Oare care pot fi eu?

Zile albe, zile negre, mai multe sau mai puţine,

Trec ca norii, trec în grabă şi se duc pe lângă mine.

Mii de gânduri mă frământă; cine sunt, unde mă duc?

Mă simt pustiit şi singur şi mă caut ca un năuc.

 

Trec pe străzi, mă uit la oameni: oare care pot fi eu?

Să fiu eu grăbitul ăsta fără nici un Dumnezeu?

Sau sunt eu acela care, fără pic de conştiinţă

Vrea putere, vrea avere, şi arde tot de dorinţă

Să-şi facă ziduri, palate, c-a văzut el că se poate

Să faci bani şi bogăţii chiar peste noapte?

 

Nu ştie că amintirea omului ce-a fost odată

Trăieşte, nu în betoane, mai ales de e pătată

Cu minciuni şi cu hoţii, furturi şi mitocănii.

Amintirea dăinuieşte şi trăieşte-o veşnicie

Doar a omului cu suflet, ce e plin de omenie

Şi lasă în urma lui un car de înţelepciune,

Urmașilor ce-i vor purta sufletul ce are nume.

 

Curajul, nu lașitatea, adevărul, nu minciuna

Sunt valorile pe care eu le-am tot căutat într-una.

Bunul simț, loialitatea şi exemplul că se poate

Înarmat cu toate astea să ajungi sus şi departe.

 

Tu cum vezi lumea?

Ieri, stând de vorbă cu o prietenă şi povestind noi despre oameni, mi-a spus o povestioară pe care vreau să v-o spun şi vouă:

“Era odată un bătrân înţelept care stătea la intrarea unei cetăţi. La un moment dat veni un tânăr pribeag care îşi căuta un loc unde să se stabilească. Văzându-l pe bătrân, aceta îl întrebă:
– Bătrâne, eu mă gândesc dacă să intru sau nu în cetate. Spune-mi tu, cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Erau oameni răi şi zgârciţi şi egoişti.  Şi-ar fi dat în cap pentru o bucată de pâine. Mă bucur că am putut pleca de acolo!
– Ei, dragul moşului, mi-e teamă că nici aici nu vei găsi oameni mai buni… Şi aici oamenii sunt ca în cetatea de unde vii tu.

Tânărul, dezamăgit, plecă mai departe.

La scurt timp, un alt tânăr se apropie de bătrân şi îi puse aceeaşi întrebare:
– Bună ziua, bătrâne! Îmi caut un loc unde să mă stabilesc. Spune-mi tu, care le ştii pe toate, cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Erau buni la suflet, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Un alt tânăr care, din întâmplare auzise cele două convorbiri, nedumerit, îl întrebă pe bătrân:

– Bătrâne, tu eşti nebun sau ca ai? Cum poţi să dai două răspunsuri cu total opuse la aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?

– Fiecare om poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Iar cel care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei. Fiecare om are părţi bune şi părţi rele. De tine depinde pe care le vezi.”

E o istorioară asemănătoare cu cea pe care v-am spus-o mai demult, a cărei morală era: “Nu judeca pe altul, că te judeci pe tine.”

2 în jurul lumii

Doi prieteni de-ai noştri, Laura şi Adi, încă necăsătoriţi şi fără copii, au luat o decizie anul trecut: după mulţi ani de muncă în faţa calculatorului, şi-au luat un an de concediu. Da, un an… ca să se rupă de tot stresul şi nebunia de la noi şi să viziteze lumea. “Pornim în Asia, cucerim Thailanda, Laos, Vietnam, poate atacăm , Malaysia şi Indonezia. Dacă ne ajută vântul, mergem în Noua Zeelandă”, spuneau ei. Ei bine, vântul i-a ajutat şi au făcut-o.

Au pornit în iunie 2011 şi s-au întors în decembrie, să simtă puţin frigul de la noi. Şi e posibil să se pornească din nou la drum. Şi-au făcut şi un site, în care au pus poze (superbe) din locurile vizitate, şi şi-au scris impresiile şi gândurile.

De ce credeţi că v-am povestit eu asta? Să vă arăt un exemplu de curaj şi de înţelepciune. Câţi oameni ar face aşa ceva?

