Tag: luni

Zilele săptămânii: semnificație. Tu în ce zi te-ai născut?

Informaţii care vă pot fi de folos

Luni – prima zi din săptămână, este ziua lunii de pe cer. Se spune că cei născuţi în această zi sunt schimbători precum se vede luna. Sunt visători, sensibili, familişti şi iubesc oamenii şi viaţa.  În trecut, lunea se purtau pietrele albe, în afara diamantului.

Marţi – ziua zeului războiului, Marte, aşadar, ziua sângelui. Cei născuţi în ziua de marţi sunt plini de energie, sunt persoane active, cărora le place schimbarea. Sunt oameni care ajung să cunoască şi să deţină cheia succesului, gândesc pozitiv şi îi influenţează în bine pe cei din jur. Marţea se purtau pietrele roşii, roşul fiind culoarea sângelui, precum rubinul, spinelul etc.

Miercuri – ziua dedicată zeului Mercur, care reprezintă gândirea, intelectul şi  înţelepciunea. De aceea, cei ce se nasc miercurea sunt ordinaţi, gândesc mult, au o inteligenţă deosebită şi vor reuşi pe plan profesional, cu multă muncă. Sunt persoane stabile, cărora nu le place schimbarea. Miercurea se purtau pietrele albastre.

Joi – ziua lui Jupiter, care era zeitatea supremă a statului roman, care veghea asupra legilor și ordinii sociale. Deşi persoanele născute joi sunt predispuşi spre o viaţă agitată şi plină de aventuri şi peripeţii, ei încearcă să se stăpânească şi să se înfrâneze. Iubesc libertatea şi se tem să nu fie încătuşaţi, de aceea fug de căsătorie. Dar când, totuşi, fac acest pas, devin soţi – model. Joia era dedicată pietrelor mov şi violet, precum ametistul şi safirul violet.

Vineri – ziua zeiţei frumuseţii, Venus sau Afrodita. Cei născuţi în această zi au latura creativităţii foarte dezvoltată. Cu puţin efort, pot deveni mari artişti. Iubesc frumosul, echilibrul şi armonia, şi sunt familişti convinşi. Vinerea se purta verdele smaraldului.

Sâmbătă –  ziua lui Saturn,  zeul roman al agriculturii, justiției și dreptății; în mâna stângă avea o seceră, iar în mâna dreaptă avea spice de grâu. Cei născuţi sâmbăta aspiră către lucruri măreţe. Ei iubesc puterea, fiind predispuşi să ajungă în conducere, sau chiar în politică. Sunt autoritari, independenţi, foarte organizaţi, şi au toate şansele să se situeze pe o treaptă înaltă a scării sociale. Sâmbăra se purta diamantul, regele pietrelor preţioase.

Duminica –  ziua Soarelui. Persoanele născute duminica pun pasiune în tot ceea ce fac şi excelează. De obicei, devin lideri, în orice grup s-ar afla, chiar şi în familie. Ca şi cei născuţi sâmbăta, sunt persoane autoritare, care vor ajunge în funcţie de conducere. Le place să fie apreciaţi pentru munca lor şi să simtă recunoştinţa celor din jurul lor. Duminica se purtau pietre de culoare galbenă, precum topazul sau safirul galben.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Leave a comment , , , , , , , ,

Superstiții legate de zilele săptămânii, în tradiția populară

De pe plaiurile românești

Știm cu toții că există oameni superstițioși, și au fost de când lumea. De mii de ani, oamenii au observat că dacă fac un anumit lucru într-o anumită zi, ceva se întâmplă. Astfel s-au creat superstițiile, transmise prin viu grai.

La țară, și acum se păstrează anumite tradiții, unele chiar superstiții, legate de fiecare zi a săptămânii:

Luni nu se dă bani la nimeni. Cine dă bani lunea, va da toată săptămâna. Iar dacă luni primești bani, bucură-te, că toată săptămâna vei primi. Tot luni, nu trebuie să speli haine, pentru că unul din casă va face bube. Nici ouăle din cuibarul găinilor nu se iau lunea, pentru că acel cuibar va fi părăsit. Și cine postește lunea, va avea noroc toată viața. Dacă o femeie vrea să aibă copii și nu poate, trebuie să postească 12 zile de luni, în șir.

Tot luni nu e bine să-ți tai unghiile, căci prietenii îți vor deveni dușmani.

Marți nu trebuie să te pornești în călătorii, că îți va merge rău. La fel și sâmbăta. Tot marțea, seara, nu se stă noaptea până târziu, și nu se lucrează după ce apune soarele.

