Un desert simplu și rapid: iaurt grecesc cu nucă prăjită și miere

Pentru cei cărora le place gustul dulce-acrișor, acest desert cu iaurt, nucă și miere este perfect. Mi l-a făcut soțul meu săptămâna trecută (își comandase el mai demult la un restaurant), și de atunci a rămas desertul meu preferat (sezonul ăsta cu siguranță). Pe deasupra, mai e și sănătos, pentru că la noi, de regulă, desertul conține mult zahăr. E foarte bun și când aveți musafiri și nu ați mai apucat să faceți desert sau prăjitură. Cu siguranță veți impresiona, pentru că e ceva deosebit.

Aveți nevoie de:

  • iaurt grecesc (îl găsiți în supermarket; noi am găsit în cora). E mai cremos decât iaurtul obișnuit.
  • 3 lingurițe de miere
  • 4, 5 nuci

Nucile se mărunțesc și se prăjesc foarte puțin, într-o tigaie, fără ulei.

Într-un pahar se pune o lingură de iaurt, câteva bucăți de nucă și o linguriță de miere. Apoi iar o lingură de iaurt, nucă și o linguriță de miere, și iar o lingură de iaurt, nuca rămasă și ultima linguriță de miere.

Poftă bună! 🙂

 

Prăjitură Albinița (cu miere și gem) – rețetă

De copil mi-a plăcut la nebunie această prăjitură. E dulce, puțin acrișoară de la gem, iar crema e perfectă, pentru că nu e deloc “unsuroasă”. Nu e greu de înțeles de ce se numește Albinița: pentru că are în compoziție miere de albine. 🙂 Și pentru că mi-a ieșit perfect când am făcut ultima oară, am zis că-i “musai” să postez rețeta și pe blog.

Aveți nevoie de:

Pentru foi sau aluat:

  • 50 g unt
  • 100 g zahăr
  • 3 linguri de miere
  • 2 ouă
  • 3 linguri de lapte
  • 450 g făină
  • o linguriță de bicarbonat stinsă cu puțin oțet
  • un vârf de cuțit de sare

Pentru umplutură:

  • 500 ml lapte
  • gris (cât să iasă tare)
  • un pachet de unt
  • 100 grame pudră de zahăr vanilat
  • coaja rasă de la o lămâie
  • puțină zeamă de lămâie
  • un borcan de gem de caise (cam 4oo grame)

Untul, zahărul, mierea și ouăle se pun într-o oală pe aragaz, până când se topește zahărul.

Unii spun că trebuie să fiarbă, dar eu am lăsat doar până s-a încălzit mai tare. Bicarbonatul se stinge cu puțin oțet. Se ia oala de pe foc și se lasă puțin la răcit. Apoi se pune compoziția din oală într-un castron, se pune bicarbonatul, sarea, și, puțin câte puțin, făina, amestecând cu mâna. Aluatul obținut trebuie să nu se mai prindă de mână, să fie moale, dar nu lipicios.

Se împarte aluatul în 4 părți egale. Mie mi-a ieșit aluatul de 800 g, fiecare foaie având cam 200 g.

Pregătiți cuptorul dinainte, la 180 de grade Celsius. Apoi vă puneți să întindeți foile, pe rând. Se coc pe fundul unei tăvi, pe care puneți hârtie de copt sau o ungeți și o tapetați cu făină.

Se bagă la cuptor prima foaie, timp în care se întinde a doua, și tot așa până la ultima. O foaie se coace cam în 6 minute.

Apoi se pregătește crema: untul se lasă la temperatura camerei, să se înmoaie, apoi se freacă cu zahărul vanilat, se rade coaja de lămâie și, amestecând bine, se pune și zeama de lămâie.

Grisul cu lapte se face și se pune la răcit, amestecând din când în când, să nu facă crustă.

Când e aproape rece, adăugați, puțin câte puțin, compoziția cu unt, amestecând continuu.

Se pune prima foaie, iar deasupra se întinde un strat de cremă/umplutură.

Se așează peste ea a doua foaie, peste care puneți, cum doriți, ori gemul, ori a doua parte din umplutură, urmând ca ultimul strat să fie ori alb, ori galben, la alegere.

Eu am pus gemul ultima oară.

Deasupra se poate presăra zahăr pudră.

Poftă bună! 🙂

 

Ştiţi cum e viaţa de soţie şi mamă? (partea I)

M-am gândit să scriu un articol despre viaţa de soţie şi mamă, în ideea că poate voi reuşi să le fac pe fetele nemăritate să ştie ce le aşteaptă, pe bărbaţi să ne înţeleagă mai bine, iar mamele, cu siguranţă se vor regăsi aici.

Dar să încep cu începutul, atunci când o fată scapă de sub “gheara” părinţilor şi face tot ce vrea (în general, vrea să se distreze). Dar, natura umană începe să-şi facă datoria, iar fata rebelă începe să-şi caute un făt – frumos. Şi caută… şi caută… şi iar caută. Şi cum altfel să-ţi găseşti perechea, dacă nu pe încercate?

După mai multe sau mai puţine căutări, îl găseşte. După mine, căsătoria de probă e esenţială. Că una e când vă vedeţi o dată la două zile, şi alta e să suporţi pe cineva non-stop. Abia atunci îl vezi aşa cum e; vezi că, la fel ca taică-tău, trage vânturi, se scobeşte în nas, sforăie, se scarpină la c–ie etc  (ce? ăsta-i adevărul, nu?). Atunci apar şi cererile şi pretenţiile, din partea amândurora, şi tot atunci vezi dacă te poţi conforma şi dacă te poţi adapta traiului cu persoana respectivă. Şi să ştiţi un lucru: dacă nu vă place ceva la partener, orice ar fi, să ştiţi că tot aşa rămâne. Nu se va îmbunătăţi, ba chiar din contră. Aşa că să ştiţi: cum e în căsătoria de probă, tot aşa va fi şi după. Nici verigheta, nici copiii nu schimbă pe nimeni.

Ok. Să zicem că a trecut proba şi vă căsătoriţi. Acum, trebuie să te acomodezi cu titlul de “nevastă” (mie nu-mi place deloc cum sună, dar noah…) sau, ceva mai cât de cât, “soţie” sau “doamnă”. La ţară, fetele, după ce se măritau, purtau batic (sau năframă), indiferent că avea 17 sau 22 de ani. În Maramureş, la nuntă, cam după miezul nopţii, miresei i se ia cununa de pe cap şi i se pune un batic, cu mesajul care se subînţelege: “No, de-amu ai pus-o! Ţi s-o tăiat macaroana!”.

Dar trece şi nunta, trece şi minunata lună de miere, după care urmează laptele (sună mai bine “lapte şi miere”, nu?), adică vine, cum îi spun eu, “minunea urlătoare”. Şi de acum, cam totul se schimbă. Şi te schimbi şi tu. Dar despre asta, pe larg, în episodul următor.