Cum s-au distrat mamele de 8 Martie

După o zi petrecută cu copiii, zi în care le-am făcut toate poftele, cu acordul soţilor, am mers şi noi să ne petrecem într-un club. 🙂

Ţin să vă spun că eu n-am mai fost într-un club de vreo 4 ani, aşa că vă daţi seama cu ce chef de distracţie şi de dans am mers. Şi poate că nici acum nu aş fi mers, dacă soţul meu era acasă de 8 martie.

La masa noastră eram vreo patru mămici. Şi, după ce ne-am comandat vin, cu gândul să ne facem de cap, am început să povestim. Şi despre ce altceva să povestim, dacă nu despre principala noastră preocupare – copiii?

Şi după o oră şi ceva de discuţii despre naşteri, copii şi lapte, am hotărât să ne axăm pe distracţie, că doar de-aia am venit, nu? Şi ne-am distrat de numa, când a căutat Cristina ceva în poşetă şi-a dat de un scutec. :)) Şi-apoi când am dat şi eu peste o pereche de şosetuţe. :))

Cu câteva pahare de vin la bord, am reuşit să şi dansăm, şi ne-am dat seama că ar trebui să o facem mai des, că doar prin dans te eliberezi de energia negativă, nu? 🙂

După ce-am golit câteva pahare bune de vin roşu, ne-am dat seama că ar trebui să ne cam oprim, că imediat mergem la copii, aşa că am dat-o pe cafea şi cola.

Am uitat să vă spun de faza că cică s-a făcut şi striptease masculin, dar nu prea l-a băgat nimeni în seamă, cel puţin de la masa noastră. Au mai defilat pe-acolo şi vreo 5 fecioraşi în chiloţi, dar în afară de unu jumate, adică unul era ok şi celălalt mergea, restul au fost jale. În plus, erau copii de vreo 16 ani, sărăcuţii. Mai un pic şi va fi fiu-meu de 16 ani, la cum trece timpul. :))

Şi pe la ora 2 am mers şi noi acasă. Şi după ce mi-am eliberat bona, cred că am intrat pe pilot automat, că m-am pus să fac curăţenie timp de vreo oră. 🙂

Am dormit câteva ore, şi pe la 7 jumate m-am trezit, că cel mic a început să plângă. Degeaba a adormit el la loc, că a trezit-o pe soră-sa…

Viaţă de mamă, ce să faci…? :))

 

 

La mulţi ani de 8 Martie!

Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial  în 1975, de către Naţiunile Unite.

La noi România, de 8 Martie, pânâ în decembrie ’89 se sărbătorea  ziua mamei, dar după revoluţia din 1989, ziua mamei a fsot înlocuită cu ziua femeii.

Eu mă bucur că s-a inventat şi că se sărbătoreşte această zi, pentru simplul fapt că o merităm. Merităm ca o zi din an să ni se acorde mai multă atenţie şi timp ca de obicei, să ştim că suntem iubite, nu doar să simţim asta.

Merităm să primim flori şi zâmbete. Merităm să ieşim în oraş .

E o zi din an în care noi, femeile şi mamele, ne simţim speciale. Pentru că, în rest, noi suntem preocupate să-i facem pe ceilalţi să se simtă speciali, şi uităm de noi.

Sigur că sunt voci care spun că e o zi ca oricare alta. Ei bine, pentru noi nu e o zi ca oricare alta. E ziua noastră, şi pe calea asta ţin să le urez tuturor femeilor “La mulţi ani!”, multă răbdare, iubire, putere şi înţelepciune.

Despre concediul de maternitate

Pe timpul lui Ceaşcă, concediul de maternitate era doar 3 luni.  Pe atunci, fiecare familie făcea cum putea: ba îşi ducea copilul/copiii la ţară, la bunici, şi îl luau în weekend, ba îi duceau la creşă, unde Dumnezeu ştie cum creşteau…

Eu nu vreau şi nu pot să îmi imaginez cum ar fi fost să-mi duc copiii la creşă, când erau atât de micuţi şi fragili, iar eu să merg la serviciu. Pe mine bunică-mea m-a crescut de la opt zile. Abia după ce am avut şi eu copii am realizat cât de greu i-a fost. Părinţii mei locuiau în Timişoara, iar bunică-mea în Arad. Iar eu îi vedeam cam la 2 săptămâni, când veneau să mă vadă. Iar când am împlinit aproape 3 ani şi mă puteau lua la ei, s-au despărţit. Acum mă gândesc că, poate dacă erau acei doi ani de maternitate, lucrurile stăteau altfel. Poate…

Puţine femei au reuşit, pe vremea aia, să fie mame în adevăratul sens al cuvântului. Să meargă şi la serviciu şi să se ocupe ca lumea şi de copii. Mie, bunică-mea mi-a fost ca o mamă.