I-am povestit despre ei unei persoane de vreo 50 de ani. Ştiţi ce-a zis? “Da, sigur că merg. 🙁 Dacă ai bani, mergi. Şi eu aş mere dacă aş avea bani.” Voi credeţi că despre bani e vorba? Tinerii ăştia au stat câte 12 ore în faţa calculatorului vreo 10 ani de zile, şi din bănuţii adunaţi au făcut asta. Nu şi-au luat Mercedes, nici vilă. Au mers prin lume. Iar asta face cât 10 vile.

Ei au fost conştienţi că, dacă nu fac asta acum, cât nu au copii, nu o vor mai putea face până la bătrâneţe. Şi au fost conţtienţi de bogăţia spirituală pe care o poate aduce faptul că vezi şi cunoşti lumea. La noi în ţară, sunt puţini cei care au ieşit să meargă prin alte părţi. Poate în Turcia sau Ungaria, să aducă marfă la vânzare. Şi atunci de unde naiba să ştie cum o pot duce alţii, care muncesc la fel ca ei? De unde să ştie că şi la noi pot fi drumuri bune şi autostrăzi? De unde să ştie că pot fi fericiţi, nu stresaţi mereu?

În urmă cu 5 ani, după ce ne-am căsătorit, pe banii de la nuntă, plus încă ceva, eu şi soţul meu am mers în luna de miere. O lună. (ideea lui) Am vizitat marile oraşe ale Europei. Puteam să ne luăm o maşină, că pe atuni nu aveam. Dar n-am făcut-o. De ce să băgăm banii în fierătanii, când ne putem îmbogăţi spiritual? Şi, dacă nu o făceam atunci, cu siguranţă nu mai puteam s-o facem, cu copii. Da, poţi să mergi în excursii, dar nu să mergi tot în alt oraş, în fiecare zi, timp de o lună, şi să-l şi vizitezi.

Sper că aţi rămas cu ceva din ce v-am povestit… 🙂

Popa Tanda şi soluţia sa

Ioan Slavici a scris nuvela “Popa Tanda”, care ascunde multă înțelepciune și care este valabilă și în ziua de azi, pentru că vremurile și oamenii se schimbă, dar faptele și întâmplările rămân aceleași.

Am să v-o povestesc, pe scurt, dându-vă și exemple din zilele noastre.

Părintele Trandafir, devine preot în  satul său natal, unde locuiesc  oameni gospodari și înstăriți, dar cărora nu le place să li se spună verde în față ce defecte au. Un om bun nu se supără niciodată atunci când i se spun defectele. Din contră, ar trebui să se bucure și să încerce să și le îndrepte. Unui om bun nu-i plac lingăii și pupincuriștii, ci oamenii sinceri.

Preotul, un om harnic și vesel, este mult prea sincer și direct și din această cauză sătenii nu îl agreează.

Dorind să scape de asemenea preot, ei intervin la protopop și obțin transferarea părintelui Trandafir în satul Sărăceni, situat pe valea Seacă. Iată cum au pierdut un om de valoare. Şi ce sugestive sunt denumirea satului și a văii.

Locuitorii acestui sat erau extrem leneși și lipsiți de orice spirit gospodăresc, deci și aspectul satului era deplorabil. Acoperișurile sunt din paie, iar ușile “din trei scânduri înțepenite c-un par cruciș. Biserica este și ea o ruină “cu stâlpii din față putreziți și aplecați la pământ “. Cred că vă sună cunoscut, nu? Cam așa arată tărișoara noastră, cu drumuri pline de gropi… o “Cenușăreasă a Europei”.

Hotărât să schimbe lucrurile, părintele le vorbește oamenilor în biserică despre necesitatea și binefacerile muncii, dar, în scurt timp, oamenii nu mai frecventează biserica. Neștiind ce să mai facă și cum să le dea un impuls, preotul umblă din casă în casă pentru a-i convinge, apoi îi ironizează, ba chiar îi batjocorește, fără a reuși, să-i clintească însă din nepăsarea lor. De data asta, oamenii încep a se feri din calea lui, și, după atâta “tândălitură”, îl poreclesc “Popa Tanda”, pentru că umbla mult și fără rost.

