Copiii și bona electronică – tehnologia modernă

Sunt păreri pro și contra în ceea ce privește accesul copiilor la tehnologia modernă. Și aici mă refer la tablete, telefoane, calculator etc.

Cei mici sunt de-a dreptul încântați când au în mână un iPhone, iPad sau orice altceva care-i poate transporta în lumea virtuală.

În urmă cu ani buni, pe când nu aveam copii, am ieșit la o terasă. Erau acolo niște părinți care i-au adus fetiței un DVD portabil, și ea se uita la desene, în timp ce adulții discutau. Mi s-a părut ciudat și i-am judecat atunci. Dar mai târziu am văzut că i-am judecat greșit.

Anul ăsta, cât am fost în concediu, timp de două săptămâni, copiii noștri nu au avut acces la nimic. Și când mergeam la masă, erau cei mai gălăgioși dintre toți copiii, mai cu seamă cel mic, de 3 ani. La un moment dat ne era și rușine, pentru că ne temeam să nu-i deranjeze pe alții prin faptul că plângea sau striga. Și nu înțelegeam cum de ceilalți părinți reușesc să-și stăpânească atât de bine copiii. Pentru că erau o grămadă de copii, dar toți stăteau cuminți la mese. Asta până când am tras cu ochiul și am văzut că toți, dar toți copiii aveau ba iPhone, ba tabletă, sau chiar laptop. :))

Până în urmă cu un an le-am dat și noi iPad. Dar când am văzut că vin de la grădiniță și primul lucru de care întreabă e iPad-ul și că și noaptea visa jocurile de-acolo, l-am ascuns și nu le-am mai dat timp de un an. Dar anul ăsta, când au mers la grădiniță, veneau acasă și spuneau cum alți copii povestesc de diferite jocuri și m-au întrebat de ce nu pot avea și ei. Pentru că le mai dădeam doar telefonul, când ieșeam în oraș și se plictiseau.

Am hotărât apoi să le dăm acces la tabletă, însă cu program – cam o oră jumate pe zi. Pentru că nu poți ține copilul departe de tehnologie, în zilele în care tehnologia urcă, cu pași repezi, pe cele mai înalte culmi. Le instalez jocurile pe care ei le vor, bineînțeles, dacă corespund vârstei, și am fost plăcut surprinsă să constat că le plac jocurile de strategie și de creativitate, în care își folosesc mintea și imaginația.

Fiică-mea mi-a cerut chiar să-i instalez o aplicație unde rezolva adunări și scăderi ușoare.

În plus, am și cu ce să-i pedepsesc. Dacă nu sunt ascultători, în ziua următoare li se taie accesul la tabletă. Și au fost și două zile la rând în care au fost pedepsiți. Bineînțeles că au încercat să mă înduplece sub orice formă, dar când au văzut că “nu” e clar NU, n-au mai insistat, și au văzut că treaba e serioasă.

Și, de ce să nu recunoaștem, avem și noi, părinții un avantaj în toată chestiunea asta – copiii stau cuminți, cu “bona electronică”, în timp ce noi ne facem treaba sau ne relaxăm. 😛

Voi ce spuneți?

E bun sau nu e bun premergătorul / rotobilul?

Am văzut recent nişte discuţii cu privire la folosirea premergătorului la bebeluşi. Eu una pot doar să vă vorbesc din experienţa proprie.

Primul copil, care s-a născut cu 4,2 kg, a fost şi este precoce. Aşa că de la 5 luni, ea stătea singură în funduleţ, fără ajutor. Se ridica singură în picioare în pătuţ. Îmi aduc aminte prima zi în care s-a ridicat singură şi n-o s-o uit niciodată. Era dimineaţă. Ea ne dădea deşteptarea pe la ora 5, cu un ţipăt de sirenă. Deja îi dădeam lapte praf, şi, de multe ori eram ca un robot: după ce ţipa, eu eram drepţi, fugeam în bucătărie şi îi aduceam laptele în două minute, şi abia dup-aia mă dezmeticeam. Ei bine, în dimineaţa aia, când am mers cu laptele la ea, am găsit-o în picioare, în pătuţ, ţinându-se margine. Adormită cum eram, m-am speriat şi am ţipat, de parcă am văzut o fantomă, trezindu-l şi pe soţul meu, care încă dormea. 🙂 Bineînţeles că nu ne venea să credem, ştiind că bebeluşii se ridică în picioare de la 6 luni.

Apoi a început să vrea s-o plimb, ţinând-o de mânuţe. Nu mai avea stare deloc. Şi, când a avut aproape 6 luni, am întrebat medicul dacă o putem pune în premergător. După ce-a văzut-o, ne-a dat acceptul. Dar am zis, totuşi, să mai aşteptăm o vreme, până e mai mărişoară, deoarece citisem pe internet cum că premergătorul (sau rotobilul, cum îi spun eu) i-ar întârzia dezvoltarea motorie, va învăţa să umble pe vârful picioarelor, va merge singură mult mai târziu, îi va deforma structura osoasă şi multe alte lucruri negative.

Într-o seară, însă, soţul meu a trebuit să stea la serviciu până târziu. A mea mă chinuia de numa’. Dacă nu o plimbam de mânuţe, plângea de trezea tot blocul. Iar eu simţeam că mor de durere de spate. Aşa că, pe la ora 10 jumate noaptea, îl sun pe-al meu şi-i spun: “Nu ştiu ce faci şi cum faci, dar mie fără rotobil nu-mi vii acasă.” Aşa că, bietul meu soţ a mers prin supermarket-urile pe care le-a mai găsit deschise şi ne-a adus un premergător. Ţin minte că l-a luat foarte ieftin, că nu era nu ştiu ce calitate, dar, pentru mine, parcă a fost de aur. Fata mea era ca peştele-n apă. La început n-o lăsam în el decât puţin timp, pentru că, fiind atât de mică, nu era bine pentru coloană, dar, era suficient pentru a-şi consuma energia. Pentru că, nemaifiind susţinută, depunea mai mult efort să se mişte. Apoi a trebuit să mut toate lucrurile la care ajungea, să leg uşile la dulapuri, şi am avut pace în casă, ea putând să exploreze fiecare colţişor. Stând în apartament, n-am avut scări să poată cădea, şi toate au fost bune şi frumoase. Am auzit că cei mici se mai pot împiedica în covoare şi există riscul să se răstoarne cu tot cu premergător. Noi, cum nu avem covoare, n-am avut probleme de acest gen.

Nu ştiu la ce vârstă ar fi putut să înceapă să meargă singură, dar ea a făcut primii paşi la 10 luni şi jumătate. Fără să meargă pe vârfuri. Premergătoarele se pot regla în funcţie de înălţimea copilului. Iar, dacă e să meargă pe vârfuri, merge şi dacă e ţinut de mâini.

Cu băiatul a fost diferit. El a stat singur în şezut după 6 luni, şi l-am pus în premergător când avea aproape 8 luni. Şi a mers singur la 1 an şi câteva zile.

Fiecare copil e diferit. Şi e pregătit pentru premergător când îl vedeţi că stă în funduleţ fără ajutor şi când se ridică singur, ţinându-se de ceva. Eu aşa am procedat cu ai mei. Şi, bineînţeles, trebuie supravegheaţi în permanenţă.

În concluzie, eu spun da premergătorului şi sunt pro. Dar fiecare părinte ştie cum şi ce e mai bine pentru copilul său. Oricum, e bine să întrebaţi şi medicul pediatru.

Sănătate, şi să creşteţi mari! 🙂