Curățenia este mama sănătății

„Curăţenia este mama sănătăţii”, spune un proverb, nu doar a sănătăţii noastre, a oamenilor, ci şi a întregii planete, iar sănătatea noastră depinde de sănătatea planetei. Dacă am fi conştienţi de acest lucru, nu numai că ne-am bate joc de natură lăsând peste tot în urma noastră munţi de gunoaie, ci am şi ajuta natura să-şi îndeplinească rolul de a susţine viaţa.

Pe noi românii, Dumnezeu ne-a înzestrat cu nenumărate şi variate comori, pe care, de multe ori nu ştim să le preţuim. De la seculare păduri de fag, stejar, brad şi molid care acoperă munţii, la imensele şesuri şi dealuri cu livezi. Să nu mai vorbim de subsol care e bogat în cărbune, ţiţei, fier, sare şi gaze naturale, dar şi în aur, argint şi multe alte minereuri.

Noi, mamebune.ro dorim să ne implicăm în campania celor de la „Let’s Do It, Romania!”, care îşi propune curăţarea deşeurilor din arealele naturale într-o singură zi, și anume în data de 12 mai 2012. Sperăm ca și cititorii și prietenii noștri să ni se alăture.

Dacă vreți să participați la cel mai mare proiect de voluntariat din România,  înscrieți-vă pe site-ul proiectului, www.letsdoitromania.ro, la secțiunea “Înscrie-te la curățenia de pe 12 mai”, la acest link: http://app.letsdoitromania.ro/userregister.jsf

De asemenea, echipa “Let`s Do It, Romania!” pune la dispoziție tuturor celor interesați de proiect un call center special creat, disponibil la numărul de telefon 0318 21 21 21. În perioada 7 – 19 mai, voluntarii “Let`s Do It, Romania!” vor răspunde tuturor întrebărilor despre curățenia națională.

Mai mult de-atât, puteți vota zona pe care vreți să o curățați pe 12 mai sau să propuneți o zonă plină de deșeuri care nu se regăsește încă pe harta „Let’s Do It, Romania!”. Toate informațiile se găsesc aici: http://www.letsdoitromania.ro/noutati/voteaza-zona-pe-care-vrei-sa-o-vezi-curata-pe-12-mai-ziua-de-curatenie-nationala

 Pentru mai multe informații, accesați:

Site: http://www.letsdoitromania.ro

Blog http://www.blog.letsdoitromania.ro

Twitter: http://www.twitter.com/letsdoitro

Cauza de Facebook: http://apps.facebook.com/causes/causes/403155/

Pagina de Facebook: http://www.facebook.com/LetsDoItRO

La lucru, copii!

Bunică-mea, când mă vedea că n-am chef să fac ceva, îmi trântea vorba asta:

“Du-te, Petre şi fă focu!

 – Nu pot, mamă, că îs şchiopu!

Haida, Petre la mâncare!

 – Daţi-mi lingura cea mare!”

Când eram mică, ai mei fiind despărţiţi, am crescut în două locuri: la bunică-mea, cu taică-meu, iar în vacanţe mergeam la maică-mea. Bunică-mea foarte rar îmi dădea de lucru. “Treaba ta îi să-nveţi!” îmi spunea.

Ei bine, când mergeam la maică-mea, mă punea la treabă la greu: să fac curăţenie, să desfac porumb, să dau de mâncare la animale şi multe altele. Eram patru copii acolo şi fiecare avea sarcinile lui. După ce terminam, ne puteam juca.

Mă enerva maică-mea de numa că-mi tot dădea de lucru. “Eu sunt copil şi trebuie să mă joc” ziceam. Dar acum îmi dau seama că, totuşi, era un lucru bun. Copiii trebuie să se înveşe de mici că în viaţă mai trebuie să faci şi ce trebuie făcut, nu doar ce-ţi place ţie. Trebuie să ştii că dacă mănânci, trebuie să-ţi şi produci mâncarea. Că dacă toţi am sta şi doar am consuma, am ajunge să murim de foame.

Astăzi, de dimineaţă m-am pus să dau cu aspiratorul şi să şterg geamurile. Copiii, foarte agitaţi şi plictisiţi, se tot învârteau în jurul meu şi nu mă lăsau să lucrez. Atunci le-am dat câte-un şerveţel umed în mânuţe şi i-am pus să şteargă dulapurile la ei în cameră, pe care tot ei le-au murdărit. Nu vă puteţi închipui cu cât drag au făcut-o şi ce mândri au fost că au făcut şi ei curăţenie.

Aşa că, puneţi-i, din când în când să vă ajute cu orice. Le prinde bine şi lor, dar şi vouă.