Acum, noi avem 2 ani de concediu pentru îngrijirea copilului. Al meu a împlinit 2 ani zilele trecute, dar tot mi se pare micuţ şi nu pot să-mi închipui să stea opt ore (cel puţin), zilnic, cu altcineva. Aici mă refer la bonă, că bunicii nu servesc. Sunt prea ocupaţi…

Eu am ajuns la o concluzie: cum să poată acum o femeie, ca bunică, să aibă grijă de un copil mic, sau să-l educe cum ar trebui, din moment ce ea nu a putut (nu că nu a vrut) să aibă grijă atunci de al ei. Eu nu acuz pe nimeni, ci doar caut o scuză UNOR bunici care nu pot fi bunici în adevăratul sens al cuvântului.

La grădiniţe nu-i primeşte decât de la 3 ani. Şi, oricum, cel puţin în primii doi ani, merg o săptămână, şi două stau acasă, pe tratament, că de fiecare dată iau câte-o răceală.

Primii ani din viaţa copilului sunt cei mai importanţi, după părerea mea. Şi contează foarte mult ca mama să fie alături de copil pentru că atunci se formează el ca om. Chiar dacă e mic, atunci se pun bazele caracterului său. Atunci învaţă ce e bine şi ce e rău.

Aşa că, mămici, bucuraţi-vă de concediul de 2 ani de maternitate (chiar dacă ar trebui să fie 3, având în vedere faptul că la noi nu există un sistem de creşe bine-pus la punct).

NOI, MAMELE formăm oamenii de mâine, şi asta e cel mai important, chiar dacă în acest concediu muncim 24 de ore din 24 şi puţini sunt cei care ne apreciază munca.

Crăciunul unei mame

Îmi aduc aminte cât de mult așteptam Crăciunul când eram copil și că îl trăiam la maxim. Crescând la sat, mergeam la colindat și nu simțeam deloc frigul de afară.

Acum, nu știu dacă numai mie mi se întâmplă, dar parcă oboseala de dinaintea sărbătorilor nu mă mai lasă să mă bucur de aproape nimic.

Când eram mică nu-mi dădeam seama câtă muncă e în spatele unei mese de Crăciun. La noi, la români este obiceiul (chiar prost, aș putea spune) să facem zece feluri de mâncare la sărbători, uitând să ne mai bucurăm și de altceva, în afară de mâncare. Da, și mâncarea e importantă, dar nu trebuie ca totul să se învârtă în jurul ei.

Eu una, anul ăsta am învățat din greșelile mele. Mi-am propus să fac o grămadă de feluri de mâncare, plus curățenia, pe care, când ai doi copii mici, trebuie s-o repeți de trei ori pe zi. Iar acum, de Crăciun, sunt ca un zombi.

Așa că, de acum înainte, voi pregăti mâncarea de sărbători cu  două săptămâni înainte. Cum? Simplu!

Aici, în Maramureș, de Crăciun se face un platou cu șnițele, chiftele, cârnați etc, se fac sarmale, tot felul de salate ș.a.m.d. Ce pot eu să fac, ca să-mi ușurez munca e să mi le pregătesc pe toate din timp: carnea pentru șnițele să o bat și să o pun în congelator; la fel și frunzele de varză murată. Că anul ăsta am pățit o fază nasoală: din lipsă de experiență, am luat din piață varză cu care nu puteam înfășura sarmalele, și noroc că am mai găsit varză in Billa, în ziua de ajun. Așa că am aflat că varza murată pentru sarmale trebuie să fie verzuie la suprafață, cu frunza subțire, și să nu fie creață. La fel, foile pentru prăjituri mai pot fi făcute din timp.

Ce vreau eu să transmit, de fapt, mămicilor e să nu se streseze și să nu se obosească prea mult în perioada sărbătorilor, dacă vor să simtă bucuria lor.

Oricum, mamebune.ro vă dorește Sărbători fericite, sănătate și înțelepciune!

Timpul liber – o necesitate

După mine, timpul liber nu e un “moment” de răsfăţ, ci o necesitate, pentru fiecare, este timpul în care te “resetezi” şi te încarci pozitiv, pentru a avea forţă să mergi mai departe.

Dar să lămurim ce este timpul liber. Este perioada din zi când nu ţi-ai programat nimic, te deconectezi de tot şi toate şi faci ce simţi tu că te relaxează, în funcţie de starea de spirit pe care o ai. Eu aşa văd timpul liber. Unii consideră weekwnd-ul timp liber, pentru că nu merg la servici. Da, este timp liber dacă nu ai programate anumite întâlniri sau vizite pe la rude sau socri, iar tu nu prea ai chef să mergi.

