Dovleci de Halloween făcuţi de copii la grădiniţă anul ăsta

După cum v-am promis, iată şi pozele cu dovlecii, opere ale copiilor (ajutaţi puţin de părinţi, recunosc). 🙂

După cum vedeţi, piraţii au avut un succes extraordinar anul ăsta. 🙂

Dar şi fetele – dovleciţe:

Cred că aţi recunoscut-o pe-a noastră. 🙂

Per total, au fost foarte drăguţi.

Cum se face un dovleac de halloween

Să faci un dovleac de halloween nu e mare filozofie, dar nici uşor nu e. Îţi ia cam jumătate de oră şi îţi trebuie ceva forţă. Nu recomand să lăsaţi copiii să-l sculpteze. 🙂

Îţi trebuie un cuţit cu vârful ascuţit şi care să taie bine.

Noi nu am avut un dovleac perfect rotund. Am primit unul de la ţară, dar a fost bun şi ăsta.

În primul rând, îi tai “capacul” de deasupra. Înainte de a-l tăia însă, marchează cu creionul linia pe unde vrei să o faci, ca să-ţi fie mai uşor. Apoi, cu cuţitul puţin înclinat înspre interior, începi să tai, adâncind cuţitul în dovleac, apoi scoţându-l, de mai multe ori.

Nu poţi să mergi cu o singură tăietură până-n capăt, că e prea tare dovleacul.

Apoi scoţi capacul şi-l cureţi de seminţe, după care îl cureţi şi în interior, cu o lingură din metal tare. Îi scoţi toate seminţele şi “aţele”.

După aceea, cauţi partea în care e mai frumos (pentru că, de obicei, dacă dovleacul a stat pe pământ cu o parte, arată mai urât), şi poţi începe să-i sculptezi ochii, nasul şi gura, în funcţie de forma dorită. Ca şi la capac, e de preferat să trasezi cu creionul liniile formelor.

Anul ăsta, dovleacul fiind pentru grădiniţă, nu l-am făcut deloc înfricoșător, ci ne-am propus să-l facem vesel. Fiică-mea a vrut neapărat să facem din el o “dovleciţă”, ca anul trecut ,aşa că am ascultat-o.

Am avut de la ceva jucării (legume, gen mr. potato) nişte mânuţe şi picioruşe, şi le-am înfipt în dovleacul nostru de halloween.

Nu stătea prea bine pe picioarele lui (sau ei 🙂 ), aşa că am rezemat-o. 🙂

 Am scos apoi capacul şi am introdus lumânarea.

La grădiniţă o vom machia, îi vom pune păr şi multe altele, promit că deseară sau mâine pun pozele cu rezultatul final, dar şi cu alte modele de dovleci, făcuţi de alţi copii şi părinţi. 🙂

Dovleci de halloween la grădiniţă

Halloween-ul se sărbătoreşte şi la noi, de ceva vreme, în fiecare an, în general în noaptea de 31 octombrie. Nu pot spune că e un lucru bun sau rău. Mulţi sunt total împotriva acestei “sărbători luate de la americani”. Însă, eu zic că, atâta timp cât aduce bucurie, nu supărare, de ce nu?

Copiii sunt cei care se bucură cel mai mult. La noi încă nu s-a preluat şi mersul copiilor din uşă-n uşă pentru a li se da dulciuri, însă sculpteză dovleci sau se costumează.

Anul trecut, la grădiniţă, părinţii şi copiii şi-au adus de-acasă câte un dovleac, apoi l-am sculptat şi l-am decorat împreună, fiecare părinte făcând echipă cu copilul lui. La fel vom face şi anul ăsta, şi abia aştept.  Eu zic că e o idee minunată, şi cei care au copii pot face un dovleac de halloween şi acasă. 🙂

Să nu mai zic că la sfârşit, după ce am terminat cu dovlecii, am mâncat o plăcintă cu dovleac delicioasă. Poate vă inspiră vreun model dintre dovlecii de-aici, făcuţi anul trecut la grădiniţă, de copii. Al nostru a fost “domnişoara” din prima şi ultima poză.  🙂

Modele de invitaţii la ziua de naştere a copilului

Atât anul trecut, cât şi anul ăsta am căutat pe net modele de invitaţii pentru copii, la ziua de naştere, dar nu am găsit nimic interesant. Aşa că am luat o foaie de hârtie şi am făcut noi invitaţia. Apoi am scanat-o şi am scos mai multe exemplare la imprimantă, pe hârtie cartonată.

