Animalele de companie şi bebeluşii

Nu demult am avut neplăcerea să văd nişte clipuri cu bebeluşi şi câini sau pisici care îi lingeau de mama focului şi cu care îşi împărţeau mâncarea, în timp ce părinţii priveau admirativ.

Poate că mulţi dintre voi nu sunteţi de acord cu mine, dar eu susţin că un bebeluş şi un animal de companie nu au ce căuta în aceeaşi casă. Mi se par total iresponsabili părinţii care ţin animalul în casă, ştiind că vor avea sau au copil mic. Nu puţine au fost cazurile în care copiii au fost operaţi din cauză că au inhalat sau au înghiţit păr de animal. Asta-i una, ca să nu mai punem la socoteală bolile şi viruşii pe care le pot transmite sau faptul că, fiind animal, are instincte de autoapărare şi, chiar şi din greşeală, îţi poate nenoroci copilul pe viaţă.

Animalul e făcut să stea afară, nu în casă. Dar şi dacă-l ţii în casă, ia-l când copilul are cel puţin trei ani şi a depăţit etapa de a băga în gură tot ce prinde. Şi, dacă tot îl ţii, îngrijeşte-l cum se cuvine: spală-l, tunde-l şi aspiră prin casă cel puţin o dată pe zi, pentru că animalul respectiv lasă păr peste tot.

Ţin minte că mai demult, când nu aveam copii încă, o colegă avea un pit bull foarte fioros, dar şi un copil mic. Avea câinele de vreo zece ani şi era foarte ataşată de el, dar şi el de ea, şi era şi foarte gelos, că a sărit şi la soţul ei, şi şi-a scos colţii şi la copil. Am întrebat-o atunci de ce nu-l dă la cineva să-l îngrijească până mai creşte copilul. Şi ştiţi ce mi-a spus? Că îi e ruşine să recunoască, dar ţine maai mult la câine decât la băieţel. Să nu mai spun că odată a adus prăjitură cu mere, şi mi-a stat în gât când am muşcat şi am văzut vreo două fire de păt de câine lucind în prăjitură.

Aşa că, sfatul meu prietenesc e să renunţaţi să ţineţi animale în casă atâta timp cât aveţi copii mici. Când mai cresc, e altceva. Chiar mă gândesc, când ne vom muta la casă, să avem şi noi un câine şi-o pisică (pe care le voi ţine afară).

Iar dacă până nu demult eram pro câinii vagabonzi, acum cred că trebuie neapărat să se ia măsuri în privinţa lor. Primăriile ar trebui să le facă adăposturi şi să-i adune pe toţi de pe străzi. Zilele trecute, trebăluind prin bucătărie, am auzit dintr-odată ţipete de copil mic şi câini care lătrau agresiv. Şi bietul copil ţipa ca din gură de şarpe, în plină stradă. Am vrut să fug afară, când am auzit o voce de adult. Uitându-mă pe geam, am văzut patru câini lătrând la un copilaş care era pe bicicletă, alături de tatăl său care, dacă nu ar fi fost, poate bietul copil ar fi fost deja încolţit.

Ideea e că noi trebuie să fim conştienţi de riscurile pe care le avem noi şi de copiii noştri şi să luăm măsuri.

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”http://www.youtube.com/embed/4eAVBo1CuHs” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>