Munceşte, iubeşte, dansează, cântă şi trăieşte!

Zilele trecute am primit un mail de la o prietenă, în care, printre altele, erau scrise şi următoarele cuvinte, care mie mi-au plăcut enorm:

Munceşte de parcă n-ai avea nevoie de bani!

Iubeşte de parcă nimeni nu te-a făcut vreodată să suferi!

Dansează de parcă nimeni nu te-ar vedea!

Cântă de parcă nimeni nu te-ar auzi!

Trăieşte de parcă Paradisul ar fi pe Terra!”

Şi-acum am să le iau pe rând. Întotdeauna, dacă faci ceva numai de dragul banului pe care-l vei primi, fără să-ţi placă deloc ce faci şi fără să pui suflet, şi munca ta e în zadar, şi nici de banul ăla n-ajungi să te bucuri. Şi mai spunea cineva că întotdeauna când alergi după bani, banii fug de tine.

La capitolul iubire voi da un citat din Osho (trimis de aceeaşi prietenă):

“Daca exista în lume o forta, care poate sa depaseasca frica pe deplin, sa nimiceasca orice pericol, sa ramâna nepasatoare la orice pagubă pâna şi faţă de moarte, aceasta forţă este iubirea.”

De multe ori facem greşeala de a nu fi noi înşine sau de a nu acţiona aşa cum dorim, din cauza fricii de “gura lumii“. Dar, de asemenea, de multe ori, când ar trebui, într-adevăr să-i luăm în considerare pe cei din jur, ne pasă doar de noi. Şi aici vă dau doar un banal exemplu: când doi se întâlnesc şi se opresc cu maşinile în mijlocul drumului, să stea la taclale. Şi nu le pasă că alţi 3 stau în spatele lor, grăbiţi să ajungă undeva. Dar tot ăştia se-mbracă în “ţoale” scumpe, să nu zică lumea că-s sărăntoci.

Cât despre “Raiul pe pământ”, pot spune doar că e şi ăsta un mod de a fi fericit. Fiecare ne imaginăm paradisul într-un anumit mod. Eu v-am mai zis aici cum mi-l imaginez. Şi fiecare ne putem crea un paradis al nostru (pe cât posibil 🙂 ).

Cine a fost Nastratin Hogea?

Când eram mică, bunică-mea îmi spunea tot felul de povestiri cu Nastratin Hogea. Mai târziu am aflat că povestirile erau, de fapt anecdote pe care ea mi le spunea cu cuvintele ei. Una dintre ele era cea prin care ea voia să-mi spună că haina nu-l face pe om, şi că oamenii te tratează după cum eşti îmbrăcat, nu după sufletul pe care îl ai:HAINA MAI MULT E PRIVITĂ DECÂT PERSOANA CINSTITĂ

Nastratin Hogea odată fiind la nuntă chemat,
Se duse în haine simple, ca sărac biet îmbrăcat;
Nuntaşii astfel văzându-l nici în seamă nu-l băga,
Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga;
Şi după ce aşezară la masă pe toţi frumos,
Îl puseră şi pe dânsul în colţul mesii de jos.
Nastratin văzând aceasta, se sculă-n grab alergă,
Şi la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă;
Dându-i hainele acela, se-mbrăcă galant pe loc,
Puse şi-o blană asupră-şi, cu postav roşu de foc,
Şi aşa mergând el iarăşi la nunta ce-a fost chemat,
Cum îl văzură nuntaşii, cu cinste l-a-ntâmpinat:
– Poftim, poftim, Hogea – efendi, către dânsul toţi zicând,
L-a pus tocma-n fruntea mesii, fiecare loc făcând.
El dacă şezu la masă ş-a-ntins mâneca în vas,
Zicând: – Poftim, poftim, blană, mănâncă ce e mai gras !
Îl întrebară nuntaşii: – Hogea-efendi ! zicând,
Pentru ce o faci aceasta, ş-întingi mâneca mâncând ?
– Pentru că, el le răspunse, eu întâi când am venit,
Cu hainele cele proaste, nimenea nu m-a cinstit,
Şi când v-am dat bună ziua, abia mi-a zis: “Mulţămim”,
Iar cum venii cu acestea, toţi mi-au zis: “Poftim, poftim !”
De aceea şi eu blana să mănânce o poftesc,
Căci văz toţi privesc la haine, iar persoana n-o cinstesc.