Noi i-am ţinut ziua la grădiniţă, după program (fiind o grădiniţă privată, se poate), şi de aceea n-am avut invitaţii, ca cei care îşi ţin ziua la anumite locuri de joacă, şi le dă de-acolo. Poate o să vă ajute şi pe voi ideea, atunci când şi dacă veţi avea nevoie. Noi am avut nevoie de invitaţii, să le punem în dulăpioarele colegilor. 🙂

 

 

A început anul şcolar, şi odată cu el, teama de răceli şi gripă

A început deja şcoala şi grădiniţa, aşadar, copiii au intrat în colectivitate. Toamna deja îşi cam intră în drepturi şi aduce cu ea frigul, ploile, vântul, dar şi temutele viroze (sau răceli) şi gripa.

Cred că cei care au copii mici se tem cel mai mult de bolile mai sus numite, de care, tu, ca părinte, nu ai cum să-i fereşti, odată intraţi în colectivitate. Chiar dacă grădiniţa la care merge copilul e foarte binevoitoare şi are reguli foarte stricte, neprimind copilul dacă e răcit, boala tot poate fi contactată. De ce? Pentru că simptomele se manifestă la 3 zile după ce răceala e instalată, şi se transmite cel mai mult exact în primele 3 zile de la apariţia simptomelor. Aşadar, copilul poate fi foarte bine dimineaţa, iar simptomele să înceapă să se manifeste în timpul zilei. Chiar dacă părintele e sunat să vină după copil, ceilalţi pot lua răceala.

Desigur, cazul de mai sus e un caz fericit, pentru că, în general, la grădiniţe se primesc şi copii răciţi. Noi avem noroc că avem parte de o grădiniţă foarte bună. Dar şi aşa, nu suntem absurzi să credem că cei mici nu vor contacta, în anul ce urmează, viroze sau gripe. E ceva normal. Dar noi, ca părinţi, trebuie să ştim anumite lucruri când vine vorba de aşa ceva.

Eu vă vorbesc din experienţă, că am avut parte, în doi ani, de aproape tot ce înseamnă bronşite, laringite sau simple răceli. În primul an, copilul mi-a stat mai mult acasă decât la grădiniţă, iar în al doilea a fost mai bine, probabil deoarece şi-a format cât de cât un sistem imunitar.

Diferenţa dintre răceală (sau viroză respiratorie) şi gripă constă în faptul că, dacă răceala are aproximativ 200 de tulpini sau viruşi, gripa are doar câteva. Însă simptomele în cazul gripei sunt mult mai puternice, apare şi febra, chiar vomă sau diaree şi pot apărea complicaţii.

Ce este foarte important, atunci când apar anumite simptome, să margem la medic, mai ales în cazul copiilor. Unii medici recomandă instant antibiotice. Eu vă sfătuiesc să nu apelaţi la ele doar în cazuri foarte grave, când apare febra. Antibioticele distrug flora intestinală benefică, care este responsabilă de imunitatea organismului. Flora intestinală, după un tratament cu antibiotic, se reface în aproximativ un an. Un an în care copilul este mai predispus la viruşi.

Aşadar, dacă nu are febră şi nu are semne de laringită (am scris, mai pe larg despre laringită aici), încercaţi să evitaţi antibioticele. Totuşi, dacă e absolut necesar tratamentul cu antibiotice, neapărat trebuie asociat cu medicamente pentru refacerea florei intestinale, cum ar fi Biotics Baby sau Decoflor.

Totuşi, preventiv, se poate întări sistemul imunitar cu siropuri care conţin echinaceea, vitamina C (din citrice) şi cu folosirea usturoiului cât de des la gătit. Usturoiul are efect de întărire a imunităţii, antiinflamator şi antifungic. De asemenea, consumaţi cât de multe fructe şi legume proaspete.

Sfatul meu pentru părinţi e ca, măcar primele 3 zile de la apariţia simptomelor de răceală la copil, să nu-l ducă în colectivitate. Ştiu că nu e uşor, mai ales pentru părinţii care lucrează, dar efortul merită, nu doar pentru ceilalţi copii, care nu vor mai lua răceala, ci şi pentru propriul copil, care, cu siguranţă se va simţi mai bine acasă până îi trec simptomele neplăcute, de nas înfundat, dureri în gât sau poate chiar febră.

Eu vă doresc un an (şcolar) fără evenimente neplăcute, sănătate şi împliniri!

