Fimoza şi instinctul de mamă

Zilele trecute eram “dată peste cap”  foarte tare din cauză că, la insistenţele unor persoane, am hotărât să-mi duc băieţelul la un medic chirurg, deoarece, ca majoritatea băieţeilor, cică sufeferă de fimoză. Pentru cine nu ştie, fimoza este o afecțiune medicală ce împiedică retragerea completă a prepuțului la baza glandului la băieți. Mai pe şleau, nu i se “belea” complet puţa.

Doctorul, după ce a aruncat un ochi, fără ca măcar să pună mâna, mă programează, spunând că trebuie “operat”. “Cum, zic eu, necesită intervenţie chirurgicală?”. “Da. O să-l adormim, nu vă faceţi probleme.” Şi iese din cabinet, fără să mai apuc să-i pun întrebările pe care le aveam în minte.

Mă programase peste o săptămână, timp în care inima mi-a fost cât un purice. Am întrebat mai multă lume, fiecare având păreri diferite, dar, în general, lumea mă sfătuia să nu fac nimic, dacă nu e inflamat sau dacă nu e infectat. Majoritatea mămicilor care au trecut cu copilul pe la medic cu aşa – zisă “fimoză”, iar copilul a suferit o intervenţie, spuneau că băieţeii sufereau destul de mult după, îi ustura foarte tare când urinau, refuzau să o facă,  şi chiar au rămas traumatizaţi.

Azi dimineaţă, pregătindu-l pe cel să-l duc la programare, instinctul îmi spunea din ce în ce mai tare să nu o fac. Şi, ca să fiu, totuşi cu inima împăcată că va fi bine, intru încă odată pe net, să mă uit pe forumuri, sau să găsesc articole, ca să mă liniştesc şi să fiu convinsă că fac bine. Dar, sincer, nu prea am găsit ce căutam.

În schimb, am găsit un articol care m-a făcut să iau decizia de a suna la clinică să anulez programarea. Articolul îl puteţi citi aici.

Dr. Adrian Surd, medic specialist chirurgie pediatrică la Clinica Chiurgie Pediatrică din Cluj-Napoca spune că “mulţi părinţi se tem că dacă penisul baieţelului lor nu se decalotează, acesta va face infectii.

Această teamă provine din dezimformarea data de către medicii lor şi din grija pentru lipsa de igienă. În primul rand, parinţii trebuie să ştie că nu este deloc necesar sa toaleteze zona aflata sub prepuţ. Smegma produsă nu este decât o colectie de celule epiteliale moarte, nefiind dăunătoare şi nefavorizând cresterea bacteriilor. Încercarea de a toaleta prepuţul unui băieţel prepubertar este echivalentul toaletării vaginului unei fetite!!!! Este totalmente fără beneficii, dimpotrivă, este dăunător. Decalotarea prematură permite inocularea de germeni dăunători, perturbă flora naturală, creează ţesut cicatricial, fibros, deteriorează structurile implicate şi poate duce la complicaţii pe termen lung. În al doilea rand, părinţii trebuie să ştie că decalotarea glandului nu reprezintă o funcţie necesară în copilărie.”

Medicul ne mai spune:

  • nu va grabiti sa decalotati glandul penian al baietelului dumneavoastra.Daca ati facut-o pentru ca v-au recomandat medicii sau prietenii atunci nu renuntati la decalotare acum.Fisurile tegumentare s-au produs deja si fibroza s-a accentuat. Dacă nu continuaţii decalotarea, atunci se va produce asa numita Fimoză cicatricială care mai devreme sau mai târziu va trebui operată. S-ar putea ca băieţelul să nu mai accepte decalotarea din pricina durerii. Nu-l mai necăjiţi şi consultaţi un chirurg pediatru;
  • trebuie sa constientizati ca mai devreme sau mai tarziu glandul se va decalota;
  • exista baietei cu hipertrofie de preput (preput marit) in care stagneaza urina inainte de a fi eliminata , favorizand infectiile.Aceasta conditie e posibil sa necesite interventie chirurgicala!!!
  • daca baieteii prezinta inflamatii frecvente ale preputului si al glandului, asa zisele balano-postite, fara ca decalotarea sa fi avut loc , s-ar putea de asemenea sa fie nevoie de interventie chirurgicala.
  • exista baietei cu hipertrofie de preput (preput marit) in care stagneaza urina inainte de a fi eliminata , favorizand infectiile.Aceasta conditie e posibil sa necesite interventie chirurgicala!!!
  • daca baieteii prezinta inflamatii frecvente ale preputului si al glandului, asa zisele balano-postite, fara ca decalotarea sa fi avut loc , s-ar putea de asemenea sa fie nevoie de interventie chirurgicala.

