M-am săturat de acrituri!

Acum, în mijlocul crizei, atunci când intrăm în orice magazin, ar trebui să vedem numai zâmbete. De ce? Simplu! Ei trebuie să facă pe dracu-n patru să-şi atragă sau să-şi păstreze clienţii.

Eu una am hotărât să merg la cumpărături numai în locurile unde mă simt respectată, unde mi se zâmbeşte şi unde mă încarc cu energie pozitivă. De ce? Pentru că am de unde alege.

Ieri dimineaţă, după ce am dus-o pe fiică-mea la grădiniţă, am intrat într-o alimentară ce-mi era în drum, să iau ce mai trebuia pentru casă. Nu am mai fost în locul respectiv tare demult, aşa că nu mai ştiam exact cum se procedează la casă. La alimentara unde merg de obicei, se uită doar pe preţuri şi pot să iau apoi produsele din coşul de mână. Aici, după ce s-a uitat la fiecare şi n-a zis nimic, am luat laptele din coş să-l pun în plasă.

 – Ce faceţi? Nu vedeţi că nu l-am scanat? De ce-l luaţi din coş? spune caseriţa cu o voce de profesoară de-aia al dracului, uitându-se urât la mine.

De parcă eu mai ştiam cum se procedează în magazinul respectiv. Şi de parcă nu i-a dat Dumnezeu gură să-mi zică frumos dinainte să aştept până le scanează. Sau măcar putea s-o facă pe un ton calm şi cu zâmbetul pe buze.

Angajaţii de la noi nu sunt conştienţi că locul lor de muncă le e asigurat de cum se comportă ei cu clienţii. Dacă nu mai sunt clienţi, magazinul dă faliment. E simplu.

Fiecare dintre noi, chiar dacă nu conştientizăm, în subconştient analizăm. Şi ne selectăm locurile unde ne-am simţit bine şi unde nu. Şi data următoare, chiar dacă nu ne e aşa la îndemână, mergem în locul unde am primit un zâmbet care poate ne-a înseninat ziua.

Vina e şi a patronilor că nu-şi instruiesc personalul.

Fraţilor, sunt banii noştri. Şi noi hotărâm ce facem cu ei şi la cine îi lăsăm. Nu mai e ca pe vremea lui Ceaşcă, când era un singur magazin cu un anumit produs şi unde vânzătoarea îşi permitea să se uite şi să vorbească urât. Acum putem alege.

Afară, în orice magazin mergi, te-ar pupa şi-n fund, numai să-ţi laşi banii la ei. La noi, vânzătoarele parcă se oftică, zău, că le deranjezi. Că ea nu se mai poatee scobi în nas acum, că ai venit tu.

Să stea naibii acasă dacă vor să se scarpine-n fund. Nu? 🙂

 

Mere… sau nu?

Un grup de prieteni au servit masa la un restaurant, într-o seară. Au mâncat şi au băut bine, iar la plecare au cerut nota de plată. Li s-a părut puţin cam mult, aşa că s-au uitat pe bon cu atenţie. Şi ce văd ei acolo? Mere… “Cum mere? dar ce mere am comandat noi aici?” l-au întrebat nedumeriţi pe ospătar. “Păi… dacă mere… mere! Dacă nu…nu!”

Ceva de genul ăsta am păţit şi noi, numai că nici pe departe atât de amuzant.

Am ieşit într-o seară la masă cu prietenii, într-un restaurant cu renume. Mâncarea şi servirea… impecabile. Totul a fost bine şi frumos, însă nota de plată umflată cu pompa ne-a cam şters zâmbetul de pe buze. Bineînţeles că suma totală era scrisă pe o hârtie albă, nici vorbă de bon. Aşa că am apelat la chelner, să aflăm şi noi magia care a făcut să crească nota de plată. Bineînţeles că ne-au servit vreo 5 chelneri, ca în orice restaurant de genul ăsta, dar l-am chemat pe cel mai ok, şi singurul care era de treabă.

Chelnerul- şocat la rândul lui: “Nu se poate. E prea mult. Mă duc să întreb.”

Vine peste vreo 15 minute, cu capul plecat: “Îmi cer scuze. Azi e joi. Şi joia, totul are un ingredient special, care costă 6 lei în plus…” “Nah, de-astea n-am mai auzit” am spus noi. “Păi ştiţi… asta e ultima mea zi de lucru aici… Şi bucătarul pleacă… Ştiu că nu e normal ce se întâmplă… Îmi cer scuze din nou… Eu nu sunt hoţ şi nu vreau să mai particip…”

Ei bine, voi ce-aţi fi făcut într-o situaţie de-asta? Mergi şi-l iei pe patron de gât? Suni la protecţia consumatorului? Sau pleci şi nu mai calci pe acolo NEVER?

Noi am optat pentru a treia variantă. Nu merită să-ţi consumi nervii şi energia. Oricum ei vor fi în pierdere. Fiecare din cei aflaţi la masă vor spune ce s-a întâmplat la fiecare prieten, care va da vestea mai departe: “Nu mergeţi acolo că vă fură pe faţă. Sunt nişte hoţi.” La fel va povesti şi chelnerul, şi bucătarul şi toţi care vor pleca de-acolo. Căci un om ok pleacă din asemenea locuri de muncă, şi rămân doar escrocii, care-i vor fura şi pe clienţi, şi pe patroni.

La fel se întâmplă şi când la un loc de muncă se cere corectitudine, fidelitate şi bun simţ şi când se impun nişte reguli: toţi escrocii îşi iau tălpăşiţa. Că ei nu pot lucra în asemenea condiţii. Ei nu pot fără să fure sau să fraierească pe cineva.

Oricum, noi ne-am ales cu o lecţie importantă: “Nu te uita doar la calitatea produselor şi a serviciilor! Uită-te şi la omul din spatele lor!”

Aşa că să nu aveţi încredere. Vreificaţi de fiecare dată, atâta timp cât e vorba de oameni.