Miercuri e ziua Maicii Domnului și se postește în cinstea ei. Dacă nu postești, vei avea necazuri.

Joia, în Joia Mare, femeile trebuiau să termine de tors cânepa. Este și ziua binefăcătoare pentru sufletele morților.

Vineri, fetele mari mănâncă o singură dată pe zi. Vinerea nu se coase, căci te înțepi la mână, și-ți va ieși “bubă neagră”. Vinerea e zi primejdioasă, și trebuie postit, mai ales femeile.

Sâmbăta nu se mănâncă de dimineață, deoarece în această zi se împărtășește îngerul. Dacă sâmbăta te pui să croiești ceva, sau să începi un lucru, termină-l până seara, că de nu, te poți îmbolnăvi. Toate visele pe care le ai sâmbătă noaptea, spre duminică, se împlinesc.

Duminica nu se plantează și nu se seamănă nimic, pentru că se usucă. Tot duminica nu se pune varză la murat, că se strică.

Bibliografie: Carte de superstiții, Iași, editura Porțile Orientului, 1993.

4 Comments , , , , ,

Ce bine că e luni !

Eseu

Nu ştiu dacă aţi observat şi voi, dar în fiecare zi de luni circulă pe facebook zeci de poze prin care lumea îşi exprimă nefericirea că a trecut weekend-ul şi că a venit iar groaznica zi de luni, începutul unui şir de zile de muncă. Chiar atât de mult urăsc oamenii munca? Înţeleg că e bine în weekend – ne odihnim şi stăm cu familia, dar dacă ne începem săptămâna cu un gând negativ, pornind de la ideea că, orice-ar fi, ziua de luni e nesuferită, în timp, chiar aşa va deveni. Ne intră în subconştient faptul că urâm ziua de luni, şi fără să vrem, facem ca o zi din şapte să devină una nefericită. Şi nu doar ziua de luni, ci şi cea de duminică ţi-o strici, numai gândindu-te că mâine e luni.

Trebuie să ne bucurăm de fiecare zi primită în dar de la Dumnezeu, fie că e zi de luni sau de sâmbătă, fie că e soare sau ploaie. Cu siguranţă, dacă vom privi ziua de luni ca pe un nou început, ca pe şansa de a profita la maxim de încă o zi din viaţă, de a face ceva bun, constructiv şi frumos, vom fi mai fericiţi.

Dacă gândul că vei merge la muncă te îngrozeşte, înseamnă că nu îţi place ceea ce faci, iar dacă nu munceşti cu drag, mai bine îţi schimbi locul de muncă.

Da, şi eu mă bucur când se apropie weekend-ul, că ştiu că voi petrece timp mai mult cu familia, şi nu sunt foarte fericită când se termină, dar nu fac din asta o tragedie, ci încerc să văd numai partea pozitivă a lucrurilor. Sunt convinsă că aveţi şi voi motive să vă placă şi ziua de luni. E greu, dar cu mici eforturi şi cu antrenament, putem reuşi să ne bucurăm şi de cele mai banale situaţii: de cafeaua de dimineaţă, de drumul până la locul de muncă sau de făcutul cumpărăturilor, şi chiar şi ceea ce nu ne face plăcere (eu detest să fac curăţenie) va deveni mai uşor de suportat.

Ziua de luni e guvernată de Lună, e ziua lunii, zi în care se spune că stările sufleteşti şi sentimentele sunt intensificate. E ziua în care oamenii sunt mai creativi, devin mai sentimentali. E începutul unei călătorii, iar călătoria e săptămâna. Dacă ne începem excursia cu tristeţe în suflet, oare cum o vom continua şi cum ne vom bucura de ea?

Şi dacă am zis că Luni e ziua lunii, o sa continui: Marţi este ziua zeului războiului, Marte, Miercuri, ziua planetei Mercur, ziua care reprezintă gândirea, intelectul şi  înţelepciunea.

Joia, ziua lui Jupiter, e cea în care se spune că se face dreptate, e ziua legii şi ordinii. Vineri e ziua zeiţei frumuseţii, Venus sau Afrodita, iar Sâmbăta, ziua lui Saturn, cel ce stăpânea universul. Duminica e ziua soarelui, “Sunday”, o zi de sărbătoare.

Ascultându-i pe alţii cum se văicăresc că iar e luni, intervine efectul nocebo şi forţa sugestiei, despre care v-am povestit mai demult, şi te afectează şi pe tine, cel ce asculţi. Aşa că, dragii mei, să ne bucurăm şi de ziua asta de luni, şi să încercăm să ne simţim bine, că nu e capăt de lume. 🙂

5 Comments , , , , , ,

E bun sau nu e bun premergătorul / rotobilul?