Îi mulţumesc acestui medic şi sugerez tuturor mamelor să acţioneze întotdeauna cum le dictează instinctul matern. Aici, mie mi-a spus că dacă Dumnezeu i-a făcut aşa pe băieţei, înseamnă că aşa trebuie să-i lăsăm.

Voi mai aveţi încredere în medici?

Am o cunoştinţă care de câteva luni de zile era stresată. O prietenă foarte apropiată de-a ei era însărcinată în luna a şasea, când medicii au descoperit că fetiţa care urma să se nască avea probleme cu rinichii şi nu urina normal. Femeia n-a vrut, şi, oricum, deja era prea târziu pentru avort, aşa că restul perioadei de sarcină a umblat pe la medici: drumuri de Ungaria, drumuri de Cluj, profesori universitari, toţi dându-şi cu părerea. Unii spuneau chiar că fetiţa va muri la naştere, alţii că sigur va trebui operată etc.

Femeia a născut la Cluj, unde, la naştere era prezent şi un medic urolog, toţi fiind pregătiţi pentru intervenţii. Dar… Surpriză: bebeluşul era sănătos – tun şi fără nici o problemă de sănătate.

Chiar şi eu am păţit ceva de genul: am mers la medic când aveam vreo 8 săptămâni, şi mi-a zis că sarcina nu e bună şi că trebuie să-mi facă avort (spunea că există sac ovular, dar nu există embrion) Numai că nu m-am luat după el, şi am fost şi la alt medic, care mi-a spus că totul e perfect normal.

Mai cunosc şi alte cazuri, în care medicii spuneau că fătul e sănătos, dar a ieşit cu sindromul Down.

De aceea vă dau un sfat: mergeţi şi cereţi părerea mai multor medici. Nici ei nu sunt Dumnezeu, şi ei pot greşi, şi chiar şi aparatele pot greşi. Şi, mai ales, încredeţi-vă în instinctul vostru! Dacă simţiţi că ceva nu e în regulă, nu staţi, mergeţi să vă vadă un medic. Iar dacă nu vă convine ce v-a is, şi simţiţi că nu aia e problema, mergeţi la altul.

O secvenţă din viaţa unor femei – avortul

Ioana a postat un comentariu la articolul Avortul – dreptul femeii la crimă. Pentru că era prea frumos scris şi pentru că m-a impresionat, am hotărât că merită mai multă importanţă.

“Buna fetelor! Am sa va redau sai eu cateva randuri…..
GINECOLOGIE…ASTEPT… Langa mine era o tanara, mai slabuta la corp, dar cu niste ochi ageri si suspiciosi la orice misca. Nu i-am inteles comportamentul, dar am trecut mai departe. La urma urmei, era o straina pentru mine… ochii mi s-au lipit pe o tablita, o rama veche cu o foaie de hartie scrisa la calculator unde se specificau exact preturile. Eu ma gandeam cat o sa-mi ia pentru o consultatie… citesc… citesc… ajung mai jos… si raman inmarmurita. Un avort in primele saptamani costa 30 lei. Am ramas blocata la cifra aceea… 30 de lei… 30… pentru un avort…
.. Am inceput o discutie despre avort. Intre timp ieseau fete din cabinet, unele mai tzapane, altele mai zdruncinate emotional si cu ochii inrositi. Au iesit femei de toate varstele, dar una mi-a atras atentia. O femeie in toata firea, in jur de vreo 40 si un pic de ani, ingrijita si cu verigheta pe deget iesise de acolo ca drogata, cu capu’-n pamant. Ii vedeam pasul umil, dar ma gandeam de ce oare o fi facut asta? E casatorita… Apoi a mai iesit inca una care nu putea sa mai mearga normal, nu-si putea apropia picioarele si se sprijinea de o alta (tovarasa ei probabil) . Amandoua mi-au parut niste tarfe. Din momentul in care am vazut-o pe cea care avortase cum rasuflase usor ca si cum scapase de un impediment, de un gunoi, de un “lucru” mi-am zis ca astea sunt clar niste tarfe ordinare care se simteau ca la spectacol, ca si cum isi terminasera numarul si ieseau triumfatoare de pe scena, astepatand aplauze. Tanara de langa mine nu scotea niciun cuvant. Cand, deodata, deschide gura si ma intreaba:

-Si tu tot pentru avort ai venit? (trebuia sa ma prind, dar nici prin gand nu-mi trecea la cat era de calma pe scaun)

-Nu… Nu am venit pentru un avort. Ti se pare ca am venit pentru asta?

