Preţuieşte timpul!

Un prieten a scris un comentariu la un articol, care conţine nişte versuri şi care, mă gândeam că sunt prea frumoase şi adevărate ca să treacă neobservate, aşa că le-am publicat aici:

“Când eram copii de-o şchioapă
Şi ne fugaream hoinari,
Noi aveam o rugaciune:
Fă-ne Doamne, oameni mari!

Mai apoi la Grădiniţă,
Cam pe la sfârşit de an
Noi aveam o rugăminte:
Fa-ne, Doamne, si scolari!

La liceu, altă durere,
Altă viaţă şi alt chin,
Noi avem o rugaciune:
Dă, Doamne, să-l şi termin!

Anii au trecut în grabă,
Iată-ne si absolvenţi.
Noi avem o rugăciune:
Fa-ne, Doamne si studenţi!

Şi cum viaţa nu-i uşoară,
Plină nu-i de bucurii,
Noi avem o rugăciune:
Fă-ne, Doamne, iar copii!”

Cred că în poezioara asta ne regăsim cam toţi. Şi degeaba, când eşti copil îţi spune cineva să te bucuri de copilărie, că nu ai de unde să înţelegi. Acum, că am mai căpătat şi eu puţină înţelepciune, am învăţat că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment şi să-l trăim la maxim, pentru că nu se mai întoarce niciodată.