Eseu

Am văzut recent nişte discuţii cu privire la folosirea premergătorului la bebeluşi. Eu una pot doar să vă vorbesc din experienţa proprie.

Primul copil, care s-a născut cu 4,2 kg, a fost şi este precoce. Aşa că de la 5 luni, ea stătea singură în funduleţ, fără ajutor. Se ridica singură în picioare în pătuţ. Îmi aduc aminte prima zi în care s-a ridicat singură şi n-o s-o uit niciodată. Era dimineaţă. Ea ne dădea deşteptarea pe la ora 5, cu un ţipăt de sirenă. Deja îi dădeam lapte praf, şi, de multe ori eram ca un robot: după ce ţipa, eu eram drepţi, fugeam în bucătărie şi îi aduceam laptele în două minute, şi abia dup-aia mă dezmeticeam. Ei bine, în dimineaţa aia, când am mers cu laptele la ea, am găsit-o în picioare, în pătuţ, ţinându-se margine. Adormită cum eram, m-am speriat şi am ţipat, de parcă am văzut o fantomă, trezindu-l şi pe soţul meu, care încă dormea. 🙂 Bineînţeles că nu ne venea să credem, ştiind că bebeluşii se ridică în picioare de la 6 luni.

Apoi a început să vrea s-o plimb, ţinând-o de mânuţe. Nu mai avea stare deloc. Şi, când a avut aproape 6 luni, am întrebat medicul dacă o putem pune în premergător. După ce-a văzut-o, ne-a dat acceptul. Dar am zis, totuşi, să mai aşteptăm o vreme, până e mai mărişoară, deoarece citisem pe internet cum că premergătorul (sau rotobilul, cum îi spun eu) i-ar întârzia dezvoltarea motorie, va învăţa să umble pe vârful picioarelor, va merge singură mult mai târziu, îi va deforma structura osoasă şi multe alte lucruri negative.

Într-o seară, însă, soţul meu a trebuit să stea la serviciu până târziu. A mea mă chinuia de numa’. Dacă nu o plimbam de mânuţe, plângea de trezea tot blocul. Iar eu simţeam că mor de durere de spate. Aşa că, pe la ora 10 jumate noaptea, îl sun pe-al meu şi-i spun: “Nu ştiu ce faci şi cum faci, dar mie fără rotobil nu-mi vii acasă.” Aşa că, bietul meu soţ a mers prin supermarket-urile pe care le-a mai găsit deschise şi ne-a adus un premergător. Ţin minte că l-a luat foarte ieftin, că nu era nu ştiu ce calitate, dar, pentru mine, parcă a fost de aur. Fata mea era ca peştele-n apă. La început n-o lăsam în el decât puţin timp, pentru că, fiind atât de mică, nu era bine pentru coloană, dar, era suficient pentru a-şi consuma energia. Pentru că, nemaifiind susţinută, depunea mai mult efort să se mişte. Apoi a trebuit să mut toate lucrurile la care ajungea, să leg uşile la dulapuri, şi am avut pace în casă, ea putând să exploreze fiecare colţişor. Stând în apartament, n-am avut scări să poată cădea, şi toate au fost bune şi frumoase. Am auzit că cei mici se mai pot împiedica în covoare şi există riscul să se răstoarne cu tot cu premergător. Noi, cum nu avem covoare, n-am avut probleme de acest gen.

Nu ştiu la ce vârstă ar fi putut să înceapă să meargă singură, dar ea a făcut primii paşi la 10 luni şi jumătate. Fără să meargă pe vârfuri. Premergătoarele se pot regla în funcţie de înălţimea copilului. Iar, dacă e să meargă pe vârfuri, merge şi dacă e ţinut de mâini.

Cu băiatul a fost diferit. El a stat singur în şezut după 6 luni, şi l-am pus în premergător când avea aproape 8 luni. Şi a mers singur la 1 an şi câteva zile.

Fiecare copil e diferit. Şi e pregătit pentru premergător când îl vedeţi că stă în funduleţ fără ajutor şi când se ridică singur, ţinându-se de ceva. Eu aşa am procedat cu ai mei. Şi, bineînţeles, trebuie supravegheaţi în permanenţă.

În concluzie, eu spun da premergătorului şi sunt pro. Dar fiecare părinte ştie cum şi ce e mai bine pentru copilul său. Oricum, e bine să întrebaţi şi medicul pediatru.

Sănătate, şi să creşteţi mari! 🙂

Leave a comment , , , , , , , , , , ,