Cred că pentru mame, timpul liber şi-a cam luat “adio”, în sensul că, şi dacă-ţi doarme copilul, tu stai tot cu gândul şi cu urechile la el, inclusiv noaptea. Şi când e cu bona, tot nu stai liniştită, şi-ţi faci 1001 de gânduri (inutile, de fapt).

Dar, şi noi, mamele, aşa cum putem, avem nevoie de timp liber. Nu neapărat pentru noi, cât pentru cei din jur (mai ales copii şi soţ), pentru că, după câteva zile în care facem doar ce trebuie făcut, şi nu ne deconectăm deloc, ne transformăm în nişte roboţi. Nişte roboţi insuportabili, semănând cu nişte soacre (so acre).

Aşa că, dragii noştri bărbaţi, mai scoateţi-ne din când în când (zilnic, dacă se poate 😀 ) la un film, la o plimbare sau la o cafea. Şi astfel, noi vom fi numai un zâmbet când veniţi acasă, când vă servim masa sau când vă ducem berea (desfăcută) atunci când vă uitaţi la meci.

Verdict: vinovată!

Oricine are un pic de conştiinţă e încercat de vinovăţie, dar cică la mămici e mult mai amplificată.

Te simţi vinovată când mânci o ciocolată, când te uiţi la un film, te simţi vinovată când dormi sau când bei o cafea cu cineva, cu alte cuvinte, te simţi vinovată când faci ceva DOAR pentru tine.

Cu toţii ştim cât de important este astăzi aspectul fizic, mai ales în cazul femeilor, aşa că este aproape imposibil să mânci o prăjitură, o ciocolată sau orice altceva îţi place (de obicei tot ce ne place “se depune”) fără să te gândeşti la calorii, la grăsimi, la blugii care nu mai încap pe tine sau la soţul tău care atunci când a semnat certificatul de căsătorie avea la braţ o căprioară, nu o balenă 🙂

De exemplu, ca mamă, ai o mulţime de responsabilităţi (nu spunem că taţii nu au 🙂  ), printre care, în primul rând să îngrijeşti copilul sau copiii, cu tot ce înseamnă asta: să le asiguri masa la ore fixe (asta însemnând să găteşti de câteva ori şi să le mai şi bagi în guriţă), să îi schimbi (de multe ori ţi se strâmbă nasul) de vreo 4 ori pe zi, să te joci cu ei, să îi scoţi la plimbare, şi între timp să faci curăţenie încontinuu, pentru că tot timpul se face mizerie, pe oriunde calcă micuţii noştri. Asta îţi ocupă tot timpul din zi (dar şi din noapte, pentru că se întâmplă des, chiar şi când sunt mai mari, să te trezeşti de vreo trei ori la ei). Şi gândiţi-vă ce înseamnă, în timp ce faci toate astea, să auzi plânsete şi răcnete de copil tot la jumate de oră. 🙂

Unde vrem să ajungem este că, într-o zi, timpul pentru tine ca mamă este cam inexistent. Sentimentul de vinovăţie apare atunci când, printr-o minune, reuşeşti să-ţi faci timp şi pentru tine, lăsând pe altcineva pe postul tău. Culmea este că, în loc să savurezi momentele de libertate şi linişte, încep să-ţi treacă prin minte gânduri de genul: “oare suferă copilul că nu sunt lângă el?”, “Oare a mâncat cum trebuie?”, “oare mai poate bona sau bunica?”, “oare petrec destul timp cu el?”, “sper să nu păţească ceva până ajung eu acasă” etc.

Nu pot să nu mă întreb dacă există vreo mămă care să nu se simtă vinovată că din cauză că petrece prea mult timp cu copilul, consumându-şi toată energia cu acesta, nu mai are timp suficient şi pentru soţ, care de când cu venirea pe lume a celui mic se simte foarte neglijat, ceea ce din păcate este şi destul de adevărat. În acest caz putem spune că sentimentul de vinovăţie este benefic, deoarece reprezintă un semnal de alarmă că ceva trebuie schimbat înainte de a fi prea târziu, deoarece se ştie că multe divorţuri apar în urma răcirii relaţiilor dintre soţi. Grav este atunci când femeia nici măcar nu-şi dă seama “suferinţa” patenerului.

Oricum, ne simţim vinovate şi că am scris asta, pentru că, dacă spui ce simţi, toată lumea zice că te plângi. 🙂