November 30, 2020

Curăţenia de primăvară

Odată cu venirea “căldurii” (am pus în ghilimele că la noi, în Baia Mare sunt 3, 4 grade, dar se poate numi căldură, dacă ne gândim că acu o săptămână erau minus multe, multe grade), oamenii deja încep curăţenia de primăvară. Mă uitam pe geam azi-dimineaţă, şi am văzut ceva de care până acum doar auzisem: un nene bătea covorul de zor. Dar nu pe bară, cum am mai văzut, ci pe zăpada puţină care a mai rămas. Am mai scris eu mai demult despre bătutul covoarelor, şi Tibi zicea atunci de metoda asta eficientă de a bate covoarele în zăpadă, şi cică se curăţă foarte bine. Şi nenea ăsta, săracu, vreo oră s-a chinuit cu covorul respectiv, de, la sfârşit, abia mai putea respira. Dar chiar s-a curăţat foarte […]

Românii şi covoarele

Ţin minte de când eram mică, ce mare importanţă aveau covoarele pentru gospodine. Era moda pe atunci cu “covoare persane”, şi care mai de care se făleau cu frumuseţea şi coloritul covoarelor care se întindeau în mijlocul încăperilor. Şi mai îmi aduc aminte că, întotdeauna, înainte de Paşte, toată lumea scotea covorul în curte şi-l frecau de mama focului, apoi îl întindeau pe gard sau pe poartă, să se usuce. Ce m-a surprins a fost că la oraş, fiecare bloc avea o bară din fier. Îniţial, am crezut că e poartă de fotbal. Dar, înainte de Paşte, am văzut ce era, de fapt: bară de bătut covoare. Şi vedeam cum femeile îşi trimiteau bărbaţii cu covorul făcut sul, sub braţ şi cu paletuţa în cealaltă mână, să bată covorul, până […]