După doi ani de încercări zadarnice , părintele constată că i s-au terminat toate resursele de trai, iar casa lui nu arată mai bine ca ale sătenilor.

Disperat, el se roagă lui Dumnezeu să-l lumineze pentru a găsi o modalitate de a scăpa el însuși de sărăcie. Împins de nevoia de a-și hrăni familia, preotul se apucă de lucru: repară casa, îngrădește curtea, cultivă grădina, pune răsaduri în pământ: de ceapă, fasole, morcovi,varză, încât oamenii, privindu-i acum casa și roadele din grădină, își ziceau “Popa e omul dracului” . Ba chiar împletește lese pe care le vinde la târg pe bani buni. Rezultatele nu întârzie să se vadă, situația familiei sale devenind tot mai prosperă. Sătenii văd, se minunează și încet, încet, îi urmează exemplul. Poate că și nouă ne-ar trebui un conducător care să ne dea exemplu bun, care să ne arate că și noi avem grădini de cultivat, și că banii se fac prin muncă, nu prin hoții și înșelăciuni. Multe, multe grădini. Şi să muncești nu e o rușine, iar munca, de orice fel, întotdeauna dă rezultate.

În câțiva ani, satul devine de nerecunoscut, iar gospodăriile oamenilor sunt bine întreținute și înstărite.

Odată cu trecerea anilor, părintele Trandafir are nu numai satisfacția de a trăi în sânul unei familii unite și prospere, de a fi obținut prin comportamentul său respectul și considerația oamenilor, ci și sentimentul datoriei împlinite.

Sper să ne dea și nouă Dumnezeu un lider care să știe să folosească puterea exemplului. Dar, până atunci, poate ar trebui să fim chiar noi, așa cum putem, exemple pentru ceilalți.

 

Bunuri sufleteşti

Lucian Blaga, în poezia “Trei feţe” spune:

Copilul râde:
“Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul”.
Tânărul cântă:
“Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea”.
Bătrânul tace:
“Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea”.

În mod normal, chiar aşa ar trebui să fie. Însă, din păcate, puţini bătrâni ajung la îţelepciune.

Sunt oameni care trec prin viaţă ca gâsca prin apă, de nimic nu se prinde de ei, dar nici ei nu se prind de nimic. Trăiesc doar ca să facă umbră pământului (degeaba) şi nu lasă în urma lor nimic. Ba mai mult, cât pot ei, îi mai trag şi pe alţii în jos. Că altul de ce să se bage în faţă, dacă el nu e în stare?

Eu zic că cel mai important în viaţă e să nu o fi trăit degeaba. Să nu te intereseze să aduni bunuri materiale, ci sufleteşti. Şi comorile sufleteşti adunate de tine să le dai mai departe celor ce vin după tine, aşa cum şi noi am primit înţelepciunea străbunilor noştri.

 Trebuie să-i învăţăm pe cei mici să ştie să aprecieze doar oamenii adevăraţi şi să-i ajute şi pe ceilalţi să-şi deschidă ochii (dacă au cu cine). Lumea asta depinde de noi, de fiecare în parte. Noi trebuie să ne facem datoria de a ne creşte copiii într-un mod ok şi de a-i învăţa valorile reale. Că lumea asta e plină-ochi de false valori care sclipesc la suprafaţă, dar sunt putrede pe dinăuntru.

Noi trebuie să le fim exemplul de om în adevăratul sens şi să le arătăm cum arată şi ceilalţi, mai puţin oameni. Trebuie să-i învăţăm de mici cum să-şi aleagă prietenii şi persoanele care să-i înconjoare şi trebuie să-i învăţăm cum să-şi aleagă liderii.

Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face

Profa mea de mate din generală spunea că ea se ghidează în viaţă după proverbul ăsta. Eu l-aş completa puţin: “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face, că sigur ţi se-ntoarce!”.

Sunt multe proverbe sau “vorbe din bătrâni lăsate” care ascund mult adevăr şi după care am putea să ne facem nişte principii sau reguli de viaţă care nu dau greş niciodată. Eu le auzeam des când eram mică, dar nu le băgam în seamă. Acum mă tot minunez câtă înţelepciune se află în aceste simple cuvinte. Ăsta e darul nepreţuit pe care l-am moştenit de la bătrânii noştri care nu mai sunt. Unii suntem capabili să-l apreciem, alţii nu.

