Puterea voinței și cum să ne facem noi obiceiuri, mai bune

willpowerPuterea voinței (willpower) și controlul de sine (self – control) sunt printre cele mai importante căi către succes, spre o viață mai bună.

Puterea voinței e forța extraordinară pe care o avem în noi și care ne ajută să realizăm lucruri pe care nici nu ne-am fi putut imagina că suntem în stare să le facem. Înainte de puterea voinței apare dorința. Însă mulți dintre noi folosesc această putere a voinței pentru a-și înfrâna anumite dorințe sau emoții: de la a mânca ceva care îngrașă, la anumite dorințe sexuale sau depășirea stării de lenevie. Cercetările au arătat că oamenii își petrec cam un sfert din timpul când nu dorm, rezistând dorințelor – cel puțin patru ore pe zi. Atunci ei își folosesc puterea voinței, pe care o folosim și atunci când luăm anumite decizii. Astfel, consumăm această forță sau energie, în loc să o păstrăm pentru a realiza lucruri pe care le dorim cu adevărat și pentru a progresa.

Se spune că puterea voinței este precum un mușchi: cu cât o antrenăm mai mult, cu atât devine mai puternică. Dar, folosit în exces, mușchiul obosește și nu mai face față. La fel și voința: are puteri limitate: dacă o folosim prea mult, la un moment dat nu mai funcționează.

Majoritatea problemelor care apar sunt din cauza controlului de sine scăzut: de la furie la violență impulsivă, la abuzul de alcool, anxietate etc., de aici apărând și eșecurile pe plan personal: concediere, divorț, ruperea unor relații de prietenie și așa mai departe. Astfel, trebuie să ne folosim de puterea voinței pentru a ne crește autocontrolul sau controlul de sine.

Însă mai întâi trebuie să ne stabilim prioritățile: să ne analizăm și, pe rând, să scăpăm de comportamentul sau obiceiurile care nu ne fac bine, și să ne facem alte obiceiuri.

Pentru a avea rezultatul scontat, sau pentru a avea succes, trebuie să scăpăm de obiceiurile proaste, și să le înlocuim cu cele bune, însă nu pe toate deodată. Specialiștii spun că un obicei pe lună este de ajuns. Pentru asta avem nevoie de puterea voinței. Însă asta nu se poate face de azi pe mâine. Orice obicei nou se formează în aproximativ 30 de zile, și necesită exercițiu.

Fie că ne dorim să urmăm o dietă sănătoasă, că vrem să facem sport în fiecare zi, să fim mai calmi în anumite situații, fie că vrem să depunem mai mult efort la serviciu ș.a.m.d., nu e de ajuns să ne dorim, ci trebuie să ne folosim de acea forță a dorinței pentru a pune în practică și a ne forma acest obicei, în fiecare zi.

În primele zile trebuie să ne înfruntăm pe noi înșine: să ne spunem că, într-adevăr, putem face acest lucru. Apoi trebuie să ne spunem că este ușor, și să fim optimiști, chiar dacă, uneori ni se pare greu și opunem rezistență. Dacă trecem de această etapă, continuând să folosim puterea voinței, vom ajunge la ultima etapă, în care noul obicei devine deja obișnuință, și îl vom accepta cu ușurință.

Sursă bibliografică:  Willpower: Rediscovering the Greatest Human Strength, Roy F. Baumeister & John Tierney

Doamne, dă-mi răbdare! Dar dă-mi-o ACUM!!!

Cred că fiecare mamă ajunge, la un moment dat, în pragul disperării. Şi asta din cauză că răbdarea a ajuns undeva pe fundul sacului. Eu, de cinci ani şi ceva stau acasă cu copiii. Vorba vine “stau”. Că, pe lângă faptul că trebuie să îi speli, să le faci şi să le dai de mâncare, să faci curăţenie non-stop (că parcă sunt nişte maşinării de făcut mizerie), trebuie să le şi dai atenţie, tot timpul.

Îmi place mult să gătesc, dar când unul se învârte pe lângă oala cu mâncare care e pe foc, iar celălalt plânge că nu-l bag în seamă, gătitul îmi scoate peri albi. Cel mic, de când am fost cu el în spital, s-a obişnuit să-i dau atenţie în permanenţă, iar dacă nu, plânge, ţipă şi face crize. Nu ştiu dacă aţi observat, dar nici pe blog nu prea am avut timp să scriu. Şi, când mă vedea că mă pun la calculator, venea şi apăsa pe toate tastele.

Aşa că astăzi am încercat să rezolv cumva situaţia. M-am gândit că nu copilul e de vină, ci eu. Din cauză că mi-am pierdut răbdarea, mă consumam foarte tare atunci când cel mic începea să-şi facă “numărul”. El mă simţea că eram agitată, şi se agita şi el, şi mai tare. Şi azi am încercat să fiu calmă (că doar nu e sfârşit de lume că plânge copilul) şi i-am explicat de fiecare dată că nu e bine să facă aşa, şi de ce nu e bine. Important e să nu-i dai atenţie prea multă când face “crize”, pentru că, dacă el vede că făcând astfel, poate capta atenţia mamei, va proceda tot timpul la fel.

Dacă nu aş avea altceva de făcut, decât să mă joc cu copiii, ar fi în regulă, dar cel mic, când mă vede că sunt ocupată cu altceva, parcă o ia razna. Şi, după fiecare episod de “spitalizare” făcea la fel, o vreme, până puneam eu piciorul în prag.

Ca să-i schimbi unui copil comportamentul, am ajuns la concluzia că trebuie să începi prin a ţi-l schimba ţie. Se ştie că oricui, dacă-i dai un deget, îţi ia toată mâna. Şi e normal ca un copil să încerce limita părintelui său şi să profite la maxim de slăbiciunile lui. Iar primul pas în a-i schimba comportamentul e să-ţi recunoşti tu, ca părinte, slăbiciunile, şi să încerci să te corectezi şi să te impui în faţa copilului. Însă nu prin violenţă sau nervi, ci printr-o atitudine autoritată şi hotărâtă. Şi să nu cedezi atunci când ai luat o decizie. Dacă îi spui că e timpul pentru somn, şi el încearcă să-l prelungească, prin orice “mijloace”, să nu laşi să se întâmple asta. Pentru că e de-ajuns să o faci o singură dată, să vadă că se poate, şi îşi pune el ora de culcare când vrea.

Aşadar, dragi părinţi (şi mai ales mămici), trebuie să fim tari şi calmi, chiar dacă avem nervii întinşi la maxim, şi să ne impunem în faţa micilor “comandanţi”, că altfel ajungem să o luăm razna. 🙂

 sursa foto