 

Prima zi de grădiniţă – încă un pas spre independenţă

Fiind la o grădiniţă privată, copiii mei, de azi şi-au început activitatea. Emoţiile lor însă nu le-au depăşit pe ale mele. 🙂

Am mai trecut prin aşa ceva în urmă cu doi ani, când fiică-mea a mers pentru prima dată la grădiniţă. Ea, fiind o fire mai independentă, s-a integrat foarte bine şi nu a schiţat nimic când am plecat de lângă ea. Toţi ceilalţi copilaşi plângeau după mămici, doar a mea, foarte veselă, s-a pus la măsuţa de colorat şi n-avea nici o treabă. Eu, în schimb, plângeam odată cu copiii: “ce va face ea atâta timp fără mine?” “cine va umbla după ea să mănânce?” etc. Dar după-masa, când am mers după ea, am aflat că a fost extraordinar de cuminte, a mâncat singură (deşi acasă nu voia), s-a cerut la toaletă şi a dormit (deşi acasă întotdeauna protesta).

Acum i-a venit rândul şi celui mic să se dezlipească puţin de mama şi să facă un pas înspre societate. Şi nu a fost deloc uşor (cel puţin pentru mine). El e băiatul mamei (cred că mamele de băieţi cunosc sentimentul), şi cu greu mi-am stăpânit lacrimile când am plecat de lângă el. Bineînţeles că l-am mai lăsat singur, dar întotdeauna era acasă, în mediul lui şi cu o bonă pe care o ştia de micuţ. Am avut puţin noroc cu soră-sa, care acum e la grupa mare şi cu care va sta primele zile, dar şi după ce va fi mutat în grupa mică, la ora de somn, vor dormi unul lângă celălalt.

Grădiniţa e un pas care trebuie făcut, oricât de greu e la început. Scopul grădiniţei, practic, e încadrarea în societate, dar şi faptul că cel mic trebuie să respecte un anumit program. Acum se pun bazele educaţiei, şi e foarte important pentru cei mici să frecventeze o grădiniţă bună. Tot acum, copilul vede că poate (fie că vrea, fie că nu) să stea şi fără mami. Aşa cum a învăţat că poate merge singur, că poate mânca singur, că se poate îmbrăca singur etc. E încă un pas spre independenţa de care el are nevoie pentru a se putea descurca în viaţă.

Sfatul meu pentru părinţi e, dacă copilul merge la o grădiniţă cu program prelungit, să-l lase din prima zi până după-masa. Că dacă la început îl ia acasă la ora 12, cel mic va şti că şi varianta asta e posibilă, şi va fi mai greu după aceea, dacă doriţi să-l lăsaţi la program prelungit.

Sper că va fi un an cu mai puţine răceli, şi nu va fi, ca anii trecuţi, o săptămână, două la grădi şi zece zile acasă. Şi, apropo de asta, încă un sfat pentru părinţi: înainte de a începe grădiniţa, faceţi-le o cură cu echinaceea, pentru imunitate. Soţul meu a luat de la Plafar ceva sirop şi le place foarte mult. Mai sunt şi alte tipuri de siropuri pentru creşterea imunităţii la copii, pe care le găsiţi în farmacii.

Grădiniţa Wonderland din Baia Mare

După cum v-am mai povestit, în primul an am dat-o pe fiică-mea la o grădiniţă de stat, în ideea că era printre cele mai bune de la noi, şi că trebuie să se obişnuiască cu ce-i mai greu: copii mulţi, atenţie puţină (că doar asta o aşteaptă şi pe viitor).

Era în grupă cu încă 20 de copii, şi aveau o educatoare dimineaţa, alta după – masa şi o îngrijitoare.

Toate bune şi frumoase, numai că fata mea mergea 2 zile la grădi, apoi 10 stătea acasă (mulţi dintre părinţi îşi aduceau copiii răciţi, cu o ciocolată şi o cafea la educatoare şi asistentă). În plus, era foarte retrasă şi nu se simţea în largul ei. Şi nu rămânea cu mai nimic de acolo. Şi mi se pare normal şi nu acuz pe nimeni. Fizic, o singură educatoare nu poate face faţă la 21 de copii mici. La şcoală e altceva, că deja sunt mari şi stau cuminţi şi ascultă.

Aşa că am hotărât ca din anul următor să o dăm la o grădiniţă privată. Din întâmplare, o cunoştinţă mi-a zis că fiică-sa merge la grădiniţa Wonderland şi mi-a spus câteva cuvinte despre cum se ocupă de copii. N-am mai stat pe gânduri şi am tot sunat să facem o vizită. Şi de la vizita respectivă, a mea a şi rămas acolo.

Sunt aproximativ 10 copii într-o grupă, iar fiecare grupă are o singură educatoare. Fac engleză intensiv şi germană. Şi nu fac degeaba, că a mea ştie poezii şi cântece în engleză, şi o grămadă de cuvinte, pe care le leagă.