Nastratin Hogea a fost un învăţat şi filozof care a trăit în Turcia şi care sprijinea oamenii de rând în defavoarea bogătaşilor, fiind cunoscut prin povestirile sale amuzante şi prin anecdote.

Multe dintre acţiunile lui Nastratin pot fi descrise ca fiind ilogice şi totuşi pline de logică, ciudate şi totuşi normale, prosteşti şi totuşi inteligente, simple dar totuşi profunde. Ceea ce sporeşte unicitatea sa este felul în care reuşeşte să-şi transmită mesajele într-un fel nonconvenţional, totuşi foarte eficient, printr-o simplitate profundă.

De-a lungul generaţiilor, noi povestiri au fost adăugate, altele modificate, iar personajul şi poveştile sale s-au răspândit şi în alte regiuni. Temele povestirilor au devenit parte a folclorului multor ţări şi exprimă imaginaţia colectivă a mai multor culturi. Deşi multe dintre povestiri îl ilustrează pe Nastratin în satul său natal, ele fac referire la concepte care au o oarecare atemporalitate. Acestea înfăţişează un tip de înţelepciune populară viguroasă care triumfează în faţa tuturor încercărilor.

În zilele de azi, poveştile lui Nastratin sunt răspândite în numeroase regiuni şi au fost traduse în multe limbi.

Noi, românii, îl avem pe Păcală ca fiind un fel de Nastratin.

Cu a doua povestioară, bunică-mea încerca să-mi spună să nu mă iau niciodată după gura lumii, ci să fac aşa cum ştiu eu mai bine şi cum îmi place:

OMUL NU POATE SĂ FACĂ
UN LUCRU LA TOŢI SĂ PLACĂ
Hogea s-apucă odată ca să-şi facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin şi-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: – Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: – Hogea, eu în locu-ţi de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Îl strică ş-apucând iarăşi, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată ş-într-acolo-l întorcea.
Şi aşa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul şi plăcerea i-a-mplinit
Zicând: – Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.

Bine şi rău / gura lumii

Zilnic suntem cuprinşi de sute de trăiri interioare, sau stări sufleteşti; pozitive sau negative, de bucurie sau tristeţe, pace sau nelinişte, siguranţă sau teamă, ş.a.m.d. Oricum, eu cred că există un echilibru în toate. Nu poţi să spui despre un om că e bun sau rău. toţi avem în noi, de când venim pe lume, un bine şi un rău, în egală măsură, care sunt într-o continuă luptă. Şi noi suntem cei care decidem cine iese învingător şi pe care îl lăsăm să se dezvolte şi să crească… Şi cu cât creşte, cu atât devine mai puternic.
Dar ştim noi cu adevărat ce e bine şi ce e rău? Există o graniţă bine-delimitată?
Mulţi îşi fac viaţa în funcţie de ce spune lumea, crezând că aşa e cel mai bine…
Şi ca să nu vă dezamăgesc, am să vă scriu iar o povestioară de-a bunicii, în legătură cu ce-am spus mai sus:

“Mergea un om împreună cu copilul său la târg, pe care l-a pus călare pe măgar, pentru că drumul era destul de lung. Văzându-i, lumea a început să-l critice pe copil, spunând că ar trebui să-i fie ruşine. El, tânăr merge pe măgar, şi bietul taică-său pe jos…
Auzind acestea, tatăl îl ia pe copil şi-l pune să meargă pe jos, iar el se urcă pe măgar. Nu merg mult, şi lumea iar începe să vorbească: “Uite nesimţitul! El om în toată firea se urcă be bietul măgar, şi săracul copilaş merge pe jos… Vai de picioruşele lui…!”
Omul, supărat, îl ia pe copil şi-l pune şi pe el pe măgar.
– Vaaai bietul animal! striga lumea. Ia uitaţi-vă cum se chinuie bietul animal să-i care pe amândoi în spate.
Înfuriat deja, se dă jos şi el şi copilul, mergând pe lângă măgar.
– Ia uitaţi-vă ce proşti! Ei merg pe jos, cu măgarul lângă ei. Vorbeau oamenii.
Atunci omul, enervat la culme, împreună cu copilul se pun şi iau măgarul în spate.
– Priviţi! Doi nebuni cară un măgar!”

Aşa că nu vă luaţi după gura lumii, dacă vreţi să nu o luaţi razna! 🙂