-Se poate intampla oricui! (si imi inchide gura,nu am mai avut ce zice minute bune in sir. In sfarsit ma intorc catre ea)

-Si tu? Esti pentru prima oara aici? (trebuia cumva sa verific daca venise pentru avort sau nu)

-Da! Sunt pentru prima oara aici

Am zis: ce bine ca nu e si ea insarcinata. Pare asa finuta…

-Ai grija, fata mea sa nu te lovesti!(tocmai ce intrase o gravida cu mama ei)

-Da, mama…ma descurc

Era in luna a 7-a. Era anemica, palida la fata, cu o boala la piele si foarte saraca. Avea pe ea o rochie gri lunga si putin decolorata, dar tot timpul era cu mana pe burta, il mangaia pe ala micu’.

Asistenta zbarcita toata la fata scoate capu’ pe usa si intreaba:

-Avorturi mai avem?

Si se ridica tanara de langa mine. In momentul ala am intepenit… Se facuse liniste pe hol. Ironia vietii facea ca in acelasi timp o femeie sa fie pe masa la avort si cealalta, care statea in fata mea, sa se preocupe de sarcina ei, cu toate ca era mai saraca si mai chinuita. Nu imi venea sa cred…ma gandeam la replicile ei, la raceala cu care vorbea despre sarcina si mai ales ca a mintit. Nu era prima oara cand era acolo. Linistea aceea ma facea sa fiu si mai revoltata, cu toate ca era o STRAINA pentru mine. Situatia in sine ma revolta, imi ridica paru’ de pe mine si ma treceau toti fiorii. Se auzea tot. Fiacare scrasnet, fiecare sunet al ustensilelor ce le folosea ginecologul, cand le lua, cand le trantea inapoi. Semana cu trantitul furculitelor, al tacamurilor pe niste fafurii de portelan…un sunet dur si nemilos. Dintrodata nu s-a mai auzit nimic…ma simteam ca la un priveghi…ma simteam rau…si parca durerea fetei era si a mea. Ma simteam groaznic…am inceput sa tremur si sa ma pierd prin temerile mele, prin slabiciunile mele.
………………………………
Mi-am revenit… trecusera 17 minute de cand nu se mai auzea nimic acolo… Piciorul drept incepea sa-mi tremure. In sfarsit iesise! Era toata rosie la ochi cum tot se frecase sa nu se vada ca a plans. Cand am privit-o in ochi a inceput sa planga si a iesit fugind din cabinet. Ii parea rau… si sper ca nu va mai trece prin asa ceva niciodata. Desi imi parea obisnuita cu avortul.

Imi venea randul pentru consultatie… picioarele mi-au intepenit. Presiunea era atat de mare… abia ma abtineam sa nu plang sau sa nu strig in gura mare: 30 de lei costa o viata?!?!?!???!?Criminali…

Am intrat in cabinet. O prima camera. Cea dinaintea camerei monstrului care isi facea meseria (nu stiu cum doarme omu’ ala noaptea). Pe pat…ramasese inca folia cu sange cum tanara de adineaori a stat pe pat sa-si revina. Acea folie trebuia luata inainte sa vin eu, dar asistenta a preferat sa numere banii cu dom’ doctor. Nici nu si-a cerut scuze pentru ca a lasat folia aia acolo si a zis ca pot sa-mi las lucurile si pe patul de langa ca nu e bai. Nu am zis nimic. Inghiteam in sec. Aer probabil.

-Cate avorturi au fost azi?

-O00… vreo 15 la numar.

