La bloc sau la casă? La ţară sau la oraş?

Ştiţi cum e vorba aia, că întotdeauna îţi doreşti ce nu ai… Ei bine, eu, crescând mai mult pe la ţară (doar vreun an am stat la bloc, în Timişoara), de mic copil doream să mă mut la bloc. Şi, după ce am terminat liceul, mi s-a îndeplinit dorinţa. Am stat 2 ani la bloc, în Arad, apoi m-am mutat în Baia Mare, tot la bloc. Toate bune şi frumoase până au apărut copiii şi au mai crescut.

Pe mine nu mă deranja nici că auzeam cum trag vecinii apa la WC, nici că auzeam săptămânal scandalurile Dirijorului. Nu mă deranjau nici vecinii care nu salutau, nu-i cunoşteam şi se mai şi uitau urât. Eu îmi vedeam de ale mele. Însă, după ce au mai crescut ăştia mici, deja a apărut dorinţa de a-i vedea zburdând pe-afară. Şi unde Dumnezeu să-i laşi liberi, aşa de micuţi? Că oriunde există pericolul ba de a fugi în faţa maşinilor, ba de a da vreun cretin cu bicicleta peste ei, ba de a-i pierde. În plus, şi eu, de multe ori simt că n-am aer şi că stăm ca şobolanii, închişi mereu.

Pe lângă asta, după ce am avut şi eu maşină, a început marea problemă a parcărilor de la bloc. Sunt zeci de maşini şi doar câteva locuri de parcare. Cine şi-a luat primul maşină, are locul lui, pe care îl mai şi îngrădeşte cu lanţuri şi lacăte, de parcă l-a moştenit de la mă-sa. Moşii pensionari, unii cu câte două maşini, îşi pun lomurile şi toate rahaturile în garaje, şi mai ocupă şi alte locuri de parcare, care, cică, sunt ale lor. Iar dacă parchezi o zi acolo, că era locul liber, îţi face pană la roată.

Noi avem un teren, la 10 km de oraş, unde vrem să ne facem casă. Până acum, eu eram total împotrivă. Ce? Să mă mut la ţară şi să fac naveta? Iar??? Dar acum, după ce m-am mai deşteptat şi eu, îmi dau seama că, dacă ai maşină, ajungi în centrul oraşului cam în acelaşi timp, ori din locul unde stăm acum, ori de la terenul unde vrem să ne facem casa.

De ce să crească copiii mei ca nişte plante de seră, când pot să le ofer copilăria pe care am avut-o eu? Să aibă un loc de joacă unde pot să se desfăşoare, să-şi cunoască vecinii (pentru că la ţară încă mai există oameni, nu s-au transformat în roboţi) şi de ce să nu crească într-un mediu mai sănătos? Pentru că, pentru cei ce nu ştiu, aerul din Baia Mare e foarte poluat. De ce să vadă animale domestice doar în poze? De ce să nu alerge desculţi prin iarbă? Şi ar mai fi multe, multe…

Zilele trecute am trecut printr-un sat din Maramureş. Şi când am văzut câtă bucurie era în ochii copiilor care erau pe uliţă şi se dădeau cu lencherul (un fel de sanie cu volan), m-am gândit că şi ai mei ar putea avea o copilărie ca şi ei, în loc să stea închişi în apartamente.

Jocul de ţurcă

Vă spuneam că, la întâlnirea cu foştii colegi de clasă a soţului meu, a doua zi a avut loc o ieşire la iarbă verde. Şi ştiţi ce au făcut toată ziua? Au jucat ţurcă, un joc pe care îl jucau când erau copii, şi, cu ajutorul căruia au devenit din nou copii, pentru o zi.

Mai nou, în Sighet se promovează acest joc, care, după mine, e foarte tare… În Banat, de unde sunt eu, nu se juca. Cel puţin eu nu am auzit de el.

Regulamentul jocului îl găsiţi aici.

Oricum, m-am băgat şi eu atunci în joc şi mi-a plăcut foarte mult, mai ales că îl pot juca şi cei care sunt mai puţin în formă, sau sedentarii, ca şi mine. Chiar te face să uiţi de toate şi te trimite în lumea copilăriei…

Nu ştiu dacă datorită jocului sau datorită foştilor colegi ai soţului, care sunt nişte oameni minunaţi, eu m-am simţit de parcă şi eu am fost de-a lor, iar ţurca mi-a rămas în suflet.

Am înţeles că băieţii din Sighet vor să facă din ţurcă un sport naţional. Există chiar şi un campionat de ţurcă, care este în desfăşurare.

Eu le urez baftă, şi sper să reuşească să urnească cât de mulţi tineri din faţa calculatoarelor şi să-i aducă pe teren.

…acasă…

Există o vorbă care spune că niciunde nu-i mai bine ca acasă… Dar oare ştim noi oare unde e “acasă”? Adică se referă la casa în care locuim, la locul în care am copilărit, la ţara în care trăim sau la oamenii care ne sunt apropiaţi şi dragi?
Eu cred că se referă la toate astea.
“Acasă”, adică în locul copilăriei mele, merg foarte rar, de vreo două-trei ori pe an. Deşi nu e un loc cu multe amintiri plăcute, mă încarcă cu energie de fiecare dată.

