August 10, 2020

Vin și poveste. Idee de sticlă de vin cadou

 O idee inedită m-a impresionat foarte tare: a lega vinul de o poveste. Am găsit asta pe un site de vinuri, și cred că va avea un succes răsunător. Parcă altfel bei un vin când ai și povestea legată (la propriu) de el. E o idee foarte bună și pentru a face un cadou cuiva. Site-ul unde găsiți o diversitate de vinuri cu povești se numește wineandstory.com

Descântece de deochi

Azi mi-am adus aminte de nişte descântece de deochi pe care mi le spunea bunică-mea când eram mică, atunci când credea ea că m-a deocheat cineva (de obicei vreo babă) :)) “Merse Iasmina (aici se spune numele celui deocheat) pe-o cale, pe-o cărare Când fuse-n mijlocul căii, se-ntâlni cu douî moroni, cu două poroni, cu două sucituri, cu două pocituri Inima-i mâncară, sufletu-i băură, faţa de măsură. Nu gândi nimic! Cu inima te-oi mâna (aici se linge fruntea deocheatului), cu sufletul te-oi sufla (aici se suflă pe fruntea deocheatului)! Du-te-n pădure, unde cocoş nu cântă, fată mare nu se perie, vacă neagră nu se mulge! S-o laşi pe Iasmina curată şi luminată, ca de la Maica Sfântă lăsată! Ca argintul strecurat, ca aurul luminat Pfuuu (se suflă) pieri Deochi, de […]