Vinul şi eticheta sa – partea a III-a

În partea I şi partea a II-a  am  enumerat indicaţiile obligatorii de pe etichiea unei sticle de vin.

Potrivit aceloraşi legi, indicațiile facultative folosite la etichetare sunt următoarele:

1.marca de comerț, cu condiția ca ea să nu creeze confuzii cu denumirea de origine controlată, cu indicația de proveniență geografică sau cu denumirea soiului ce poate fi atribuită vinului.

2. denumirea exploatației viticole, a domeniului, numai în cazul vinurilor de calitate provenite în exclusivitate din exploatația indicată, cu condiția de a nu se folosi denumiri care să creeze confuzii;

3.culoarea vinului  roșu, rozé sau alb;

4.anul de recoltă, care se specifică în cazul vinurilor cu denumire de origine controlată sau al celor de calitate superioară, cu condiția ca vinul să provină, în proporție de cel puțin 85% din recolta anului indicat;

5. vechimea vinului, fiind posibilă utilizarea termenului “vin vechi”, pentru vinurile îmbuteliate după o maturare de cel puțin trei ani, în cazul vinurilor roșii, și de cel puțin doi ani, în cazul vinurilor albe.

În funcție de gradul de vechime optimă pentru consum, vinurile pot fi clasificate în:

vinuri noi, îmbuteliate în anul în care au fost culeși strugurii

-vinuri de consum larg, care se beau abia în primăvara următoare recoltării strugurilor;

vinuri cu vechime scurtă, scoase pe piață în toamna de după recoltarea strugurilor și care trebuie consumate în 1, 2 ani

vinuri cu vechime medie. Acestea sunt comercializate după 1 – 2 ani de vechime;

vinuri cu vechime îndelungată, care ajung la calități optime atunci când au o vechime de peste doi ani.

6.numele/ denumirea persoanei/ persoanelor fizice sau juridice care au participat la procesul de elaborare, îmbuteliere sau comercializare a produselor;

7.codul de bare;

8.alte mențiuni care amplifică informația asupra calității vinurilor sau condițiile speciale de producere și îmbuteliere, după cum urmează:

a. îmbuteliat la producător, la origine, pentru vinurile de calitate obținute din recolta proprie și îmbuteliate în unitatea, domeniul sau exploatația în care au fost produse;

b.îmbuteliere specială, pentru vinurile îmbuteliate în legătură cu un eveniment deosebit sau într-un scop special;

c. vin de vinotecă, pentru vinurile de calitate deosebită, cu buchet format în sticlă, învechite în vinotecă și reprezentând loturi mai restrânse, constituite în butelii, eventual numerotate, la punerea în consum;

d. vin medaliat, pentru vinurile medaliate la concursuri naționale sau internașâționale, caz în care se menționează medalia primită, concursul la care a participat vinul și anul participării;

e. soi pur, pentru vinurile foarte tipice, care provin în proporție de 100% din soiul menționat;

f. vin din butoaie alese, produse în cantități limitate, sub responsabilitatea deosebită a unui specialist de renume, care își înscrie numele pe etichetă;

g. comoara pivniței, pentru vinurile obținute în ani deosebit de favorabili, ajunse la apogeul calității lor;

h. rezervă, pentru vinurile păstrate în recipiente, cel puțin doi ani, și învechite în sticle cel puțin trei luni;

i. vin tânăr, pentru cel pus în consum până la finele anului în care a fost obținut;

j. vin nou, pentru vinurile comercializate în anul următor celui în care au fost elaborate;

k. vin maturat în barrique-uri, pentru vinurile păstrate în vase noi de lemn de stejar;

l. istoria vinului sau a firmei producătoare;

m. condițiile natulale ale arealului de producere, tehnici de cultură speciale, de cules și de elaboraere a vinurilor;

n. recomandări privind consumarea vinului: temperatură, asociere și mâncăruri, etc.;

o. unele mențiuni suplimentare referitoare la însușiri senzoriale, date analitice, altele decât tăria alcoolică, indicații complementare asupra provenienței, reprezentări grafice.