Oricum, dorul de casa ne urmareste pretutindeni, mereu. Pentru că “acasă” înseamna locul în care ne-am simţit fericiţi, alături de persoane dragi nouă… Dacă stau bine şi ma gândesc, eu am câteva zeci de locuri în care m- am simţit sau mă simt acasă.
Trăim mereu cu dorul in noi… dorul de copilărie, de prima iubire, de bunicii care nu mai sunt; chiar dorul de a merge cu bicicleta, dorul de gustul unui fel de mâncare, dorul de a privi norii ca sa vezi ce forme ascund… Iar dacă ţi-e dor de ceva, înseamnă că n-ai trăit degeaba. Cine are dorul în suflet e un om fericit.

Regionalisme din Banat

Nu stiu de ce, în ultima vreme mă cam năpădesc amintirile copilăriei. Eu sunt de origine din Banat, dar acum locuiesc în Maramureş. Maramureşenii spun că numele de Banat vine de la bănat, care înseamnă necaz, sau supărare, din cauză ca mai demult, maramureşenii erau nevoiţi să neargă la lucru în Banat ca să-şi câştige pâinea. Mergeau la săpat primăvara, şi la cules porumbul toamna.
E ciudat cum , dacă nu vorbeşti multă vreme o limbă, uiţi multe cuvinte. Mie mi s-a întâmplat să uit cuvinte din graiul bănăţean, anumite regionalisme pe care le foloseam zilnic în copilărie. Şi de câtva timp încoace mi-am tot “stors mintea”, să le găsesc.
Şi iată rezultatul:

Regionalisme din Banat
comuna Felnac, judeţul Arad

• arşău – hârleţ
• ai – usturoi
• niauă – zăpadă
• copârşău – sicriu
• avlie – curte
• a oringi – a face curăţenie
• arbeică – cratiţă
• cindă – sufragerie
• târnaţ – coridor
• şporeit – sobă pe care se face mâncare
• sobă – cameră
• feşcile – chibrituri
• măramă – batic
• cătrânţă – şorţ
• peşchir – prosop
• lăvor – lighean
• tablă – farfurie
• furchiţă – furculiţă
• şolă – cană
• sopon – săpun
• colnă – ocol
• crompiri – cartofi
• părădaică – roşie
• păşcănad – păstârnac
• clisă – slănină
• şpinod – spanac
• ştrimfi – coirapi
• a murlui – a spăla pe jos
• a sta la givan – a sta de vorbă
• butoară -gaură
• dârză – cârpă
• potcă – ceartă
• a sudui – a înjura
• a beşceli – a certa
• a prici – a sfătui, a atenţiona
• cărbăşace – cartaboş
• crofnă – gogoaşă
• lăcruţă – cutie
• cădrof – dulap pentru haine
• stelaj – raft
• credenţ – dulap
• a feşci – a vopsi
• pomoroancă – portocală
• ştălog – coteţ
• chică – coadă împletită
• piparcă – ardei
• piparcă măruntă – boia
• foaie – ziar
• cucuruz – porumb
• podrum – pivniţă
• cureci – varză
• a şurlui – a spăla
• uica – unchi
• păsulă – fasole
• goşci – musafiri
• uiagă – sticlă
• o ţâră – puţin
• coşie – căruţă
• şiur – sită mare
• puimeş – sertarul de la masă
• dricală – saltea umplută cu frunze de porumb
• ghije – frunzele porumbului
• şfarcă – tobă
• dună – plapumă cu pene de gâscă
• firang – perdea
• plevais – creion
• ţucur – zahăr
• iorgovan – liliac
• măsai – faţă de masă
• bumb – nasture
• tulipan – lalea
• imală – noroi
• fegeu – capac pentru oală
• ştampă – păhărel
• icoană – fotografie
• fereastă – geam
• a sa chici – a se aranja
• şod – comic
• tolcer – pâlnie
• sfedăr – bluză
• laviţă – scaun lung fără spătar
• măstilă – cerneală
• potcă – ceartă, sfadă
• jâradă – claie de fân
• ludaie – dovleac
• ludăiţă – dovlecel
• duşancă – sacou bărbătesc cu buzunare la piept
• ligav – pretenţios la mâncare
• hoază – pantaloni
• şielui – a inşela
• prusluc – vestă
• pecmez – gem
• covăsât – iaurt
• iancăl – haină bărbătească
• a se ortăci – a se împrieteni
• scovardă – clătită
• jiep – buzunar
• a molări – a zugrăvi
• moalăr – fotograf
• cioc – polonic
• cotarcă- hambar
• chiscant – cănată
• poniavă – pătură
• a se şuşcăi – a se văita
• a feşceli – a murdări
• hârţ – şoarec
• păţoc – şobolan
• bagsama – bănuiesc
• cărică – aţă
• holdă – câmp
• dereş – canapea
• bata – nenea
• rumânele – farduri
• imală – noroi
• băuţă – pietricică
• a câcăli – a mâzgăli
• maţ – furtun subţire
• slăvină – robinetul butoiului
• marve – animale
• şorof – şurub
• corpereţ – brăţară
• drod – sârmă
• râp – jeg
• zâncălău – pat pe care se dormea vara afară
• ca cafa – maro
• laută – vioară
• pieptar – vestă îmblănită deschisă în faţă
• huţuluş – leagăn
• ceacea – nenea
• unsoare – untură
• răchie – ţuică

Şi ca să vă mai faceţi o idee despre Banat, ascultaţi-l pe unul dintre marii grei ai muzicii populare bănăţene, Petrică Moise. Vă avertizez că e greu să-ţi stăpâneşti lacrimile. Prima e foarte tare.

Copile mai deschide-o uşă

Îi rugă iar şi-i sărbătoare
Petrica Moise – Acasa – Poezie