Eu cred că primii 6, 7 ani din viaţa unui copil sunt cei mai importanţi. Acum se construieşte “fundaţia”. Iar cei de la Grădiniţa Wonderland îşi dau tot interesul ca fundaţia lor să fie foarte rezistentă. Pentru că nu doar că îi învaţă, ci îi şi educă în acelaşi timp. Şi ce mi-a plăcut e că încearcă să-i facă pe copii să fie cât mai independenţi şi responsabili, dar într-un mediu călduros, de cămin şi de familie. Chiar şi eu, când merg să o duc sau să o scot de la grădiniţă, mă simt ca acasă.

Şi aici nu doar copiii sunt educaţi, ci şi noi, părinţii. De exemplu, recent, s-a făcut un curs de 5 ore (una pe săptămână), despre metodele de educare a copiilor. Iar mie mi-au prins foarte bine.

Bineînţeles că Alexandra a mai răcit şi aici, dar a avut şi perioade de 2, 3 săptămâni în care a mers (ceea ce e mult).

Aşa că, dacă vă permiteţi, vă sfătuiesc din suflet să vă daţi copilul la grădiniţă privată. Nu numai că sunt mai puţini copii şi se ocupă de ei, dar e perioada în care copilul e ca un burete uscat. E dornic să absoarbă cât de mult, şi acum se poate modela. Nu degeaba se spune “cei 7 ani de acasă”. Acum se pun bazele educaţiei, şi merită investit în educaţia copilului, pentru că e nepreţuită şi îi va prinde bine toată viaţa.

Grădiniţa e a doua casă pentru copil, iar educatoarele sunt mamele numărul 2. Aşa că trebuie să fim foarte atenţi pe mâinile cui ne lăsăm copiii.

Nu culcăm! Jucăm!

Aşa spunea fiică-mea când auzea cuvântul “somn”, “dormit” sau “culcat”. Noi am ajuns chiar să evităm cuvintele astea, că erau mai mult decât o înjurătură pentru ea.

La copii, în general, le e drag somnul ca la câine lanţul. A mea e total anti-somn de când s-a născut, pe când cu băiatul nu am prea avut probleme. Pentru Alexandra, somnul e ca o pedeapsă. Când a început să vorbească şi ştia că se apropie ora de culcare, repeta într-una: “Nu culcăm! Jucăm!”.Şi adormea după câte o oră de legănat. Mi se închideau mie ochii, şi ea… nimic! Primul an o legănam cu pătuţ cu tot (aşa am rupt două pătuţuri). Apoi a urmat legănatul cu perna. Dar nu legănat uşor, că nu avea nici un efect. Era scuturat, mai degrabă. Asta până m-am blocat, efectiv, de spate, şi nu m-am mai putut mişca (la asta contribuind şi ţinutul în braţe), şi o puneam în pătuţ. Cum se ridica, o aşezam la loc, pe spate. Iar se ridica, iar o puneam jos, cu calm. Primele zile a fost mai greu, până a văzut ea că nu are ce face. Când e ora de somn, nu are scăpare. Şi asta vă sfătuiesc şi pe voi, dragi părinţi. Nu vă învăţaţi copilul legănat şi alte figuri. trebuie doar să fiţi “tari pe poziţie”, fermi şi hotărâţi.

Acum, că e mai mare, ne mai putem înţelege, însă destul de greu. Tot timpul încearcă să fenteze măcar somnul de după-masă.

Şi, din câte am auzit, toţi copiii nu vor să meargă la grădiniţă din cauză că îi obligă să doarmă, fără negocieri.

Am citit recent într-o revistă că, dacă copilul nu doarme îndeajuns, i se măreşte sensibilitatea îmbolnăvirii prin reducerea numărului de globule albe, care sunt armele sistemului imunitar.

Aşadar, trebuie respectat cu stricteţe atât somnul de prânz, cât şi ora stingerii, care nu ar trebui să depăşească ora 22.00. Pe când un bebeluş are nevoie de 18 ore de somn pe zi, un copil de peste un an trebuie să doarmă 12 – 13 ore pe zi, iar un preşcolar aproximativ 10 ore.

Eu îmi aduc aminte de când eram mică şi făceam crize când trebuia să dorm, iar ai mei îmi spuneau :”Dormi acum, până poţi, că o să crşti mare şi n-o să mai poţi să dormi când vrei tu.” Nu credeam asta nici în ruptul capului şi spuneam că eu, când voi fi mare, nu o să dorm niciodată. Acum mă aud eu spunându-le copiilor acelaşi lucru. :))

Nu vă duceţi copilul bolnav în colectivitate!

Gallery

This gallery contains 1 photo.

Anul trecut, fiică-mea, Alexandra, a mers  la o grădiniţă în grupa mică, unde erau 28 de copii, grădiniţa fiind de stat. Am fost puţin surprinsă la început, vâzând atâţia copii şi o singură educatoare, pentru că, mă gândeam, eu abia … Continue reading