Sursa foto

Vinul şi eticheta sa, partea a II-a

De multe ori, când cumpărăm un vin,  ne uităm nepăsători la ceea ce scrie pe etichetă, sau nu ştim exact despre ce e vorba.

Spuneam în prima parte că pe eticheta unui vin există nişte indicaţii obligatorii după care consumatorul îşi poate da seama de calitatea vinului. Astfel, pe lângă categoria de calitate a vinului, pe etichetă mai apare şi:

  •  indicația de proveniență geografică pentru vinurile de calitate superioară – VS sau pentru vinurile cu denumirea de origine controlată pentru vinurile DOC, aprobate prin ordin al ministerului agriculturii, alimentației și pădurilor;
  • denumirea soiului sau a soiurilor pentru vinurile cu denumire de origine controlată. Pentru vinurile de calitate superioară VS care se valorifică prin indicarea provenienței geografice, denumirea soiului sau a soiurilor fiind facultativă. Atunci când vinul se comercializează sub denumirea unui soi, acesta trebuie să provină 85% din soiul indicat. În cazul unor sortimente tradiționale autorizate, constituite din două sau mai multe soiuri, se înscrie pe etichetă mențiunea “sortiment tradițional”. Vinurile de masă nu se valorifică sub denumirea soiului sau sortimentului de soiuri și nici prin indicarea provenienței geografice.

În funcţie de compoziţia ampelografică, vinurile se împart în:

vinuri de soi – vinuri obţinute din struguri de un singur soi, totodată se permite folosirea strugurilor de alte soiuri ampelografice, dar nu mai mult de 15 %, şi de aceeaşi specie botanică şi culoare a boabelor;

vinuri cupajate – vinuri obţinute din vinuri brute fabricate din mai multe soiuri, în anumite proporţii bine determinate, prin intermediul amestecului lor;

vinuri sepajate – vinuri obţinute prin vinificarea în amestec a diferitelor soiuri de struguri de aceeaşi specie botanică, în proporţii bine stabilite pentru fiecare denumire de vin.

  •  tipul vinului, determinat de conținutul său în zaharuri. Din acest punct de vedere, vinurile pot fi:

-seci – cu conținut în zaharuri de până la 4 gr/l;

-demiseci – cu conținut în zaharuri cuprins între 4.01 gr/l și 12 gr/l;

-demidulci – cu conținut în zaharuri cuprins între 12.01 gr/l și 50 gr/l;

-dulci – cu conținut în zaharuri de peste 50 gr/l.

  •  tăria alcoolică dobândită a tipului de vin, exprimată în procente, în volume, înscrisă cu caractere de 3 mm înălțime. Astfel, se pot clasifica în:

1.Vinuri liniştite (de masă), cu un conţinut între 8,5 și14 % alc.;

2.Vinuri efervescente;

3.Spumoase (gazificate) şi spumante), cu un conţinut între 8,5 și 14 % alc.;

4.Vinuri tari, cu un conţinut între 16 și 21 % alc.;

5.Vinuri de desert (nectar), cu un conţinut între 14 și 17 % alc.;

6.Vinuri aromatizate, cu un conţinut între 9 și 20 % alc.

    •  volumul nominal al produsului, exprimat în mililitri, centilitri sau decilitri pentru recipiente mai mici de un litru și în litri pentru pentru recipiente de un litru sau mai mari;
    •  țara de origine, pentru vinurile importate;
    •  denumirea și adresa îmbuteliatorului, înscrise cu caracterele cele mai mici folosite în înscripționările de pe etichete;
    •  data ambalării sau numărul lotului, cu posibilitatea stabilirii datei ambalării.

Vinul şi eticheta sa, partea I

La noi, multă lume, când merge să cumpere o sticlă cu vin, se uită doar la preţ, neluând în seamă şi alte detalii, care sunt foarte importante. De exemplu, un vin poate avea un preţ mare şi să nu fie atât de bun precum unul cu un preţ mai mic.

