Vai, sufletul meu!

de Nicoleta Hoban

Ce bine de tine, trupul meu,
Stau şi mă-ngrijesc de tine.
Dimineaţa când mă scol, te îmbrac,
Te netezesc, te piaptăn şi mă mândresc!
Ce frumoase haine pun pe trupul meu,
Ce mâncăruri gustoase caut eu mereu
Şi caut a-ţi fi bine, ţie, trupul meu.
Să ai casă unde să stai,
Să ai un prieten, să prinzi grai,
Să stai, să te relaxezi,
Să dormi, să te desfătezi.

Doamne! Ce fac pentru tine…
Totul, trupule al meu.
Dar, vai,  sufletul meu !

Dimineaţa când mă scol,
Mă îmbrac, mă netezesc,
Mă piaptăn şi mă mândresc
Şi mă uit la ceas…
– Vai, serviciul meu!!!
Ce puţin timp a rămas
Sufletul e-ntr-un impas.
Oare vine să-mi dea ,,hrană” ?!
Sufletul se-ntreabă.
Oare vine să ,,mă îmbrace” ?
Dară timpul nu-i dă pace
Trupul iese şi se duce
Şi-ntr-un final, el zice aşa :
– Doamne Iisuse, nu mă lăsa.
Sufletu-i mulţumeşte
Că l-a hrănit duhovniceşte.

Concluzie :
Vai de mine, Sufletul !!!

În căutarea sufletului…

Vă povesteam în articolul trecut că în spital am dat şi peste o asistentă şi o infirmieră care nu au acceptat bani. Ei bine, intrând în vorbă cu infirmiera, am aflat că, din când în când mai şi scrie câte ceva. Şi mi-a adus să-i citesc un articol, care mi-a plăcut. Sper să vă placă şi vouă. Doamna infirmieră la pediatrie se numeşte Nicoleta Hoban şi vă pot spune că e un om cu suflet.

                                                     ,,Fără inimă, trupul nu poate trăi,
Fără suflet, inima nu poate trăi.” (Nicoleta Hoban)

O plimbare în parc într-o după-amiază frumoasă de toamnă ne trezeşte tuturor sentimentul de nostalgie, de reverie… În clipe de linişte sufletească, mă plimbam prin parc şi contemplam natura, admiram brazii, copacii şi căderea frunzelor ruginii lipsite de viaţă pe pământ.
Totul trece atât de frumos printr-o transformare radicală, renunţând la paleta de culori vii şi adoptând o atitudine rece.
Fiecare anotimp îşi are cursul lui de la care nu se abate. Vara are frumuseţea şi seninătatea ei, însă nici toamna nu pare neîndreptăţită, aducând o frumuseţe nostalgică în vieţile oamenilor. Imaginea naturii care se schimbă pe parcursul întregului an este magnifică.
Dacă stăm bine şi ne gândim, nu doar natura este într-o continuă transformare, ci şi viaţa unui om. De multe ori, în mintea fiecăruia dintre noi apare întrebarea : ,, Ce este viaţa ?”
Dumnezeu, prin mila Sa, ne-a oferit pământul, planeta această albastră pentru ca nouă să nu ne lipsească nimic.
Şi atunci, omul înţelept – creaţia lui Dumnezeu – , cu puterea de a discerne lucrurile, ce face?!? De multe ori nu preţuim ceea ce El ne-a dat pentru ca noi să ne bucurăm de tot ce ne înconjoară.
Prin urmare, mă întrebam : ,, Omul de ce face rău ?” , ,,De ce strică sau de ce este bun ?” , ,, De ce ajută ?”. Răspunsul meu a fost : ,, Pentru că are suflet şi depinde de cine îl conduce.”

Ce este sufletul ?

Oare face parte din morala sau etica cu care ne-am născut şi am învăţat-o de la părinţii noştrii ? – ,,Nu cred !”. Şi atunci am avut o revelaţie : ,, Ce ar fi să intru în corpul meu şi să pătrund în inima mea ? Vreau să caut sufletul, să-i găsesc însemnătatea şi sunt curioasă dacă-l voi găsi.
Se zice că omul care are suflet este bun şi cel fără de el este rău. Aşa că, invadându-mi corpul, am tras cu ochiul să vad dacă sufletul trece prin cele două artere coronare, ce îmbrăţişează şi aprovizionează cu sânge muşchiul inimii, învelişurile ei şi…nu am vazut nimic…
Am ajuns în interiorul cavităţii pericardice şi m-am uitat atent în cele trei straturi : epicard, miocard şi endocard. Degeaba… Tot nu am găsit sufletul. Trebuie să am răbdare, poate-l voi găsi în una din camerele inimii. Aşa că am început să caut în atrii şi ventricule, coborând şi urcând prin cele două valve (mitrală şi tricuspidă)… nimic!
Atunci am început să plâng, deoarece am străbatut toată inima în încercarea de-a găsi un răspuns la toate întrebările mele, de a găsi sufletul şi nu am reuşit. Plângând aşa, mi-am dat seama ca inima îmi era alături, plângeam împreună. Oare de e aşa necăjită ? Deoarece nu era sufletul cu ea… nu era împlinită, pentru că una fără cealaltă nu pot trăi.
Acum trebuie să mă gândesc cum pot găsi sufletul şi să-l aduc în inima mea pentru a se putea contopi împreună. Fulgerător, mi-a trecut prin minte o idee. Dacă Dumnezeu ne-a dat de toate, inclusiv pe fiul Său, Iisus, ca să moară pe cuce pentru ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viaţa veşnică.
De acum de noi depinde dacă-i deschidem inima lui Iisus, care spune: ,, Eu stau la uşa inimii tale şi bat, cine-mi va deschide, voi cina cu el şi el cu Mine.”
Cu siguranţă, Iisus e sufletul. El, odată intrat şi contopit cu inima, rămân împreună nedespărţiţi. Însă tot de noi depinde ce vom face cu sufletul nostru odată intrat în inima noastră şi modul în care îl vom preţui şi valorifica.
Atenţia şi gândurile mele s-au îndreptat asupra modului nostru de a ne îmbrăca cu haine şi încă dintre cele mai dichisite şi frumoase haine, dar nu lăsăm trupul să umble dezbrăcat pe străzi. Datoria noastră este de a ne îmbrăca şi sufletul cu cele mai frumoase ,, haine ” – virtuţi, precum dragostea nefăţarnică, răbdarea, smerenia ( în sensul de a ne cere iertare atunci cand greşim), credinţa, empatia şi iubirea.
Toate astea pentru ca atunci când trupul ne este îmbrăcat şi sufletul este şi el îmbrăcat, astfel putem ajunge oameni cu suflet.

