Noi, românii, ne-am ales un imn care ne caracterizează perfect: “Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!”. Însă, sincer, nu ştiu când şi dacă se vor trezi românaşii noştri odată, sau, şi dacă vor deschide ochii să vadă ce se întâmplă, nu ştiu dacă vor face ceva…
Mă doare sufletul când aud în stânga şi-n dreapta: “De ce să se schimbe lucrurile? Poate va fi şi mai rău. Ce, şi ăia dinainte au furat şi vor fura şi următorii.” Lor li se pare ceva firesc ca cineva să le bage mâna în buzunar şi să le ia banii munciţi. De ce?, mă întreb. Poate pentru că şi ei, dacă ar fi acolo, ar face la fel. Asta e singura explicaţie care-mi vine în minte.
Chiar atât de orbi să fie unii? Chiar nu-şi dau seama ce e bine şi ce e rău? Că doar au învăţat din primii ani de viaţă. Chiar nu pot vedea bestia umană ce se ascunde în spatele unui chip? Chiar cred că îi reprezintă nesimţirea, mârlănia, hoţia? Le place să trăiască de azi pe mâine sau le creşte adrenalina trăind cu nesiguranţa zilei de mâine?
Cândva am fost un popor demn, mândru şi cu coloană vertebrală. De ce am ajuns să fim chiori şi strâmbi? Oare până când? Poate mă lămureşte cineva şi pe mine.
Un grup de prieteni au servit masa la un restaurant, într-o seară. Au mâncat şi au băut bine, iar la plecare au cerut nota de plată. Li s-a părut puţin cam mult, aşa că s-au uitat pe bon cu atenţie. Şi ce văd ei acolo? Mere… “Cum mere? dar ce mere am comandat noi aici?” l-au întrebat nedumeriţi pe ospătar. “Păi… dacă mere… mere! Dacă nu…nu!”
Ceva de genul ăsta am păţit şi noi, numai că nici pe departe atât de amuzant.
Am ieşit într-o seară la masă cu prietenii, într-un restaurant cu renume. Mâncarea şi servirea… impecabile. Totul a fost bine şi frumos, însă nota de plată umflată cu pompa ne-a cam şters zâmbetul de pe buze. Bineînţeles că suma totală era scrisă pe o hârtie albă, nici vorbă de bon. Aşa că am apelat la chelner, să aflăm şi noi magia care a făcut să crească nota de plată. Bineînţeles că ne-au servit vreo 5 chelneri, ca în orice restaurant de genul ăsta, dar l-am chemat pe cel mai ok, şi singurul care era de treabă.
Chelnerul- şocat la rândul lui: “Nu se poate. E prea mult. Mă duc să întreb.”
Vine peste vreo 15 minute, cu capul plecat: “Îmi cer scuze. Azi e joi. Şi joia, totul are un ingredient special, care costă 6 lei în plus…” “Nah, de-astea n-am mai auzit” am spus noi. “Păi ştiţi… asta e ultima mea zi de lucru aici… Şi bucătarul pleacă… Ştiu că nu e normal ce se întâmplă… Îmi cer scuze din nou… Eu nu sunt hoţ şi nu vreau să mai particip…”
Ei bine, voi ce-aţi fi făcut într-o situaţie de-asta? Mergi şi-l iei pe patron de gât? Suni la protecţia consumatorului? Sau pleci şi nu mai calci pe acolo NEVER?
Noi am optat pentru a treia variantă. Nu merită să-ţi consumi nervii şi energia. Oricum ei vor fi în pierdere. Fiecare din cei aflaţi la masă vor spune ce s-a întâmplat la fiecare prieten, care va da vestea mai departe: “Nu mergeţi acolo că vă fură pe faţă. Sunt nişte hoţi.” La fel va povesti şi chelnerul, şi bucătarul şi toţi care vor pleca de-acolo. Căci un om ok pleacă din asemenea locuri de muncă, şi rămân doar escrocii, care-i vor fura şi pe clienţi, şi pe patroni.
La fel se întâmplă şi când la un loc de muncă se cere corectitudine, fidelitate şi bun simţ şi când se impun nişte reguli: toţi escrocii îşi iau tălpăşiţa. Că ei nu pot lucra în asemenea condiţii. Ei nu pot fără să fure sau să fraierească pe cineva.
Oricum, noi ne-am ales cu o lecţie importantă: “Nu te uita doar la calitatea produselor şi a serviciilor! Uită-te şi la omul din spatele lor!”
Aşa că să nu aveţi încredere. Vreificaţi de fiecare dată, atâta timp cât e vorba de oameni.
Plăcerea cea mai mare a românului este să afle ce nenorociri au mai păţit alţii. Cred că unii se excită de-a dreptul când aud de criminali, hoţi, violatori şi alţi protagonişti ai ştirilor de azi. Spun că li s-a ridicat părul când au auzit ce s-a-ntâmplat, n-au mai putut de câtă groază şi milă li s-a făcut, ba chiar au şi plâns…
Păi de ce naiba vă uitaţi????? Cică sunt fanii acestor ştiri prin faptul că: “Trebuie să ştii ce se întâmplă în zilele noastre, ca să ştii de cine să te fereşti.” De parcă dacă e să se întâmple nu ţi se întâmplă.
Sunt foarte revoltată mai ales că difuzează asemenea ştiri la ore la care copiii nu dorm, ba chiar sunt numai ochi şi urechi când se uită părinţii lor inconştienţi. Se mai uită şi câte-un nebun căruia-i mai trebuie doar o idee să i se aprindă beculeţul şi să facă întocmai cum vede sau aude la televizor.
Mai aud pe câte unii zicând: “Vai de mine! Mai demult nu se întâmplau atâtea.” Nu pe naiba! Se întâmplau poate şi mai multe, doar că nu existau cretini care să le mediatizeze.
Nu ştiu dacă aţi văzut serialul “Spartacus, nisip însângerat”, unde oamenii aveau o plăcere sadică de a se uita live cum se omoară oamenii între ei, sau cum sunt sfâşiaţi de animale. Era un adevărat spectacol care ducea publicul pe culmile fericirii, la fel ca spânzuratul oamenilor în pieţele publice, când oamenii mergeau cu mic cu mare să vadă cum îşi dă duhul un semen de-al lor. Li se dădea oamenilor pâine şi circ.
La fel şi azi, numai că pâinea nu li se mai dă, doar circul: ştirile ordinare, emisiunile de doi bani, nunţile şi divorţurile anului.
Mai vine câte una şi mă întreabă: “Ai văzut la ştiri tatăl ăla care şi-a violat fata?” “Nu, că eu nu mă uit DELOC la ştiri.” “Doamne fereşte! Cum poţi să nu te uiţi? Pe ce lume trăieşti?”
Ei bine, eu prefer să trăiesc în lumea mea, să mă uit mai bine la un film bun sau la desene animate, sau să fac orice altceva decât să mă îndobitocesc.
Our website uses cookies to provide you the best experience. However, by continuing to use our website, you agree to our use of cookies. For more information, read our Cookie Policy. Cookie