Eticheta poate avea un impact vizual foarte puternic asupra consumatorului şi îl poate influenţa în alegerea unui vin, fiind unul dintre criteriile cu cea mai mare pondere în acest sens. În ultimul timp, producătorii de vinuri au acordat o importanţă din ce în ce mai mare designului etichetelor, investind sume foarte mari pentru schimbarea acestora de la o recolta la alta. Există însă şi producatori de vinuri mai conservatori care păstrează aceeaşi formă grafică a etichetei de zeci de ani.

Eleganţa etichetei nu este însă un garant al calităţii vinului, dar informaţia pe care aceasta o oferă poate fi, ajutând în acelaşi timp şi la educarea consumatorilor.

Atât în legile naționale, cât și în cele europene, sunt prevăzute o serie de indicații obligatorii:

  • Categoria de calitate a vinului:

1.vin de masă. Denumit până în 1970 vin pentru mâncare, acesta poate avea menționată și Indicația Geografică Tipică (IGT). Trebuie să aibă cel puțin 8,5 grade alcoolice efective, dar nu mai mult de 15.

2.vin de calitate superioarăVS. La această categorie este obligatorie indicația de proveniență geografică

Vinurile de calitate superioară sunt obţinute din soiuri cu însuşiri calitative superioare după o tehnologie tradiţională cu maturitatea ulterioară în decurs de cel puţin 6 luni. Conţinutul de alcool trebuie su fie nu mai puţin de 10 % vol. La rândul lor, acestea se împart în:

vinuri mature– vinuri obţinute din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al acestora, cu aplicarea unei tehnologii speciale sau acceptate de toţi și cu condiţia unei maturări obligatorii în recipiente staţionare pe parcursul a cel puţin 6 luni;

-vinuri de oenotecă (colecţie) – vinuri de calitate superioară, care după încheierea ciclului tehnologic de producţie, inclusiv maturitatea în recipiente staţionare, se învechesc suplimentar cel puţin 2-5 ani;

vinuri cu denumire de origine– vinuri de calitate înaltă cu proprietăţi organoleptice înalte, care se produc conform tehnologiei originale din struguri de soi (soiuri) cultivati în  podgorii strict delimitate, în condiţiile ecologice specifice locului concret indicat în denumirea vinului

3.vin cu denumire de origine controlată – În România există două categorii  DOC(Denumire de Origine controlată) și DOCG (Denumire de origine Controlată și Garantată). Vinurile DOC, care dobândesc o notorietate specială și renume comercial pot deveni DOCG doar după ce trec 5 ani de la recunoașterea DOC-ului.

Vinurile ce au denumire de origine controlată și trepte de calitate (D.O.C.) reprezintă cea mai înaltă categorie de calitate. Producerea acestor vinuri se face în areale restrânse și dupa reguli severe. Acordarea treptei de calitate este motivată de mai mulți factori – conținutul în zaharuri, proporția de boabe stafidite, atacul putregaiului nobil – care sunt determinați, în primul rând, de momentul recoltării.

În România a fost adoptat sistemul german de atribuire a treptelor de calitate:

CM – “cules la maturitate deplină” – adică în momentul în care strugurii sunt copți și acumularea de zaharuri este min . 196 gr/l;

CT – “culesul tarziu” – momentul culesului, în acest caz, este atunci cand strugurii sunt supracopți și crește cantitatea de zahăr pe seama pierderii apei, aceasta depășind 213 gr/l;

C.I.B. – “cules la innobilarea boabelor” – moment în care pierderea apei prin supracoacere este completată de stafidiere sau apariția mucegaiului nobil (care extrage apa din bob concentrând zaharurile fără a afecta compoziția acestuia). Strugurii din care provine vinul au conținut de zaharuri de minim 240 gr./l.

Dreptul producătorilor de a folosi denumirile de origine este controlat și se acordă anual de către Oficiul Național al Denumirilor de Origine a Vinurilor (O.N.D.O.V), organism aflat în subordinea Ministerului Agriculturii.