Bradul de Crăciun

Cred că tuturor ne plac sărbătorile de iarnă, cu tot ce înseamnă ele. În primul rând, dincolo de bucuria împodobirii bradului și de așteptarea lui Moș Crăciun, nu trebuie să uităm adevărata semnificație a celei mai iubite sărbători: Nașterea lui Isus. Practic, noi îi sărbătorim ziua de naștere. Și, în loc să-i oferim noi cadouri, așteptăm să primim. Și fiică-mea, de ziua lui taică-său, l-a întrebat: “Wow! E ziua ta? Și ce-mi cumperi de ziua ta?” Eu cred că cel mai frumos cadou pentru Isus ar fi să fim mai buni, mai răbdători și mai deschiși la minte și la inimă.

Dar nu despre asta voiam să vorbesc, ci despre bucuria de a împodobi bradul de Crăciun. Când eram mică, îmi plăcea la nebunie mirosul de brad combinat cu cel de portocale, pe care maică-mea le punea sub el. Și adoram de-a dreptul să împodobesc bradul, împreună cu frați mei. La noi, în Banat, bomboanelor de pom li se spune saloane, dar aici, în Maramureș au râs de mine când m-au auzit că vreau să pun saloane în brad.

De când m-am căsătorit, în primul an am cumpărat un brad natural, mare și frumos. În al doilea an însă, având-o deja pe fiică-mea, care deja mergea “în 4 labe”, am cumpărat un brăduț în ghiveci, pe care l-am pus pe birou, să nu-l ajungă. Iar eu am prins drag de bietul brăduț care, după 2-3 săptămâni de stat în casă, a început să se usuce. L-am dus apoi pe balcon, în aer liber, dar, deși au trecut 4 ani de atunci, își revine foarte greu.

Văzând eu că și un mic brăduț parcă are viață în el și văzând cât de greu crește, practic, ca un copil, mi-am dat seama de cruzimea pe care o avem noi, oamenii. Pentru ca să simțim mirosul de brad o săptămână, noi îi curmăm viața. Îi tăiem fără milă din căsuța unde au crescut atât de greu și-i aducem să se usuce la noi în casă, în loc să-i lăsăm să ne dea oxigen, de acolo de unde au prins rădăcini. Mie mi se pare egoism și prostie.

Mulți spun: păi oricum sunt gata tăiați când îi cumpărăm. Ce are? Ei bine, are. Pentru că dacă nu se cumpără, anul următor nu se vor mai tăia atâția,pentru că se știe că nu va fi cerere.

Soluția e cât se poate de simplă: brad artificial. Pe lângă faptul că îi cruți viața unui brad din pădure, ieși mult mai ieftin, pentru că îl poți folosi și 10 ani la rând.

Eu îl am de anul trecut. Anul ăsta l-am scos frumos din cutie, l-am desfăcut și l-am împodobit cu fiică-mea. Bucuria a fost la fel de mare.

A! Și, în plus, nu rămân ace după el, de găsești și după 3 luni. Numai avantaje. 🙂

Poţi fii credincios dacă te iei după astre şi zodii?

Aş vrea să încep acest articol cu o replică pentru cei care spun că astrologia se bate cap în cap cu religia sau cu ce spune Biblia şi care afirmă că dacă crezi în  Dumnezeu atunci nu poţi să te iei după ce spun astrele. Cum spuneam şi altă dată, în primul rând, Astronomia e o ştiinţă, nu e ceva în crezi sau nu. Apoi, în Biblie, când ni se spune despre naşterea Pruncului Isus  în iesle, ni se spune şi despre cei trei magi de la Răsărit, “cititori în stele”. Aceştia erau astrologi. Ei au aflat de naşterea lui Isus de la stele. Ştiau că s-a născut, deoarece pe cer a apărut o stea care vestea naşterea Lui.  Steaua respectivă chiar a existat, în anul 7, î.Hr., fiind un eveniment real, verificat.

Darurile pe care le aduc magii lui Isus sunt aur, smirnă şi tămâie, astfel, ei arătându-I soarta pe care deja o ştiau. Aurul  este simbolul împăraţilor, al regalităţii; tămâia este un simbol al divinităţii, al pioşeniei. Prin darul tămâiei, magii su recunoscut Dumnezeirea lui Isus, tămâia fiind folosită la slujbele închinate Domnului, în lăcaşele de cult. Despre smirnă se poate spune că este un simbol al sacrificiului, ei ştiind de sacrificiul pe care Isus îl va face pentru omenire. Smirna este o substanţă amară şi răşinoasă, obţinută de la nişte arbuşti exotici. Prin darul smirnei, magii vesteau, într-un fel, moartea pământească a Mântuitorului.

Acea vestită stea a fost numită “Steaua Betleemului”, fiind mesagera naşterii Domnului.