Ce-i drept, că la bloc e destul de greu să le dai de lucru. Îi văd pe copiii şi adolescenţii din faţa blocului care, de dimineaţa şi până seara, îşi pierd vremea pe-afară, în gaşcă, discutând despre ce site-uri porno au mai descoperit şi ce jocuri noi pe calculator au mai apărut.  Iar acasă vă daţi seama cum îşi pierdeau vremea: în faţa calculatorului, desigur. Tocmai ăsta e unul dintre motivele pentru care vrem să ne mutăm la casă, la ţară. Nu departe de oraş, dar unde să poată respira aer curat, unde pot să le dau de lucru în grădină, unde vor avea şi alte lucruri de făcut, în afară de calculator.

 

Paştele vine cu bâta?

Aici, în Maramureş există o vorbă: “Da ce te osteneşti atâta, că doară nu vine Paştele cu bota.”

Noi, femeile avem obiceiul să ne stresăm de numa’ în preajma sărbătorilor de Paşte sau Crăciun. Ţin minte de când eram mică cât de mult aşteptam sărbătorile şi cum o vedeam pe bunică-mea sau pe maică-mea stresându-se ba cu curăţenia, ba cu mâncarea. Şi îmi ziceam că eu n-o să ajung niciodată aşa. Erau mereu nervoase şi agitate: dacă n-o să termine curăţenia la timp? Dacă nu le vor ieşi prăjiturile cum trebuie? Oare câţi musafiri vor veni etc. Şi-acum stau şi îmi dau seama că la fel am ajuns şi eu…

Şi, stând la parter, văd că bara de bătut covoare e ocupată non-stop. Mereu aud zgomotul bătăii paletei pe covor, că deja m-am obişnuit cu el ca şi cu ticăitul ceasului.

Aşa că, să nu devin o mamă nervoasă şi o acritură, mi-am propus să-mi fac un program pentru săptămâna dinainte de Paşti: luni fac curăţenie în dulapuri şi în baie, marţi în camera mare şi miercuri în camera copiilor. Geamurile deja le-am spălat. 🙂 Joi încep să fac foile pentru prăjituri, vineri vine Cristina la mine şi facem împreună aperitivele şi vopsim ouăle, iar sâmbătă fac ciorba şi umplu prăjiturile.

Am căutat pe net ceva meniuri de Paşte, dar n-a, găsit nimic interesant. Aşa că eu şi Cristina vom inventa un meniu pe care vi-l vom spune şi vouă. 🙂

Românii şi covoarele

Ţin minte de când eram mică, ce mare importanţă aveau covoarele pentru gospodine. Era moda pe atunci cu “covoare persane”, şi care mai de care se făleau cu frumuseţea şi coloritul covoarelor care se întindeau în mijlocul încăperilor.

Şi mai îmi aduc aminte că, întotdeauna, înainte de Paşte, toată lumea scotea covorul în curte şi-l frecau de mama focului, apoi îl întindeau pe gard sau pe poartă, să se usuce.

Ce m-a surprins a fost că la oraş, fiecare bloc avea o bară din fier. Îniţial, am crezut că e poartă de fotbal. Dar, înainte de Paşte, am văzut ce era, de fapt: bară de bătut covoare. Şi vedeam cum femeile îşi trimiteau bărbaţii cu covorul făcut sul, sub braţ şi cu paletuţa în cealaltă mână, să bată covorul, până sare tot praful din el. Şi, cu vreo săptămână înaintea Învierii Domnului, bara de bătut covoare era ocupată de dimineaţa până seara. Şi când treceai prin zonă, strănutai şi te înecai de numa, de la atâta praf. Ce să mai zic de bărbatul care bătea covorul… avea o faţă, de ziceai că i-a murit câinele…

Ei bine, timpul a trecut, iar lumea s-a modernizat. La noi în Baia Mare, s-a deschis de curând o spălătorie de covoare. Şi nu le spală cu mâna, ci cu o maşinărie, care scoate şi jegul din covor, nu doar praful. Şi ţi-l şi usucă. Spălătoria e a unui prieten de-al nostru, cu care am ieşit zilele trecute în oraş.

Şi l-am întrebat cum îi merge. A zis că înainte de sărbători a mers foarte bine, dar acum cam slăbuţ. EU nu ştiu, lumea îşi face curat în casă doar de Crăciun şi de Paşte? Eu nu am covoare tocmai din cauză că se adună foarte, foarte multă mizerie. Văd ce e pe parchet, că trebuie să spăl pe jos de două ori pe zi. Părerea mea e că, dacă tot ai covoare, spală-le, frate, măcar o dată pe lună.