Mai era şi proverbul: “Cui pe cui se scoate!” şi m-am prăpădit de râs când am auzit continuarea acum câţiva ani: “Cui pe cui se scoate/ Vine dracul, iară-l bate.” :))

Şi tot când eram mică am auzit şi proverbul: “Bun băiat… păcat de fată!”. Poate cineva să-mi zică ce vrea să spună?

Ce e bunul-simţ

Dante spunea că bunul-simţ este o viziune practică şi realistă asupra lucrurilor. Cred că asta e cea mai corectă definiţie pentru rarul şi preţiosul bun-simţ care multora le lipseşte cu desăvârşire şi nici măcar nu vor să audă de el.

Eu una consider că un om fără bun – simţ nu poate fi un om înţelept şi că înţelepciunea merge mână-n mână cu bunul-simţ. În ultima vreme am avut parte să cunosc tot mai mulţi oameni care nu au pic de bun-simţ şi mi-am dat seama că unor astfel de oameni trebuie să li se deschidă ochii cu biciul sau uneori cu parul. Un om care e total lipsit de bun-simţ face umbră pământului degeaba şi, dacă am spus mai sus că înţelepciunea e legată de bunul-simţ, atunci pot spune că o persoană fără bun-simţ e şi lipsită de inteligenţă, ca să nu spun mai rău.

Acum că am stabilit că nesimţirea merge mână-n mână cu prostia şi cu răutatea (nu am nimic cu proştii, pentru că oricine are un dram de prostie, ci doar cu proştii care sunt ai naibii de răi) , aş vrea să spun câte ceva şi despre capacitatea de a aprecia oamenii la adevărata lor valoare.

Eu recunosc că uneori mai greşesc în ceea ce priveşte aprecierea unui om, lăsându-mă dusă de val şi de aparenţe când vine vorba de a observa ce fel de persoană e cel de lângă mine. Însă trebuie să fim foarte atenţi cui îi acordăm încrederea şi prietenia noastră.  La unii oameni e de ajuns să te uiţi şi să schimbi două vorbe şi îţi dai seama imediat de caracterul lor, însă alţii se ascund atât de bine, încât deseori te laşi înşelat. Poate că eu nu am destulă experienţă în a observa oamenii, dar cunosc persoane care, după 5 minute de conversaţie cu cineva, ştiu ce fel de om e.

Bunică-mea avea o vorbă: “Până nu mânci un sac de sare cu un om, nu poţi să spui că îl cunoşti. Şi chiar şi dup-aia pot apărea surprize.” Şi vă daţi seama cât trebuie să stai cu cineva până ajungi să consumi un sac de sare. 🙂

Respectă pe cine merită!

În trafic, la serviciu, pe stradă sau acasă ne întâlnim cu oameni… de toate soiurile şi de toate felurile… unii mai buni, alţii mai nebuni. Că vrem sau că nu vrem, interacţionăm, comunicăm sau lucrăm cu ei. Unii ne iubesc, alţii ne simpatizează, altora le suntem indiferenţi, iar alţii nu ne suportă (că nici un om nu este iubit de toţi). Însă ceea ce e important este felul în care ne purtăm noi cu cei din jurul nostru, că de aici pornesc toate. Trebuie să fim buni, dar să nu ne lăsăm călcaţi în picioare; să fim amabili, dar nici să tragă toţi de noi, şi, mai presus de toate, trebuie să respectăm, dar pe cine merită.

Nu vreau să o lungesc prea mult, aşa că închei cu o vorbă pe care am auzit-o de la un tâmplar şi mi s-a părut, pe cât de puerilă, pe atât de plină de înţelepciune: “Aaai! Dacă eram prost, câtă lume mă prostea!” :))

Ce înseamnă a fi om

Astăzi vreau să vă spun câte ceva despre ce cred eu că înseamnă a fi om, în adevăratul sens al cuvântului. Că homo sapiens suntem toţi, definiţi ca fiinţe vii inteligente, dar unii chiar nu se deosebesc de animale decât prin faptul că nu au tot corpul acoperit cu păr, şi eu cred că sunt doar greşeli ale naturii.

