de mult oamenii, prin curajul, dar şi prin milostenia sa.

Se spune că în noaptea zilei de 6 decembrie, el a apărut în visul Împăratului Constantin şi a salvat astfel de la moarte trei bărbaţi condamnaţi pe nedrept, care urmau să fie executaţi a doua zi. El ocroteşte  şi fetele nemăritate, după cum spune şi faimoasa legendă cum că era un om care avea trei fete necăsătorite. Din cauza sărăciei crunte în care trăiau, acesta hotătăşte să facă din casa lui un fel de “bordel” cum i se spune în zilele noastre, pentru că altfel ajungeau să moară de foame. Însă, Sfântul Nicolae, auzind despre ce gânduri are tatăl cu fetele lui, merse într-o noapte şi aruncă pe geamul casei o pungă cu galbeni de aur. Astfel, bărbatul a putut să-şi mărite prima fată, oferindu-i zestre. După un timp, când îi venise rândul la măritat şi celei de-a doua, Sfântul Nicolae veni şi lăsă la pragul uşii o altă punguţă cu galbeni. La cea de-a treia fată, tatăl, neştiind de unde provin banii de aur, hotărâ să stea de pândă toată noaptea la uşă şi la geamuri. Aşa că ierarhul Nicolae, care nu dorea să se ştie că el e cel care ajută fetele, se urcă pe acoperişul casei şi aruncă cel de-al treilea săculeţ pe horn, căzând într-o şosetă pusă la uscat. De aici vine obiceiul punerii cadourilor în şosete sau ghetuţe.

Obiceiul cu nuiaua vine de la faptul că se spune că Nicolae, pe atunci episcop, i-a dat o palmă ereticului Arie, care voia să dezbine biserica, susţinând că Isus nu este fiul lui Dumnezeu, ci doar un om care a avut puteri supraomeneşti. A rămas astfel în tradiţie ca cei neascultători să fie loviţi cu o nuia ruptă dintr-un măr. Acea nuia trebuia pusă în apă, iar dacă înflorea până la Crăciun, însemna că păcatulele i-au fost iertate. Se spune că de aici vine şi colinda “Florile dalbe, flori de măr”.

Tot Moş Nicolae este cel care ne aduce iarna şi zăpada, scuturându-şi barba albă. La noi, în Maramureş, Moşul deja şi-a scuturat barba. Aseară a nins cu fulgi mici şi deşi, ca nişte steluţe argintii.

Sper că aţi fost buni şi ascultători, că v-aţi pregătit ghetuţele (după cum vedeţi, noi le-am pregătit), şi Moşul să vă aducă doar cadouri. Poate şi o nuieluşă, dar mică şi drăguţă. 🙂

 

La mulţi ani tuturor care poartă numele de Andrei, Andreea şi derivate ale acestora

Sfântul Andrei este ocrotitorul României, şi se sărbătoreşte, în fiecare an în data de 30 noiembrie. Iată ce coincidenţă: sărbătorim protectorul ţării noastre, iar a doua zi, de 1 Decembrie, sărbătorim Ziua României. Sfântul Andrei a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus şi fratele Sfântului Petru, amândoi fiind pescari.

De Sfântul Andrei este legată crucea în formă de X, pe care a fost răstignit cu capul în jos, în Grecia, la Patras, acolo unde i se păstrează încă moaştele.

Numele de Andrei vine de la grecescul Andreas şi înseamnă “curajos”, “bărbătesc”.

Le doresc tuturor celor care poartă numele de Andrei, Andreea, Andra, Andrada, Andu, Andi etc., înţelepciune, sănătate, fericire şi împliniri. La mulţi ani!

Nume de mâncăruri de origine germană din bucătăria românească

Marius Sala ne vorbeşte despre numele de mâncăruti germane, spunând că bucătăria noastră, ca şi întreaga noastră cultură, materială şi spirituală, s-a dezvoltat între Orient şi Occident, având la bază o tradiţie latină, iar când vorbim de Occident, în cazul gastronomiei româneşti nu putem omite numele mâncărurilor de tradiţie germană (multe dintre ele au ajuns la noi prin maghiară).
Cel mai cunoscut nume este şi cel mai vechi atestat, la începutul secolului al XIX – lea. Este vorba de ştrudel „plăcintă făcută din foi subţiri, umplute cu mere, brânză,  nuci” (în unele definiţii se spune şi că e rulată în formă de sul). Are numeroase variante: ştudir, strudul, strudur, strul, strudl. Etimonul este germanul strudel, care înseamnă „vârtej”, iar regional, are şi în germană sensul de „prăjitură”.
Este cunoscută şi alaltă prăjitură, cremşnit, care vine de la germanul Kremschnitte, care nu se găseşte în marele dicţionar german-român. Probabil este un cuvânt regional, format din Krem „cremă” cu verbul schneiden „a tăia”. Apare pentru prima dată în cartea de bucate a Sandei Marin (1936), glosat prin „plăcintă cu cremă de vanilie”, care este posibil să se fi folosit înainte de cremşnit. În Transilvania i se spune cremeş.
Un alt preparat culinar al cărui nume vine din germană este anghemaht, care apare la noi pentru prima dată la Sanda Marin, şi este o „mâncare cu carne (de miel sau de pui) gătită în sos alb de lămâie. Denumirea vine de la germanul eingemachte. Ana Maria Gal scrie despre anghemaht că este un preparat asemănător cu ciulamaua, din carne de pui, de viţel sau miel, sosul specific fiind acrit cu suc de lămâie.
Marius Sala ne mai spune că, tot la Sanda Marin apare şi kirş, ca fiind un lichior de cireşe şi caise, un fel de vişinată. Vine probabil de la germanul Kirschbranntwein, care este un rachiu de cireşe, sau de la Kirschsaft, care este un suc sau sirop de cireşe.
Un cuvânt interesant este guguluf, numele a trei prăjituri pe care Sanda Marin le numerotează cu I, II, şi III, având şi o explicaţie în germană: Kugelhuft alsacian, vienez, saxon. Guguluf este, evident, o adaptare a cuvântului german  Gugelhupf, Gugelhopf sau Kugelhupf, cu referire la forma lui rotundă (germ. Kugel, dialectal Gugel – sfera), în varianta franceză –  kuglof. Se aseamănă cu panettone italian.
De origine austriacă sunt cuvintele dialectale din Ardeal ca ainpren „răntaş”, care vine de la germanul Einbrenn(e); crofnă – „gogoaşă”, şi vine de la germanul Krapfen, alături de părădaisă – „roşie”, ribizli – coacăză, ringlotă – „soi de prună”, şolă – „cană”, ţeler –„ţelină”, ţuşpaiz – „garnitură la mâncăruri” sau ţucur – „zahăr”, care vine de la Zucker.
Unii dintre aceşti termeni au pătruns în limba literară: cremvurşt, care vine de la Kremwürstel, parizer, care se trage de la Pariser, şi şpriţ, care vine de la Gesprizer.

Bibliografie:

1.     Gal, Ana Maria, Alimente şi preparate culinare din bucătăria românească şi internaţională, Dicţionar explicativ român-englez-german-francez-italian, Editura ALLFA, Bucureşti, 2007;

2. Sala, Marius, 101 cuvinte moştenite,împrumutate şi create, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010;