Şi prietenul nostru, când şi-a deschis spălătoria, a avut promoţie o perioadă, transport gratuit. S-a dotat tipul şi cu GPS, şi s-a pornit să ia covoarele de la casele oamenilor. Se aştepta ca omul cu covorul să şi-l ia de pe jos, să-l facă sul şi să i-l dea, să-l bage în maşină. Dar ce credeţi? Majoritatea se aşteptau ca el să vină, să le tragă mobila, să scoată covorul şi să-l ducă.

“- Doamnă, dar de ce nu aţi pregătit covorul, că doar ştiaţi că vin după el.

 – Apoi, domnule dragă, cum să ridic io dulapu’ ăla? Nu vezi ce greu e?

 – Dar măcar masa puteaţi s-o daţi la o parte de pe covor…

 – Singură?”

Şi s-a mai întâmplat ceva de genul:

Ajunge prietenul nostru în faţa blocului cu pricina, şi sună, să vină omul cu covorul.

 – Aici suuuunt! Strigă o doamnă, făcând cu mâna de la etajul 10. Haideţi sus!

 – Doamnă, mă grăbesc, că mai am multe comenzi de luat.

 – Eu nu pot coborî, că am copil mic în casă.

Şi urcă al meu până la 10, scoate covorul de sub dulap, îl împătură, şi când să iasă, apare şi copilul mic… de vreo 12 ani. :))

Cam aşa stau lucrurile pe la noi, cu covoarele.

sursa foto

Orarul unei mame

Nu ştiu cum se face, dar în ultima vreme mă simt surmenată… şi simt nevoia să spun asta. Toţi au impresia că, odată ce ai devenit mamă, trebuie să le ştii pe toate, să le faci pe toate, să nu fii niciodată obosită şi să nu te plângi. Adică să fii super – eroină.

Aşa că, pentru neştiutori, am să scriu programul meu pe o zi, în general. O zi nici prea aglomerată, nici uşoară. O zi normală.

  • ora 7:00, 7:30 – trezirea
  • de la 7:00 la 9:00 – pregătesc ceva pt. micul dejun, o pergătesc pe fiică-mea să meargă la grădiniţă şi pe soţ la serviciu
  • pe la 9:00 se trezeşte şi cel mic. Îi fac şi îi dau de mâncare şi îl schimb
  • de la 10:00 la 11:30 adun din casă şi fac ordine
  • de la 11:30 la 13:00 gătesc, apoi îi dau să mânce copilului. Îmi aduc aminte că nici eu n-am mâncat nimic
  • 13:00 – 13:30 curăţ bucătăria (vase, masă, podea)
  • 13:30 îl culc pe copil
  • 14:00 – 15:00 scriu pe blog
  • 15:00 – 16:00 se trezeşte, îl schimb, îi dau să mânce şi mai fac puţină curăţenie (de obicei în baie, pe care o dezinfectez zilnic)
  • 16:00 – 17:00 – merg să mai cumpăr ce mai trebuie prin casă şi o scot pe fiică-mea de la grădiniţă
  • 17:00 – 18:00 – o schimb pe Alexandra, îi dau să mănânce şi povestim ce-a mai făcut la grădi
  • 18:00 – 19:00 – vine soţul meu de la lucru; îi pun să mănânce, şi iar adun de prin bucătărie şi de prin casă, că sigur sunt toate împrăştiate (de copii)
  • 19:00 – 21:00 – stăm cu copiii, ne mai jucăm cu ei, le mai dau să mânce o tură, îi schimb, îi spăl pe dinţi, îi pregătesc de culcare şi hainele pentru a doua zi
  • noaptea mă trezesc de cel puţin 3 ori la copii: ba pe fată o scapă pişu, ba cel mic plânge (din diferite motive). Şi după ce mă trezesc, jumătate de oră mă chinui să adorm la loc.

Ce v-am scris aici e doar în mare parte programul meu. Fără a pune la socoteală spălatul şi împăturatul hainelor, urletele de peste zi ale copiilor şi multe alte chestii. Şi fac asta de peste 4 ani…  Iar când îi aud pe unii: “Ce bine ţi-e că stai acasă… Nici n-ai ce face toată ziua.” Dar culmea e că ăia care vorbesc, ori n-au copii, ori au, dar habar n-au cum e să stai acasă cu el, că ei sunt plecaţi de dimineaţa până seara (sau noaptea). Aşa că ar fi mai bine să tacă naibii din gură.

Ieşitul în oraş e un lux, o relaxare şi o resetare. Se întâmplă cam o dată la 2 săptămâni, dar tot e bine. Dar şi când ies în oraş, sunt tot cu gândul la copii şi sun acasă din oră-n oră. Acum sunt obosită, dar deseară mă resetez. 🙂

sursa imagine