La bloc sau la casă? La ţară sau la oraş?
Pe mine nu mă deranja nici că auzeam cum trag vecinii apa la WC, nici că auzeam săptămânal scandalurile Dirijorului. Nu mă deranjau nici vecinii care nu salutau, nu-i cunoşteam şi se mai şi uitau urât. Eu îmi vedeam de ale mele. Însă, după ce au mai crescut ăştia mici, deja a apărut dorinţa de a-i vedea zburdând pe-afară. Şi unde Dumnezeu să-i laşi liberi, aşa de micuţi? Că oriunde există pericolul ba de a fugi în faţa maşinilor, ba de a da vreun cretin cu bicicleta peste ei, ba de a-i pierde. În plus, şi eu, de multe ori simt că n-am aer şi că stăm ca şobolanii, închişi mereu.
Pe lângă asta, după ce am avut şi eu maşină, a început marea problemă a parcărilor de la bloc. Sunt zeci de maşini şi doar câteva locuri de parcare. Cine şi-a luat primul maşină, are locul lui, pe care îl mai şi îngrădeşte cu lanţuri şi lacăte, de parcă l-a moştenit de la mă-sa. Moşii pensionari, unii cu câte două maşini, îşi pun lomurile şi toate rahaturile în garaje, şi mai ocupă şi alte locuri de parcare, care, cică, sunt ale lor. Iar dacă parchezi o zi acolo, că era locul liber, îţi face pană la roată.
De ce să crească copiii mei ca nişte plante de seră, când pot să le ofer copilăria pe care am avut-o eu? Să aibă un loc de joacă unde pot să se desfăşoare, să-şi cunoască vecinii (pentru că la ţară încă mai există oameni, nu s-au transformat în roboţi) şi de ce să nu crească într-un mediu mai sănătos? Pentru că, pentru cei ce nu ştiu, aerul din Baia Mare e foarte poluat. De ce să vadă animale domestice doar în poze? De ce să nu alerge desculţi prin iarbă? Şi ar mai fi multe, multe…