Dar nu despre greşeli naturale vreau să vorbesc, ci despre oamenii adevăraţi, cei care acumulează înţelepciunea şi o transmit mai departe. Şi consider că, dacă un om e înţelept, e şi corect, şi bun, şi iubitor, şi harnic ş.a.m.d.

Dar să nu confundăm înţelepciunea cu inteligenţa. Un om deştept sau inteligent nu e neapărat şi înţelept. Exemplele sunt pretutindeni şi cel mai uşor e să ne uităm la cei care ne conduc şi vedem diferenţa. Înţelepciunea înseamnă echilibru, măsură şi, aş spune eu, să-ţi dai seama ce contează cu adevărat în viaţă.

Foarte bine descrie Rudyard Kipling , în poezia “Dacă” ce înseamnă a fi om, şi mulţi se ghidează în viaţă după această poezie plină de înţelepciune:

“Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,


Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!”


Eu cred că ar trebui neapărat ca poezia asta să intre în manuale şi să se studieze în şcoli. Să se dezbată şi să se comenteze fiecare vers, pentru că, trăind şi fiind cum descriu versurile, ajungi nu doar să fii om, ci şi să fii fericit.

What’s Your Number? (2011)

Sâmbătă, soţul meu mi-a oferit imensa bucurie de a mă duce la un film. Dat fiind faptul că l-am ales eu, mă gândeam din start că poate fi o comedie proastă (de obicei, când aleg eu filmul, o dau în bară), dar nu a fost deloc… ba, din contră, chiar a fost o comedie reuşită, din care mai ai şi câte ceva de învăţat (nu doar te holbezi şi râzi). Şi după mine, un film bun e unul care transmite măcar un dram de înţelepciune.

În rolurile principale sunt Anna Faris (tipa care a jucat în Scary Movie) şi Chris Evans, filmul fiind bazat pe romanul “20 Times a Lady” al autoarei Karyn Bosnak.

Dar să vă povestesc în mare despre ce e vorba în film:

Ally Darling, o tânără a cărei soră se mărită, e dată afară de la servici. În drum spre casă, citeşte într-o revistă că media bărbaţilor cu care se culcă o femeie în viaţă e de 10,5. Astfel, ea îşi face o listă cu toţi bărbaţii pe care i-a avut numărul lor fiind 19. Aflând de la o prietenă că, dacă, după ce te-ai culcat cu 20 de bărbaţi, nu ţi-ai găsit unul, vei rămâne singură toată viaţa,  ea îşi propune să nu întreţină relaţii sexuale cu mai mult de 20 de barbati în decursul vieţii sale, spunând că, următorul (numărul 20 va fi şi alesul ei.

Dar, la petrecerea burlăciţelor, Ally se îmbată şi se trezeşte că a făcut sex cu fostul ei şef care e un scârbos şi pe care nu- vede deloc ca pe partenerul ei de viaţă. Atunci îi vine o idee: ca să nu depăşească numărul 20,  îi contactează pe primii 19 barbati cu care a avut idile, fiind ajutată de vecinul ei, care schimbă câte o femeie în fiecare seară.  Ally Darling constată că singurul faţă de care manifesta o atracţie irezistibilă este un tânar alături de care nu îşi poate concepe viitorul. Aşa că îşi programează câte o întânlire “neaşteptată” cu foştii ei iubiţi, în speranţa că măcar unul dintre ei s-o fi schimbat în bine.

Vă spuneam că, pe lângă că este o comedie bună, este şi un film de la care rămâi cu ceva. Şi ce vrea, de fapt să transmită e că alături de persoana pe care o alegi ca partener de viaţă, trebuie să poţi fi tu însuţi/însăţi, nu să te prefaci că eşti altcineva, doar ca să impresionezi .

Şi cred că ştiţi cu toţii că sunt persoane lângă care simţi nevoia să pari că eşti altfel decât eşti de fapt. Şi chiar cred că un prieten adevărat sau partenerul ideal e acela care te place pentru ceea ce eşti şi căruia îi plac şi defectele tale.

 

1 2