Insemna ca dom’ doctor avea deja clienti de pe la ora 8 dimineata, daca nu chiar mai devreme. Ca in program zicea ca ora 13.00 este ora la care el este acolo pentru interventii si consultatii. In timp ce eu ma schimbasem, doamna asistenta iesise foarte galant din cabinetul doctorului cu un recipient si pe care-l trece frumos pe sub nasul meu. Erau o gramada de avortoni plini de sange si de bandaje folosite aruncate peste ei. Erau minim 5 vieti omorate… Am vazut ca a dus recipientul intr-o alta incapere si atunci am auzit cum trese apa la toaleta. Mi se parea ca spala vase… Mi-am zis ca este imposibil! Ca nu se poate asa ceva… Ca sa verific, am intrebat asistenta unde este toaleta si mi-a aratat cu degetul inspre aceeasi usa, aceeasi incapere unde auzisem sunetul apei de la toaleta. Am intrat. Era intr-adevar o toaleta. Privesc mai atenta, dar asistenta a facut “o treaba curata” , fara urme… Groaznic!!! In ziua aceea am plans de am rupt norii.. .Cred ca daca fiecare femeie-fata din lumea asta ar fi vazut avortonii aceia, nu cred ca ar mai exista atatea avorturi pretutindeni si la orice varsta! Asistenta aia comunista imi provocase sila, cat despre doctor… ma abtin!!!!!! Acum cand lumea e atat de emancipata, cand exista atatea metode de contraceptie…de ce trebuie ajuns la cuvantul AVORT???
…DUREROS…INUMAN…TRIST…”

Avortul – dreptul femeii la crimă

Avortul, după mine, este o crimă şi ar trebui interzis. E totuna că-ţi omori copilul înainte sau după ce l-ai născut. Ieri am citit pe facebook un post în care era descrisă discuţia dintre o femeie care merge să facă avort şi medicul ginecolog. Nu mai găsesc post-ul, aşa că am să vă scriu ce-mi aduc aminte:

“-Am venit să fac un avort, deoarece am rămas însărcinată, iar copilul meu nu are nici măcar un an. Nu cred că mă voi descurca cu doi copii aşa mici. Dar sper că nu voi rămâne cu urmări. E primul meu avort.

– Îţi dau eu o altă soluţie! zise medicul. Şi astfel, nu mă voi atinge de corpul tău şi nu va fi necesar să faci chiuretaj.

– Da? Şi care ar fi? Spuse femeia bucuroasă.

– Hai să ucidem copilul pe care îl ai deja. Astfel, corpul tău va fi în siguranţă şi vei rămâne tot cu un copil, aşa cum îţi doreşti. E totuna că-l ucidem pe ăsta din burtă – priveşte cum îi bate inimioara – sau pe cel de acasă. Ce zici?

– Vă mulţumesc că mi-aţi deschis ochii. Nu vreau să fiu o criminală. Voi păstra sarcina şi nu mă voi mai gândi niciodată la avort.”

Ei bine, ce ziceţi? Ce bine ar fi dacă femeile ar fi conştiente de crima lor! Sau măcar dacă medicii le-ar deschide ochii…

De cine îi e frică cel mai tare unei femei?

” – De cine îi e frică cel mai tare unei femei?

– De barză!”

Ar fi frumos să fie adevărată povestea cu barza, dar trebuie să înfruntăm realitatea.

Probabil că multe viitoare mămici îşi pun problema dacă să nască pe cale naturală sau să recurgă la cezariană. În aceste articole vă vom prezenta câteva dintre avantajele şi dezavantajele celor două tipuri de naşteri, nu din perspectivă medicală deoarece nu suntem în măsură, ci din punctul de vedere al unor proaspete mămici. Dat fiind că nici una nu “a testat” pe propria-i piele ambele situaţii, şi deci nu poate face o comparaţie, ne-am decis să scriem împreună acest articol.

Iasmina

În cazul sarcinilor cu probleme sau dacă viitoarea mămică are peste 35 de ani, unii medici recomandă din start naşterea prin cezariană. Alteori, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul meu, medicul a decis să apeleze la cezariană în timpul travaliului. Data la care era preconizată naşterea a fost depăşită cu mai bine de o săptămână, aşa că medicul mi-a declanşat travaliul din cauză că nu mai aveam destul lichid amniotic. Împreună cu medicul am hotărât să încerc să nasc pe cale naturală, dar din cauză că nu m-am dilatat deloc, după 3, 4 ore, acesta a decis să-mi facă cezariană. Evident că după o astfel de operaţie, la a doua sarcină medicii nu mi-au mai dat de ales, ci au pus “verdictul” : cezariană, din prima.

Cristina

Eu am născut pe cale naturală, şi vă pot spune că până atunci nu mi-am imaginat că există durere atât de mare precum cea pe care am simţit-o în timpul travaliului, mai ales în ultimele ore. În momentele alea m-am gândit că nu voi uita niciodată chinurile prin care treceam, dar după ce mi-am ţinut fetiţa în braţe pentru prima oară, durerea din timpul naşterii nu mi se părea mai mare decât cea din prima zi de menstruaţie. Ştiu că a fot groaznic, dar nu-mi mai amintesc cât de rău a fost

Citeşte continuarea pe mamiştie.ro

sursa pozei