Ziua de salariu

O zi însorită, prea mult aşteptată… Privind prin geamul biroului ei, gândurile i-au luat-o razna, uitând de mormanul de hârtii care o aşteptau. Vocea şefului ei, care venise să-i aducă salariul, o trezi însă la realitate. O realitate fericită, pentru că aflase că, datorită faptului că în ultimele luni s-a dovedit a fi o angajată – model, a primit o mărire de salariu.

Îşi strânse repede lucrurile, zicându-şi că va veni mai repede a doua zi şi va face ce şi-a propus azi. Se grăbea să ajungă la timp, înainte de ora închiderii, să poată plăti gazul, curentul şi apa. Porni cu paşi mici şi grăbiţi, şi un zâmbet îi apăru dintr-odată în colţul gurii. Ghemotocul din pântecele ei tocmai o lovise, în joacă, iar ea observase forma perfectă a picioruşului de om care parcă nu mai avea răbdare să stea acolo încă două luni de zile.

Bine că şi-a luat facturile cu ea de dimineaţă. Trecu, pe rând, să-şi plătească taxele, lăsând acolo mai bine de jumătate din salariu. Trecând apoi, în drum spre casă, pe lângă cabinetul dentistului, îşi aminti de măseaua care o supăra de ceva vreme şi, dacă tot i se mărirse salariul, se gândi să intre să-şi facă o programare.

Acasă, soţul ei ajunse de vreo jumătate de oră. Intrând pe uşă, se îmbrăţişară, apoi s-au pus la masă. El gătise ceva rapid şi uşor.

– Am fost şi am plătit taxele. Spuse ea, în timp ce se ridica să ia sarea. Mai mult de jumătate de salariu am lăsat acolo. Şi gunoiul încă nu l-am plătit.

– Am trecut şi eu azi pe la bancă, zise soţul. Am achitat rata pe apartament, apoi am făcut plinul de benzină şi, după ce-am trecut şi pe la supermarket să iau lista de cumpărături lăsată de tine pe masă, am rămas fără nici un ban. Un salariu muncit într-o lună s-a dus într-o zi… Nu mi se pare normal.

– Aşadar, nici luna asta nu vom putea lua pătuţul pentru bebe. Ne mai trebuie bani şi de trăit.

– Poate luna viitoare. Dar să nu uităm să punem deoparte bani pentru naştere. Ştii doar ce-a zis vară-ta. Sub 200 de euro n-avem ce căuta la spital. Asta în cazul în care nu va trebui să-ţi facă cezariană.

Tăcură amândoi. O linişte apăsătoare, în care gândurile îşi făceau de cap. Cum se vor descurca cu un copil, dacă abia se descurcă în doi? Au auzit şi ei câţi bani trebuie să scoţi în plus, în fiecare lună, atunci când vine pe lume un copil. Indemnizaţia de maternitate va fi mai mică decât salariul ei de acum. Va veni şi iarna, iar căldura va fi mult mai scumpă. În ultima vreme nu şi-au permis să meargă niciunde, şi tot nu şi-au putut pune niciun ban deoparte pentru naştere. Ce vor face? Împrumuturi nu mai pot lua, după ce şi-au luat apartamentul. Oricum au datorii pe 25 de ani. El se gândea să plece dincolo să lucreze, dar nu-l lăsa inima. Cum să nu-şi vadă copilul la naştere? Cum să nu facă parte din viaţa lui, în primii ani de zile?

Cam aşa e o zi de salariu din viaţa unor români obişnuiţi. Până când?

Suntem mai puternici decât credem

Noi, oamenii (şi mai cu seamă românii) avem impresia că suntem născuţi doar ca să fim folosiţi de unii care au ajuns undeva sus. “Nu e bine, dar ce să faci?” este întrebarea pe care o auzim la tot pasul. “Ne-a venit factura la gaz 700 de lei luna asta, dar ce să facem?” “S-a scumpit combustibilul enorm, dar ce să faci, aşa-i la noi.”

Băi fraţilor, putem face ceva. Dar numai împreună. Dacă toţi stăm şi ne punem întrebări retorice, nu rezolvăm nimic, pentru că nesimţirea unora e fără limite.

Plătim gazul, combustibilul, apa care sunt de la Dumnezeu şi ne aparţin. Cui le plătim şi de ce atât de scump? V-aţi pus vreodată problema asta? De ce să munceşti o lună ca să te poţi încălzi, să poţi bea apă şi să ai electricitate, când, de fapt ar trebui să fie 2 lei?

Avem impresia că aşa e normal, dar nu e absolut deloc. Avem puterea de a ne uni şi de a face schimbări înspre binele nostru. Împreună putem muta munţii din loc.

Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi dacă ne-am hotărî noi, românii, să nu mai mergem cu maşina o lună? Să mergem toţi, dar toţi, de la patron la angajat, la funcţionar public etc.,  cu bicicletele. Credeţi că nu s-ar face nici o schimbare? Credeţi că nu s-ar ieftini?

Problemele de zi cu zi, datoriile pe care le avem, ne limitează în gândire şi ne fac să fim slabi. Dar nu e deloc aşa, suntem mai puternici decât credem. Uniţi, putem schimba lumea în mai bine. Şi ar trebui să începem de la a ne alege lideri competenţi, nu nişte nemernici care nu ţin minte un discurs, ci trebuie să-l citească de pe hârtie. Şi trebuie să ne amintim de adevăratele valori, pentru că scara de valori s-a răsturnat urât de tot.

Dacă nu ne respectăm unul pe celălalt, dacă nu ne trezim din nebunia în care ne aflăm, dacă nu luăm măsuri să facem ceva, vom ajunge ca nişte roboţi programaţi de alţii.