Toamna, în parc

Orice anotimp are frumusețea și măreția lui. Și, chiar dacă regretăm vara care nu demult și-a luat tălpășița, putem vedea și partea frumoasă a toamnei care și-a instalat deja cortul la noi.

 

O parte frumoasă e bogăția de culori care ne încântă privirile, de la galbenul auriu la ruginiul frunzelor.

După cum v-am spus în articolul de ieri, am ieșit puțin să simt frumusețea toamnei, anotimp care mă sperie, și care, de obicei, ne aduce nostalgia verii ce-a trecut.

Mi-am învins teama de toamnă intrând în ea, și văzând cum își face de cap cu natura.

Frunzele se reunesc cu pământul, suspinând parcă de fericire.

Veverițele alergau bucuroase prin copaci, cu câte-o ghindă între lăbuțe, iar florile de toamnă se bucurau că, în sfârșit, le-a venit și lor rândul să-și arate frumusețea.

 

Dacă primăvara e o fetiță, iar vara e o tânără fecioară, toamna ne impune respect, pentru că e o adevărată doamnă.

Un melc mic stătea pe-un burete proaspăt ieșit, după ploaie.

Și câțiva oameni se plimbau, zgribuliți, pe aleile parcului.

Toate m-au dus cu gândul la efemeritatea omului, la ciclicitatea vieții, și cât de important e să prețuim clipa și să nu ne întristăm pentru nimic, nici pentru moarte măcar, că toate sunt firești. Să ne bucurăm că suntem aici, că respirăm, că simțim, chiar și frigul toamnei, că vedem, că putem atinge…

Cum se vopsesc ouă de Paște în coji de ceapă

Când eram mică, bunică-mea, în fiecare an, înainte de Paște, mă trimitea să-i culeg cucută, trifoi sau alte “ierburi”, pentru că nu vopsea ouăle cu “chimicale” cum spunea ea, ci cu coji de ceapă. Aduna cojile cu câteva luni înainte, pentru că este nevoie cam de o pungă de coji pentru a ieși culoarea destul de intensă.

Mai spune tot bunică-mea că ouăle trebuie să se vopsească în Vinerea Mare, atunci când a fost răstignit Isus, iar dacă sunt vopsite atunci, nu se vor strica chiar de le ții un an.

În cazul în care nu aveți coji de ceapă strânse, mergeți în supermarket și, pe lângă 3, 4 cepe, adunați cojile care sunt printre ele. Ei oricum le aruncă. E de preferat să fie și niște coji de la ceapă roșie, pentru că din ele iese culoare mai multă.

Aveți, așadar, nevoie de:

  • o pungă de coji de ceapă
  • ouă – câte doriți
  • frunze de pe câmp, sau chiar din spatele blocului 🙂
  • niște ciorapi de damă de care nu mai aveți nevoie
  • niște ață
  • o oală mai mare, dar nu cea mai bună oală, pentru că s-ar putea să rămână puțin colorată
  • puțină untură pentru a le da luciu, la sfârșit

Cojile de ceapă se spală și se pun la fiert, dar nu în prea multă apă, ci numai cât să fie acoperite bine.

Până a început să fiarbă apa, se pregătesc ouăle. Nu se fierb dinainte, deoarece se lasă să fiarbă în apa cu coji de ceapă 15 minute.

Se degresează ouăle, spălându-le bine cu detergent de vase, după care se usucă. Apoi se alege o frunzuliță care se fixează pe ou cu ajutorul degetului mare, după care se bagă oul în ciorap. Se întinde ușor ciorapul, trăgându-se de el din partea opusă feței cu frunzulița, iar când ciorapul s-a întins destul de tare cât să țină frunzulița lipită de ouă, se scoate cu grijă degetul cu care s-a fixat frunza. Se strânge ciorapul în jurul oului, și se răsucește până ciorapul care îmbracă oul s-a întins la maxim, după care, locul în care ciorapul a fost răsucit în jurul oului se leagă cu o ață.

Se procedează la fel cu fiecare ou în parte, iar apoi se pun în apă, printre cojile de ceapă, și se lasă să fiarbă 15 minute. Este foarte important să fie acoperite în totalitate de apă și coji de ceapă.

După 15 minute se scot și se lasă să se răcească. Apoi se taie ciorapul, se scoate oul, se îndepărtează frunzulița sub care oul și-a păstrat culoarea inițială, și se ung ouăle cu untură sau slănină, după care se așează într-n coșuleț sau pe o farfurie. Eu am mers cu fiică-mea afară, am cules iarbă, am pus în coș, apoi am așezat ouăle.

Vă sfătuiesc să încercați, deoarece nu e atât de complicat precum pare, și, pe lângă faptul că sunt atât de frumoase, știți că sunt sănătoase, și le puteți mânca cu încredere.

Spor la treabă! 🙂

Spanac proaspăt cu ochiuri – rețetă

A început deja și sezonul spanacului. M-am bucurat când l-am văzut pe soțul meu venind acasă cu o pungă mare de spanac proaspăt cules, cumpărat din piață. Nici nu se compară gustul cu cel congelat. E mult mai bun, chiar dacă e mai mult de lucru cu el.

Aveți nevoie de:

  • cam 800 g de spanac (după ce rupeți codițele, se duc vreo 300 g)
  • o ceapă albă, micuță
  • 500 ml lapte
  • ulei de floarea soarelui
  • 3, 4 căței de usturoi
  • o lingură cu vârf de făină
  • sare

Mai întâi rupeți codițele frunzelor de spanac (asta ia ceva timp), după care le spălați bine-bine, că e posibil să mai fie pământ pe ele. Apoi puneți o oală mare cu apă la fiert, și când fierbe, puneți tot spanacul acolo. Să nu vă mirați că scade foarte mult. Îl lăsați câteva minute, apoi îl scurgeți de apă și îl tocați mărunt.

Ceapa se taie solzișori, cât de mici, și se pune la călit. Apoi se pune spanacul tocat, și se amestecă continuu, cam 2 minute. Se adaugă apoi laptele și se lasă să fiarbă, amestecând din când în când, cam 15 minute.

Apoi se presară făina, puțin câte puțin, amestecând continuu. Se mai lasă cam 5 minute să fiarbă încet, amestecând în el, apoi se adaugă usturoiul pisat, se potrivește gustul cu sare și, dacă doriți, piper și e gata.

Se prăjesc ochiurile, cum vă plac, moi sau tari, și se pun pe farfurie, lângă spanac. Mie una îmi place extraordinar de mult combinația.

Poftă bună! 🙂

A venit, a venit toamna

Zilele trecute am avut parte de cele mai frumoase clipe de toamnă din viaţa mea. Sau poate că nu am luat eu în seamă până acum frumuseţea acestui anotimp minunat.

Da… e toamnă în toată regula. Ea şi-a intrat pe deplin în drepturi, şi-şi face datoria cu o măiestrie de nedescris. Presară galben, ruginiu şi brun-roşcat, acoperind, încet-încet tot verdele frunzelor şi-al ierbii. Aduce răcoarea mult-aşteptată, şi ne-aşterne în suflete liniştea frunzelor cere, fericite şi libere, se desprind şi-ajung în locul dorit.

Acum putem visa cu ochii deschişi, cuprinşi de frumuseţea culorilor care ne încântă privirile. Natura e parcă ireală.

Faceţi-vă timp măcar jumătate de oră şi ieşiţi puţin în natură. Acolo, puneţi deoparte toate grijile şi supărările care stau ca un voal peste ochii noştri, nelăsându-ne să vedem şi să ne bucurăm de minunăţiile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat pe Pământ.