July 11, 2020

Floriile, sărbătoarea bucuriei

De Florii, creştinii sărbătoresc intrarea lui Isus în Ierusalim, când a fost întâmpinat cu frunze  de palmier. Este o sărbătoare a bucuriei, deoarece marchează reînvierea naturii şi sunt sărbătoriţi toţi cei care poartă nume de flori. Duminica Floriilor este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi care deschide Săptămâna Mare, când toată lumea se pregăteşte pentru Învierea Domnului. Tot acum este şi dezlegarea la peşte. Oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care apoi le pun la geamuri sau la uşi. Salcia sfinţită apără casa de rele. Nu este cazul în acest an, deoarece suntem nevoiti sa stam în casă… In trecut, fetele trebuiau să agaţe mărţişorul purtat  pe ramurile unui pom înflorit, ca băieţii să fie atraşi de ele, precum un pom în floare […]

Flori de Florii pentru flori

Se spune că oamenii care iubesc florile au suflet bun. E incredibil cum simt florile dacă sunt iubite sau nu. Cred că ştiţi şi voi că s-au făcut experimente în care, dacă florile erau într-un mediu tensionat, unde se vorbea urât, nu se dezvoltau cum ar fi trebuit, iar dacă erau crescute într-un loc cu muzică relaxantă, cu calm şi cu vorbe frumoase, creşteau mari şi frumoase. Noi, mamebune.ro vrem să vă transmitem numai gânduri bune şi un călduros “La mulţi ani!” tuturor florilor. După noi, toate femeile sunt nişte flori care au nevoie de iubire şi înţelegere.